No strings - 1

  - M-am tot gandit in ultimul timp..de ce sa stam? care e scopul si de ce sa traim asa.Am inteles in mare parte ca e vorba de obisnuinta.Te complaci...
  - Ma ametesti. Ce vrei sa spui intr-un final?
  - Ca m-am plictisit..stiu...e boala noastra..noi am fost crescuti in viteza asta si am uitat sa ne oprim, sa respiram si sa privim.Vreau sa scap un pic..
  - Vorbesti ciudat, dar inteleg.Stii..? Am visat aseara ca plecam, ca lasam tot in spate..ramaneau doar amintiri la care sa te intorci dupa pauza...dupa marea
    pauza....
  - ...Si ce spui daca in plictiseala din ultimul timp, am gasit un moment sa cumpar doua bilete de tren
  - Ha! pai in primul rand ca esti nebun, mincinos si...Unde? si cand?
  - Spre nicaieri..maine..cum suna?
  - Haine? bani? bagaje? tot!?
  - Pana maine e timp destul...

    Plecati in directii diferite, dar cu acelasi gand de a evada in cap simteau deja o libertate, au simtit ca totul disparea intr-o stare nepasatoare si copilareasca.
    Dante a aruncat tot ce a gasit folositor in rucsac pentru a doua zi..a pus "the devil's water" sa ii sune incet in noapte si privind catre cele patru stele pe care
    le vedea fix prin geamul din tavan...a adormit. O noapte ciudata. Vise peste vise, cosmaruri la fel, a parut ca o ultima noapte de chin...ai auzit? momentul ala dinaintea
    mortii, cand se spune ca revezi totul? Ceva de genul asta..numai ca a parut foarte real..Cerber..De doua ori! Triangulum ardea..Zimbrul radea isteric..Tigari aruncate..
    iar caruselul era stricat...ruginit..In acelasi timp ii alergau prin fata clipe memorabile..era o amestecatura ciudata care il definea. Cu regrete si impliniri
 
    Ceasul urla incontinuu..si butonul de snooze nu mai rezista...ii place sa doarma, dar nu oricand. Nu si cand il macina ceva..de data asta era mmai mult o nerabdare.Stii ca rabdarea nu e punctul lui forte.A luat rucsacul in spinare..A inchis usa privind pentru ultima oara o camera veche..plina de emotii lasate in spate.
    Ajuns in gara se uita in stanga si in dreapta..lipsea cineva.."Poate s-a razgandit..", dar imediat a simtit din spate mana calda...si rasaritul a inceput sa nu mai para atat de simplu..A capatat forma veche.Razele de soare acum straluceau prin vechile caramizi din gara..Un sunet ascutit se apropie..e trenul..care tren? cel care o sa ne duca sper nicaieri.
 
    - Acum pe bune..unde mergem? Nu ca imi pasa neaparat..dar am o mare curiozitate..
    - Pai..sincer nu stiu sigur..dar am in plan Belarus..
    - Belarus !?
    - Da..e ok? iti place? putem schimba daca vrei.
    - Nu..e in regula.In plus suntem deja in tren si nu cred ca ai vrea sa te arunci din el.
    - Bine..ma gandeam ca poate te sperie un pic ideea, dar am crezut ca e buna.
    - M-a uimit un pic..ma gandeam ca o sa alegi Franta cu celebrul Turn Eiffel, banal..modernizat exagerat..plictisitor, sau Anglia cu faimoasele pub-uri, Germania cu Oktoberfestul ei sau plina Spanie cu farmecul ciudat.
    - Da..ar fi fost o idee..dar zona in care o sa mergem ma atrage incredibil,o sa vezi, o sa merite!
    - Avem unde sa dormim?
    - Momentan, in tren..apoi gasim..sunt o gramada de locuri care asteapta sa le vizitam.Acum dormi putin..o sa ai nevoie de energie.


 ...Au ajuns in Belarus.Totul s-a intamplat atat de repede. Si asta nu stiu daca era de la oboseala, de la cat au schimbat trenuri, mancare putina sau de la ultimele cutii de bere care i-au trimis intr-un somn tulbure.Au urcat intr-un tren si au ajuns fix in mijlocul Belarusului...sau pe acolo pe undeva..trebuiau sa aiba de unde incepe.
    Minsk pare un oras frumos, dar nu apucam sa vedem acum mare lucru.hai sa mergem te rog la hostel..sa ne odihnim un pic..stiu ca e timp putin, dar avem nevoie de odihna...plus ca avem totul in fata acum.Timpul nu mai trebuie privit ca inainte.Timpul e al nostru acum si nimeni si nimic nu poate schimba asta...suntem in minsk.Nu am nici o idee despre ce inseamna acest oras dar suntem aici.Imi aduce aminte de vechii exploratori..numai ca noi avem acum totul la nasul nostru..dar daca ne tinem departe de aparenta o sa avem aceeasi bucurie in a gasi lucruri noi.De mult prea multe ori credem in lucruri pe care nu le cunostem avand incredere in oameni intr-o societate bazata pe a distruge oamenii.
     Ajunsi la Revolucion a trebuit sa ne pastram calmul cand nu am reusit sa ne intelegem cu tipul de la receptie..chiar daca era un mic hostel nu ma asteptam sa nu stie engleza sau macar limbajul semnelor.Pana ne-am gasit singuri in registru si am urcat la camera 23.Am aruncat rucsacul in pat si am iesit direct pe balon.Pe mini-balcon. Imaginea e incredibila..atat de schimbata arhitectura. Un oras intreg, nou si diferit..

   - Hey! lasa-ma si pe mine sa vad!
   - Decat daca ma arunci pe mine de aici...doua persoane sigur nu avem loc.
   - Daca nu ma lasi sa vad..te arunc!
   - Incearca!

   Si a pornit! direct spre balcon..gata sa dea tot la o parte.Insa in loc sa arunce cu tot in jurul ei, si-a facut loc langa.

   - Ti-am zis ca avem loc..de acum nimic nu e imposibil...mai ales lucrurile marunte. Uite! vezi turnul ala indepartat?
   - Da.
   - Ne pregatim si mergem acolo..e cel mai inalt, asa ca a castigat concursul! in seara asta vizitam turnul ala. Ai idee cum se numeste?
   - Habar nu am...cred ca....."turnul"?
   - Esti comic! turnul? chiar crezi ca i se spune asa?
   - Turnul sigur i se spune! Habar nu am daca mai are un nume, dar turnul sigur!
   - Bine! in cazul asta o sa vizitam "turnul"!

   Si am plecat..hotarati sa vedem mare turn, am incercat sa ne ghidam dupa el, doar era cel mai mare, drumul nu aveam de unde sa il stim, dar pana la urma nici nu conta un ce directie mergem, totul in jurul nostru arata bine, si nu neaparat pentru ca Minsk e extraordinar, dar pentru ca nu eram ingraditi de nimeni si nimic.Mergeam fara sa avem vreolimita.E sentimentul asta de libertate, nu mai joci dupa regulile lor si nimic nu te poate supara cand faci ce vrei. Pana sa nimerim turnul am gasit cumva pe o straduta mica de unde vedeai tot orasul, o bancuta veche.Ne-am oprit putin acolo, nu numai pentru ca ne dureau picioarele, ci si pentru a avea timp sa asimilam tot.Acum doua zile eram plictisiti acasa, fara nici o idee si fara nici un gand care sa ne aduca aici..totusi s-a intamplat, asa ca ne-am gandit sa luam totul pas cu pas.
     Ma uitam uimit la toti din jurul meu ce se grabeau spre ceva, majoritatea spre nimic important, dar erau grabiti, nervosi, si ingandurati.Cand ne-am transformat in asta? Asa ne-am nascut oare? Mintea imi zboara repede la zilele in care eram unul dintre ei, cand nonsensul lor avea atat de mult sens, iar nonsensul meu era o idee pierduta pe un raft prafuit.Ma gandesc la oameni, si de ce devin atat de cinici pe parcurs.Stii? observ cum daca apleci spinarea, acestia nu se arunca sa te ridice, ci doar se arunca...in spatele tau.Uite..asta ma deprima.Din acest motiv cred ca viata in era asta e atat de inutila, sau mai degraba modul in care traim este gresit.Am mai discutat chestia asta, dar nu gasisem pana acum solutia. Uita-te in jurul nostru.Priveste cate furnici alearga robotic spre nicaieri.Spune-mi, te rog, cati dintre ei sunt cu adevarat fericiti? cati alearga catre ceva ce isi doresc si cati se misca fiind constransi de anumite valori si principii false. Si de ce nu se trezesc? In excesul meu chiar m-am ridicat de pe bancuta sa intreb un nene de ce nu se trezeste, numai ca s-a uitat sec la mine, a bolborosit ceva in limba lui si a plecat incruntat.Nici macar nu stia ce vreau de la el si l-am deranjat.Asta face societatea asta bolnava din noi...
 
   - Ma intristezi...
   - Scuze, m-am lasat un pic purtat de val.Am visat in tren ca eram blocat intr-o viata la fel ca cei pe care ii vezi ca roiesc pe aici.Era un cosmar, bine ca m-am trezit repede, mana ta m-a linistit.Uita ce am vorbit mai devreme, acum totul este despre trait si desre a privi in fata.Trecutul lasa-l in spate alaturi de visele zdrobite si oameni rai.
   - Perfect! nu voiam sa mai aud nici un cuvant despre cum sunt altii.Nici nu ma intereseaza de ei.Sa moara in gri-ul lor! Hai sa ne intoarcem la hostel, sunt obosita si vreau ca maine sa am energia necesara sa vedem tot.
   - O sa te car in spinare si tot nu o sa ratezi nimic! Hai sa mergem. Ia-ma de mana...

Prefata !?

Am inceput usor sa ma transform in omul lor. Incep sa fiu fericit in noroiul asta, de fapt cred ca incep sa nu mai imi pese. Vezi tu, atunci cand obosesti alergand dupa ce vrei incepi sa crezi ca nu mai are rost, si incepi sa vezi ca de fapt noroiul in care te afli e argintul pe care il cautai odinioara, nu? Si te-am intrebat daca vrei sa pleci cu mine. Ai spus ca ai treaba, ca nu crezi in puterea mea de a duce lucrurile la capat.Si te-am crezut. Am adormit un pic, si nimeni nu si-a rupt o parte din timp sa ma convinga ca realitatea e mult mai buna. De fapt au mai fost incercari, dar nu v-am crezut pe niciunul.Tot ce ati facut a fost sa fie o mare minciuna pe care nu ati crezut-o nici voi. Nu poti sa imi spui ca vrei sa mergi pe insula si sa stai la un hotel de 5 stele, in cazul asta unde mai e aventura? unde e placerea de a te afla acolo, vezi? aici nu ne-am potrivit. Eu vreau totul. Tu vrei o combinatie intre ce iti place si ce ti se ofera. Nu! eu cred in a gasi bucuria in lucruri asa cum sunt ele oferite, in adevarata lor natura.Dar cred..sau crezi ca sunt naiv. Nu te invinovatesc, pentru ca asa ai crescut.Printre oameni care ti-au oferit doar nimicul din lucruri.  Am deschis un pic ochii pentru a incerca sa gasesc si altceva, de fapt sa gasesc ce cautam dar in alt mod.Si nu ma sperie deloc ceea ce vad.Asa ca iau rucsacul din nou la plimbare.Numai  ca de data asta am lasat si mana in spate, si spre surprinderea mea am simtit o atingere calda si timida.Uite! Nu trebuie sa asteptam prea mult.Cineva tot se gaseste in lumea asta care sa impartaseasca "prostiile" tale. Si sunt multi. Nu trebuie sa te sufoci in Nimic.