No strings - 1

  - M-am tot gandit in ultimul timp..de ce sa stam? care e scopul si de ce sa traim asa.Am inteles in mare parte ca e vorba de obisnuinta.Te complaci...
  - Ma ametesti. Ce vrei sa spui intr-un final?
  - Ca m-am plictisit..stiu...e boala noastra..noi am fost crescuti in viteza asta si am uitat sa ne oprim, sa respiram si sa privim.Vreau sa scap un pic..
  - Vorbesti ciudat, dar inteleg.Stii..? Am visat aseara ca plecam, ca lasam tot in spate..ramaneau doar amintiri la care sa te intorci dupa pauza...dupa marea
    pauza....
  - ...Si ce spui daca in plictiseala din ultimul timp, am gasit un moment sa cumpar doua bilete de tren
  - Ha! pai in primul rand ca esti nebun, mincinos si...Unde? si cand?
  - Spre nicaieri..maine..cum suna?
  - Haine? bani? bagaje? tot!?
  - Pana maine e timp destul...

    Plecati in directii diferite, dar cu acelasi gand de a evada in cap simteau deja o libertate, au simtit ca totul disparea intr-o stare nepasatoare si copilareasca.
    Dante a aruncat tot ce a gasit folositor in rucsac pentru a doua zi..a pus "the devil's water" sa ii sune incet in noapte si privind catre cele patru stele pe care
    le vedea fix prin geamul din tavan...a adormit. O noapte ciudata. Vise peste vise, cosmaruri la fel, a parut ca o ultima noapte de chin...ai auzit? momentul ala dinaintea
    mortii, cand se spune ca revezi totul? Ceva de genul asta..numai ca a parut foarte real..Cerber..De doua ori! Triangulum ardea..Zimbrul radea isteric..Tigari aruncate..
    iar caruselul era stricat...ruginit..In acelasi timp ii alergau prin fata clipe memorabile..era o amestecatura ciudata care il definea. Cu regrete si impliniri
 
    Ceasul urla incontinuu..si butonul de snooze nu mai rezista...ii place sa doarma, dar nu oricand. Nu si cand il macina ceva..de data asta era mmai mult o nerabdare.Stii ca rabdarea nu e punctul lui forte.A luat rucsacul in spinare..A inchis usa privind pentru ultima oara o camera veche..plina de emotii lasate in spate.
    Ajuns in gara se uita in stanga si in dreapta..lipsea cineva.."Poate s-a razgandit..", dar imediat a simtit din spate mana calda...si rasaritul a inceput sa nu mai para atat de simplu..A capatat forma veche.Razele de soare acum straluceau prin vechile caramizi din gara..Un sunet ascutit se apropie..e trenul..care tren? cel care o sa ne duca sper nicaieri.
 
    - Acum pe bune..unde mergem? Nu ca imi pasa neaparat..dar am o mare curiozitate..
    - Pai..sincer nu stiu sigur..dar am in plan Belarus..
    - Belarus !?
    - Da..e ok? iti place? putem schimba daca vrei.
    - Nu..e in regula.In plus suntem deja in tren si nu cred ca ai vrea sa te arunci din el.
    - Bine..ma gandeam ca poate te sperie un pic ideea, dar am crezut ca e buna.
    - M-a uimit un pic..ma gandeam ca o sa alegi Franta cu celebrul Turn Eiffel, banal..modernizat exagerat..plictisitor, sau Anglia cu faimoasele pub-uri, Germania cu Oktoberfestul ei sau plina Spanie cu farmecul ciudat.
    - Da..ar fi fost o idee..dar zona in care o sa mergem ma atrage incredibil,o sa vezi, o sa merite!
    - Avem unde sa dormim?
    - Momentan, in tren..apoi gasim..sunt o gramada de locuri care asteapta sa le vizitam.Acum dormi putin..o sa ai nevoie de energie.


 ...Au ajuns in Belarus.Totul s-a intamplat atat de repede. Si asta nu stiu daca era de la oboseala, de la cat au schimbat trenuri, mancare putina sau de la ultimele cutii de bere care i-au trimis intr-un somn tulbure.Au urcat intr-un tren si au ajuns fix in mijlocul Belarusului...sau pe acolo pe undeva..trebuiau sa aiba de unde incepe.
    Minsk pare un oras frumos, dar nu apucam sa vedem acum mare lucru.hai sa mergem te rog la hostel..sa ne odihnim un pic..stiu ca e timp putin, dar avem nevoie de odihna...plus ca avem totul in fata acum.Timpul nu mai trebuie privit ca inainte.Timpul e al nostru acum si nimeni si nimic nu poate schimba asta...suntem in minsk.Nu am nici o idee despre ce inseamna acest oras dar suntem aici.Imi aduce aminte de vechii exploratori..numai ca noi avem acum totul la nasul nostru..dar daca ne tinem departe de aparenta o sa avem aceeasi bucurie in a gasi lucruri noi.De mult prea multe ori credem in lucruri pe care nu le cunostem avand incredere in oameni intr-o societate bazata pe a distruge oamenii.
     Ajunsi la Revolucion a trebuit sa ne pastram calmul cand nu am reusit sa ne intelegem cu tipul de la receptie..chiar daca era un mic hostel nu ma asteptam sa nu stie engleza sau macar limbajul semnelor.Pana ne-am gasit singuri in registru si am urcat la camera 23.Am aruncat rucsacul in pat si am iesit direct pe balon.Pe mini-balcon. Imaginea e incredibila..atat de schimbata arhitectura. Un oras intreg, nou si diferit..

   - Hey! lasa-ma si pe mine sa vad!
   - Decat daca ma arunci pe mine de aici...doua persoane sigur nu avem loc.
   - Daca nu ma lasi sa vad..te arunc!
   - Incearca!

   Si a pornit! direct spre balcon..gata sa dea tot la o parte.Insa in loc sa arunce cu tot in jurul ei, si-a facut loc langa.

   - Ti-am zis ca avem loc..de acum nimic nu e imposibil...mai ales lucrurile marunte. Uite! vezi turnul ala indepartat?
   - Da.
   - Ne pregatim si mergem acolo..e cel mai inalt, asa ca a castigat concursul! in seara asta vizitam turnul ala. Ai idee cum se numeste?
   - Habar nu am...cred ca....."turnul"?
   - Esti comic! turnul? chiar crezi ca i se spune asa?
   - Turnul sigur i se spune! Habar nu am daca mai are un nume, dar turnul sigur!
   - Bine! in cazul asta o sa vizitam "turnul"!

   Si am plecat..hotarati sa vedem mare turn, am incercat sa ne ghidam dupa el, doar era cel mai mare, drumul nu aveam de unde sa il stim, dar pana la urma nici nu conta un ce directie mergem, totul in jurul nostru arata bine, si nu neaparat pentru ca Minsk e extraordinar, dar pentru ca nu eram ingraditi de nimeni si nimic.Mergeam fara sa avem vreolimita.E sentimentul asta de libertate, nu mai joci dupa regulile lor si nimic nu te poate supara cand faci ce vrei. Pana sa nimerim turnul am gasit cumva pe o straduta mica de unde vedeai tot orasul, o bancuta veche.Ne-am oprit putin acolo, nu numai pentru ca ne dureau picioarele, ci si pentru a avea timp sa asimilam tot.Acum doua zile eram plictisiti acasa, fara nici o idee si fara nici un gand care sa ne aduca aici..totusi s-a intamplat, asa ca ne-am gandit sa luam totul pas cu pas.
     Ma uitam uimit la toti din jurul meu ce se grabeau spre ceva, majoritatea spre nimic important, dar erau grabiti, nervosi, si ingandurati.Cand ne-am transformat in asta? Asa ne-am nascut oare? Mintea imi zboara repede la zilele in care eram unul dintre ei, cand nonsensul lor avea atat de mult sens, iar nonsensul meu era o idee pierduta pe un raft prafuit.Ma gandesc la oameni, si de ce devin atat de cinici pe parcurs.Stii? observ cum daca apleci spinarea, acestia nu se arunca sa te ridice, ci doar se arunca...in spatele tau.Uite..asta ma deprima.Din acest motiv cred ca viata in era asta e atat de inutila, sau mai degraba modul in care traim este gresit.Am mai discutat chestia asta, dar nu gasisem pana acum solutia. Uita-te in jurul nostru.Priveste cate furnici alearga robotic spre nicaieri.Spune-mi, te rog, cati dintre ei sunt cu adevarat fericiti? cati alearga catre ceva ce isi doresc si cati se misca fiind constransi de anumite valori si principii false. Si de ce nu se trezesc? In excesul meu chiar m-am ridicat de pe bancuta sa intreb un nene de ce nu se trezeste, numai ca s-a uitat sec la mine, a bolborosit ceva in limba lui si a plecat incruntat.Nici macar nu stia ce vreau de la el si l-am deranjat.Asta face societatea asta bolnava din noi...
 
   - Ma intristezi...
   - Scuze, m-am lasat un pic purtat de val.Am visat in tren ca eram blocat intr-o viata la fel ca cei pe care ii vezi ca roiesc pe aici.Era un cosmar, bine ca m-am trezit repede, mana ta m-a linistit.Uita ce am vorbit mai devreme, acum totul este despre trait si desre a privi in fata.Trecutul lasa-l in spate alaturi de visele zdrobite si oameni rai.
   - Perfect! nu voiam sa mai aud nici un cuvant despre cum sunt altii.Nici nu ma intereseaza de ei.Sa moara in gri-ul lor! Hai sa ne intoarcem la hostel, sunt obosita si vreau ca maine sa am energia necesara sa vedem tot.
   - O sa te car in spinare si tot nu o sa ratezi nimic! Hai sa mergem. Ia-ma de mana...

Prefata !?

Am inceput usor sa ma transform in omul lor. Incep sa fiu fericit in noroiul asta, de fapt cred ca incep sa nu mai imi pese. Vezi tu, atunci cand obosesti alergand dupa ce vrei incepi sa crezi ca nu mai are rost, si incepi sa vezi ca de fapt noroiul in care te afli e argintul pe care il cautai odinioara, nu? Si te-am intrebat daca vrei sa pleci cu mine. Ai spus ca ai treaba, ca nu crezi in puterea mea de a duce lucrurile la capat.Si te-am crezut. Am adormit un pic, si nimeni nu si-a rupt o parte din timp sa ma convinga ca realitatea e mult mai buna. De fapt au mai fost incercari, dar nu v-am crezut pe niciunul.Tot ce ati facut a fost sa fie o mare minciuna pe care nu ati crezut-o nici voi. Nu poti sa imi spui ca vrei sa mergi pe insula si sa stai la un hotel de 5 stele, in cazul asta unde mai e aventura? unde e placerea de a te afla acolo, vezi? aici nu ne-am potrivit. Eu vreau totul. Tu vrei o combinatie intre ce iti place si ce ti se ofera. Nu! eu cred in a gasi bucuria in lucruri asa cum sunt ele oferite, in adevarata lor natura.Dar cred..sau crezi ca sunt naiv. Nu te invinovatesc, pentru ca asa ai crescut.Printre oameni care ti-au oferit doar nimicul din lucruri.  Am deschis un pic ochii pentru a incerca sa gasesc si altceva, de fapt sa gasesc ce cautam dar in alt mod.Si nu ma sperie deloc ceea ce vad.Asa ca iau rucsacul din nou la plimbare.Numai  ca de data asta am lasat si mana in spate, si spre surprinderea mea am simtit o atingere calda si timida.Uite! Nu trebuie sa asteptam prea mult.Cineva tot se gaseste in lumea asta care sa impartaseasca "prostiile" tale. Si sunt multi. Nu trebuie sa te sufoci in Nimic.

Sfarsit

Ma trezisem de vreo doua minute si inca eram buimac, am iesit pe geam pentru ca afara cineva se incapatana sa faca ditamai galagia, habar nu aveam ce se intampla.Afara o nebunie totala, fiecare alergand in toate directiile..ciudat, foarte ciudat.Ma intorc si aprind televizorul sa acopar galagia de afara, dar spre surprindere mea si la televizor era aceeasi zapaceala.Incercand sa imi fac o idee despre ce se intampla, aflu  printre randuri ceva legat de sfarsitul lumii, cum puterea soarelui a slabit brusc si cum spre seara o eclipsa ne va aduce temperaturi de minus doua sute grade, si ca o sa murim toti.Sting televizorul, si imi fortez ochii sa se deschida, era clar un vis, trebuia doar sa ma trezesc si totul revenea la normal, dar asta nu a mers.Aprind din nou televizorul si spre dezamagirea mea, aceleasi discutii despre o moarte iminenta.Nu imi venea sa cred, toate filmele alea despre sfarsitul lumii si uite cum se intampla totul acum.Eram blocat in pat, nestiind macar de unde sa incep, ce ar trebui sa fac.Totul a venit mai brusc decat orice de pe lumea asta, iar mintea mea inca nu putea sa proceseze toate informatiile astea aparent ireale.Totusi trebuia sa ma dezmeticesc, daca toate astea erau adevarate atunci nu prea am mult timp, mintea imi zboara la tine, nu stiu de ce, dupa tot ce a fost, certurile interminabile si dezamagirile fiecaruia fata de celalalt, nu imi imaginam ca o sa mor fara sa te mai vad.Imi aduc aminte de o discutie la un foc de tabara alaturi de cativa prieteni.Vorbeam chiar despre sfarsitul lumii si razand aveam mii si mii de solutii, unii dintre noi chiar aveau de gand sa scape din astfel de situatii, numai ca acum era pe bune.Gandul imi zboara la cabanuta de la poalele muntelei, ne hotarasem sa ne intalnim acolo in caz de ceva, si ma gandesc ca e singura solutie buna de urmat.Nu am trecut prin prea multe situatii de genul, asa ca prima solutie e si cea mai buna cand timpul e in spinarea ta.Toate astea insa dupa ce voi da de tine, ramasesem cu ideea aia in cap, trebuia sa te vad.Am incercat sa te sun, insa cum toata lumea suna pe toata lumea nu aveam nici o sansa.Cum si internetul picase,apuc in graba un rucsac, arunc niste carti de joc, un casetofon cu radio si ceva mancare si plec spre tine.  

              Afara haosul devenea din ce in ce mai mare.Am vrut sa iau masina, insa nu aveam nici o sansa sa avansez mai mult de 10 metri cu ea, asa ca imi fac curaj si pornesc pe jos.Nu era prima oara cand mergeam atat dupa tine si nici odata nu a fost mersul pe jos o problema.Raman totusi uimit de vegetatia de afara, totul crescuse cum nu vazusem nicioadata, era ca si cum toata natura isi arunca ultimele puteri pentru a ne salva, numai ca deja era prea tarziu.Pe drum a trebuit sa trec printr-un tunel de arbori, o carare ingusta delimitata in stanga si dreapta de arbori inalti care se uneau la varf, o imagine nemaivazuta pana acum, o imagine foarte ciudata.Pierdut in uimirea mea reusesc totusi sa imi revin si sa o iau la fuga, toate astea din jurul meu nu faceau decat sa ma incetineasca.

              Dupa un drum lung, am reusit in final sa ajung pe langa locuinta ta.Te-am intalnit afara incercand sa eviti masinile ale caror proprietari au avut curajul sa le scoata si sa insiste cu ele, intr-un loc in care era oricum prea aglomerat de persoane, dar e tipic sa ne incurcam unii pe altii in situatii critice.Te prind de mana si te trag dupa mine, nu conta sau nu ma interesa ce lasi in urma, trebuia sa vii neaparat cu mine, iar tu cu mintea un pic mai in nori decat de obicei ma urmezi fara sa spui prea multe lucruri, esti fericita ca ai gasit un pic de liniste in toata nebunia asta.Ne-am indreptat spre munte pe drumul din spatele locuintei, orasul era o capcana in momentul asta, si sa stam in continuare acolo ar fi insemnat o moarte mult mai rapida, iar in momentul asta fiecare secunda conta enorm, mai ales ca iti simteam in sfarsit mana aproape.Am ales sa urcam pe unde stiam mai bine, drumul acela care tot in postura asta ne gasea fugind noaptea de frica demonilor imaginari, o paralela care tinea neaparat sa adanceasca sentimentul ca acest sfarsit imi blocheaza dorintele si imi scurteaza infinit de mult posibilitatea de a trai in visul meu.

              Eram foarte agitat, simteam o frica si multi nervi legat de toata treaba asta, ma gandeam cat de mult imi vor lipsi toate chestiile astea, de la frunza de sub talpa mea pana la mana ta.Ma uit spre tine si te aud cum imi spui calm sa ma linistesc, sa nu mai imi fac griji, oricum murim toti, nu voi pierde mare lucru.Privesc cu uimire cu cata lejeritate tratezi moartea omenirii, si ciudat, reusesti sa ma linistesti si pe mine.Mana ta mi-a calmat bataile inimii, si usor usor mintea imi fugea dintr-o parte in cealalta.Imi era greu sa ma concentrez cu atat de multe ganduri pe cap.Imi aduc aminte de un gand din copilarie, cand speram sa ajung si eu la varsta bunicilor, acum sigur nu se va mai intampla asta, oricum nu reuseam niciodata sa imi imaginez viata la optzeci de ani,dar mi-ar fi placut totusi sa imbatranesc alaturi de tine.

             Dupa ceva timp de mers pe jos si cateva dealuri colindate ajungem la o ferma unde se cultiva vita-de-vie.M-ai tras instantaneu spre ea, stiam cat de mult iti plac strugurii si mi-ai zis ca nu ai de gand sa mori fara sa mai simti macar o singura data gustul lor.Te-am urmat si te priveam rabdator cum te bucuri de fiecare borboana, mi-ai spus ca sunt cei mai gustosi struguri din viata ta...e si normal toate lucrurile au o importanta mult mai mare cand stii ca le faci pentru ultima oara.Apoi ai inceput sa arunci cu ei in mine, sa ma scoti din starea asta, sa ma faci sa traiesc clipa macar acum cand e necesar sa facem asta."Mai avem decat cateva clipe, macar acum sa traim adevarat", si trezit parca din morti de vorbele tale am inceput sa intru in joc.Paream doi nebuni ce iroseau isteric strugurii aia, oricine ne-ar fi vazut ar fi crezut cu siguranta ca suntem doi nebuni, dar nimic nu mai e ceea ce pare intr-o situatie de genul.Nimeni nu mai e interesat sa eticheteze, fiecare e ocupat cu ale lui.Pare lumea perfecta, si e trist sa vezi ca e nevoie de o tragedia asa mare pentru a trai exact cum trebuie.Ieri eram toti niste roboti blocati in cutiute numite birouri, iar astazi fiecare observa cele mai mici detalii ale unei lumi pe cale sa ne lase in urma din cauza ignorantei noastre de pana acum.

             Obositi dupa efortul depus in batalia cu struguri ne-am asezat pe iarba pret de o ora incercand sa ne adunam un pic puterile si sa pornim din nou la drum.Mi-ai intins surazand o tigara, eu ma uit ciudat la tine, stiai ca nu fumez, si la fel stiam si eu despre tine, mi-ai spus ca le-ai luat de la tatal tau, daca tot se intampla nenorocirea asta, vrei sa incerci si fumatul, era un lucru destul de important pentru lumea care ia sfarsit si ai vrut sa vezi ce inseamna. Intinsi pe spate priveam printre fumul de tigara razele unui soare care ne-a ajutat pana acum in toata istoria sa, dar care s-a saturat de tot ce inseamna mai nou viata si a decis sa ne paraseasca, plictisit de minciuni, promisiuni desarte si ura oamenilor.

             La un moment dat linistea ne este tulburata de un zimbru imens.Am sarit imediat amandoi ca arsi de frica sa, era ditamai masa de muschi ce se plimba pe langa noi, si am hotarat sa ne continuam drumul insa incet pentru a nu starni interesul zimbrului, dar parca era dezinteresat de noi, s-a uitat odata in directia noastra apoi si-a intors privirea spre cer, impacat, dar dezamagit in acelasi timp si el ca totul se termina asa brusc.

             Ajungem intr-un final, obositi, la cabanuta care trebuia sa ne apere de toate relele.Imaginea era superba, locuinta singura in jurul unei imensitati de verdeata, deasupra multora ce inca se agitau fara sa isi dea seama ca nu vor rezolva mare lucru, parea din alt film.Leaganul era si el la locul sau, insa ceva mi-a atras atentia in mod special...scarile, scarile aveau ceva unic.Am reusit apoi sa imi dau seama cat de importante erau, acolo te-am vazut ultima oara plangand, mi-ai aruncat mana si mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi nicioadata...noroc insa cu sfarsitul lumii, altfel egoismul nostru ar fi facut tot posibilul ca noi sa nu ne mai intalnim.Mi-am luat privirea repede de la ele, imi provocau un gol in stomac, si am preferat sa umplu acest gol cu imaginea ta langa mine, scarile nu mai aveau rost,important e ca si acum am ajuns intr-un final impreuna.Am intrat in cabanuta apoi, unde am observat cu placere cativa prieteni care au decis si ei sa ia discutia de la focul de tabara in serios.Nici nu ma mai simteam trist..simteam ca sunt la o petrecere inconjurat numai de prieteni.Dupa ce ne-am salutat si am schimbat cateva cuvinte, am iesit cu totii afara pentru ca eclipsa pe care o anuntau cei de la televizor de dimineata era pe cale sa inceapa, si am decis sa luam parte un pic la ce se intampla.La vreo doua sute de metrii de noi un urs batran statea asezat,ignorandu-ne complet.A intors la un moment dat privirea spre noi, insa spectacolul celest era si pentru el ceva mult mai important decat o mana de oameni.Cerul devenea din ce in ce mai negru, iar eu ma adanceam din nou in gandurile mele, doar lipsa artificiilor si indemnele tale sa intram in casa ma faceau sa raman lucid, apoi am apucat din nou mana ta si am intrat in casa.Ne-am asezat impreuna pe o blana de urs, invelindu-ne cu o patura imensa, nu ca ar mai fi contat, poate doar din instinct.Am inchis ochii si printre ultimele lucruri auzite, erau discutiile prietenilor care se gandeau daca e mai bine sa se sinucida, sau sa astepte sa se transforme usor in cuburi imense de gheata, dupa aceea am deschis ochii pentru ultima oara sa te privesc si ca ultimul gand al meu sa fie despre tine....

             ....Apoi m-am trezit brusc..in stanga si dreapta mea nu mai era absolut nimeni.Nu parea deloc rai si nicidecum iadul, era aceeasi imagine cu care am adormit, mai putin prietenii si tu.Am gasit biletelul tau lasat pe perna in care mi-ai scris ca iti pare rau si ca trebuie sa pleci.Uimit de graba cu care toata lumea dorea sa reinceapa o viata pe care o blamau crezand-o pierduta, ies afara, ma intind pe iarba, aprind o tigara si mi-am lasat mintea sa zboare unde vrea ea, numai ca ramanea blocata intr-un singur punct..imaginea chipului tau cu o seara in urma, inainte sa adorm.

Doru

            Stii? incerc de o viata sa fac ceva important...sa fac ceva maret, dar cui ii pasa? cine da doi bani pe ideile mele? asa ca trec foarte usor de la asta la ceva care sa imi faca mie bine...numai ca asta e destul de greu..tot ce imi face bine ai luat cu tine ultima oara cand ai plecat, iar acum ma uit plictisit spre cer sa ajungi inapoi...da! stiu ca te intorci doar cand vrei tu...stiu ca as avea mare noroc sa te vad, dar ce ma costa sa sper...Sper pentru ca altceva nu ma face sa ma simt la fel...pentru ca atunci cand iti ating mana e mai mult decat orice vis...stiu ca sa iti vad zambetul ala m-ar face in acelasi timp fericit si nostalgic pret de ceva saptamani bune....si atunci de ce sa nu astept?

    .....Pentru ca mi-e dor de tine...pentru ca desi destinul ma ajuta sa te vad mai mult decat ar trebui, tot nu mi se pare destul...Nu-mi pot imagina zambetul tau...am incercat de sute de ori...nu reusesc sa il creez in mintea mea la fel de perfect ca atunci cand cu usurinta il faci sa apara...

         Am gresit?...ai gresit? da!..care da? cred ca da pentru amandoua intrebarile...m-ai facut sa ma simt aiurea fara sa vrei, si la fel m-ai facut sa ma simt aiurea cu intentie, dar niciodata nu am renuntat sa urc alea 82 de trepte (82 pentru mine)...stiu ca si eu la randul meu am facut destul de multe magarii...

   Mi-e dor de tine...mi-e dor si frica in acelasi timp...stiu ca esti la fel ca mine...si stiu ca ajungi unde vrei doar atunci cand vrei,..sper doar sa ai destule motive sa o faci acum..

....Te-as ruga sa nu ma bagi in seama, ca asta e doar o prostie de-a mea si ca va trece in scurt timp,..dar nu cred ca va trece..de fapt sunt sigur ca voi incerca sa imi imaginez zambetul ala perfect toata vara..numai ca daca nu il vad, nici imaginatia nu prea are chef de lucru.....

     Mi-e dor de tine...dor de zambetul tau, si de mometele total nepotrivite cand mana mea o atinge pe a ta..

Mi-e dor de libertatea pe care mi-o inspiri si mi-e dor sa stiu ca iubesc o persoana....dar tie ti-am mai spus, pe tine nu mai e nevoie sa te cuceresc...doar sa te tin aproape...

Fools

         Well..i'm still standing, free from this inquisition which calls itself world..or civilization.I still hate all these new ways of living, and yes, i still need an escape from them, oh god how much i want the world to change, but how the hell am i supposed to go through with it? and you...you are like always so far away. There are nights when i can swear you are beside me, when all the discomfort goes away, when i know i'll go over everything, knowing that you''ll comfort me at the end of the day, but damn!...because when this comfort comes closer, then i open my eyes and see every fucking time, my half-opened window.I curse it because I’m thinking it is the one having the blame for your escape...i know it's stupid, but i need to blame something..

      Sometimes i think what if i chased you, letting you with no way out..showing how i really feel..but i couldn't do this, and maybe you couldn't wait for me to wake up..

      I remember now how calming your hand could be in times of trouble, and how holding it would made me a fearless warrior, facing all the childhood nightmares...all those night monsters disappeared instantly as my hand felt your touch, and i cannot shake all of these out from my head, i may not be ready or don't want to, but sure is hard having to live with an emptiness which i cannot fill..not now, not here.

       I'm tired...i don't know how many of you goes by seeing their dreams falling apart so often, or seeing that putting your faith in someone it's the biggest mistake.Life i believe it's a struggle to not be alone, because after all only a loved one can make everything easier, but how the fuck should i love someone? Which of these   empty, lying, manipulating, selfish and unstrustworthy souls i should choose? none! Being near to them makes me feel even worst. I am blocked between loneliness and being friend with someone i hate...not very good choices.

     Looking around i can see only monsters owning everything, and angels having to beg for a bread, begging for their own lives to the ones which without any remorse put them in that dark place.I think god made a very big mistake giving free will to some of us, cause all we do is, destroy and hate, even when we love, we unconsciously hate, so why i should hope for better days when i have none with whom i could share the joy, and why should i share my joy if the very next day you'll throw it away? I've learned that being very close with someone will bring you not happiness, but it will bring to you fear of not being disappointed again, because all we know to do is disappoint, so please don't judge me yelling out to you. Can't you see how this zombies got their hands on everything we used to love.Doesn't it bother you when they mock our way of life? Doesn't it bother you when these damn robots think they are better? and doesn't it bother you that they are making the rules of our lives?

     I should have the time of my life, but instead i need to swim in this garbage pool, having to clean myself everytime after i make contact with anybody, they're so damn dirty, lacking honour, lacking kindness and most important, lacking the ability to love somebody except themselves.I need another proof from you to show me you still exist, to show me we're not condemned to a life of struggle.I need you to show me again how easy it is, because i'm starting to forget our oath, i'm starting to lose my faith in this battle, and i need to see you and to feel your soul, because i'm so sick of these lying bitches moving around me, putting their claws deep in my back.I've experienced so many stories,with more than enough princesses turning in witches, but your fairytale couldn't be matched...

Tarziu

             Am trait destul sa imi dau seama ca nimic nu se va schimba pe aici, nu e o asa mare descoperire.Oamenii sunt oameni, vor ramane oameni tot timpul..nu vom putea evolua niciodata.In primul rand nu putem pentru ca desi suntem toti niste egoisti nu reusim sa ne concentram niciodata pe ce vrem.Interesati tot timpul de ce se intampla in jur, uitam scopul..ne avantam in problemele cotidiene care fac parte din rutina devenita sinonima astazi cu viata.Si nu spun ca unii nu ar fi reusit sa se rupa, dar sunt prea putini pentru a intoarce ditamai turma.
             Acum nu se mai numeste sclavie..difera denumirea si conditiile un pic, dar in final tot acolo esti, asteptand cuminte la o coada care e oricum prea mare pentru o viata de om...si ce facem de fapt? creeam resurse cat mai multe de furat pentru cei ce le au deja..ne invartim aiurea in jurul unor lucruri incarcate de griji, probleme doar pentru a ne alina un pic viata pana murim?azi suntem, maine poate plecam lasand in spate cateva hartii si posibil o cutie de beton..si pentru ce? merita sa traiesti o viata de om pentru asta..pff..Ce s-a intamplat cu visele? unde sunt visele? si cand au disparut?...Cand au aparut toate conditiile astea si de ce le respectam? Nu sunt sigur ca anarhia ar fi solutia, totusi nu e normal cu 'libertatea' asta. Nu sunt sigur daca e alt cuvant sau nu mai are acelasi sens, libertatea de fapt nu a insemnat niciodata ce a vrut sa insemne..a fost tot timpul un cuvant de alinare si nimic mai mult.
           Cultura?...ce?..mai exista asa ceva? nu am observat in ultimul timp decat niste cutii in casele oamenilor din care se extrage cel mult informatie, care se mai confunda cu cultura..se pare ca si cuvantul asta si-a pierdut intre timp sensul.In loc sa ofere modele de urmat, cunostinta si idei ne sunt oferite pe tava hoti, pitiponci, cocalari, analfabeti, telenovele, manele si toate cele...Si atunci v-as intreba de ce aveti asteptari ca bacul sa fie luat de mai mult de jumatate de tara? Le oferiti un sistem de educatie de rahat, batjocorit si de profesorii care ar trebui sa il ridice, pentru ca apoi sa ii trimiteti acasa pentru doza de prostie.
            Ati fost atat de ocupati cu furatul incat ati uitat de lumea in care vor trai copiii vostri.S-au mancat atat de multe paduri pe paine, crezand ca daca vor fi inlocuite cu beton va arata mai bine sau va fi mai sanatos.Ajungem cu 'evolutia' atat de departe incat uitam pana si cele mai imporntate lucruri ale vietii.Secam planeta cat mai mult pentru cele mai tampite dorinte si lasa in urma doar poluare si jeg..ma gandesc oare care o sa fie data limita, pentru ca sunt sigur ca si planeta are o data de expirare, creeata de aceeasi lacomie care strica tot.Nu prea aud despre specii de plante sau animale nou descoperite insa aud tot timpul de astfel de lucruri pe cale de disparitie.Ne inmultim inlocuind absolut tot, iar atunci cand vom ramane decat noi, vom avea aceeasi soarta cruda ce o impunem naturii...ne vom stinge usor..
            In fine, am uitat total cum sa traim si absolut nimeni nu o sa ne arate calea ce trebuie urmata.Visez sa scapam odata din amestecul asta urat, sa fugim de minciuni, comploturi..si sa lasam lupta asta pentru bani deoparte..am ajuns sa uram atat de mult incat ne luptam de multe ori cu noi insine..suntem niste fraieri..ne punem piedici singuri si ne facem viata grea doar pentru ca a devenit o placere vinovata..

Gri.....atat.

Am inceput sa visez din ce in ce mai des..rasul ma seaca...e ca o combinatie nenorocita de alcool, iar cand ma trezesc petrec ore bune mahmur nestiind ce se intampla, s-au daca s-a intamplat ceva.Mi-ai aratat teaser-ul  fascinant si ai decis sa iei o pauza de la filmari,dar acum pe bune cine putea sa aiba incredere? parca asta am si placut la tine cel mai mult..faptul ca nu am stiut niciodata ce se intampla.Ai venit si ai plecat de cate ori ai vrut fara intrebari sau raspunsuri..pur si simplu totul a fost doar o miscare involuntara actionata de bataia vantului...si a batut fix cum a vrut el..fix cum am vrut si noi de altfel, oricum era prea frumos ca sa il stricam cu actiuni tampite ghidate de minti din ce in ce mai bolnave..si nici macar acum nu am uitat sa ma uit spre cer de fiecare data cand aveam nevoie sa scap un pic, numai ca mai des nu mai reusesc sa te gasesc..vezi tu cerul e in ultimul
timp destul de gri, iar tu ai sarit de multe ori vizita..

Ma trezesc cu franturi de zambete si nu reusesc sa imi dau seama daca mai sunt adevarate sau doar cerebelul are chef de cioace nesimtite..mai vad barca aia neingrijita leganandu-se ancorata de portul ala vechi..apoi din nou ma trezesc si vad cum nimic nu are sens in ceea ce se intampla aici..uite! cum sa traiesti incojurat de gri-ul asta cand tu vezi totul cum ar trebui sa fie, cand tu stii ca gri-ul nu are ce sa cauta in jurul nostru...nu cred ca ai vazut niciodata un copac in plina viata gri, si nici pescarusul nu e gri...marea nu e gri cum nici macar noi nu suntem gri...nimic ce merita nu e gri... de ce imi ceri sa te astept in atat de mult gri?Am ajuns sa vad culoarea asta in tot ceea ce fac, pentru ca mai tot ce fac nu e legat de zambetul ala si e aiurea ca nu stiu cum sa dau de el..ne-am nimerit, la cat de bine stim sa ne organizam era clar....

Lasa gluma..acum trebuie sa plecam...se lasa noaptea..si noaptea..ironic..e la fel de gri..ca sa vezi cioaca! Hei! lasa ce ramane..chiar nu vrei sa vezi aurora? Tie chiar iti place? Nu vrei sa te plimbi in roua diminetii si preferi acidul asta? Pfff..e o intreaga aventura in fata..

M-am saturat rau de betonul asta..vreau sa ma mut in casa din nuc..habar nu ai ce relaxant e acolo departe de drujbele lor..bine.. in ritmul lor o sa ne ajunga in ceva ani..dar plecam mai departe..cat vor putea sa taie?Apa...cat de mult vor putea sa sece?Macar acum sa ne bucuram cat mai putem..Ei traiesc atat de mult printre metale incat in piept au acum niste cutiute stricate de alama..Cand vad filme sf cu roboti ii vad pe ei pe cuvant..si pe noi cateodata..uitam tot doar pentru teluri de rahat
..tot felul de teluri superficiale facute sa manance cat mai mult din creier si sa il indoape cu prostii.
Mi-e sila sa vad cum tot mai mult oamenii se indeparteaza de alti oameni..oameni care urasc alti oameni..care ii judeca si care ii iau la misto..dragostea a devenit mai nou un fel de misto si o intrecere de care e mai bun..prostia e atat de mult folosita incat in ultimul timp a devenit o forma de arta..si la fel o cursa de care poate mai mult.Si acum nimeni nu imi mai zambeste cu pofta...toti schitam zambete si atat.Imi rog memoria sa imi mai tina un pic zambetul ala..tot vreau sa imi aduc aminte
de ce nu vreau sa pierd contactul..nu as vrea sa fiu si eu gri..e mai infricosator decat moartea..bine ca intr-un fel mori..

...Acum vrei sa mergem? M-am plictisit groaznic si vreau spre casa..in seara asta ramanem pe bancuta afara..e destul de cald si nu cred ca am vazut mai multe stele vreodata..hai te rog afara din ceata asta..