Norii au eliberat cerul, griul din ultima perioada a disparut odata cu intoarcerea ciudata a ei, soarele a decis sa lumineze calatoria lor din nou. Se simte ca si cum ar fi evadat din lumea celor mici si testeaza viata departe de minciunile venite consecutiv din jur. Sunt bucurosi ca ei nu trebuie sa isi promita lucruri, nu este necesar sa spere ca de data asta totul va fi bine, pot alerga impreuna visele fara sa isi pune piedici. Oamenii de obicei se ingroapa in chestii pe care cred ca le doresc, fara sa ridice capul din pamant, cauta in van dupa comori ingropate de mult timp, fara sa se uite in jur. Din acest punct de vedere cei doi visatori sunt asigurati, putin le pasa de comorile oamenilor de nimic. Dante si Ema, regasiti din greseala, au hotarat sa lase orice gand in urma, atat cat vor putea si sa priveasca spre ei si spre tot ce inseamna bucurie. Leaganul nu poate fi inlocuit de dalta si ciocan, sunetul greierilor si a bufnitelor nu il poti lasa deoparte pentru a pune cd-ul cu manele si cu siguranta imaginea semineului in care arde focul nu se compara cu toata industria asta bagata fortat pe gat...sunt detalii pe care nu le poti trece cu vederea, se va intelege asta mai tarziu.
Intre timp, cei doi au ajuns aproape de locul in care se tine festivalul, inca cincizeci de kilometrii si sunt acolo, Ema doarme sprijinta de umarul lui Dante pierduta in propriile ganduri involuntare, Dante s-a trezit de cinci minute si priveste in gol pe geam, nu stie unde va ajunge si asta ii ofera un sentiment de aventura, are nevoie de asta pentru a-l ajuta in legatura cu plictisul lui cronic.
In departare, un turn se inalta falnic spre cer aducandu-i aminte lui Dante de un vechi turn din Belarus pe care pare ca l-a vizitat acum o perioada foarte indelungata de timp, memoria lui e plina cu panja de paianjan pe care nu doreste sa o distruga, trebuie sa se traga in prezent, si-a promis ca va urmari idealul asa.
- Hei Dante..
- Hei, buna...seara, cred..nici macar nu stiu cat este ceasul. Cum ai dormit? Nu pari ca si cum ai avea prea multa energie.
- Nu stiu...ma simt ametita si ciudat.
- Mai exact..?
- Ma simt oarecum urmarita, stiu ca suna aiurea, dar simt ochi din diferite parti atintiti pe noi, curiosi de fiecare miscare. Ma amuza cum ascunsi dupa cutii de lemn, privesc spre alte vieti in speranta ca totul se aranjeaza asa cum isi doresc, curios e faptul ca prea putini invata din greseli si acum macinati de ganduri spera la o rezolvare pe care au vazut ca nu sunt in stare sa o obtina. Oamenii astia ne privesc pe noi Dante, ei sunt cei care din spatele unui trafalet cred ca sunt cei care conduc lumea, poate intr-un anumit fel o fac, poate reusesc sa ii ghideze pe cei care inca nu si-au clatit bine ochii. Ei sunt cei care judeca in tacere si ma simt deranjata de privirea lor. Nu o vreau si nu am nevoie de ea...de ce nu sunt in stare sa lase totul sa curga asa cum trebuie? Isi baga nasul in lucruri pe care nu le inteleg pentru a se simti oarecum importanti. Mi-as dori sa se concentreze strict pe fluieratul in vant si carca..de ce incearca sa intre intr-o lume pe care nu o inteleg? De ce nu ne lasa in pace sa visam si de ce arunca otrava in jur? Vezi Dante? si eu am cosmaruri si ele sunt vii, imi e frica de ei..ii simt pe bune dreptate in ceafa si nu pot scapa astfel de memoriile cu ei. In acelasi timp e si un sentiment de mandrie sa stii ca cineva e curios de fiecare miscare, dar parca am obosit, nu am nevoie de audienta, vreau doar sa ma afund in bratele tale si sa raman acolo, in cazul asta ei pot urmari in continuare fiecare miscare, nu avem de ce sa ne ascundem.
- Despre cine vorbesti Ema? esti sigura ca te-ai trezit? E totul ok?
- Da...e ok, doar ca am gasit cateva idei in vise si am vrut sa scap de ele, ti-am mai spus ca nu esti singurul cu probleme. Unde suntem? cat mai avem pana ajungem?
- Cred ca vreo patruzeci de minute. Esti pregatita de agitatie si distractie?
- Da! Abia astept..e inca un lucru de taiat de pe lista, am atatea si nu stiu cum ma voi descurca, dar o sa trag cat de mult pot pentru asta. Mi-ar placea sa gasim o camera undeva intr-o hostel vechi, cu o atmosfera de evul mediaval, vreau pentru o zi sa simt exact cum traiau oamenii aia...cu o mie de probleme pe cap, nesiguranta continua, dar atat de liberi.
- Ar fi frumos, daca nu gasim mergem peste niste localnici, sigur vom nimeri pe cineva care sa ne gazduiasca si de la care sa aflam o poveste interesanta, tin neaparat sa experimentez cat mai mult in acest sens.
Ambii priveau cu sperante spre noua aventura, nici nu aveau de ce sa gandeasca altfel, pana la urma au patimit atat sa ajunga in locul asta, acum nu mai pot da inapoi. Au intalnit pe parcurs oameni frumosi si oameni tristi, au platit cu cosmaruri pentru incredere si erau atat de aproape sa piarda speranta cu toate ca in adanc fiecare stia ca avea dreptate, lumea nu se invarte in jurul unei singure persoane sau situatii, viata nu poate fi perceputa dintr-o singura perspectiva, pentru ca e construita dintr-o infinitate de idei. Au gandit aiurea in momente negre crezand ca tot in jur se invarte in jurul unui ideal creat fals de ei pentru o lume de basm. Totul se focuseaza in final pe un singur individ, propria persoana..din cand in cand apar oameni care aspira la un loc in vitrina personala...unii raman acolo, altii pleaca. In final, totul depinde de cat de multi oameni importanti au ramas acolo, ce ai facut sa ii meriti si ce ai facut sa ii pastrezi acolo. Oricat de mult am incerca sa ne ascundem in singuratate niciodata nu vom fi multumiti de ea, chiar daca de multe ori o cersim fara demnitate. Fiecare avem lumea noastra pe care o construim de capul nostru influentati de tot ceea ce se intampla in jur fara sa avem prea mare control asupra evolutiei lucrurilor....si totusi ce cautam? ce merita realizat? ce conteaza cu adevarat?...nimic..si totul, sentimentul de nonsens poate fi alaturat sentimentului de importanta fara prea mari modificari si pana la urma nimic nu se schimba in afara de ideile din capul nostru, doar noi ne putem modifica zambetul, modificandu-ne gandirea.
Ajunsi in oraselul cu pricina, cei doi pornesc agale spre castelul unde se tine festivalul. Ema rasfoieste o harta pentru a se asigura ca nu se vor rataci. Dante o urmeaza de apoape lasandu-se ghidat de ea. Afara au inceput sa apara si stelele, iar cerul senin le ofera o imagine superba. Ce poate fi mai frumos decat linistea momentului? Compania ei si atmosfera din jur ii ofera o stare pe care nu o mai intalinse alaturi de Ava pe scarile alea vechi. A decis atunci sa se arunce catre o lume pe care credea ca o doreste, a lasat in acel moment doi ochi verzi pe care ii cautase prea mult timp, in spate. Acum, doi ochi verzi ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa iasa din haosul in care s-a zbatut dupa ce a parasit lumea aia simpla, iar acum nimic nu ii poate lua gandul de la a se intoarce acolo, in orice mod. Cu fiecare pas pe care il faceau cei doi spre castel festivalul incepea sa arate de ce e atat de faimos. Castelul arata incredibil, ingrijit perfect cu majoritatea elementelor de arhitectura din evul medieval pastrate in stare excelenta. Au intrat in curte unde spre deosebire de linistea de afara, lumea roia in toate directiile, acoperiti de sute de lumini, acestea find singurele care aduceau aminte ca suntem intr-o alta era.
Eva isi incepuse deja maratonul de poze, nu o judec, totul in jur merita imortalizat, iar Dante, furat de moment, intervenea voit in multe dintre acestea, bineinteles, de fiecare data cu o noua strambatura. Nu se poate abtine, seriozitatea nu i se potriveste si cu toate ca a fost blamat pentru ca pare un copil tampit, ii este mai simplu asa, scutul zambetului cretin il ajuta sa plictisul si uneori si realitatea.
Tot felul de atractii atrgeau oamenii de la o zona la alta. Singurul moment cand am vazut aparatul Emei jos din mana a fost cand s-a indreptat alergand spre o taraba cu dulciuri traditionale, pentru prima oara descoperea o alta pasiune a celor doi ochi verzi, cu greu a reusit ulterior sa o indeparteze de acel loc pacatos, sa poata vizita si restul, asa ca au pornit spre o zona mai retrasa pe care nu apucasea sa o viziteze. Au trecut printr-un mic tunel obscur, iar apoi au iesit intr-o alta curte interioara cu o singura lumina ce batea spre un clown inconjurat de oameni. Imaginea era destul de ciudata tinand cont ca era o liniste de mormant ce domnea acolo, Dante se astepta in orice moment sa apara si o capra care sa fie sacrificata. A tras-o usor de mana [e Eva sa plece de acolo, insa curiozitatea ei se dovedeste a fi mai mare chiar si decat a lui, asa ca a trebuit sa ramana sa veda ce se va intampla. O muzica sinistra incepe sa se auda in surdina, lucru ce il facea sa se gandeasca din nou ca ar fi un ritual ciudat. In acel moment atentia tuturor este atrasa de clownul din mijloc.
- Hei, probabil cu totii va intrebati ce se intampla, de ce v-am strans aici si unde sunt baloanele si glumele. Probabil v-ati fi asteptat sa imi tot infigeti suturi in fund, iar eu sa rad isteric. Poate ca va doriti sa faceti cu totii misto de mine, pentru a va acoperi defectele. V-ati obisnuit ca noi sa acceptam orice cu zambetul pe buze fara sa dati prea multa importanta la ce se ascunde in spatele acestuia. Astazi nu vom rade, o sa fie ceva diferit, astazi vreau sa vorbim despre voi, astazi vreau sa incercati sa intelegeti si daca nu o veti face atunci macar stiu ca am incercat sa schimb cateva idei, ma simt dator sa fac asta fata de mine in primul rand pentru ca sunt satul sa tot vad cum ne sufocam incet ca si societate. Am avut mereu intentia asta sa evoluam si de foarte putine ori ne-a interesat cum o facem. Cei mai multi dintre noi am evoluat in detrimentul altora, asta e cursul vietii, clar! dar puteti dormi noaptea cand totul material dispare si ramaneti singuri cu voi?...sigur ca puteti, faceti asta de cand v-ati nascut, a venit natural prin ceea ce am vazut in jur. Nimeni nu s-a gandit ca ne afundam intr-o groapa a personalitatii si ne transformam in numere...simple numere.
Clownul era atipic si rostea cuvintele si ideile lui Dante. Uimit de demonstratia asta de dezamagire indreptata catre oameni, ceva il atragea sa asculte in continuare, insa totul era o proiectie a unor ganduri de care s-a saturat si pe care momentan a decis sa le amane putin pentru a continua calatoria lui, in plus si Ema il tragea de mana plictisita sa vada oameni cum esueaza sa sa induca anumite idei in jur.
- Hai Dante sa mergem, nu vreau sa ne intristam cu idei de care nu avem nevoie momentat, hai sa incercam sa gasim cazare, astazi suntem si putini obositi, festivalul mai dureaza doua zile si maine ne putem intoarcem cu forte proaspete.
- La cate poze ai facut nu vreau sa imi imaginez ce inseamna forte proaspete...
- Te rog frumos sa taci, nu eu eram cea care cauta obiectivul de fiecare data sa strice poza.
- Si eu care credeam ca le faceam mai interesante.
- Pentru cei care vor sa studieze maimutele probabil...
- Ha ha..hai sa cautam un loc unde sa dormim, sa vedem daca o sa primeasca careva cu maimuta inauntru.
Cum zilele astea festivalul tinea oraselul viu si foarte primitor, cei doi au gasit cazare foarte simplu in taverna veche, unde cei de acolo au pastrat totul cat mai original, doar televizoare de pe pereti tradau un pic sentimentul de intoarcere in timp. Camera pe care au inchiriata era simpla, cu un pat jos din lemn si acoperit cu multe paturi, un sifonier in care au indesat bagajele si un birou cu o lampa mica. Obosita, Ema s-a schimbat si s-a intins adormind in cateva secunde, insa Dante era inca nelinistit de ceea ce se intamplase la castel, se simtea certat de clownul ala, cuvintele lui fiind foarte cunoscute la fel ca intr-un deja-vu.
"Buna Dante,
Am incercat sa ma abtin cat pot de mult sa nu iti trimit scrisoarea asta, dar ma stii pe mine, vad tot timpul ce e ai bun in jur si in ideea asta sper ca la un momentat dat si tu sa fii diferit si sa iti maximizezi potentialul. Am dorit sa iti multumesc pentru tot ce ai facut. Sunt fericita intr-un fel ca te-am nimerit pe tine, altfel nu as fi reusit nici o secunda sa observ anumite detalii. Multumesc pentru ca nu ai incercat sa fii mai mult decat un om slab, fara principii care sa conteze cu adevarat. Era necesar sa ma lovesc de aroganta ta de doi bani pentru a imi da seama ce imi doresc. Ma bucur ca nu ai fost in stare sa iti pastrezi promisiunile si sa ma urmezi, m-ai pregatit in felul acesta pentru eventulele dezamagiri. In timp ce decizi sa te intorci la vechile obiceiuri pe care si tu le considerai bolnave, eu imi vad de drumul catre altceva, catre ceva pe care acum nu mult timp credeai ca e viitorul tau, departe de lumea din care fals sperai sa evadezi. Alaturi de tine am cunoscut sentimente ciudate ce m-au invatat ca aparentele insala...si nu sunt singurele. Multumesc pentru ca m-ai invatat ca si cel mai angelic chip poate ascunde o intreaga mocirla. Nu-mi pare rau de noi, e clar ca nu am fi functionat cand nu ai oferit nici o sansa. Multumesc pentru ca mi-ai aratat cum sa renunt la ceva ce imi doresc, dar care
nu ma merita..inca invat sa fac asta.
Iti spuneam ca totul nu trebuie sa fie asa calculat si ca noi, visatorii, putem scapa de toate schemele din jur, iar tu zambeai si spuneai ca totul va fi bine. Habar nu aveam de fapt ca fiind in urma mea din punct de vedere al horoscopului, iti lipsesc cu desavarsire visele. Povestile pe care le aranjam atat de frumos intr-un vis vazut doar de mine se loveau violent de peretii invizibili pe care ii ridicai pentru a iti ascunde adevaratele ganduri. Te poti uita la stele doar daca le apreciezi, nu are sens sa speri in basme daca nu crezi in ele, doar de dragul de a te simti important. De asemenea, dragul meu Dante, apreciez ca mi-ai aratat ce poate fi mai urat la o persoana, astfel incat atunci cand observ semne, sa pot fugi cat mai departe. Ma gandesc cu groaza la cei care inca mai cred intr-o posibila intoarcere la sentimente mai bune...stiu si ei si eu, chiar si tu, ca e imposibil.
Am invatat alaturi de tine ca exista persoane carora oricat de mult le-ai oferi , nu vor fi in atare decat sa culeaga si sa mearga mai departe. "Nu sunt o persoana rea sau de nimic..doar diferita"..am realizat acum dupa ce panza a zburat de pe ochii mei ca aceasta fraza era oarecum lipsita de sens, intr-adevat, esti diferit, insa exact asta sunt persoanele de care vorbim, doar ca tu o ascundeai mult mai bine..in tacere si privind in gol.
Am vrut sa te trag spre partea asta, erai pierdut pe granita si eu am decis sa fiu aceea ce iti intinde mana, stiam ca trebuie sa te cred..tu nu esti ca restul..dar m-am lasat pacalita. Nu am putut sa te salvez..tu inca visezi la un trecut glorios, dar uiti ca tot ce ne asteapta e un viitor nesigur pe care nu il vom putea controla daca nu suntem bine ancorati in prezent. Trecutul nu poate fi schimbat, viitorul in schimb, poate fi modelat, dar nu pe bazele unui trecut stramb. Eu pot fi pacalita si chiar si tu te poti minti, dar te vor ajunge de la urma si atunci nu-ti vor ramane decat regrete.
In final, mi-as dori sa cred ca ai avut un scop clar ce te-a facut sa fii asa, ca de fapt povestile tale despre tine ar fi adevarate, insa am ajuns sa iti cunosc manevrele destul cat sa imi dau seama ca vei continua sa te complaci in mocirla asta, calcand in continuare pe idei si principii pe care sustii ca le urmezi. Iti scriu aceste randuri pentru ca am crezut in tine..Vezi? Planul tau a mers, astfel ca inteleg de ce ai renuntat..sunt sigur ca ai treaba sa tragi de partea cealalta pe multi altii.
Cu drag,
Ava."
marți, 1 decembrie 2015
joi, 19 noiembrie 2015
Catre nori - 7
Hei Ema,
Revin la tine cu cateva randuri, ma plictisesc intr-un tren spre alta parte si simteam nevoia sa comunic cu cineva. M-am trezit un pic in ultimul timp, am vazut ca dupa o zi proasta vine una buna si apoi din nou una proasta si tot asa. Am observat cat de simplu e sa ignori momentele bune si ca e la fel de simplu sa te focusezi pe ce e mai rau. Incep sa urmez calea spre mine cu o oarecare teama fata de ce as putea gasi acolo, dar hotarat sa cotrobai un pic prin cos. E mai simplu acum, fantomele incep sa apara din ce in ce mai rar si sunt inlocuite usor de amintiri si vise despre unele locuri verzi si oameni zambitori. A inceput sa imi pese tot mai putin de problemele pe care le vad in jur, probleme cotidiene care ne arunca in starea de iritare, invat pas cu pas sa imi pese mai putin de ce se intamla pe langa mine si cu toate ca stiu ca nu e neaparat ok, se simte excelent. Am uitat cand a fost ultima oara cand am refuzat ceva oferit pentru simplu fapt ca nu e indeajuns de bun pentru mine, revin la indiferenta care ma protejeaza in fata unor posibile dezamagiri.
Am decis sa merg spre Letonia, era o mare dilema daca sa merg spre sud sau sa vizitez Letonia si Estonia, am hotarat ca daca sunt aici sa incerc sa vad cat mai mult, nu se stie cand voi mai avea ocazia si asa poate voi reusi sa inving si fantomele. Voiam neaparat sa iti povestesc despre un om care m-a marcat acum doua zile, era un batranel cu o pancarda in engleza care milita pentru pacea interioara. Nu am putut sa ma abtin sa nu intru in vorba cu el, mi s-a parut prea interesant. Mi-a spus ca este un veteran al razboiului din Vietnam si ca a hotarat dupa traumele pe care le-a avut acolo ca nimic nu e mai important decat sa simti ca traiesti. Spunea ca intr-un fel morbid duce lipsa acelor momente, atunci stia ca traieste, insa cand s-a intors acasa totul parea lipsit de sens. Nu suporta sa vada cum oamenii in jurul lui se urau pentru bani cand el invata sa ofere si ultima bucata de paine pentru camarazii lui daca era necesar. Cum sa se obisnuiasca sa traiasca printre oameni mincinosi si dezbinati cand ei erau atat de uniti acolo si orice falsitate putea duce la moartea vreunuia. A decis
sa lase tot in urma sa plece si sa uite de toata aceasta fatada. Sa isi ocupe mintea cu lucruri importante pentru a umple lipsa esentei din jur. A spus ca nu ii pasa ca nu are pe nimeni apropiat, se are pe el si ii are pe cei pe care ii inalneste zi de zi, carora le strange mana si carora le vorbeste. Ii ajunge sa priveasca ore in sir in gol peisajele pe care le viziteaza, spunea ca ii ofera o liniste aparte. In final a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata, mi-a ramas intiparita in minte..."Nu suntem prea buni pentru lumea asta, nu suntem prea buni pentru noi.."
..........................
Intre timp usa de la vagon se deschide usor. Deranjat ca nu va mai fi singur, dar curios in acelasi timp sa vada cine ii strica linistea, Dante indreapta privirea spre usa.
- Nu pot sa cred....
- Dante?!
- Care erau sansele Ema? Ar trebui sa iti scoti aparatul si sa iti vezi fata acum, merita imortalizata.
- Dar cum? Unde te duci?
- Tinta principala este Letonia, dar pana acolo voi lasa totul la mana destinului si pana acum se pare ca are grija sa ma tina in priza. Tu? incotro te indrepti?
- Am citit de curand despre un festival ce se tine la un castel din nord, imi scapa acum numele, il am scris in agenda. Nu vreau sa il ratez, o sa imortalizez acolo destule momente frumoase...lasa fata mea de acum, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata, dar nu imi pare rau. Cum au fost ultimele zile? ce ai facut?
- M-am gandit in mare parte..Am mai ramas cateva zile la hotel contempland la ce va urma. Biletul tau de adio mi-a dat serios de gandit si inca am o gramada de intrebari catre mine carora nu le gasesc nici un raspund, dar totul o sa vina pas cu pas, poate acum ma ajuti tu acum sa le gasesc. De ce ai renuntat asa usor, Ema? Aveam nevoie sa insiste cineva..
- Si eu am simtit acelasi lucru, era nevoie ca cineva sa insiste. Tu de ce m-ai lasat sa scap?
- Nu te-am lasat..te-ai furisat miseleste cand dormeam...
- Stii la ce ma refer Dante..
- Da, doar incercam sa evit intrebarea. Mi-a fost greu sa imi iau mintea de la tot ce a fost, nu e ceva ce depinde de alegerea mea, pur si simplu se intampla, se blocheaza mintea pe anumite idei ce se repet continuu si astfel totul in jur se transforma intr-o ceata completa. Spuneam ca era nevoie de cineva care sa insiste. Uite ca destinul decida sa ne intinda o mana,
poate de data asta nu mai trebuie sa lasam totul sa scape asa usor.
- Destin sau coincidenta, nici nu mai conteaza. Imi era dor de zambetul tau tamp. Sper ca de acum inainte sa il vad mai des si sa fie cat mai sincer, nu mi-a placut cand te fortai sa faci asta.
- Cred ca am invatat un pic in ultimulele zile. In primul rand am invatat cat imi lipsea compania ta si momentan totul se concentreaza sa te fac sa ramai aici...bine, nu in vagonul asta vechi...ai inteles ce voiam sa spun..
- Am inteles, copil, stai linistit..acum ca am ajuns in punctul asta, nu am de gand sa plec din nou prea curand...si?..la ce te-ai gandit asa mult zilele astea?
- La tine, la mine si la oameni..la viata si la nimic. Am regretat ca ai plecat fara sa apuc sa iti spun vreun cuvant, nu prea ma descurc sa exprim exact ceea ce gandesc si imi parea rau ca nu am apucat sa iti arat ce gandesc de fapt. M-am gandit cum oamenii vin si pleaca, cum in marea lor majoritate sunt facuti sa calce pe cadavre pentru anumite scopuri, vechea problema.
- Dar asta stiai deja. De ce te tot gandesti la ceva pentru care ai deja un raspuns.
- Pentru ca este raspunsul gresit, pentru ca nu trebuie sa fie asa si pentru ca m-am saturat sa tot aud, chiar si de la mine, ca asa sunt oamenii si ca nu ai ce sa le faci. Mi-e sila de neputinta de a le baga unora in cap anumite idei.
- Da, dar stii ca fiecare gandeste cum vrea el si cum intelege el viata. Nu trebuie sa te superi pentru asta si nici sa te agiti.
- Ba da, Ema, pentru ca ei vor ramane in continuare asa daca nu ii certi, nu isi vor vedea defectele.
- Nu cred ca le observa nici asa, dar lasa-i in pace. Acum nu mai conteaza. Si? ai mai spus ca te-ai gandit la tine?
- Da, m-am gandit daca ce imi doresc e corect, realizabil, ce cale trebuie sa urmez si cum sa ma port.
- Si? ai ajuns la vreo concluzie?
- Da, la mai multe, dar momentul asta s-a schimbat un pic situatia. Am decis sa fiu un pic mai egoist, sa imi vad de treaba mea pe viitor si sa vad cum fac sa repun zambetul ala de care vorbeai tu acolo unde ii este locul, dar cred ca voi renunta partial la partea cu egoismul. Cum as putea sa ma port asa cand in fata mea esti tu? m-as simti jenat sa fiu asa in preajma ta, cred ca oricum am facut asta involuntar pana acum, imi pare rau pentru asta.
- Nu-i nimic, fiecare avem nevoie de socul nostru pentru a putea deschide ochii.
- Spuneai si tu ceva de anumite amintiri mai urate. Ai reusit sa treci peste ele?
- Cred ca da. De cand am plecat m-am gandit tot timpul numai daca am facut o greseala sau nu...in fiecare moment am facut asta, nimic din trecut nu a reusit sa treaca peste asta, ceea ce inseamna ca prezentul meu a devenit mai puternic decat trecutul...cred ca asta e un semn bun.
- Trebuie sa fie...ce zici sa mergem impreuna la festivalul ala?
- Nici nu aveam de gand altfel..o sa iti pozez fiecare miscare acolo, o sa fie un adevarat chin..
- Cred ca m-am obisnuit deja..incepe sa imi placa.
Totul lucreaza ciudat in jur, totul este haos. Sa incerci sa organizezi si sa incerci sa anticipezi anumite miscari e o prostie. Bucuria sta in surpriza momentului si de cum reusim sa privim situatiile..pana la urma cu totii o sa murim..de unde fuga asta spre atatea lucruri fara sens..like-uri, bani, aroganta etc. Ne ademenim unii pe altii intr-o groapa din care nu putem iesi si apoi ne intrebam ce am facut sa meritam asta..cand totul poate fi atat de simplu. Uneori trebuie doar sa privesti in jur...iti vei da seama ce este de facut.
Revin la tine cu cateva randuri, ma plictisesc intr-un tren spre alta parte si simteam nevoia sa comunic cu cineva. M-am trezit un pic in ultimul timp, am vazut ca dupa o zi proasta vine una buna si apoi din nou una proasta si tot asa. Am observat cat de simplu e sa ignori momentele bune si ca e la fel de simplu sa te focusezi pe ce e mai rau. Incep sa urmez calea spre mine cu o oarecare teama fata de ce as putea gasi acolo, dar hotarat sa cotrobai un pic prin cos. E mai simplu acum, fantomele incep sa apara din ce in ce mai rar si sunt inlocuite usor de amintiri si vise despre unele locuri verzi si oameni zambitori. A inceput sa imi pese tot mai putin de problemele pe care le vad in jur, probleme cotidiene care ne arunca in starea de iritare, invat pas cu pas sa imi pese mai putin de ce se intamla pe langa mine si cu toate ca stiu ca nu e neaparat ok, se simte excelent. Am uitat cand a fost ultima oara cand am refuzat ceva oferit pentru simplu fapt ca nu e indeajuns de bun pentru mine, revin la indiferenta care ma protejeaza in fata unor posibile dezamagiri.
Am decis sa merg spre Letonia, era o mare dilema daca sa merg spre sud sau sa vizitez Letonia si Estonia, am hotarat ca daca sunt aici sa incerc sa vad cat mai mult, nu se stie cand voi mai avea ocazia si asa poate voi reusi sa inving si fantomele. Voiam neaparat sa iti povestesc despre un om care m-a marcat acum doua zile, era un batranel cu o pancarda in engleza care milita pentru pacea interioara. Nu am putut sa ma abtin sa nu intru in vorba cu el, mi s-a parut prea interesant. Mi-a spus ca este un veteran al razboiului din Vietnam si ca a hotarat dupa traumele pe care le-a avut acolo ca nimic nu e mai important decat sa simti ca traiesti. Spunea ca intr-un fel morbid duce lipsa acelor momente, atunci stia ca traieste, insa cand s-a intors acasa totul parea lipsit de sens. Nu suporta sa vada cum oamenii in jurul lui se urau pentru bani cand el invata sa ofere si ultima bucata de paine pentru camarazii lui daca era necesar. Cum sa se obisnuiasca sa traiasca printre oameni mincinosi si dezbinati cand ei erau atat de uniti acolo si orice falsitate putea duce la moartea vreunuia. A decis
sa lase tot in urma sa plece si sa uite de toata aceasta fatada. Sa isi ocupe mintea cu lucruri importante pentru a umple lipsa esentei din jur. A spus ca nu ii pasa ca nu are pe nimeni apropiat, se are pe el si ii are pe cei pe care ii inalneste zi de zi, carora le strange mana si carora le vorbeste. Ii ajunge sa priveasca ore in sir in gol peisajele pe care le viziteaza, spunea ca ii ofera o liniste aparte. In final a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata, mi-a ramas intiparita in minte..."Nu suntem prea buni pentru lumea asta, nu suntem prea buni pentru noi.."
..........................
Intre timp usa de la vagon se deschide usor. Deranjat ca nu va mai fi singur, dar curios in acelasi timp sa vada cine ii strica linistea, Dante indreapta privirea spre usa.
- Nu pot sa cred....
- Dante?!
- Care erau sansele Ema? Ar trebui sa iti scoti aparatul si sa iti vezi fata acum, merita imortalizata.
- Dar cum? Unde te duci?
- Tinta principala este Letonia, dar pana acolo voi lasa totul la mana destinului si pana acum se pare ca are grija sa ma tina in priza. Tu? incotro te indrepti?
- Am citit de curand despre un festival ce se tine la un castel din nord, imi scapa acum numele, il am scris in agenda. Nu vreau sa il ratez, o sa imortalizez acolo destule momente frumoase...lasa fata mea de acum, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata, dar nu imi pare rau. Cum au fost ultimele zile? ce ai facut?
- M-am gandit in mare parte..Am mai ramas cateva zile la hotel contempland la ce va urma. Biletul tau de adio mi-a dat serios de gandit si inca am o gramada de intrebari catre mine carora nu le gasesc nici un raspund, dar totul o sa vina pas cu pas, poate acum ma ajuti tu acum sa le gasesc. De ce ai renuntat asa usor, Ema? Aveam nevoie sa insiste cineva..
- Si eu am simtit acelasi lucru, era nevoie ca cineva sa insiste. Tu de ce m-ai lasat sa scap?
- Nu te-am lasat..te-ai furisat miseleste cand dormeam...
- Stii la ce ma refer Dante..
- Da, doar incercam sa evit intrebarea. Mi-a fost greu sa imi iau mintea de la tot ce a fost, nu e ceva ce depinde de alegerea mea, pur si simplu se intampla, se blocheaza mintea pe anumite idei ce se repet continuu si astfel totul in jur se transforma intr-o ceata completa. Spuneam ca era nevoie de cineva care sa insiste. Uite ca destinul decida sa ne intinda o mana,
poate de data asta nu mai trebuie sa lasam totul sa scape asa usor.
- Destin sau coincidenta, nici nu mai conteaza. Imi era dor de zambetul tau tamp. Sper ca de acum inainte sa il vad mai des si sa fie cat mai sincer, nu mi-a placut cand te fortai sa faci asta.
- Cred ca am invatat un pic in ultimulele zile. In primul rand am invatat cat imi lipsea compania ta si momentan totul se concentreaza sa te fac sa ramai aici...bine, nu in vagonul asta vechi...ai inteles ce voiam sa spun..
- Am inteles, copil, stai linistit..acum ca am ajuns in punctul asta, nu am de gand sa plec din nou prea curand...si?..la ce te-ai gandit asa mult zilele astea?
- La tine, la mine si la oameni..la viata si la nimic. Am regretat ca ai plecat fara sa apuc sa iti spun vreun cuvant, nu prea ma descurc sa exprim exact ceea ce gandesc si imi parea rau ca nu am apucat sa iti arat ce gandesc de fapt. M-am gandit cum oamenii vin si pleaca, cum in marea lor majoritate sunt facuti sa calce pe cadavre pentru anumite scopuri, vechea problema.
- Dar asta stiai deja. De ce te tot gandesti la ceva pentru care ai deja un raspuns.
- Pentru ca este raspunsul gresit, pentru ca nu trebuie sa fie asa si pentru ca m-am saturat sa tot aud, chiar si de la mine, ca asa sunt oamenii si ca nu ai ce sa le faci. Mi-e sila de neputinta de a le baga unora in cap anumite idei.
- Da, dar stii ca fiecare gandeste cum vrea el si cum intelege el viata. Nu trebuie sa te superi pentru asta si nici sa te agiti.
- Ba da, Ema, pentru ca ei vor ramane in continuare asa daca nu ii certi, nu isi vor vedea defectele.
- Nu cred ca le observa nici asa, dar lasa-i in pace. Acum nu mai conteaza. Si? ai mai spus ca te-ai gandit la tine?
- Da, m-am gandit daca ce imi doresc e corect, realizabil, ce cale trebuie sa urmez si cum sa ma port.
- Si? ai ajuns la vreo concluzie?
- Da, la mai multe, dar momentul asta s-a schimbat un pic situatia. Am decis sa fiu un pic mai egoist, sa imi vad de treaba mea pe viitor si sa vad cum fac sa repun zambetul ala de care vorbeai tu acolo unde ii este locul, dar cred ca voi renunta partial la partea cu egoismul. Cum as putea sa ma port asa cand in fata mea esti tu? m-as simti jenat sa fiu asa in preajma ta, cred ca oricum am facut asta involuntar pana acum, imi pare rau pentru asta.
- Nu-i nimic, fiecare avem nevoie de socul nostru pentru a putea deschide ochii.
- Spuneai si tu ceva de anumite amintiri mai urate. Ai reusit sa treci peste ele?
- Cred ca da. De cand am plecat m-am gandit tot timpul numai daca am facut o greseala sau nu...in fiecare moment am facut asta, nimic din trecut nu a reusit sa treaca peste asta, ceea ce inseamna ca prezentul meu a devenit mai puternic decat trecutul...cred ca asta e un semn bun.
- Trebuie sa fie...ce zici sa mergem impreuna la festivalul ala?
- Nici nu aveam de gand altfel..o sa iti pozez fiecare miscare acolo, o sa fie un adevarat chin..
- Cred ca m-am obisnuit deja..incepe sa imi placa.
Totul lucreaza ciudat in jur, totul este haos. Sa incerci sa organizezi si sa incerci sa anticipezi anumite miscari e o prostie. Bucuria sta in surpriza momentului si de cum reusim sa privim situatiile..pana la urma cu totii o sa murim..de unde fuga asta spre atatea lucruri fara sens..like-uri, bani, aroganta etc. Ne ademenim unii pe altii intr-o groapa din care nu putem iesi si apoi ne intrebam ce am facut sa meritam asta..cand totul poate fi atat de simplu. Uneori trebuie doar sa privesti in jur...iti vei da seama ce este de facut.
vineri, 13 noiembrie 2015
Corespondenta - part II - 6
Buna Ema,
M-am gandit toata ziua la ce mi-ai scris, nu stiam daca sa iti raspund sau nu, nici macar nu va ajunge la tine, asa ca ce rost ar avea? Si totusi, m-am trezit cu creionul si cu foaia asta de hartie in fata. Nu pot sa spun ca nu imi pare rau ca ai plecat, erai ceva ce m-ar fi scos din toata asta, dar cine te-ar putea invinovati? Ai incercat, dupa cum ai spus si tu, sa imi atragi atentia, numai ca eram cu capul in nori, vise, idei, cosmaruri. Astazi totul a mers prost. Am iesit sa ma dezmeticesc dupa ce ti-am citit scrisoarea si sa imi cumpar o cafea...eu nici macar nu beau cafea, dar de data asta simteam nevoia de un mic restart. Afara a plouat din nou, frigul parca se inteteste, cu toate ca suntem inca in vara. Bineinteles ca prima baltoaca a fost a mea, am nimerit-o din plin, asta a fost primul semn ca astazi nu va merge deloc bine si am decis sa fiu un pic mai atent, doar ca totul in jur incepuse sa ma enerveze..totul era asa gri, iar oamenii astia de care spuneam ca sunt rezervati, au devenit, la randul lor, iritati. Multa lume ce alerga catre nicaieri, intrasem pentru moment si eu in lumea lor si simteam ca trebuie sa ma grabesc spre ceva. M-am linistit repede, inca mai aveam din "marea vacanta", m-am indreptat catre un chiosc de ziare pentru a cumpara ceva care sa faca timpul sa treaca, nu ca as fi inteles ceva de acolo, dar am zis sa incerc. Am pus mana pe cateva reviste mai interesantate si m-am intors in camera...Ti-am citit din nou scrisoarea..
Imi pare rau, Ema, ca nu am putut sa ies din starea asta, poate ca meritai o companie mai placuta in calatoria ta, dar sper macar ca am inveselit-o cumva, chiar si cu zambetul ala. Nu m-am gandit deloc la ce o sa fie pe viitor, dar adevarul e ca trebuie sa se intample ceva, trebuie sa ridic capul peste tot, dar nu e asa usor. Niciodata nu mi-a placut sa renunt. Am fost obisnuit sa lupt pentru ce imi doresc, iar de fiecare data totul se rezuma la puterile mele, acum nu mai e deloc asa, acum totul incepe parca sa depinda din ce in ce mai putin de mine. Iti spuneam ca sunt optimist, ca stiu ca in final totul se va rezolva si ca vom reusi sa ne gasim toti pacea, dar incep sa uit adevaratul sens. Incep sa nu mai vad nimicurile alea atat de importante si fara el sunt lipsit de puteri, nonsensurile par acum organizate frumos in raft, fiecare la litera potrivita. Totul e asa de normal acum si nimic nu mai poate fi numit "surpriza". Incep sa ma amestec prin ei..
Ploaia de afara nu ma lasa in pace, in continuare bate in geam si din cate se pare are de gand sa nu se opreasca prea curand. Camera a devenit plictisitoare fara tine, nu are nici un farmec, televizorul nu are de gand sa porneasca, iar revistele pe care le-am luat sunt bune doar de privit la poze, literele nu se imbina deloc logic. Incerc sa trasez pe tavan urmatoarea miscare, dar nu stiu in ce directie sa ma indrept, totul trebuie sa perfect...cum sa fie perfect, Ema, adevarul e ca inca nu imi pot lua gandul..visele in continuare sunt acolo, doar ca impinse usor catre un colt negru, nu-mi doresc sa moara, dar doresc doar sa ramana acolo, momentan e prea enervant sa le las sa isi faca de cap. Nu am vrut sa fiu nesimtit cat timp am calatorit alaturi de tine, ba chiar mi-ar fi placut sa fie mult mai mult, dar fantomele decid sa apara de fiecare data, ele nu tin cont si nu isi aleg momente, doar apar..
Oamenii nu pot tine pasul intre ei, Ema...adevarul e ca trebuie sa lasi totul in spate in anumite momente observ ca stii foarte bine asta si ca nu iti este frica sa vezi doar in fata ochilor..eu inca nu reusesc sa fac asta. Vezi tu? eu consider ca tot ce e bun trebuie tinut aproape, dar esti constienta si tu de cum stau lucrurile. Nu pot fi toate multumite laolalta, trebuie sa te concentrezi pe cele pe care le crezi importante. Eu am batut pasul pe oameni, am crezut ca odata cu ei va veni si linistea aia, ca totul va intra in ritm...dar ei tot alearga catre nicaieri si nu ii pot prinde de la urma, nu mi se pare normal calea pe care decid sa o aleaga, tocmai din acest motiv aleg sa vad un pic pe langa imaginea in sine, sa vad cum funtioneaza toata cursa asta si de unul singur.
Incerc sa nu iti promit ca voi deveni ceva ce tu imi doresti, sau ca voi face ce tu imi doresti, dar voi incerca sa tin cont de tot ce mi-ai spus. Trebuie sa imi dau seama exact care va fi drumul si daca va fi ales cel bun sau nu, trebuie doar sa nu ma mai fortez impotriva mea...
Drum bun,
Dante
M-am gandit toata ziua la ce mi-ai scris, nu stiam daca sa iti raspund sau nu, nici macar nu va ajunge la tine, asa ca ce rost ar avea? Si totusi, m-am trezit cu creionul si cu foaia asta de hartie in fata. Nu pot sa spun ca nu imi pare rau ca ai plecat, erai ceva ce m-ar fi scos din toata asta, dar cine te-ar putea invinovati? Ai incercat, dupa cum ai spus si tu, sa imi atragi atentia, numai ca eram cu capul in nori, vise, idei, cosmaruri. Astazi totul a mers prost. Am iesit sa ma dezmeticesc dupa ce ti-am citit scrisoarea si sa imi cumpar o cafea...eu nici macar nu beau cafea, dar de data asta simteam nevoia de un mic restart. Afara a plouat din nou, frigul parca se inteteste, cu toate ca suntem inca in vara. Bineinteles ca prima baltoaca a fost a mea, am nimerit-o din plin, asta a fost primul semn ca astazi nu va merge deloc bine si am decis sa fiu un pic mai atent, doar ca totul in jur incepuse sa ma enerveze..totul era asa gri, iar oamenii astia de care spuneam ca sunt rezervati, au devenit, la randul lor, iritati. Multa lume ce alerga catre nicaieri, intrasem pentru moment si eu in lumea lor si simteam ca trebuie sa ma grabesc spre ceva. M-am linistit repede, inca mai aveam din "marea vacanta", m-am indreptat catre un chiosc de ziare pentru a cumpara ceva care sa faca timpul sa treaca, nu ca as fi inteles ceva de acolo, dar am zis sa incerc. Am pus mana pe cateva reviste mai interesantate si m-am intors in camera...Ti-am citit din nou scrisoarea..
Imi pare rau, Ema, ca nu am putut sa ies din starea asta, poate ca meritai o companie mai placuta in calatoria ta, dar sper macar ca am inveselit-o cumva, chiar si cu zambetul ala. Nu m-am gandit deloc la ce o sa fie pe viitor, dar adevarul e ca trebuie sa se intample ceva, trebuie sa ridic capul peste tot, dar nu e asa usor. Niciodata nu mi-a placut sa renunt. Am fost obisnuit sa lupt pentru ce imi doresc, iar de fiecare data totul se rezuma la puterile mele, acum nu mai e deloc asa, acum totul incepe parca sa depinda din ce in ce mai putin de mine. Iti spuneam ca sunt optimist, ca stiu ca in final totul se va rezolva si ca vom reusi sa ne gasim toti pacea, dar incep sa uit adevaratul sens. Incep sa nu mai vad nimicurile alea atat de importante si fara el sunt lipsit de puteri, nonsensurile par acum organizate frumos in raft, fiecare la litera potrivita. Totul e asa de normal acum si nimic nu mai poate fi numit "surpriza". Incep sa ma amestec prin ei..
Ploaia de afara nu ma lasa in pace, in continuare bate in geam si din cate se pare are de gand sa nu se opreasca prea curand. Camera a devenit plictisitoare fara tine, nu are nici un farmec, televizorul nu are de gand sa porneasca, iar revistele pe care le-am luat sunt bune doar de privit la poze, literele nu se imbina deloc logic. Incerc sa trasez pe tavan urmatoarea miscare, dar nu stiu in ce directie sa ma indrept, totul trebuie sa perfect...cum sa fie perfect, Ema, adevarul e ca inca nu imi pot lua gandul..visele in continuare sunt acolo, doar ca impinse usor catre un colt negru, nu-mi doresc sa moara, dar doresc doar sa ramana acolo, momentan e prea enervant sa le las sa isi faca de cap. Nu am vrut sa fiu nesimtit cat timp am calatorit alaturi de tine, ba chiar mi-ar fi placut sa fie mult mai mult, dar fantomele decid sa apara de fiecare data, ele nu tin cont si nu isi aleg momente, doar apar..
Oamenii nu pot tine pasul intre ei, Ema...adevarul e ca trebuie sa lasi totul in spate in anumite momente observ ca stii foarte bine asta si ca nu iti este frica sa vezi doar in fata ochilor..eu inca nu reusesc sa fac asta. Vezi tu? eu consider ca tot ce e bun trebuie tinut aproape, dar esti constienta si tu de cum stau lucrurile. Nu pot fi toate multumite laolalta, trebuie sa te concentrezi pe cele pe care le crezi importante. Eu am batut pasul pe oameni, am crezut ca odata cu ei va veni si linistea aia, ca totul va intra in ritm...dar ei tot alearga catre nicaieri si nu ii pot prinde de la urma, nu mi se pare normal calea pe care decid sa o aleaga, tocmai din acest motiv aleg sa vad un pic pe langa imaginea in sine, sa vad cum funtioneaza toata cursa asta si de unul singur.
Incerc sa nu iti promit ca voi deveni ceva ce tu imi doresti, sau ca voi face ce tu imi doresti, dar voi incerca sa tin cont de tot ce mi-ai spus. Trebuie sa imi dau seama exact care va fi drumul si daca va fi ales cel bun sau nu, trebuie doar sa nu ma mai fortez impotriva mea...
Drum bun,
Dante
duminică, 8 noiembrie 2015
Corespondenta - partea I - 5
- S-a lasat frig, Ema..De unde a venit schimbarea asta asa brusca?
- Ploaie de ieri...iti aduce aminte de ceva? normal ca e racoare. Si oricum aici e mult mai frig decat in alte parti. Va trebui sa te obisnuiesi.
- Bla bla. Nici acum nu stiu cum m-ai pacalit sa iesim in oras..era asa de cald si bine acolo. Ce ai avut cu noi?
- Trebuia sa ne punem pe picioare, Dante. Ne molesisem acolo, aveam nevoie de putina actiune.
- Mda...actiune! nu sa murim de frig..
- Poti sa taci din gura? uita-te si tu cat de frumos e aici...chiar si asa innorat. E farmecul orasului..ii da un aer aparte.
- Da! un aer racoros. Ti-am mai spus cat de mult imi place la caldura? Frigul e prea nesigur. Iti da senzatia de singurate...
- Dar acum nu esti singur. Sunt aici..deci am scapat de o grija, iar cu senzatia de frig, va trebui sa te obisnuiesti, sau sa te inchei macar la geaca. Nu crezi ca ar fi mai bine?
- Nici gand..nu arata deloc bine incheiata.
- In cazul asta sa nu te mai aud. Hai sa mergem! am o gramada de poze de facut.
- Atata timp cat il pastrezi departe de mine e perfect...sau fie, scoate aparatul repede pana nu ma razgandesc. Hai sa terminam odata cu asta.
- .....
- Ema?
- .....
- Hei...unde ai disparut?..Ema?
- .....
"Buna dimineata, Dante,
Iti las aceasta scrisoare penru ca nu imi plac despartirile. Am decis sa plec. Nu stiu daca te va afecta sau nu aceasta rupere, dar sunt sigur ca ai destule pe cap incat sa te mai gandesti si la mine. Ai avut in fiecare seara cosmaruri, insa am decis sa nu mai deschid si eu subiectul, sunt sigura ca esti constient de ele. Am vazut inca din tren cum nu puteai sa te concentrezi pe nimic altceva decat ceea ce se intampla in capul tau si am incercat sa te scot de acolo, stiam din proprie experienta ca ai nevoie de ajutor, insa incercarile mele au trecut de fiecare data pe langa tine. Ti-am vazut in fiecare zi zambetul fals ce incerca sa ascunda tot ceea ce te macina pe dinauntru. Acum cred ca cel mai bine e sa te lupti cu ele, Dante. E singura miscare ce iti ramane la dispozitie. Stiu ca singuratatea te macina usor, dar daca oamenii din jur nu reusesc sa rezoneze cu tine e mai bine sa ramai in capul tau, in zona ta de confort, unde iti poti alege singur deciziile si unde nu poti fi influentat de otrava subtila oferita de anumite vise si sperante. Tu stii cel mai bine, Dante, cum sunt oamenii. Ai vorbit mereu despre ei si in teorie aveai de fiecare data dreptate. Ce te face sa nu actionezi conform acestor idei? Lasa orgoliul, arunca visele otravite undeva in spate, de unde sa nu mai poata reveni sa te bantuie. Tu esti singurul ce poate sa te scape de tot. Oamenii de obicei nu dau doi bani pe ceea ce simti si crezi, tu mi-ai spus asta. Asa ca de ce sa speri in izbavirea lor cand toti pana acum ti-au demonstrat ca sunt egoisti? Nu vezi ca si acum te impiedici in vorbele lor impletite? Nu ai observat ca nimeni nu e sincer si ca toti ascund idei in cuvintele simple pe care ti le ofera? Offf...Dante...Te privesc acum cat de relaxat dormi. Poate in visul tau, ai nimerit acum pe cineva demn sa iti urmeze gandirea. Ar trebui sa te detasezi de minciuni si trebuie sa vezi dincolo de ceea ce iti doresti tu, mai bine spus trebuie sa filtrezi ceea ce iti doresti in functie de preferintele tale, iar daca ele nu pot fi atinse, mergi mai departe. Nici o persoana care te afunda in tristete, nu trebuie sa stea langa tine. Da-le un branci si spune-le ca nu au ce cauta in viata ta. Fa-ti curaj sa te infrunti, Dante, caci pana la urma te lupti cu tine. Crezi ca merita sa iti sufoci existenta, meditand la vorbe strambe? Multi au impresia ca vad cine esti, si arunca cu pareri goale, insa putini vad ceea ce esti cu adevarat. Nu am apucat sa te cunosc prea bine, dar am observat ceea ce cred eu ca te tine in spate. Scuza-ma daca imi dau cu parerea si nu e una buna, doar ca sper ca asta sa te ajute in vreun fel. Am impresia ca esti blocat in doua idei si habar nu ai cum sa scapi de acolo. Tu spuneai, Dante, ca oamenii sunt de nimic, ca dezamgesc si ca isi vad doar de schemele lor, insa aici exista un razboi pe care il duci singur. In acelasi timp, poate fara sa iti dai seama, le oferi incredere neconditionata. Te legi de anumiti indivizi pe care tu ii consideri importanti si decizi sa le stergi cu buretele fiecare greseala, indiferent cat de tare de afecteaza. Le dai sansa sa se joace cu mintea si sufletul tau, cand tu stii deja ca vor intra zambind si vor iesi cu
rucsacul plin de bucati din tine.
Am auzit noptile acestea de foarte multe ori numele "Annie", vorbeai tot timpul in somn cu ea. Am evitat sa intru in detalii pentru ca am vazut cat de mult te macini si am incercat ca de fiecare data sa iti iau gandul, uram sa imi tot arunci zambetul ala fals in fata, zambet pe care il consideram extraordinar. Am gandit ca daca falsul zambetului aduce atata lumina in jur, cel adevarat va trebui
sa fie unic, din pacate nu am avut sansa sa il vad, iar razboiul pe care te incapatanezi sa il duci de unul singur, ajunge sa ma atinga si pe mine, iar eu am destule cicatrici pentru a lupta cot la cot cu tine. Mi-as fi dorit sa iti deschizi sufletul in fata mea, insa din ce vad l-ai inchis acum ceva vreme si te incapatanezi sa il pastrezi blocat in continuare, in speranta ca cine detine cheia pentru usa aia
veche, va aparea zambind, te va lua de mana si veti pleca spre orizont. Prostii, Dante...te impiedici de aceleasi buturugi pe care le intampinam cu totii si de care fugim cat de repede putem. Tu esti doar foarte incapatanat ca sa renunti la ceea ce te face fericit, dar gandeste-te, cat de fericit ai fost in ultimul timp? Cand ai aratat lumii ceea ce simti cu adevarat? Viata nu devine va deveni mai usoara, nu astepta la basme, este necesar ca tu sa devii mai puternic, Dante. Sper sa ne revedem in viitor si sa imi spui ca te-am ajutat catusi de putin, sper sa vad sclipirea in ochii tai, sa te vad iesit din mocirla in care te zbati. Nu vreau sa ma judeci ca plec, Dante. Prezenta mea aici nu avea nici un sens, nu te ajuta cu nimic, poate fara mine o sa iti fie mai bine.
As vrea sa inchei inainte sa te trezesti, insa simt nevoia sa iti mai ofer cateva cuvinte, din inima si sincere, deoarece am simtit ca otrava pe care ai inghitit-o in ultima perioada te tine in loc. Gandesti prea mult, Dante..trebuie sa renunti sa mai analizezi fiecare secunda din situatiile si vorbele pe care le intalnesti, viata e falsa si niciodata nu vei reusi sa afli un adevar chiar daca se leaga sau nu de tine. Fiecare vedem adevarul in felul nostru, iar tu trebuie sa il cauti pe al tau, deoarece nimeni nu iti va oferi o perceptie despre viata care sa se potriveasca in cazul tau. Degeaba citesti, asculti si pui in aplicare, daca nu te asculti pe tine. Crezi ca toate cartile, toate vorbele si toate sfaturile cunosc cu adevarat ce in in sufletul tau? Crezi ca te vor directiona spre ceea ce iti doresti cu adevarat? Din motivul asta nu vreau sa imi asculti nici mie vorbele, vreau doar sa alegi ceea ce crezi ca in situatia ta va ajuta si sa aplici asta cat mai repede. Elibereaza-ti mintea, exact cum ai facut-o acum cateva seri in pub-ul ala, atunci am vazut o speranta si am inceput sa cred in salvarea ta. Primeste inapoi tot ce iti doresti si mergi in directia aia, sunt sigura ca vei ajungi la linia de final, cu sau fara mine, cu sau
fara ei.
Trebuie sa plec, Dante, te vei trezi in curand, vreau sa fii singur si sa te gandesti la tot ce urmeaza sa faci.
Cu drag,
Ema"
- Ploaie de ieri...iti aduce aminte de ceva? normal ca e racoare. Si oricum aici e mult mai frig decat in alte parti. Va trebui sa te obisnuiesi.
- Bla bla. Nici acum nu stiu cum m-ai pacalit sa iesim in oras..era asa de cald si bine acolo. Ce ai avut cu noi?
- Trebuia sa ne punem pe picioare, Dante. Ne molesisem acolo, aveam nevoie de putina actiune.
- Mda...actiune! nu sa murim de frig..
- Poti sa taci din gura? uita-te si tu cat de frumos e aici...chiar si asa innorat. E farmecul orasului..ii da un aer aparte.
- Da! un aer racoros. Ti-am mai spus cat de mult imi place la caldura? Frigul e prea nesigur. Iti da senzatia de singurate...
- Dar acum nu esti singur. Sunt aici..deci am scapat de o grija, iar cu senzatia de frig, va trebui sa te obisnuiesti, sau sa te inchei macar la geaca. Nu crezi ca ar fi mai bine?
- Nici gand..nu arata deloc bine incheiata.
- In cazul asta sa nu te mai aud. Hai sa mergem! am o gramada de poze de facut.
- Atata timp cat il pastrezi departe de mine e perfect...sau fie, scoate aparatul repede pana nu ma razgandesc. Hai sa terminam odata cu asta.
- .....
- Ema?
- .....
- Hei...unde ai disparut?..Ema?
- .....
"Buna dimineata, Dante,
Iti las aceasta scrisoare penru ca nu imi plac despartirile. Am decis sa plec. Nu stiu daca te va afecta sau nu aceasta rupere, dar sunt sigur ca ai destule pe cap incat sa te mai gandesti si la mine. Ai avut in fiecare seara cosmaruri, insa am decis sa nu mai deschid si eu subiectul, sunt sigura ca esti constient de ele. Am vazut inca din tren cum nu puteai sa te concentrezi pe nimic altceva decat ceea ce se intampla in capul tau si am incercat sa te scot de acolo, stiam din proprie experienta ca ai nevoie de ajutor, insa incercarile mele au trecut de fiecare data pe langa tine. Ti-am vazut in fiecare zi zambetul fals ce incerca sa ascunda tot ceea ce te macina pe dinauntru. Acum cred ca cel mai bine e sa te lupti cu ele, Dante. E singura miscare ce iti ramane la dispozitie. Stiu ca singuratatea te macina usor, dar daca oamenii din jur nu reusesc sa rezoneze cu tine e mai bine sa ramai in capul tau, in zona ta de confort, unde iti poti alege singur deciziile si unde nu poti fi influentat de otrava subtila oferita de anumite vise si sperante. Tu stii cel mai bine, Dante, cum sunt oamenii. Ai vorbit mereu despre ei si in teorie aveai de fiecare data dreptate. Ce te face sa nu actionezi conform acestor idei? Lasa orgoliul, arunca visele otravite undeva in spate, de unde sa nu mai poata reveni sa te bantuie. Tu esti singurul ce poate sa te scape de tot. Oamenii de obicei nu dau doi bani pe ceea ce simti si crezi, tu mi-ai spus asta. Asa ca de ce sa speri in izbavirea lor cand toti pana acum ti-au demonstrat ca sunt egoisti? Nu vezi ca si acum te impiedici in vorbele lor impletite? Nu ai observat ca nimeni nu e sincer si ca toti ascund idei in cuvintele simple pe care ti le ofera? Offf...Dante...Te privesc acum cat de relaxat dormi. Poate in visul tau, ai nimerit acum pe cineva demn sa iti urmeze gandirea. Ar trebui sa te detasezi de minciuni si trebuie sa vezi dincolo de ceea ce iti doresti tu, mai bine spus trebuie sa filtrezi ceea ce iti doresti in functie de preferintele tale, iar daca ele nu pot fi atinse, mergi mai departe. Nici o persoana care te afunda in tristete, nu trebuie sa stea langa tine. Da-le un branci si spune-le ca nu au ce cauta in viata ta. Fa-ti curaj sa te infrunti, Dante, caci pana la urma te lupti cu tine. Crezi ca merita sa iti sufoci existenta, meditand la vorbe strambe? Multi au impresia ca vad cine esti, si arunca cu pareri goale, insa putini vad ceea ce esti cu adevarat. Nu am apucat sa te cunosc prea bine, dar am observat ceea ce cred eu ca te tine in spate. Scuza-ma daca imi dau cu parerea si nu e una buna, doar ca sper ca asta sa te ajute in vreun fel. Am impresia ca esti blocat in doua idei si habar nu ai cum sa scapi de acolo. Tu spuneai, Dante, ca oamenii sunt de nimic, ca dezamgesc si ca isi vad doar de schemele lor, insa aici exista un razboi pe care il duci singur. In acelasi timp, poate fara sa iti dai seama, le oferi incredere neconditionata. Te legi de anumiti indivizi pe care tu ii consideri importanti si decizi sa le stergi cu buretele fiecare greseala, indiferent cat de tare de afecteaza. Le dai sansa sa se joace cu mintea si sufletul tau, cand tu stii deja ca vor intra zambind si vor iesi cu
rucsacul plin de bucati din tine.
Am auzit noptile acestea de foarte multe ori numele "Annie", vorbeai tot timpul in somn cu ea. Am evitat sa intru in detalii pentru ca am vazut cat de mult te macini si am incercat ca de fiecare data sa iti iau gandul, uram sa imi tot arunci zambetul ala fals in fata, zambet pe care il consideram extraordinar. Am gandit ca daca falsul zambetului aduce atata lumina in jur, cel adevarat va trebui
sa fie unic, din pacate nu am avut sansa sa il vad, iar razboiul pe care te incapatanezi sa il duci de unul singur, ajunge sa ma atinga si pe mine, iar eu am destule cicatrici pentru a lupta cot la cot cu tine. Mi-as fi dorit sa iti deschizi sufletul in fata mea, insa din ce vad l-ai inchis acum ceva vreme si te incapatanezi sa il pastrezi blocat in continuare, in speranta ca cine detine cheia pentru usa aia
veche, va aparea zambind, te va lua de mana si veti pleca spre orizont. Prostii, Dante...te impiedici de aceleasi buturugi pe care le intampinam cu totii si de care fugim cat de repede putem. Tu esti doar foarte incapatanat ca sa renunti la ceea ce te face fericit, dar gandeste-te, cat de fericit ai fost in ultimul timp? Cand ai aratat lumii ceea ce simti cu adevarat? Viata nu devine va deveni mai usoara, nu astepta la basme, este necesar ca tu sa devii mai puternic, Dante. Sper sa ne revedem in viitor si sa imi spui ca te-am ajutat catusi de putin, sper sa vad sclipirea in ochii tai, sa te vad iesit din mocirla in care te zbati. Nu vreau sa ma judeci ca plec, Dante. Prezenta mea aici nu avea nici un sens, nu te ajuta cu nimic, poate fara mine o sa iti fie mai bine.
As vrea sa inchei inainte sa te trezesti, insa simt nevoia sa iti mai ofer cateva cuvinte, din inima si sincere, deoarece am simtit ca otrava pe care ai inghitit-o in ultima perioada te tine in loc. Gandesti prea mult, Dante..trebuie sa renunti sa mai analizezi fiecare secunda din situatiile si vorbele pe care le intalnesti, viata e falsa si niciodata nu vei reusi sa afli un adevar chiar daca se leaga sau nu de tine. Fiecare vedem adevarul in felul nostru, iar tu trebuie sa il cauti pe al tau, deoarece nimeni nu iti va oferi o perceptie despre viata care sa se potriveasca in cazul tau. Degeaba citesti, asculti si pui in aplicare, daca nu te asculti pe tine. Crezi ca toate cartile, toate vorbele si toate sfaturile cunosc cu adevarat ce in in sufletul tau? Crezi ca te vor directiona spre ceea ce iti doresti cu adevarat? Din motivul asta nu vreau sa imi asculti nici mie vorbele, vreau doar sa alegi ceea ce crezi ca in situatia ta va ajuta si sa aplici asta cat mai repede. Elibereaza-ti mintea, exact cum ai facut-o acum cateva seri in pub-ul ala, atunci am vazut o speranta si am inceput sa cred in salvarea ta. Primeste inapoi tot ce iti doresti si mergi in directia aia, sunt sigura ca vei ajungi la linia de final, cu sau fara mine, cu sau
fara ei.
Trebuie sa plec, Dante, te vei trezi in curand, vreau sa fii singur si sa te gandesti la tot ce urmeaza sa faci.
Cu drag,
Ema"
sâmbătă, 31 octombrie 2015
Din Lituania, cu drag... - 4
O sa te plictisesti de monotonia gustului prost si o sa iti fie sila de simplitatea pe care tu te convingi ca o meriti, ca fara ea nu poti merge mai departe. O sa fugi de nimicul pe care crezi ca ti-l doresti. Vei creste si o sa simti lipsurile si o sa iti fie dor de simtul de implinire. Te invarti aiurea dupa o baba nebuna cu cateva matanii pe maini si dupa o imagine a unei tari pe purtata ritmuri orientale, prin lume. Vorbesti de New York, Londra si Madrid, dar nici macar acum, dupa atata timp, nu esti in stare sa mergi cu trenul mai departe de Fetesti. Copil? Visezi.Obisnuieste-te sa iti asumi deciziile, oricare ar fi ele, pentru ca asa vei ajunge sa te cunosti mai bine si sa stii exact ce vrei, fara ca alegerile sa iti fie impuse de un trecut pe care il crezi varful vietii tale. Dupa asta alergi tu? Credeam ca ai vise, sperante si aspiratii mult mai mari, dar imi dau seama ce greseala faceam, inca odata, crezand in ceva
ce spui tu. Nu imi dau seama de ce aveai nevoie sa pari atat de diferita in fata mea, cand tu cauti sa dansezi pe aceleasi manele pe care le huiduiai de fata cu mine. In afara de ambitie, nu ai nimic din calitatile oamenilor pe care voiai sa ii egalezi , iar ambitia este zero, alaturata unei ideologii evadata din clanul chirpici. Tu iti doresti orase mari, emotii mari, momente mari, dar actionezi asemenea unor tarani medievali, fricosi de marea inchizitie. Da..da..O sa imi spui de povesti nemuritoare, dar vezi tu...nici macar eu, un copil idiot, nu mai cred in astea, asa ca nu imi cere sa nu te blamez, cand te afunzi in ipocrizie si cand sustii cu patos ca tu vrei sa vezi stelele. Nu ai ajuns nici macar la varful copacilor..Iti place prea mult praful pentru a ridica ochii...si eu care credeam ca eu sunt cel imatur. M-am plictisit sa fiu bombardat cu cuvinte scoase din gura, de dragul conversatiei. Mi-as fi dorit sa cunosc persoana demna si sigura pe ea, persoana care isi alege bine cuvintele inainte de a le arunca afara. Ce ai oferit tu, au fost doar vorbe. Adevarat, si ele au fost alese bine, ar au fost gandite prost. Mereu am urat oamenii care calca tot in picioare, in jurul lor, pentru a isi asterne un culcus pe care nu-l doresc cu adevarat. Stiu ca egoismul e la moda, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma multumesc cu el, mai ales cand vine din partea unor oameni ce au purtat atat de mult si atat de bine
mantia ce ii transforma in persoane excelente.
Casa a ramas parasita. Glumele copiilor si energia, din jur au disparut. Nici leaganul din fata casei, nu mai este acolo. A fost ridicat de ultima furtuna si dus catre orizont. Se pare ca nu il meritam cu adevarat. Frigul incepe sa se lase peste noi si primavara pare atat de departe, incat as dormi aproximativ cinci luni sa ma scutur de toamna asta gri si iarna plumburie ce va veni. Sa ma scutur de tine si de visele tale tampite, cu nota de zece in teorie, dar corigente in actiune. Vezi tu..? Pentru mine totul inseamna mult mai mult decat patru pereti care sa imi delimiteze spatiul si un vis dezgropat la infinit, care sa imi limiteze viata...si totusi..scriu aceste randuri, si eu, la randul meu, Annie, cu gandul imprastiat in mii si mii de directii...M-am tot uitat in ultima vreme in stanga si in dreapta, dar in jur e doar ceata, ceata si scheme ascunse. Inca ma gandesc cateodata ce s-ar intampla daca oamenii ar avea rescpect si onoare, dar de fiecare data mi-a fost demonstrat ca astfel de idei nu mai exista, poate tocmai din motivul asta tot acuzai cu seninatate copilul..E mult mai mult in spate, Annie, dar ramai sa vezi falsul din fata ochilor. Iti e prea teama sa treci peste, esti prea falsa chiar si pentru tine, si te sufoci in prinsoarea in care tu singura ai intrat. Cat o sa mai rezisti, draga Annie? Cat vrei sa te mai minti ca ai nevoie de mizerie pentru ca esti mizerabila? Si da, Annie, sunt un copil,
dar nu sunt singurul. Toti suntem copii, doar ca mie nu imi e jena sa o arat. Eu nu ma feresc de cei din jur pentru a ma simti in largul meu. Ai observat destul de bine, cand zambeai de felul in care ma maimutaream. Nu stiu daca zambetul era adevarat, pentru ca am vazut ca ai luat totul in serios. Sprijin? Maturitate? Sunt cuvinte prea mari, carora trebuie sa le inveti sensul inainte de a le folosi. Stiu ca le-ai folosit pentru a-ti ascunde scopul, dar asta nu iti scuza lipsa curajului. Nici eu, nici tu, nu ne putem lasa pacaliti de aparente. Eu abia invat, dar tu ai ani in spate....ar fi trebuit sa stii asta deja..
Cu drag,
Dante
ce spui tu. Nu imi dau seama de ce aveai nevoie sa pari atat de diferita in fata mea, cand tu cauti sa dansezi pe aceleasi manele pe care le huiduiai de fata cu mine. In afara de ambitie, nu ai nimic din calitatile oamenilor pe care voiai sa ii egalezi , iar ambitia este zero, alaturata unei ideologii evadata din clanul chirpici. Tu iti doresti orase mari, emotii mari, momente mari, dar actionezi asemenea unor tarani medievali, fricosi de marea inchizitie. Da..da..O sa imi spui de povesti nemuritoare, dar vezi tu...nici macar eu, un copil idiot, nu mai cred in astea, asa ca nu imi cere sa nu te blamez, cand te afunzi in ipocrizie si cand sustii cu patos ca tu vrei sa vezi stelele. Nu ai ajuns nici macar la varful copacilor..Iti place prea mult praful pentru a ridica ochii...si eu care credeam ca eu sunt cel imatur. M-am plictisit sa fiu bombardat cu cuvinte scoase din gura, de dragul conversatiei. Mi-as fi dorit sa cunosc persoana demna si sigura pe ea, persoana care isi alege bine cuvintele inainte de a le arunca afara. Ce ai oferit tu, au fost doar vorbe. Adevarat, si ele au fost alese bine, ar au fost gandite prost. Mereu am urat oamenii care calca tot in picioare, in jurul lor, pentru a isi asterne un culcus pe care nu-l doresc cu adevarat. Stiu ca egoismul e la moda, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma multumesc cu el, mai ales cand vine din partea unor oameni ce au purtat atat de mult si atat de bine
mantia ce ii transforma in persoane excelente.
Casa a ramas parasita. Glumele copiilor si energia, din jur au disparut. Nici leaganul din fata casei, nu mai este acolo. A fost ridicat de ultima furtuna si dus catre orizont. Se pare ca nu il meritam cu adevarat. Frigul incepe sa se lase peste noi si primavara pare atat de departe, incat as dormi aproximativ cinci luni sa ma scutur de toamna asta gri si iarna plumburie ce va veni. Sa ma scutur de tine si de visele tale tampite, cu nota de zece in teorie, dar corigente in actiune. Vezi tu..? Pentru mine totul inseamna mult mai mult decat patru pereti care sa imi delimiteze spatiul si un vis dezgropat la infinit, care sa imi limiteze viata...si totusi..scriu aceste randuri, si eu, la randul meu, Annie, cu gandul imprastiat in mii si mii de directii...M-am tot uitat in ultima vreme in stanga si in dreapta, dar in jur e doar ceata, ceata si scheme ascunse. Inca ma gandesc cateodata ce s-ar intampla daca oamenii ar avea rescpect si onoare, dar de fiecare data mi-a fost demonstrat ca astfel de idei nu mai exista, poate tocmai din motivul asta tot acuzai cu seninatate copilul..E mult mai mult in spate, Annie, dar ramai sa vezi falsul din fata ochilor. Iti e prea teama sa treci peste, esti prea falsa chiar si pentru tine, si te sufoci in prinsoarea in care tu singura ai intrat. Cat o sa mai rezisti, draga Annie? Cat vrei sa te mai minti ca ai nevoie de mizerie pentru ca esti mizerabila? Si da, Annie, sunt un copil,
dar nu sunt singurul. Toti suntem copii, doar ca mie nu imi e jena sa o arat. Eu nu ma feresc de cei din jur pentru a ma simti in largul meu. Ai observat destul de bine, cand zambeai de felul in care ma maimutaream. Nu stiu daca zambetul era adevarat, pentru ca am vazut ca ai luat totul in serios. Sprijin? Maturitate? Sunt cuvinte prea mari, carora trebuie sa le inveti sensul inainte de a le folosi. Stiu ca le-ai folosit pentru a-ti ascunde scopul, dar asta nu iti scuza lipsa curajului. Nici eu, nici tu, nu ne putem lasa pacaliti de aparente. Eu abia invat, dar tu ai ani in spate....ar fi trebuit sa stii asta deja..
Cu drag,
Dante
miercuri, 28 octombrie 2015
Fading - 3
Picaturile de ploaie bateau in geamul subtire de la fereastra. Tunetele zguduiau camera veche. Dante abia a deschis ochii, speriat de zgomotele de afara si de bezna neobisnuita de la ora asta. Natura se hotarase sa puna pauza calatoriei, cel putin pentru o zi. Perfect! Momentul nu putea sa fie unul mai bun, in dreapta lui, Ema era intinsa in pat, inca in refacere dupa ultimele zile si nimic nu merita acum osteneala, mai ales ca odata cu ploaia a aparut si o stare de gri. Dante inca incearca sa isi aduca aminte ce s-a intamplat mai exact aseara. Stie ca se indreptau spre un hotel, insa de atunci, totul e o mare ceata pentru el, nu ca l-ar interesa cum a ajuns in punctul asta, dar va urma o discutie super ciudata alaturi de Ema.
- Hei Ema...
- Hei...Buna dimineata...Ai dormit bine?
- Daca am dormit bine? habar nu am...cred ca ne-a pus tipul de la bar ceva in pahare..Totul e asa incetosat in mintea mea. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat aseara?
- De ce sa stricam asta cu vorbe? Suntem doi oameni care se simt bine unul langa celalalt. Sincer...nu am chef de discutii mature pentru a ne scuza ca ne simtim bine. Trage plapuma si hai sa visam impreuna. Lasa chestiile serioase pentru morocanosii din jurul nostru.Am nevoie de sprijinul tau...stii? si eu am demonii de care vreau sa scap si cred ca doar tu ma poti ajuta.
- Nu stiu daca ti-ai ales persoana potrivita pentru asta. Am tot fost blamat pana acum ca nu pot oferi sprijin, ca nu sunt in stare sa fiu serios si sa trec copilariile mele.
- Si tu ce crezi? Sa stii..e foarte important ce crezi tu despre tine, oamenii din jur au tendinta sa catalogheze fara a privi prea adanc. Oamenii ofera scuze pentru actiunile lor pentru a face alegerile de rahat, mult mai dulci, astfel aleg sa ii ingroape pe ceilalti in cuvinte fara sens si in ganduri gri. Chiar vrei sa le asculti balivernele? Nu ai invatat nimic pana acum.
- Nu vreau sa le ascult, stiam de puterea lor de a ataca atunci cand au nevoie de incredere in ei. Ciudat mod de a obtine aceasta incredere...in fine...nu am de gand sa aduc fantome in imaginea in care ne aflam acum, asa ca hai sa ne bucuram de moment. Momentan vreau doar sa se opreasca timpul in loc, sa raman cu zambetul tau tembel in minte...
- Tembel? sa vezi ce o sa iti fac, in scurt timp nu o sa mai stii nici cum te cheama.
Totul in jur s-a oprit. Parca si picaturile de apa de pe geam, refuza sa mai alunece. Momentul, are o noua importanta acum. Toate gandurile negre pe care Dante le avea, s-au pitit fricoase dupa imaginea momentului. Doi copii maturi, care spun ca s-au luptat cu societatea, timpul, spatiul, dar care nu inteleg deloc ce inseama asta, doi copii care, inca, nu isi dau inca seama ca totul tine doar de deciziile lor, fara sa mai caute scuze pentru incapacitatile de a trece peste momente dificile. Un zambet tembel, o atingere anemica, caldura trupului, toate acestea au facut ca momentul sa fie unul de vis. Comparatiile cu trecutul nu isi au rost, de ce sa strici frumusetea, facand paralele cu ce s-a intamplat inainte? Rollercoaster-ul continua sa il conduca prin toate situatiile, doar ca acum alege sa inchida ochii de fiecare data cand coboara, asa scapa mult mai usor de adrenalina aia urata, iar la urcare, alege sa deschida ochii cat mai mult posibil pentru a primi toata informatia si pentru a o pastra acolo atata timp cat merita.
- ..Dante? Sa ma anunti cand te intorci de pe planeta CuCu..
- Poftim?
- Sa ma anunti cand ai revenit printre oameni..esti in continuare blocat in ganduri. Trezeste-te!
- Scuze, Ema! tot am tendinta sa alunec usor...mai ales in zile ca astea. Am nevoie de ceva actiune care sa imi ia gandul..
- Sa iti ia gandul de la ce?
- De la gand, cred...
- Trebuie sa incetezi! Ma enervezi...Nu pot sa trag de tine de fiecare data, sa te bucuri de ce ai in fata. Obosesc, cand de fapt, ar fi trebuit sa fie o vacanta interesanta.
- Da..nu stiu ce ma trage acolo, dar imi ia gandul de aici. Se pare ca nu sunt chiar atat de diferit fata de oamenii aia blocati in lucruri.
- Poate, dar la tine inca am sperante
- Ok..ai dreptate, hai sa lasam totul la o parte...si...inca nu mi-am uitat numele..ai facut o promisiune
- Ha! Credeam ca ai si uitat de asta..
- Poate am cateva pe cap, dar de obicei astea apar acolo cu stegulet rosu de.."to do"
- Si nu ai putea sa ii dai delete?
- Nici gand...e ceva urgent..
- La naiba..tine-ma, te rog, in brate cateva minute. Am nevoie de cineva care sa ma apere de furtuna de afara..
- Dar esti in motel..Nu are ce sa iti faca furtuna..nici macar o picatura nu te va atinge.
- Dante!
- Da?
- Doar tine-ma in brate..
Totul se transforma intr-o fantezie, imaginea furtunii de afara era, intr-adevar, infricosatoare, cu toate ca Dante incercase o gluma stupida mai devreme. Linistea pe care o avea langa el se asemana unei buli de sapun pe care nimic nu o poate atinge. Pentru cele cateva ore, cat timp erau acolo, nimic nu mai avea insemnatate. Absolut nimic. E momentul pe care il cauti atata timp si pe care incerci sa il pastrezi cat mai mult cu toate ca stii ca acolo undeva, in spatele unei cortini, cineva il contorizeaza, si aplica regulile lui. Nu conteaza! Timpul e doar o unealta care din a fi folosita, a ajuns sa foloseasca oamenii. E necesar sa treaca si peste asta, mai ales cu ce se intampla in jur. Trebuie sa se lipseasca de limitarile timpului si sa gandeasca peste, chiar daca instinctul incearca sa gandeasca preventiv spre viitor, si sa primeasca lectii de la trecut...totusi...
"Adevarul e ca nu am invatat mare lucru din tot ce a fost pana acum, dar nu vad asta ca pe un lucru rau.Am preferat intotdeauna doar sa imi aduc aminte, dar sa actionez tot timpul asa cum am crezut.Nu vreau sa judec, dar oamenii percep prost lucrurile, in functie de realitatea gresita pe care ei si-o fac doar pe baza unor imagini si scene intalnite pe parcursul vietii. Prea putini sunt in stare sa vada nenorocitul ala de moment si fericirea de atunci si tot mai putini nu reusesc sa nu adauge ganduri care sa deformeze orice stare. Isi imagineaza fel si fel de lucruri pe care ar trebui sa le urmeze si le prioritizeaza intr-o ordine care, si ea, urmeaza o regula falsa si impusa. Lasitatea scormone continuu in sufletele rapuse de societate si isi face aparitia cand lucrurile nu merg conform acelei ordini...si te miri cand totul e haos? Am ajuns sa cred in visul tau si am ramas blocat in blestemul meu..si eu care te blamam cu atat usurinta...aiurea. Se pare ca tot timpul trebuie sa fie plus sau minus...cand eu trag atat de mult spre echilibru...hmm..si mie mi-a placut intotdeauna balanta. Spuneai, pe atunci, ca nu iti pasa de reguli si te avertizam ca trebuie sa le urmam orbeste, asta e calea...singura cale posibila...dar nu ai vrut sa asculti si ai plecat la drum sa te asiguri. Am ramas sa privesc la tine cum te avanti in toata nebunia aia, te-am urmarit si cand ai reusit sa alergi libera si apoi te-am asteptat aici, dar cand te-ai intors erai diferita..erai de o fericire ciudata, abia apoi am inteles ca aveai mintea libera..tu ai vazut ce era acolo si nimic din ce se intampla aici nu te mai interesa. Din momentul acela, Ava, am tot spus ca iti voi urma visul, pentru ca apoi sa ma intorc, tamp, in lumea asta care sa nu mai aiba nici o putere. Problema nu e la ei, problema e la noi ca ii lasam sa se tot bage in sufletul nostru si sa impinga deranjant si continuu, in el. Nu e vina lor ca se distreaza cu mainile la spate, amestecand acolo, departe de ochii tuturor, actiuni si decizii. E vina noastra ca incercam sa vedem pana acolo, cand e de ajuns sa vezi imaginea, in sine. E vina noatra pentru ca nu ne putem abtine...si cat te-am blamat...Cum e in varful treptelor, Ava? Am spus ca vom vedea impreuna totul in jur, ca vom fi stapani peste orizont si ca nu vom mai fi nevoiti sa coboram de acolo, dar m-am impiedicat in primele trepte si mi-a fost sila sa ma mai ridic...sau frica...sper ca iti mai arunci ochii din cand in cand spre mine, vreau sa cred ca ma ghidezi usor spre usa de acolo. O sa incerc sa scap usor de panza asta. Am tot cautat imaginea ta imperfecata, peste tot in jur, insa toti incercau sa mascheze imperfectiunea asta cu falsitati, doar tu te uitai undeva in departe si radeai, cand totul in jur alerga. Nu iti pasa de perceptia lumii asupra ta, doar sa pastrezi zambetul acolo, tot timpul. Am ramas fermecat de puterea asta si am tot cautat-o..nu am mai gasit-o de atunci.Nu sunt sigur ca totul o sa fie bine..dar nimic din jur nu mai conteaza..doar noi..
Buna dimineata!"
- Hei Ema...
- Hei...Buna dimineata...Ai dormit bine?
- Daca am dormit bine? habar nu am...cred ca ne-a pus tipul de la bar ceva in pahare..Totul e asa incetosat in mintea mea. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat aseara?
- De ce sa stricam asta cu vorbe? Suntem doi oameni care se simt bine unul langa celalalt. Sincer...nu am chef de discutii mature pentru a ne scuza ca ne simtim bine. Trage plapuma si hai sa visam impreuna. Lasa chestiile serioase pentru morocanosii din jurul nostru.Am nevoie de sprijinul tau...stii? si eu am demonii de care vreau sa scap si cred ca doar tu ma poti ajuta.
- Nu stiu daca ti-ai ales persoana potrivita pentru asta. Am tot fost blamat pana acum ca nu pot oferi sprijin, ca nu sunt in stare sa fiu serios si sa trec copilariile mele.
- Si tu ce crezi? Sa stii..e foarte important ce crezi tu despre tine, oamenii din jur au tendinta sa catalogheze fara a privi prea adanc. Oamenii ofera scuze pentru actiunile lor pentru a face alegerile de rahat, mult mai dulci, astfel aleg sa ii ingroape pe ceilalti in cuvinte fara sens si in ganduri gri. Chiar vrei sa le asculti balivernele? Nu ai invatat nimic pana acum.
- Nu vreau sa le ascult, stiam de puterea lor de a ataca atunci cand au nevoie de incredere in ei. Ciudat mod de a obtine aceasta incredere...in fine...nu am de gand sa aduc fantome in imaginea in care ne aflam acum, asa ca hai sa ne bucuram de moment. Momentan vreau doar sa se opreasca timpul in loc, sa raman cu zambetul tau tembel in minte...
- Tembel? sa vezi ce o sa iti fac, in scurt timp nu o sa mai stii nici cum te cheama.
Totul in jur s-a oprit. Parca si picaturile de apa de pe geam, refuza sa mai alunece. Momentul, are o noua importanta acum. Toate gandurile negre pe care Dante le avea, s-au pitit fricoase dupa imaginea momentului. Doi copii maturi, care spun ca s-au luptat cu societatea, timpul, spatiul, dar care nu inteleg deloc ce inseama asta, doi copii care, inca, nu isi dau inca seama ca totul tine doar de deciziile lor, fara sa mai caute scuze pentru incapacitatile de a trece peste momente dificile. Un zambet tembel, o atingere anemica, caldura trupului, toate acestea au facut ca momentul sa fie unul de vis. Comparatiile cu trecutul nu isi au rost, de ce sa strici frumusetea, facand paralele cu ce s-a intamplat inainte? Rollercoaster-ul continua sa il conduca prin toate situatiile, doar ca acum alege sa inchida ochii de fiecare data cand coboara, asa scapa mult mai usor de adrenalina aia urata, iar la urcare, alege sa deschida ochii cat mai mult posibil pentru a primi toata informatia si pentru a o pastra acolo atata timp cat merita.
- ..Dante? Sa ma anunti cand te intorci de pe planeta CuCu..
- Poftim?
- Sa ma anunti cand ai revenit printre oameni..esti in continuare blocat in ganduri. Trezeste-te!
- Scuze, Ema! tot am tendinta sa alunec usor...mai ales in zile ca astea. Am nevoie de ceva actiune care sa imi ia gandul..
- Sa iti ia gandul de la ce?
- De la gand, cred...
- Trebuie sa incetezi! Ma enervezi...Nu pot sa trag de tine de fiecare data, sa te bucuri de ce ai in fata. Obosesc, cand de fapt, ar fi trebuit sa fie o vacanta interesanta.
- Da..nu stiu ce ma trage acolo, dar imi ia gandul de aici. Se pare ca nu sunt chiar atat de diferit fata de oamenii aia blocati in lucruri.
- Poate, dar la tine inca am sperante
- Ok..ai dreptate, hai sa lasam totul la o parte...si...inca nu mi-am uitat numele..ai facut o promisiune
- Ha! Credeam ca ai si uitat de asta..
- Poate am cateva pe cap, dar de obicei astea apar acolo cu stegulet rosu de.."to do"
- Si nu ai putea sa ii dai delete?
- Nici gand...e ceva urgent..
- La naiba..tine-ma, te rog, in brate cateva minute. Am nevoie de cineva care sa ma apere de furtuna de afara..
- Dar esti in motel..Nu are ce sa iti faca furtuna..nici macar o picatura nu te va atinge.
- Dante!
- Da?
- Doar tine-ma in brate..
Totul se transforma intr-o fantezie, imaginea furtunii de afara era, intr-adevar, infricosatoare, cu toate ca Dante incercase o gluma stupida mai devreme. Linistea pe care o avea langa el se asemana unei buli de sapun pe care nimic nu o poate atinge. Pentru cele cateva ore, cat timp erau acolo, nimic nu mai avea insemnatate. Absolut nimic. E momentul pe care il cauti atata timp si pe care incerci sa il pastrezi cat mai mult cu toate ca stii ca acolo undeva, in spatele unei cortini, cineva il contorizeaza, si aplica regulile lui. Nu conteaza! Timpul e doar o unealta care din a fi folosita, a ajuns sa foloseasca oamenii. E necesar sa treaca si peste asta, mai ales cu ce se intampla in jur. Trebuie sa se lipseasca de limitarile timpului si sa gandeasca peste, chiar daca instinctul incearca sa gandeasca preventiv spre viitor, si sa primeasca lectii de la trecut...totusi...
"Adevarul e ca nu am invatat mare lucru din tot ce a fost pana acum, dar nu vad asta ca pe un lucru rau.Am preferat intotdeauna doar sa imi aduc aminte, dar sa actionez tot timpul asa cum am crezut.Nu vreau sa judec, dar oamenii percep prost lucrurile, in functie de realitatea gresita pe care ei si-o fac doar pe baza unor imagini si scene intalnite pe parcursul vietii. Prea putini sunt in stare sa vada nenorocitul ala de moment si fericirea de atunci si tot mai putini nu reusesc sa nu adauge ganduri care sa deformeze orice stare. Isi imagineaza fel si fel de lucruri pe care ar trebui sa le urmeze si le prioritizeaza intr-o ordine care, si ea, urmeaza o regula falsa si impusa. Lasitatea scormone continuu in sufletele rapuse de societate si isi face aparitia cand lucrurile nu merg conform acelei ordini...si te miri cand totul e haos? Am ajuns sa cred in visul tau si am ramas blocat in blestemul meu..si eu care te blamam cu atat usurinta...aiurea. Se pare ca tot timpul trebuie sa fie plus sau minus...cand eu trag atat de mult spre echilibru...hmm..si mie mi-a placut intotdeauna balanta. Spuneai, pe atunci, ca nu iti pasa de reguli si te avertizam ca trebuie sa le urmam orbeste, asta e calea...singura cale posibila...dar nu ai vrut sa asculti si ai plecat la drum sa te asiguri. Am ramas sa privesc la tine cum te avanti in toata nebunia aia, te-am urmarit si cand ai reusit sa alergi libera si apoi te-am asteptat aici, dar cand te-ai intors erai diferita..erai de o fericire ciudata, abia apoi am inteles ca aveai mintea libera..tu ai vazut ce era acolo si nimic din ce se intampla aici nu te mai interesa. Din momentul acela, Ava, am tot spus ca iti voi urma visul, pentru ca apoi sa ma intorc, tamp, in lumea asta care sa nu mai aiba nici o putere. Problema nu e la ei, problema e la noi ca ii lasam sa se tot bage in sufletul nostru si sa impinga deranjant si continuu, in el. Nu e vina lor ca se distreaza cu mainile la spate, amestecand acolo, departe de ochii tuturor, actiuni si decizii. E vina noastra ca incercam sa vedem pana acolo, cand e de ajuns sa vezi imaginea, in sine. E vina noatra pentru ca nu ne putem abtine...si cat te-am blamat...Cum e in varful treptelor, Ava? Am spus ca vom vedea impreuna totul in jur, ca vom fi stapani peste orizont si ca nu vom mai fi nevoiti sa coboram de acolo, dar m-am impiedicat in primele trepte si mi-a fost sila sa ma mai ridic...sau frica...sper ca iti mai arunci ochii din cand in cand spre mine, vreau sa cred ca ma ghidezi usor spre usa de acolo. O sa incerc sa scap usor de panza asta. Am tot cautat imaginea ta imperfecata, peste tot in jur, insa toti incercau sa mascheze imperfectiunea asta cu falsitati, doar tu te uitai undeva in departe si radeai, cand totul in jur alerga. Nu iti pasa de perceptia lumii asupra ta, doar sa pastrezi zambetul acolo, tot timpul. Am ramas fermecat de puterea asta si am tot cautat-o..nu am mai gasit-o de atunci.Nu sunt sigur ca totul o sa fie bine..dar nimic din jur nu mai conteaza..doar noi..
Buna dimineata!"
joi, 22 octombrie 2015
Viseaza.. - 2
Cei doi au ajuns acum in Vilnius. Satucul in care au coborat din tren devenise prea plictisitor, abia vedeai un om afara din casa, din casele rasfirate de prin zona. Ema a incercat cateva poze prin zona. Au iesit bine, insa scoteau si ele in evidenta singuratatea de acolo. Au decis sa ia primul autocar ce le iese in cale, spre primul oras intalnit. Asa ca au iesit spre drum, au gasit un fel de maxi taxi de sat si in patruzeci de minute au ajuns in Vilnius. O capitala destul de curata, si cu oameni civilizati, de fapt nu stiu cat de civilizati sunt in realitate, dar cel putin isi vedea fiecare de treaba lui. Au hotarat sa mearga sa manance un sandwich in primul pub nimerit. In fata lor, staluceau cateva lumini sterse de la o locatie ce parea ca sta sa se darame. S-au indreptatat spre el si mare le-a fost mirarea cand au descoperit un art pub inauntru. Totul era fermecator in jur..un haos organizat, fel si fel de lucruri marunte, ca o galerie de obiecte vechi expusa intr-un local intins pe doua etaje. Jos era barul, de fapt un mic pervaz de unde erai servit, si in jur mese pictate in toate culorile posibile. Am decis sa urcam la mansarda sa descoperim magia acestui loc si am ramas impresionati. Acolo era o mansarda intinsa, plina de canapele si la fel, lucruri imprastiate. S-au asezat pe doua scaune si au pandit sa se elibereze canapelele pentru a isi odihni corpurile obosite de atata agitatie din ultimul timp. Muzica de jazz din surdina si fumul de tigara oferea locului un aer mistic asemanator New York-ului anilor 1930. Era o evadare a celor doi din lumea reala. S-au asezat pe o canapea veche si au asteptat cuminti si curiosi de tot ce era in jur. O lumina difuza intra pe micul geam din stanga, luminand fetele celor doi ca si cum le-ar oferi doar lor, prim planul. Totul parea lipsit de griji, asta fiind scopul unei astfel de calatorii. Au ajuns fix in locul potrivit...
- Imi place aici, cred ca si daca am fi cautat de iniante si daca am fi cerut indicatii catre un astfel de loc, nu am fi nimerit intr-unul atat de interesant. Iti place, Ema?
- Daca imi place? Nu am mai vazut asa ceva pana acum. Imi ofera o stare aparte, ma bucura ca oamenii sunt diferit, altfel nu ar fi exisat ceva de genul asta. As scoate aparatul si as poza absolut tot daca nu as deranja fericirea celor din jur. Pentru prima oara refuz sa pozez si cred ca iau decizia cea buna.
- Da, mai bine. M-ai fi orbit din nou cu blit-ul ala.
- Hai ca iti place, degeaba incerci sa te eschivezi, dar am vazut prin tine de fiecare data. Iti place sa te strambi, sa faci pe interesantul, dar iubesti sa stai la poze. Iti place sa te expui, iar asta o faci nu numai la poze. Esti, din ce observ, o persoana dependenta de atentia celor din jur, chiar daca urasti sa fii in centrul
atentiei.
- Poate asa e, insa iubesc sa fiu in centrul atentiei doar cand e vorba de oamenii foarte importanti pentru mine. In rest, mai bine sa fiu singur decat inconjurat de oameni falsi care sa imi provoace neplaceri.
- Sa inteleg ca eu sunt o persoana importanta penru tine?
- Ai devenit usor...nu ma gandeam ca pot sa fiu fericit langa tine, mai ales tinand cont de istoricul meu dezastruos. Ma simt bine alaturi de tine si chiar daca suntem de putini timp legati de destin, m-as simti foarte singur daca nu ai fi aici. Viata are un mod ciudat de a te tine strans de ea in momentele cand crezi ca totul in jur o ia razna si stiu ca posibil ca ea sa ne rezerve si momente mai putin frumoase, dar nici nu vreau sa ma gandesc la ele. Acum sunt aici langa tine, intr-un loc incredibil si incerc sa ma bucur cat de mult pot. Momentele astea sunt de tinut minte...le voi pastra in memorie si mereu cand va fi urat ma voi inveseli cu ele.
- Poate nu o sa fie nevoie sa ti le amintesti..poate va fi mult mai frumoasa realitatea.
- Va ramane de vazut, dar lasa asta, asculta melodia..mi se face pielea de cocos!
- Cocos? nu era gaina?
- Ti se pare ca as fi gaina? haha..sunt cocos, deci nici pielea nu are cum sa fie altfel.
- Cine canta?
- Cred ca Oasis..imi scapa melodia acum, dar e atat de cunoscuta...nu cred ca se potrivea altceva mai bine decat asta.
- Hmmm...ba da, uite ca vine tipul de la bar cu cele doua pahare de rom.
- Se pare ca azi este ziua noastra norocoasa...
- Clar, dar nu se va opri aici, va fi o calatorie frumoasa.
- Am mai auzit asta..
- Da, probabil, dar niciodata de la mine. Vezi tu..? oamenii nu sunt toti la fel, si sunt sigura ca si tu constientizezi asta..
- Nu, Ema, din contra..sunt in mare acelasi lut, doar modelat un pic diferit, majoritatea sunt o creatie simpla, una de duzina si rar gasesti arta cu adevarat.
- Ok, dar chiar si asa, merita cautarea. De ce sa stai simplu, sa privesti in gol cum se insira in fata ta o armata de lut, cand poti sa te bucuri de culoarea din umbra?
- Cred ca romul incepe sa isi faca efectul..am deviat total..
- Ba nu, nu am deviat. Suntem exact in punctul in care trebuia sa fim...bucura-te de moment, Dante, lasa motivele si uita-te in jur..
Intr-adevar, totul in jur, dupa cum spuneam si mai devreme, era ceva de vis, globurile din tavan fiind cateva planete ratacite pe bolta podului. Gandul zboara undeva departe, pe o pajiste intinsa, unde tavanul podului este inlocuit cu bolta cerului, stelele facandu-si aparitia usor. In jur nimic, doar liniste..pustiu. Agitatia din jur a disparut din capul lui, apasarea s-a ridicat in final departe de locul pe care il domnea linistita.
- Hei Dante..
- Ahh?
- Unde ai zburat?
- Ce?
- Cu gandul. Erai pierdut in spatiu..stiu ca e tare romul, dar nici chiar asa.
- Sunt obosit, Ema..am nevoie de un somn lung de cateva zile. Imi pierd concentrarea usor, chiar si intr-un loc ca asta. Poate inca nu imi vine sa cred ca sunt atat de linistit aici, fara nici o obligatie, chiar daca e doar pe perioada excursiei.
- Hei..poti sa fii obosit cand ne vom intoarce in lumea aia gri. Acum nu ai voie! Hmmm...si totusi nu ar strica deloc un pat mare, cu o patura groasa, in care sa ne odihnim trupurile incercate destul de mult in ultimul timp. Sa adormim fara grija unei ore de trezit devreme, sa putem lenevi destul in pat, sa lasam razele sa bata usor peste noi.
- Gata! Hai sa mergem, Ema. Trebuie sa gasim un motel..As uita un pic de tot ce e in jur, chiar si inconjurat de patru pereti.
Cei doi au plecat cu parere de rau ca trebuie sa paraseasca locul, dar cu ideea de a se intoarce cat mai curand posibil aici. Au pornit spre primul motel ce le iese in cale. Picioarele deveneau din ce in ce mai moi dupa oboseala de pana acum, combinata cu paharul de rom, acesta turnase plumb in tenesii lor. Pe drum, din ce in ce mai putina lume, doar ei doi carand fiecare in spate cate un rucsac plin cu greutati, care mai de care mai complexe, carti, haine, amintiri, momente...
- Ema, promite-mi ceva..
- Te ascult..
- Viseaza Ema, viseaza in continuare...nu te opri..
- Poftim?
- Viseaza...
- Imi place aici, cred ca si daca am fi cautat de iniante si daca am fi cerut indicatii catre un astfel de loc, nu am fi nimerit intr-unul atat de interesant. Iti place, Ema?
- Daca imi place? Nu am mai vazut asa ceva pana acum. Imi ofera o stare aparte, ma bucura ca oamenii sunt diferit, altfel nu ar fi exisat ceva de genul asta. As scoate aparatul si as poza absolut tot daca nu as deranja fericirea celor din jur. Pentru prima oara refuz sa pozez si cred ca iau decizia cea buna.
- Da, mai bine. M-ai fi orbit din nou cu blit-ul ala.
- Hai ca iti place, degeaba incerci sa te eschivezi, dar am vazut prin tine de fiecare data. Iti place sa te strambi, sa faci pe interesantul, dar iubesti sa stai la poze. Iti place sa te expui, iar asta o faci nu numai la poze. Esti, din ce observ, o persoana dependenta de atentia celor din jur, chiar daca urasti sa fii in centrul
atentiei.
- Poate asa e, insa iubesc sa fiu in centrul atentiei doar cand e vorba de oamenii foarte importanti pentru mine. In rest, mai bine sa fiu singur decat inconjurat de oameni falsi care sa imi provoace neplaceri.
- Sa inteleg ca eu sunt o persoana importanta penru tine?
- Ai devenit usor...nu ma gandeam ca pot sa fiu fericit langa tine, mai ales tinand cont de istoricul meu dezastruos. Ma simt bine alaturi de tine si chiar daca suntem de putini timp legati de destin, m-as simti foarte singur daca nu ai fi aici. Viata are un mod ciudat de a te tine strans de ea in momentele cand crezi ca totul in jur o ia razna si stiu ca posibil ca ea sa ne rezerve si momente mai putin frumoase, dar nici nu vreau sa ma gandesc la ele. Acum sunt aici langa tine, intr-un loc incredibil si incerc sa ma bucur cat de mult pot. Momentele astea sunt de tinut minte...le voi pastra in memorie si mereu cand va fi urat ma voi inveseli cu ele.
- Poate nu o sa fie nevoie sa ti le amintesti..poate va fi mult mai frumoasa realitatea.
- Va ramane de vazut, dar lasa asta, asculta melodia..mi se face pielea de cocos!
- Cocos? nu era gaina?
- Ti se pare ca as fi gaina? haha..sunt cocos, deci nici pielea nu are cum sa fie altfel.
- Cine canta?
- Cred ca Oasis..imi scapa melodia acum, dar e atat de cunoscuta...nu cred ca se potrivea altceva mai bine decat asta.
- Hmmm...ba da, uite ca vine tipul de la bar cu cele doua pahare de rom.
- Se pare ca azi este ziua noastra norocoasa...
- Clar, dar nu se va opri aici, va fi o calatorie frumoasa.
- Am mai auzit asta..
- Da, probabil, dar niciodata de la mine. Vezi tu..? oamenii nu sunt toti la fel, si sunt sigura ca si tu constientizezi asta..
- Nu, Ema, din contra..sunt in mare acelasi lut, doar modelat un pic diferit, majoritatea sunt o creatie simpla, una de duzina si rar gasesti arta cu adevarat.
- Ok, dar chiar si asa, merita cautarea. De ce sa stai simplu, sa privesti in gol cum se insira in fata ta o armata de lut, cand poti sa te bucuri de culoarea din umbra?
- Cred ca romul incepe sa isi faca efectul..am deviat total..
- Ba nu, nu am deviat. Suntem exact in punctul in care trebuia sa fim...bucura-te de moment, Dante, lasa motivele si uita-te in jur..
Intr-adevar, totul in jur, dupa cum spuneam si mai devreme, era ceva de vis, globurile din tavan fiind cateva planete ratacite pe bolta podului. Gandul zboara undeva departe, pe o pajiste intinsa, unde tavanul podului este inlocuit cu bolta cerului, stelele facandu-si aparitia usor. In jur nimic, doar liniste..pustiu. Agitatia din jur a disparut din capul lui, apasarea s-a ridicat in final departe de locul pe care il domnea linistita.
- Hei Dante..
- Ahh?
- Unde ai zburat?
- Ce?
- Cu gandul. Erai pierdut in spatiu..stiu ca e tare romul, dar nici chiar asa.
- Sunt obosit, Ema..am nevoie de un somn lung de cateva zile. Imi pierd concentrarea usor, chiar si intr-un loc ca asta. Poate inca nu imi vine sa cred ca sunt atat de linistit aici, fara nici o obligatie, chiar daca e doar pe perioada excursiei.
- Hei..poti sa fii obosit cand ne vom intoarce in lumea aia gri. Acum nu ai voie! Hmmm...si totusi nu ar strica deloc un pat mare, cu o patura groasa, in care sa ne odihnim trupurile incercate destul de mult in ultimul timp. Sa adormim fara grija unei ore de trezit devreme, sa putem lenevi destul in pat, sa lasam razele sa bata usor peste noi.
- Gata! Hai sa mergem, Ema. Trebuie sa gasim un motel..As uita un pic de tot ce e in jur, chiar si inconjurat de patru pereti.
Cei doi au plecat cu parere de rau ca trebuie sa paraseasca locul, dar cu ideea de a se intoarce cat mai curand posibil aici. Au pornit spre primul motel ce le iese in cale. Picioarele deveneau din ce in ce mai moi dupa oboseala de pana acum, combinata cu paharul de rom, acesta turnase plumb in tenesii lor. Pe drum, din ce in ce mai putina lume, doar ei doi carand fiecare in spate cate un rucsac plin cu greutati, care mai de care mai complexe, carti, haine, amintiri, momente...
- Ema, promite-mi ceva..
- Te ascult..
- Viseaza Ema, viseaza in continuare...nu te opri..
- Poftim?
- Viseaza...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)