Pentru a putea incepe un nou drum e necesar sa il parasim pe cel vechi si cu toate ca pare o situatie logica, nu e deloc asa usor, de fiecare data decidem sa urmarim alta cale cu toate ca suntem strans legati de ceea ce parasim, de acel lucru de care ne indepartam, fiind normal sa ne simtit in felul acesta pentru ceva ce ne-a ocupat atat timp. Nu sunt genul care sa ia decizii doar de dragul de a fi luate, poate din acest motiv dureaza atat de mult pana la o hotarare. Totul trebuie sa fie perfect, cel putin ceea ce depinde de mine, pentru ca este clar deja ca in fiecare plan pot interveni o serie intreaga de necunoscute..unele ce ne favorizeaza, altele care lucreaza impotriva noastra si altele care se pot sau nu ridica la nivelul pe care il promit.
Am intrat in Letonia pentru o noua experienta, pentru un zambet larg si sentimentul de implinire, insa intunericul care s-a lasat afara si somnul Emei m-au lasat singur in fata bufnitelor care, fara oprire, dau tarcoale..incearca sa sparga peretii mintii cu ciocul lor, cautand hrana pentru stomacul lor bolnav...ele stiu ca aici pot gasi din belsug, cel putin asa se intampla alte dati, acum le este totusi un pic mai greu, ce cauta ele nu mai poate fi gasit atat de usor, e ascuns bine si cu toate ca stim bine ca nimic nu poate fi uitat, acum memoriile sunt reci, seci, fara nici un fel de
putere...amaratele...vor trebui sa se multumeasca cu mult mai putin. Dupa cum spuneam si mai devreme, nimic nu se uita, dar poate fi dat foarte usor deoparte. Am alergat pentru ei, insa vad cum tot mai multe spectre pe care le intampin urla fiecare in coltul lui cat de important este, cum nimeni nu se poate ridica la nivelul lor si cat de putin le pasa de ce se intampla in jur. Gresesc...de fapt le pasa, danseaza pe mese cu cozile ascunse atunci cand altul cade, surazand usor in coltul gurii pentru ca vor ocupa locul ramas la coada pentru spanzurarea sufletului.
M-am trezit prins intr-o lupta pe care nu o doream la inceput, o lupta ce a devenit usor parte din mine si oricat de des ma impinge spre acel adanc rece, sunt in continuare dispus sa ofer tot ce pot, e ceea ce merita, sper doar ca Ema sa inteleaga si sa treaca cu vedere momentele in care lipsit de emotii ma pierd prin timp si spatiu si sa mearga in continuare catre nimicul nostru, pentru ca oricat de mult as dori sa cred asta, fara oameni, nu am nici o sansa impotriva spectrelor astea. Oamenii
nu trebuie sa plece, nu atat timp cat exista ceva pentru care merita sa ramana, nu trebuie sa o faca cat inca mai sunt persoane care sa ii tina acolo. Oamenii promit prea multe acum si putin le pasa daca vor reusi sa se tina de cuvant sau nu, cand de fapt, promisiunile nu pot fi incalcate sau amanate, cuvantul nu il poti pierde de mai multe ori, e de ajuns o singura data pentru a nu il mai putea oferi ulterior. De ce tot incercam sa ne furam unii pe ceilalti cu cuvinte aruncate aiurea...dupa atatia mii de ani,
inca nu am invatat sa comunicam si e trist...e trist sa vezi nimic in jur nu are esenta.
Ingeri si demoni suntem noi, degeaba ne tot imaginam ca am putea avea ingeri pazitori...aceea suntem noi, suntem proprii nostri ingeri sau demoni, asa ca de ce am incerca sa ne indreptam spre partea care ne pune in genunchi, cand am putea ridica nivelul. Nu avem nevoie de nimeni care sa ne conduca, nu trebuie sa fim condusi de nimeni in afara de noi. Ai spune ca va fi haos, anarhie, ca suntem animale proaste si ca avem nevoie de bici. Nu! Avem nevoie sa ne educam propria persoana, sa stim deja ce e bine si ce nu, fara sa ascultam in gura nimanui.daca ne respectam pe noi si pe cei din jur nu vom ajunge acolo. Nu suntem datori nimanui cu explicatii, mai ales cand suntem impacati cu noi insine la fiecare actiune pe care o facem. Viata nu e cursa, nu trebuie sa alergam dupa ea, toti ajungem in acelasi punct mai devreme sau mai tarziu, dar nu vrem sa intelegem odata si sa ne oprim, sa privim in jur si sa traim...visatori sau nu cu totii avem dorinta asta, dar reusim sa o ignoram de fiecare data.
Tu, ai ajuns in spate acolo, te-ai cocosat usor, dar sigur in spatele acelei ferestre de unde privesti lumea, le-ai luat locul crezand ca daca te compari cu ei vei castiga cel mai mare premiu. Pierzi din vedere ca nimeni nu lupta pentru ceva, acolo nu exista trofeu, doar o panza care te tine legat de fotoliu si te face sa crezi in principiile lor, care iti zdrobesc aripile si te ghideaza sa accepti ideile lor fara sa iti dai seama motivul pentru care faci asta, esti doar blocat acolo, singur, intr-o casa mult prea mare sa iti ofere caldura, dar prea mica pentru ego-ul tau. Iti baga pe gat tampenii cum ca, pentru tine, casa aia e mult prea mica, terasa de lemn de unde priveai spre cer e plina in iunie de ganganii colorate, iar linistea din afara orasului e prea plictisitoare...de parca toata actiunea asta din spatele monitorului ar putea fi mai interesanta, insa stiu ca ei pot fi foarte convingatori, mai ales atunci cand nu le poti oferi obiectii, cand nu reusesti sa tranformi in cuvinte ceea ce sufletul urla din rasputeri. Tu, ai ales calea simpla, ai ales sa te uiti la televizor la ceea ce visai, din confortul pe care ti-l ofera camera ta gri...eu, nu am reusit sa ajung inca la nori, ma impotmolesc incercand sa ofer din cand in cand cate o mana, pentru ca a alerga singur e mai trist decat cu un zambet alaturi, pentru ca m-as simti vinovat daca nu as oferi cate un pic din ceea ce cred eu ca merita sa fie primit...si am obosit, de ceva vreme, dar si eu am obsesia mea despre o lume diferita si asta ma face sa zabovesc aici in cautare de oameni chiar si cu riscul de a scapa polen pe parcurs. Te-au invatat sa iti fie cald la lumina becului, ti-au ascuns soarele si iti spu ca de fapt nici macar nu a existat, ca cel pe care il vezi zilnic pe cer e de fapt tot un bec, dar mai mare, ca stelele sunt doar niste luminite de craciun, ca nu are nici un rost sa iesi sa le vezi, le poti vedea in casa mai aproape.Ai crezut in globul lor de cristal, dar nici macar nu ai observat cand s-a spart, incantat fiind de ego-ul pe care ti l-au bagat pe sub nas sub forma de animal de companie, ti-au spus ca poate creste oricat iti doresti, trebuie doar sa il hranesti....Tu, omule, esti mai mult decat asta, trebuia sa deschizi ochii, sa stai drept, langa noi e deja prea plin de cocosati...
- Hei..unde ai fugit Dante?
- Hei! te-ai trezit..Eram un pic plecat, dar ai nimerit perfect. Ma gandeam daca sa mergem direct in Riga sau sa ne oprim inainte, am cautat si am gasit un loc cu cateva locuri interesante pentru pozele tale, undeva nu departe de aici, in Brunava, ce zici? Vrei sa incercam? Nu promit ca o sa fie fara peripetii, dar ce ar fi calatoria asta fara incurcaturi.
- Hmmm...nu suna rau, dar o sa merg doar cu o conditie.
- Nici nu vreau sa ma gandesc.
- Da, promite-mi ca vom avea locul perfect, ca vom merge la un leagan din curte si vom privi de data asta doar cerul, ca ei, pentru o zi, vor fi inexistenti, stiu ca ei inseamna mult pentru tine, dar pentru o seara vreau sa vad cine esti fara nimic altceva care sa ne bazaie.
- Sigur Ema. O sa stam noaptea in leagan, langa un foc mare si iti voi spune toata noaptea povesti nemuritoare sub privirile atente si curioase alte astrelor si urmariti de ochii sticlosi ai licuricilor. Vom adormi acolo si ne vom intalni apoi in vis pentru a continua acolo ce am inceput de ceva vreme. Nu vreau sa mai pierd nici nu moment departe de tot ce se intampla aici.
- In cazul asta...cand coboram? M-am trezit cu foame si vreau sa intram pe undeva.
- O jumatate de ora, coboram din tren si cautam repede un restaurant pentru un mic dejun.
- Eu vreau tort.
- Tort? Asta nu o sa iti tina de foame.
- Astazi vreau tort. Sunt sigura ca o sa fie nemaipomenit.
- Ok. Mergem unde vrei tu. Hai sa ne pregatim..
Cateodata totul este mult mai simplu decat credem, suntem ingropati de detalii si ne imaginam scapari pe care le uitam prea repede pentru a le pune in aplicare. Avem placerea de a alerga orberste impinsi de la spate de cei pe care ii privim de jos cu admiratie. Astazi iti doresc sa scapi de lanturile astea. Tu esti de privit cu admiratie, pentru ca traiesti..pentru ca esti ca nimeni altcineva..Tu, omule, esti unic.
