On and on - 1

         M-am plictisit repede de cei doi din fata..vorbitorii de engleza au jucat tot drumul carti pe bani si se certau din cinci in cinci minute pe asta, am crezut ca va fi un drum in care voi afla multe si voi conversa tot timpul cu ei, insa nu am putut sa le scot din cap banii de la joc. Credeam ca sunt prieteni, insa aparentele aratau ca si cum ar fi in stare sa scoata cutitele din secunda in secunda unul la celalalt.Ciudat mod de a petrece timpul cu cineva. Au intrat de doua ore in Lituania, si in urma cu cateva statii langa ei s-a asezat si o tipa, nici ea nu parea de prin partile astea, iar eu, rusinat de insistenta cu care cei doi din fata se holbau la ea, am decis sa incerc cateva cuvinte in engleza, numai ca accentul m-a dat de gol si spre marea mea surprindere Ema, caci asa se numea, era romanca, asa ca am inceput sa vorbim intre noi lasandu-i pe cei doi cartofori in lumea lor, numai ca acum nu mai aveam impresia ca vor scoate cutitele sa se linseze intre ei, ci dupa privirea lor, aveam in minte doar ca vor sari impreuna pe mine.
         Ema era o tipa draguta, foarte desteapta si amuzanta. A luat o pauza de la studii si a pornit in Europa pentru a completa un proiect personal legat de fotografie, fiind innebunita de a imortaliza oameni si locuri.Spunea ca e plictisita de rutina de acasa si ca isi doreste sa cunoasta si sa
experimenteze mai mult decat colivia in care s-a nascut. A crescut in Bucuresti si a urat locul ala din prima vacanta petrecuta in integral la bunici, spunea ca de cand s-a intors atunci nu a mai putut suporta orasul si oamenii de acolo. Parea sa semene la gandire, insa nu m-am lasat impresionat, am mai facut-o si cu alti roboti si s-a demonstrat a fi doar vorbe aruncate pentru a creea o imagine falsa, pentru a impresiona, asa ca am privit mai intai cu suspiciune vorbele ei, dar am decis sa ii ofer o sansa, sa merg in continuare pe ideea de a taia din incredere pe parcurs. Nu merita sa o etichetez ca un om fals, doar pentru ca altii inaintea ei au demonstrat asta, am promis ca nu ma schimb doar pentru ca cineva a aratat cu degetul in directia mea, oamenii sunt diferiti si am decis ca nu ma voi impiedica de un ciot in drumul meu spre gradina botanica. Ema avea un zambet linistitor, nu era superb, in schimb, era fermecator si daca nu aveam in minte fantomele trecutului ma indragosteam de mult pana acum, am decis totusi sa pastrez o oarecare distanta si sa las lucrurile sa mearga de la sine. Am decis impreuna sa ii lasam pe idiotii aia din fata sa se holbeze in gol si sa coboram la urmatoarea statia, urmand sa continuam calatoria impreuna, sau cel putin o parte din ea, pana cand unul va decide sa mearga pe alt drum, asa ca urmatoarea oprire a fost si ultima cu trenul asta. Am coborat in Pabare, un mic sat din Lituania, foarte cochet si ingrijit si am decis sa ne plimbam pana cand nimerim ceva care sa ne atraga atentia.
       
         - Scoate aparatul ala din ochii mei, te rog, ma faci sa ma simt inghesuit si nu ma pot chinui de fiecare data sa stau la poze.
         - Nu te chinui, chiar te rog, urasc falsitatea si asta implica chiar si cand vine vorba de poze..fii tu insuti, asta caut, prefer sa te strambi in toate pozele daca asta inseamna sa fii tu.
         - Ce vrei sa zici? Asta iti inspir?
         - Nici gand, doar am vrut sa subliniez ca nu imi pasa cum iesi in poze daca esti natural.
         - Ce frumos te scuzi, dar e ok, am inteles ideea, de acum incolo o sa gasesc cele mai stupide idei si pozitii de poze, sa vedem cum te ajuta asta pentru proiectul tau.
         - Poti sa faci asta, le voi incadra la sectiunea benzi desenate.
         - Ha! ai un umor ciudat.
         - Si inca nu ai vazut nimic. Dante? Vreau sa te intreb un lucru.
         - Te ascult.
         - Ce s-a intamplat pana acum?
         - Adica?
         - Ce ai patit? cum a fost calatoria pana in momentul asta? Te-am vazut inca din tren apasat de ceva, nimeni nu se uita in gol pe un geam atata timp cat ai facut-o tu, fara sa aiba nimic pe suflet.
         - Se pare ca nu esti doar un foograf foarte bun. Ai putea citi si oamenii la fel de bine.
         - Nu sunt sigura daca asta e, sau ai fost tu prea evident. Am incercat de cateva ori sa te scot din starea aia, dar nimic din ce faceam nu iti atragea privirea, am reusit doar sa atrag ochii celor doi tipi pentru restul drumului..Deci? Ce s-a intamplat?
         - Nu prea doresc sa vorbesc despre asta, am avut deja destule discutii cu mine pe tema asta si niciodata nu mi-a facut bine.
         - Inteleg, insa nu ai fost niciodata pana acum ascultat de mine.
         - In regula, oricum nu am nimic de pierdut. Cum sa iti spun mai simplu?..am avut incredere prea mare in oamenii, asta fiind marea mea problema, si totul a culminat cu inceputul acestei calatorii, am fost dezamagit moment dupa moment si de fiecare data reuseam sa ajung in acel punct pentru a o lua de la capat.Nu am reusit pana acum sa pun stop acestui rollercoaster in care am intrat in ultima perioada. Mi-a placut atat de mult sentimentul in care urca, incat reuseam sa trec fara mari problmele peste momentele in care acesta cobora si de fiecare data cand ajungeam sus credeam ca voi ramane acolo sa privesc imaginea din fata mea, numai ca nenorocita asta de cursa era facuta in asa fel incat sa iti doresti si mai mult, uitand momentele mai putin placute.
         - Vorbesti codat si incerc sa inteleg, dar nu sunt sigura ca o fac. Ma gandesc ca e vorba despre o fata sau un prieten bun. Ai spus ca ai fost dezamagit de cineva, deci cred ca asta e singurul motiv.
         - Ai dreptate. Am crezut in fantome atat de mult incat si cei din fata mea s-au tranformat in strigoi, de fapt, daca ma gandesc mai bine, acestia au scapat intre timp forma de oameni pe care au luat-o pentru a ma putea atrage in cursa.
         - Hmmm..nu iti pot oferi nici un sfat, decat sa lasi totul in spate daca ai pornit pe drumul asta.
         - Nici nu incerca sa ma sfatuiesti, te rog, oamenii dau sfaturi de rahat atunci cand nu le pasa si se cred cunoscatori in tot, mai ales cand isi cresc egoismul ca pe propriul copil. Scuza-ma daca par nesimtit, dar imi e sila de sfaturi, am inceput sa cred ca acestea ascund de fapt planuri egoiste.
         - Nu esti obligat sa il accepti, incerc sa te inteleg si probabil ai motivele tale sa fii reticient la sfatul meu, sper sa inveti pe parcurs cum sunt si sa ma privesti altfel.
         - Nu ma intelege gresit, nu am nimic cu tine, ba mai mult, imi placi, mai ales daca am ales sa merg pe drumul asta cu tine, dar am ranile mele pe care inca nu le pot ascunde si nici nu vreau sa le mai ascund.
         - Nu o face, mi-ar placea sa fii cat mai sincer si mai transparent, va trebui sa ne cunoastem daca vom parcurge impreuna drumul asta. Ti-am spus, dupa parerea mea, nimeni nu merita sa iti bati capul, si nici nu vreau sa te vad cu mintea in alta parte cat timp vom calatori. Ma vei plictisi si o sa fug in felul asta.
         - Nici gand, Ema, si eu sunt gata sa trec peste tot ce a fost, fantomele m-au eliberat, chiar daca in ultimul moment au crescut in numar si in putere. Oameni ca tine imi arata din cand in cand ca nu trebuie sa ma impotmolesc in nimic.
         - Foarte bine, nu stiu daca voi fi cel mai bun partener de calatorie, dar voi incerca sa fiu corect.
         - Si sa nu minti, incearca sa nu minti te rog, am inghitit pana acum sute de cuvinte de nu aveau sensul menit. Abia ma cunosti, nu are rost sa ma faci sa cred ca esti cel mai tare om din lume, nu ma incanta asta.
         - Nici nu imi doresc asta, nu vreau sa ma privesti ca pe un ideal, vreau doar sa putem sa privim lumea asa cum se cuvine, ca doi parteneri de calatorie, nu ma gandesc sa te impresionez cu altceva decat cu ce sunt. Nu degeaba urasc pozele in care oamenii stau ca la scoala, am si eu trecutul meu in care am patimit de pe urma unor idioti ce incercau sa fie mai mult decat ceea ce erau. Asta e si motivul principal pentru care am ales sa fac pauza asta. Am decis sa cunosc oameni noi, oameni care nu au de gand sa calce tot in picioare doar pentru a fi in lumina reflectoarelor. Nu stiu ce ai intalnit tu, dar eu prefer sa ignor cand observ semne de ingamfare. Unii oameni pur si simplu nu pot intelege ca e mai mult decat ei in lumea asta, dar ma amuza pentru ca la final isi bat joc de ei, iar noi...noi mergem inainte, cu bune cu rele, nu cred ca e intamplator ca ne-am intalnit. Nu stiu cum esti tu, dar eu cred in puterea destinului de a egala lucrurile. Cateodata nimerim oameni de nimic, si alte dati dam peste careva care merita osteneala.
         - Nu prea cred in destin, l-am am blestemat in ultimul timp, dar cred ca e doar parerea mea. Mi-ar placea sa cred ca ai dreptate, destinul e un pic dator fata de mine.
         - Nu mai e..uite, m-a adus aici.
         - Ce ziceai de ingamfati?
         - Hei, imi permit, incep sa ma simt bine langa tine, sper ca nu te supara cand mai fac cate o gluma de genul.
         - Ochii tai verzi nu par rai, nu pot sa imi imaginez ca exista rautate in ei, dar am mai avut impresia asta si am fost dezamagit total.
         - Nu judeca, nu toti sunt la fel si cred ca merit sa imi dai o sansa sa demonstrez ca nu sunt ca toti robotii astia.
         - Roboti? Mi-a placut asta..se pare ca poti fi diferita, am stiut de ce aleg sa cobor cu tine..
         - Si eu care credeam ca nu ii mai suportai pe cei doi din tren...
         - Da..sa stii, asta a fost primul gand..
         - Ce idiot!
         - Hei, si eu stiu sa fac glume, si la fel, incep sa ma simt bine alaturi de tine..


         Astfel a inceput o noua parte din calatoria lui, alaturi de o noua persoana care sa il ghideze si sa ii tina mintea in loc pentru o perioada. A uitat de Belarus si din cate se pare, Ema a ajuns la momentul potrivit in locul potrivit. Fantomele mai incearca sa dea tarcoale si probabil ii vor bantui visele o perioada, insa acum are un ajutor in persoana ei, un ajutor care sa il faca sa zambeasca sincer, lucru ce i-a lipsit enorm. Destinul ii era dator cu adevarat, insa se pare ca cineva e fermecat de calatoria lui si ii ofera motive sa nu lase totul balta. Se gandea curand sa renunte la calatorie si sa isi incerce norocul in lumea murdara,insa cateodata e nevoie doar de un branci, sau in cazul asta de o fotografie surpriza care sa ii arate cat de natural e cand zambeste si ce ar putea pierde daca decide sa renunte. Totul o sa fie bine...

=Memo=

       - Ma sufoc. Nimic din ce era normal in mintea mea acum ceva vreme, nu mai are sens acum. Totul alearga in jur si nu pot sa respir in praful asta. Avem o placere morbida sa ne grabim spre...? Spre ce ne indreptam de fapt?
       - Fiecare se grabeste spre locul in care crede ca isi va gasi fericirea, spre o liniste interioara.
       - Nu vorbi de liniste! Crezi ca mai alearga cineva dupa asta? Tot ce vad in jur ma face sa cred ca nimeni nu isi doreste sa stea, dar ma gandesc ca suntem cu totii diferiti...m-am impacat cu asta...
       - Uite! imagineaza-ti viata ta perfecta, exact cum o vrei si alaturi de oamenii pe care ii vrei aproape.
       - Ok...
       - Gandeste-te ca fiecare om are un astfel de vis. Cum crezi ca s-ar imbina toate? Crezi ca poate exista o astfel de lume?
       - Sunt sigur de asta. Nimic nu poate fi imposibil, doar ca noi am plecat intr-o directie gresita, din care nu mai putem da inapoi, dar putem incerca sa creeam ceva frumos. Tie iti place cum decurg lucrurile acum?
       - Nici vorba, dar m-am luptat destul. Acum e tarziu pentru mine sa ma mai zbat. Incerc sa te fac sa intelegi sa nu iti pierzi vremea incercand sa te zbati. Din experienta iti spun ca cel mai bine ar fi sa te mulezi pe ce exista deja. Nu are rost sa incerci sa schimbi o lume ce nu isi doreste asta si astfel sa fii nefericit. Bucura-te de ce ai si vor veni si lucruri bune odata cu gandirea asta.
       - Asta nu inseamna sa te complaci?
       - Poate, dar merita osteneala pentru altceva?
       - Sigur! In continuare trebuie sa ne vedem de drumul nostru si sa alegem sa privim in fata spre bancuta aia de sub clar de luna. Cand voi ajunge acolo, atunci voi fi linistit. Cand toata agitatia asta va disparea, iar in jurul meu va fi cel putin o persoana care gandeste la fel langa mine, o sa fie totul perfect. De fapt nu cred ca vreau sa schimb lumea. Nu merita salvata. Imi doresc sa gasesc bucuria de a trai. Imi doresc sa fug de aici unde oamenii...dar nu are rost..nu mai vreau sa vorbesc de ei. Imi fac mai mult rau cand ma gandesc la ceva unde nu mai pot schimba nimic.
       - Esti pe drumul cel bun..poate un pic obsedat de ideea ta de a evada. Nu inteleg de ce inca te afecteaza sa vezi lumea cum e ea. Creadeam ca te-ai obisnuit, dar la asta mai poti lucra. Eu voi fi aici sa iti arat cand gresesti si trebuie sa lasi totul balta. Mai rezista putin..se va lumina in curand si toate visele astea urate vor disparea. O sa te trezesti in curand, iar nimic din ce a fost nu va exista si nimic din ce va exista nu va fi. Va ramane o foaie alba de hartie pregatita sa primeasca cerneala vietii tale. Scrie frumos! te rog, macar de data asta, fa-o frumos...ti-am vazut mazgaliturile de mii de ori pana acum.
       - Sunt sceptic, mai mult, nici nu inteleg de unde a aparut dorinta asta de a ma ajuta, sau cel putin, de a ma sfatui. Te-am tot auzit de fiecare data in departare, dar nu mi-ai vorbit pana acum. Ce te impinge sa faci asta acum?
       - O sa vezi..Ma voi intoarce cand vei fi fericit, reluam atunci, sa vedem cum o sa gandesti.
     




         3 octombrie, camera prafuita,



           "Hei, ce faci? Am vrut sa iti scriu de mai mult timp, dar m-am luat cu altele. Voiam sa vad cum mai trece timpul pentru tine. Aici, am inceput sa ma obisnuiesc. Iti place cursa? Cred ca faci tot posibilul sa treci peste ei, iti urez succes..trebuie sa le arati ce poti, asa stii ca nu ai facut totul pana acum degeaba. Aici a devenit monoton, iti vine sa crezi ca spun asta? Cat de monoton ar mai putea fi? Ma tot uit la peretii astia si incep sa vad diferite forme. Am obtinut aseara o permisie de cateva ore de la ele. M-au lasat afara pentru putin, am inteles apoi de ce au facut-o, as fi putut sa fug, nu? Ele stiau ca nu am la ce sa fug. Erau sigure ca ma voi intoarce...am iesit afara din casa si m-am plimbat putin. A fost frumos sa simt aerul curat de acolo. Am trecut pe langa bancunta...m-am uitat la ea si am mers mai departe. Nu avea farmec si nu puteam inlocui cu nimic sentimentul ala. Apoi m-am indreptat spre nucul cel batran si acolo m-am intalnit cu Iblis, un domn in varsta. Am discutat cu el si mi-a oferit o oarecare liniste. Nu cred ca voi pleca de aici. El vorbea de povesti despre evadari mistice, de lucruri pe care imi vine greu sa le inteleg, dar m-a linistit. Nu am de ce sa evadez daca nu am nimic acolo. Voi astepta aici pana cand ceva imi va trezi interesul si ma va misca din locul asta. Iblis vorbea de o lume ciudata, nu era ceva ce imi parea cunoscut. Era ceva cu totul diferit si m-am despartit de el cu un gust amar. S-a lasat noaptea si m-am grabit spre camera, afara era o bezna totala si nu puteai zari nici macar o stea, nimic sa lumineze calea, a trebuit sa ma iau dupa luminita lumanarii pe care o lasasem aprinsa cand am plecat..inca mai ardea acolo, nestingherita. Am intrat in casa,m-am asezat pe scaun si m-am gandit imediat la tine, oare cum o fi lumea afara? Ce noi provocari au de infruntat pentru nimic? si ce au hotarat sa mai urmeze orbeste? As vrea sa stiu si daca au ramas la fel de orgoliosi si egoisti. Sper ca esti bine si inca lupti cu ei, stiu ca era visul tau..Nu mai imi aduc exact ce te-a facut sa ramai acolo, dar nu cred ca mai conteaza...
             Le-am vazut surasul cand m-am intors, erau pline de ele, ca si cum ar fi castigat o mare batalie. Mi-au aratat! Dar nu ma afecteaza nici asta, odata cu indiferenta asta pentru lumea de acolo, am dezvoltat si o indiferenta fata de ele. Sunt sigur ca voi pleca de aici cand va veni timpul, insa acum voi continua sa mai dorm putin. M-am plictisit sa inteleg ce e afara si mai ales de ce e asa. A inceput sa imi placa monotonia de aici, sunt ferit de toate acele idei ciudate. Ma gandeam pana acum ceva vreme la un plan sa evadez de aici, inteleg acum ca nu e necesar doar atat, trebuie sa gasesc si o evadare din lumea aia...sa pot privi linistit spre altceva.
             Inca nu sunt acolo, dar ajung in scurt timp, vezi?...am intarziat din nou, si m-am impiedicat prin luminisul asta ciudat. Ti-am tot spus de cerul ala si tot nu am reusit sa ajung acolo. Va trebui sa ma multumesc cu ideea ca sunt prins o perioada aici si ca va trebui sa treaca ceva timp pana cand o sa scap. Inca nu am invatat sa zbor, tu ai reusit sa inveti inca de la inceput si mi-ai spus de cateva ori, numai ca renuntam de fiecare data cand simteam ca picioarele nu mai ating solul. Am crezut ca daca mai stau o perioada aici o sa invat cum se merge si astfel voi stii si cum sa zbor, numai ca am pierdut timp, aici tentatiile sunt mari, ti-am mai spus..si mereu reusesti sa gasesti ceva care sa iti atraga atentia. De fiecare data cand treceai pe deasupra, priveam naucit in gol...si totusi nu am ridicat picioarele, am prins radacini si e greu sa le tai. Sunt obligat sa privesc razele tale cum se scurg pe corpurile astea negre si deformate. Stiu doar ca te-am zarit intr-o noapte, destul de ciudat, tinand cont ca iti place mai mult lumina zilei. Erai trista pe un pod uitat de lume, m-am speriat gandindu-ma la ce poate urma si am intors privirea, mi-a fost frica de consecinte. Sper ca in continuare esti fericita acolo sus, eu mai am putin, am ramas pierdut pe drum...

                                                                                       Cu drag,
                                                                                               Dante :)"

Before Blrs - 1.1

-          Tot nu mi-ai spus cum de te-ai ales cu numele asta. Dante? Cred ca esti primul pe care il cunosc cu numele asta.

-          Ce are? Nu iti place?

-         Nu e vorba de asta…suna asa misterios si sunt curioasa cum a fost ales. Ma intereseaza povestea din spatele lui.

-         Mama spunea ca ea l-a ales, pentru ca in romanul ei preferat a dat peste el si i s-a parut interesant. Tata mai facea misto de mine si imi spunea ca s-au imbatat rau in seara in care au ales numele si au deschis o carte la o pagina pe care au nimerit-o, si primul nume aparut asta a fost. Nici acum nu stiu care avea dreptate, dar sunt tare mandru de el, chiar daca mereu am iesit in evidenta pentru numele asta, iar mie nu imi place deloc sa ies in evidenta. Imi place sa cred ca si numele influenteaza caracterul unui om, cu toate ca sunt constiient cat de lipsit de sens suna. Dante suna a tot ceea ce cred despre lume si viata.

-        Prima oara cand mi-ai spus, am crezut ca ma iei la misto, apoi am vazut seriozitatea de pe fata ta si am inteles. Esti foarte mandru si atunci cand il rostesti. Si ce te-a apucat cu calatoria asta? Cum ai planificat si de unde erai atat de sigur ca o sa merg?

-         In toate serile in care am vorbit, ti-am tot citit visele, ochii reprezinta un tunel prin care poti sa te uiti in sufletul unui om. Am vazut la tine dorinta de a evada, am simtit ca ai face asta. Nici nu acceptam un refuz! Stiu ca nu iti place sa refuzi, pe asta ma si bazam.

-         Ha! Nu ar trebui sa te obisnuiesti cu asta. Nu o sa fie frumos cand va trebui sa te refuz.

-         O sa incerc sa inteleg, stai linistita, cu toate ca sunt aproape sigur ca nu o sa reusesc la inceput, cu rabdare o sa ajungem si acolo.

-         Ce se va intampla cand va trebui sa ne intoarcem, Dante? Ce se va intampla cand totul nu va mai fi asa frumos sau atat de interesant? Imi e tare frica de momentul cand ma vei privi in ochi fara sclipirea asta.

-         Dar sclipirea va ramane tot timpul acolo. Asta e pentru tine, nu pentru lucrurile efemere din jurul nostru. Vor fi si furtuni, eu sunt patimas, iar tu vulcanica. Dar ne intelegem intr-un fel. Ti-am promis ca voi sta pe capul tau, nu o sa ma las usor, stii ca imi place sa alerg dupa ce vreau.

-         Stiu…asta imi place la tine.

-         Si tu? De unde Annie? Nici asta nu e normal pentru o fata din Romania.De ce nu Ana?

-         Simplu, bunica mea era din Anglia. A fost o femeie excelenta care inveselea pe toata lumea din jurul ei. Parintii mei, din respect pentru ea, au decis ca asta sa fie numele meu.

-         Frumos. Unde s-a nascut?

-         Hmmm…daca imi aduc bine aminte era un satuc foarte mic din Anglia, Castle Comb, imi tot povestea cand eram copila, ca avea un castel undeva langa casa ei.

-         Uite un loc pe care sa il vizitam pe viitor.

-         Sigur. Vrei sa dormim putin? Sunt obosita si am face bine sa profitam ca stam jos, maine avem un drum lung in fata. Mergem la ferma pe care o vazusem in ziar. Parea foarte linistit locul…

-         Am promis, asa facem! Poti sa te intinzi linistita. O sa adorm si eu curand.

Adevarul e ca nu putea sa doarma. Se tot uita pe geam. Vedea clipele cum trec, cum fiecare moment pe care trebuie il sa pretuiasca atat de mult, se duce in urma. Ar vrea sa traga de ele, sa le opreasca intr-un fel. Este in continuare obsedat de bucuria momentului, idee ce i se pare  incredibila, dar nu poate sa se concentreze cu atat de multe imagini prin jurul lui.

 Pe geam vede un indicator ce semnaliza ca au intrat in Ucraina. L-a trezit un pic din amorteala in care intrase. De mult astepta sa plece din lumea aia, sa cunoasca alta lume, alte idei si alte experiente. In dreapta lui, adormise si Annie. Nu o vazuse niciodata atat de lipsita de aparare, ea, care tot timpul e in garda.

Au pornit intr-o calatorie impreuna, fara sa se gandeasca prea mult la ce se poate intampla, de fapt asta era si ideea, sa nu le pese de nimic. Au plecat cu gandul sa uite un pic de tot, insa stiau ca la un moment dat va fi necesar sa se intoarca. Dar ce conteaza acum? A promis ca se va bucura de moment, din acest motiv este aici…Apropo de moment, tocmai au intrat in acelasi vagon cu ei o familie din Ucraina. Nu ar fi fost nici o problema daca familia nu ar fii avut copii. Nu, Dante nu-i uraste pe cei mici, cel putin nu pe cei cuminti..dar are o problema cu cei idioti, rai si nebuni. Fix asta a nimerit acum. O sora mai mica, de vreo cinci ani, destul de dolofana si un baiat de 7 ani, cretin si plin de energie. Acesta din urma, a transformat zgomotul intr-un scop si cand era destul de obosit ca sa mai bata cu picioarele in podea, o tot enerva pe cea mica, iar ea bineinteles facea si mai mult zgomot. Se gandea daca pe parinti ii deranjeaza haosul asta, dar a observant rapid ca tatal, un tip destul de frijit, adormise deja, imediat cum a intrat. Il intelege, cu o astfel de familie si el ar dormi pe unde ar apuca. Langa el, domnea marea mama. Nu era o femeie grasa, dar putea sa invinga doi barbati la lupte libere. Era o duduie inalta si plina de muschi, in acelasi timp domnea si o lene imensa pe dansa. Nu schita nimic la abuzurile lui George (asa l-a numit, in realitate habar nu avea cum il chema, nu intelegea o boaba din ce vorbeau) catre Mirabela (la fel, numele dat de el, sa se amuze de situatie macar). Avea un chip de care sa iti fie frica, dar nu stia sa il foloseasca deloc, pentru mine, pentru linistea diminetii. Intre timp se trezise si Annie si se fataia nervoasa pe scaun pentru a prinde un vis pe care il pierduse. Au aflat de la ultimul control, din vorbe, ceva de Minsk, asta inseamna ca va trebui sa ii aiba pe cap pana acolo. Nu stie cum va reusi, dar George si Mirabela vor trebui sa invete cateva maniere, insa nici marea mama nu e de suparat. O sa fie un drum superb…

BLRS - 8

      Dante se afla in fata unei decizii.Niciodata nu a fost bun la asta, a lasat tot timpul destinul sa aleaga, insa de cele mai multe ori nu a iesit cum ar fi trebuit. Acum balanta il obliga sa analizeze serios ce are de facut. A ramas destul pe scarile astea, insa oricat de mult ii place imaginea ta, va trebui sa mearga inainte. Daca nu te poate avea langa el, aceasta imagine nu are rost. Astfel ca Dante a ajuns din nou in punctul de inceput. Un rucsac in spinare, un drum lung in fata, un suflet gol ce implica o motivatie scazuta si o dorinta de a se baza doar pe el. E mai sigur asa, poate purta armura care sa il protejeze, nefiind nevoit sa o dezbrace vreodata.Dante se ridica usor de pe scari si se indreapta spre orizont. Nu arata a calatoria visata, insa e singurul drum pe care il poate urma.Va trebui sa lase totul in urma.Nimic nu are rost, dar e sigur ca totul va fi bine...trebuie sa fie.Hotarat sa mearga inainte, Dante face cativa pasi, insa aude ceva in spate...
   
    - Hei!..
 
    "Trebuie sa plec repede...amintirile isi fac de cap in mintea mea, incep sa o aud pe Annie peste tot."

   - Hei! Dante?...

    Dante intoarce capul usor si vede in departare o silueta cunoscuta.Nu e deloc un vis si in nici un caz un cosmar, iar silueta aceea nu pare o fantoma.Cu fiecare pas facut, Dante realizeaza cine este de fapt.

    - Annie? Tu esti?..Dante este cuprins de o emotie puternica.Toate sentimentele din ultimele saptamani invadeaza trupul lui. Un amestec ciudat de fericire, teama, speranta, dezamagrie. Un adevarat haos care il lasa fara cuvinte.
    - Dante, chiar esti tu!...habar nu ai cat ma bucur sa te vad. Te caut orbeste de ceva timp, nu ma gandeam ca o sa am sansa sa iti mai vorbesc.
    - ...
    - Hei...copil...imi pare rau pentru cum au decurs lucrurile. Am coborat din tren pentru ca imi era frica de noi. M-am speriat si ma gandeam doar ca voi fi ranita danca nu fug. Incepusem sa ma simt libera si linistita alaturi de tine, imi pierdusem increderea, insa cum am plecat, mi-am dat seama ca de fapt am pierdut ce imi doream, fara sa incerc macar. Am simtit un gol imens si am decis sa te caut. Stiam ca e o munca sisifica, insa am hotarat sa incerc. Am urmarit sinele si m-am blocat la un moment dat.Am plecat apoi aiurea, suparata pe mine pentru ca te-am lasat sa scapi.Vreau sa ma tii in brate, Dante..poti face asta?
    - Stai putin, Annie, lasa-ma sa procesez.In mod normal ar trebui sa fug de aici, sa nu mai dau sansa nimanui sa ma dezamageasca...Vreau sa stau linistit, ferit de umbrele din capul meu.Am vazut fericirea si apoi am simtit si amarul de dupa.
    - Te-as intelege daca ai pleca. Ai tot dreptul sa faci asta, dar stiu ca tu nu esti asa, Dante...Tu oferi sanse si nu ti'as cere sa ma asculti daca nu as sti ca e ultima sansa.
    - Gresesti, Annie...Nu mai sunt asa, incerc sa nu-mi mai pese de nimic. Am invatat de la cei mai buni..Sunt obosit sa joc in hora asta, vreau sa vad orizontul, nu sa dansez pe loc intr-un joc pe care nu il inteleg. Imi pare rau ca te-ai deranjat degeaba...      

   "Aveai dreptate..vezi? Trezit de pe scarile acestea, trebuie sa ma scutur de praf, de voi, de tine..Eu nu o sa ma schimb, pentru ca imi place ce sunt, am tras pentru asta.Am alergat si m-am lovit de pereti sa ajung aici. Aveai dreptate cand spuneai ca nu trebuie sa fac asta. Nu stiu sincer de ce am incercat si ce am vrut sa obtin cand am adormit aici. Au ramas doar idei in cap si amintiri ce isi scot usor ghearele din spate. Le pastrez aproape pentru ca m-au invatat si ma invata in continuare..trecute prin filtrul timpului devin parte din noi la un moment dat.O sa imi aduc aminte cu placere de drumul cu trenul, dar totul va trebui sa ramana aici.Belarus a fost o tara minunata, cu bune, cu rele, dar e timpul sa plec mai departe. E o lume intreaga ce trebuie vazuta, si din nou am pierdut timpul aiurea. Am lenevit destul pe scarile astea..Letonia e aproape, iar visele despre Machu Pichu si insule au ramas acolo. Aveai dreptate..toata linistea si leneveala asta ne tine pe loc, poate mult mai mult decat ar trebui.M-am uitat de atat de multe ori in spate si mi-a fost teama de fantomele astea mult prea mult, asa ca mi-am pierdut indemanarea de a gandi limpede.Nu mai sunt de acord sa stau pe loc si sa sper la ce e in spate. Am de gand sa nu ma mai opresc pentru nimeni, dar sa accept pe cine vrea sa alerge odata cu mine spre tot ce e in fata. Ciudat e ca dupa toata nebunia, nu imi aduc aminte mare lucru din Belarus, am fost prea ocupat cu gandurile pentru a ma bucura de ce e in jur. Imi aduc aminte doar de un hostel micut unde adormeam cu vise, un tren defect...si aceste scari plictisitoare.In rest..ganduri..tu..ganduri..ganduri.Mi-au adus si momente bune, dar m-au incurcat mai mult decat era necesar."
   
    Dante a pornit spre primul sat vazut.Din fericire sau suparare, depinde de context, aici gaseste si o statie de tren mica, pitita undeva langa un luminis. Statia parea parasita. Erau doua, trei persoane ce se invarteau de colo colo. S-a gandit daca sa intre  in vorba cu ei insa isi aduce aminte de ultimele incercari de a discuta cu tipi d-astia ciudati si mustaciosi. Ar fi vrut sa stie unde duce urmatorul tren, sau cum sa iasa din zona asta. Trebuia sa cumpere totusi bilet si a incercat sa discute cu tanti de la ghiseu..mare greseala.
    Habar nu avea ce e ala ticket,  palavragea incontinuu in limba ei, nu era nici macar draguta. Asa ca, Dante, a renuntat sa mai cumpere bilet si s-a intors pe peron hotarat sa plece cumva dintre nebunii astia.

    Dupa vreo trei ore de asteptat pe o banca rece de fier, din departare apare un tren. Isi face loc printre oamenii care nu stiu de unde au aparut asa repede. Cat de punctual sa fii? Trenul era unul modern, destul de aranjat si curat inauntru. A intrat unde erau locurile comune. S-a gandit ca in alta parte atragea multa atentie, si el nici macar nu avea bilet. S-a pus chiar in fata a doi tipi ce vorbeau engleza. Nu ii venea sa creada ca dupa atata timp a mai gasit pe cineva pe care sa inteleaga. Unul parea specific zonei si vorbea engleza cu un accent rusesc, sigur era de prin partile astea. Celalalt era roscovan, cu parul mare, cel mai probabil englez. A intrat in discutie cu ei in vreme ce trenul pleca. Dorea sa afle incotro va ajunge si spre norocul si mirarea lui, trenul se indrepta spre Lituania .Ar fi vrut duca spre Letonia, dar e bine oricum ca iese din Belarus. A aflat de la cei doi ca sunt drumeti, si ca au pornit si ei intr-o calatorie spre oriunde. A decis sa ii urmeze, cel putin pana cand se va plictisi. In plus, va avea nevoie de ajutor cand va veni controlorul. Cine altcineva sa ii explica ca Dante nu stie o boaba din limba lor si ca astfel nu a fost in stare sa isi cumpere un amarat de bilet. Mai tarziu, obosit de discutie si afland ca se trenul e aproape de granita, isi linisti capul pe scaun, si fixa privirea spre cer.
 
     "As fi vrut sa spun ca am vizitat o tara superba cu peisaje frumoase, dar am ramas blocat in niste ochi reci. Am crezut ca daca ii voi privi mai mult timp, se vor incalzi, ca vor lasa mandria, sa lase loc lucrurilor din jur. Ma enerva cand ii vedeam cum privesc in gol.
      Am vizitat un interior ciudat..dintr-un suflet bolnav. Am vazut pas cu pas toate colturi negre si am vrut sa fug, insa eram prins in ideile mele.Era mintea mea cea pe care o vizitam, cu toate imaginile acetea ce mi-au intunecat judecata de om.Uitasem de egoismul ala de care tot vorbeam si pe care nu puteam sa il pun in aplicare pentru ca am crezut ca e urat sa il porti in jurul altor oameni...dar tocmai asta era ideea..sa il porti in jurul lor. M-am intors dintr-o prima calatoria cu imaginea unei lumi urate, pe care nu trebuie sa o vad, o imagine compusa din ignoranta lor si incapacitatea mea de a ii accepta. Am crezut ca nu e peste tot asa, si ca undeva oamenii sunt diferiti, sau macar pe placul meu. Am decis sa incerc din nou, sa imi vad de drum, pentru ca sunt sigur ca in alta parte e diferit. Apoi am vazut o sclipire intr-un loc uitat de lume si am sarit spre el, doar ca in esenta era la fel ca celelalte...gol, dar pictat atat de frumos pe dinafara. Am crezut apoi ca sunt eu de vina, ca mereu gasesc cate o chestie care sa nu mi se para normal. Mi'ar fi placut ca vizita in tara asta sa dureze mai mult. Auzisem multe lucruri frumoase si cand am ajuns aici eram incantat de ce vedeam, insa pe parcurs oamenii si gandurile m-au facut sa privesc doar partile rele.
    Cine sunt eu sa judec? Cred ca am tot dreptul sa fac asta din moment ce sunt implicat in jocul vostru.Nu stiu daca e bine sau rau cum actioneaza oamenii, dar le pot bate obrazul cand consider ca sunt nedrepti cu cei din jur...cu mine.Da...imi bat capul prea mult cu lucruri minore. M-am saturat totusi de nehotararea asta. Spuneti ca aveti dorinte mari, dar nu faceti nimic in privinta asta, ba mai mult, trageti alaturi de voi pe cei care inca mai lupta. Sunteti lenesi! Prea lenesi pentru a fi fericiti, prea impacati cu starea asta.Stiu ca nu va convine, stiu ca va considerati perfecti fiecare in parte..sunteti niste fraieri! O sa ne transformam in robotii aia din filmele SF si cand vom incerca sa ne revenim, nu o sa mai fie nimeni dispus sa traga..stiu...stiu...pare un lucru mult prea mare pentru voi..nu-i nimic, tocmai din motivul asta imi doresc sa plec singur mai departe, fara piedici inutile, fara ganduri menite sa ma transforme si fara vorbe ce se bat cap in cap. Da...sunt implicat prea mult si exagerez, m-am saturat sa imi spuneti asta tot timpul, sunt totusi inca blocat cand vad marile schimbari din scurt. Nu poti sa vrei azi sa vrei sa te uiti dupa stele, iar a doua zi sa le blemstemi pentru ca exista.Vedeti ceva in neregula? nu?...ati orbit de mandrie.
     Seara se lasa usor afara, au aparut si cateva stele pe cer ce se incapataneaza sa ramana acolo.Cine le poate invinui? Daca vor cobori langa noi, sigur vor fi mazgalite de trufia noastra si ar pierde sclipirea. Nu s-ar mai putea intoarce acolo niciodata. Imi place ca ele au curajul de a ramane acolo singure..nu au nevoie de caldura omeneasca, ele avand deja caldura lor. Nu este necesar sa traga alte astre alaturi.Va trebui sa invat de la ele ca nimeni nu merita ridicat din mocirla, mai ales cand se balaceste cu atata placere. Sa ajungi sus pe cer nu e usor. E nevoie de multa munca, nervi si intelegere. E trist cand observ atatia ce aleg calea cea usoara.E ciudat ca ajunsi in baltoaca, va dispare cheful de a urca mai sus. Ne complacem in cochilia noastra deprimanta.
     Ideile dispar rand pe rand. Sunt lasate in spate exact cum raman si copacii in spatele trenului, la fel cum si imaginea acestui tinut plin de contrast, ramane in urma.Ma bucur ca plec intr-un final de aici. A fost interesant, insa am ramas cu gustul amar ca oamenii nu se schimba. Raman sa dau coate in jur pentru a ajunge la fericirea mea. Voi, puteti sa faceti ce vrei, voi urma modelul stelelor si voi ignora tot ce se intampla in jur.O sa fie greu, pentru ca m-am obisnuit sa fiu inconjurat de oameni, dar observ ca nu merita osteneala.
     Sunt linistit acum, nimic nu mai ataca acea cutiuta veche.Se pare ca loviturile au facut-o imuna. Sunt incantat de rapiditatea cu care a renuntat sa mai asculte cantecele din exterior. Mintea incepe sa scape de panza de paianjen ce o tinea in loc. Ganduri diferite isi fac loc acum, acolo.Vise si dorinte frumoase, conditionate doar de actiunile mele. A mai ramas o singura vorba veche in capul meu, de pe vremea cand credeam ca oamenii pot fi salvati, vorba ce roieste anemic in jurul acelor ganduri, transformate in praf de stele..."cand te vei trezi, copil frumos, va fi prea tarziu."


                                                               Noapte buna, Belarus! :) "

 

Incotro? - 7

          Buimacit de tot ceea ce s-a intamplat in ultimul timp si ametit total de visele si imaginatia lui, Dante si'a pierdut cheful de a mai vedea ceva.Calatoria a devenit mult prea singura pentru el, cel putin fizic, deoarece psihic este bombardat de de fel si fel de imagini.Are parerea despre el ca este un luptator, dar asta doar cand are pentru ce lupta.Acum, stand singur pe scarile bantuite ale bisericii, nimic nu are sens.Annie a ramas in spate si odata cu ea, si-a pierdut si aripile.S-ar intoarce la locul in care ea a coborat din tren, ar lua-o de mana sa o certe pentru asta, si sa o lege cumva de el, dar el a crezut intotdeauna in libertatea de alegere, iar daca ea a deci sa ramana acolo, nu stie daca trebuie sa se intoarca sau nu.Ii place sa creada ca ea inca priveste sinele de tren...si-o imagineaza lipsita de visuri si la fel de singura ca si el, insa alegerea a fost a ei si tot ea trebuie sa gaseasca drumul spre Dante.El a ramas tintuit pe scari, cu privirea in gol, gandurile imprastiate in toate directiile.."Ai spus ca vom alerga impreuna de ei, in schimb am ramas sa privesc rasaritul asta trist, singur.Visam ca vom intalni oameni si locuri incredibile, visam sa luptam amandoi pentru ce ne dorim sa devenim si ca vom fi un sprijin unul pentru celalalt.Pe unde umbli Annie? Unde esti cand toate acestea asteapta? Stiu ca sunt piedici si ca destinul prefera sa urasca oamenii si sa ii vada nefericiti, dar nu inseamna ca trebuie sa ne luam dupa el.Putem lupta pentru tot ce vrem.Adu-ti aminte cand am ajuns in prima gara, cum ne imaginam ca vom vedea pana si aurora boreala...

         - Da, apoi tu ai spus ca o ingheti de frig acolo, iar eu o sa imi incalzesc frigurosul in brate..
       
           "Annie?..."mintea mea a luat-o pe carari, oricum nu eram prea normal, ce mai conteaza acum..."

         - Hei Dante! vorbeste cu mine!
         - Pleaca Annie...totul e doar in imaginatia mea, m-am saturat sa vorbesc cu fantome...vreau doar sa stau linistit, sau sa fii langa minte...cu adevarat..
         - Te caut Dante, dar ai fugit atat de repede si nu te gasesc nicaieri, am urmarit sinele de tren, dar unde trebuia sa coboram e un oras industrial..sunt sigura ca nu ai stat prea mult acolo, nu ai fi suportat griul ala.
         - Nu am suportat nici macar trenul ala de cand ai coborat...l-am lasat si eu pe un camp sa scap de imaginea aia, dar dupa cum vezi si acum imi canta glasul tau in cap.Am incercat sa fug, insa amintirea este mult mai rapida decat mine.
         - Si asta e un lucru rau?
         - Tu ce crezi? E normal sa vorbesc singur aici? E un lucru rau Annie, pentru ca nu pot sa te strang in brate, pentru ca nu te pot vedea zambind.Da, e un lucru rau, pentru ca am luat-o razna si nu vad nici o cale de intoarcere.Spuneai ca ti-am furat visele? Ale mele s-au transformat
           in praf, iar dorintele mele au disparut..
         - Nu trebuie sa fie asa...
         - Dar cum..? Nimic nu e normal si nimic nu poate fi sigur.Influenta balantei m-a facut sa imi doresc tot timpul aceasta siguranta pe care nu am obtinut-o niciodata, se pare ca sufletele au tendinta sa se hraneasca unele cu celelalte, ce nu inteleg este, de ce trebuie sa se raneasca in
           felul asta, poate sunt doar eu, dar asta cred si asta ma seaca.
         - Nu stiu Dante, asa am fost creati, asta e natura noastra.Poate le facem fara sa ne dam seama atunci cand ne dorim fericirea.
         - Eu cred ca fericirea celor din jur e o forma de respect ce trebuie sa o avem pentru fiecare, stii povestea cu karma, astfel daca vrem fericire, trebuie sa o oferim noi in primul rand, bineinteles, celor care merita.
         - Eu mai merit fericirea asta?Merit sa imi oferi fericirea ta?
         - Tu nu esti aici...Acum am fi transformat tot peisajul asta sec in cel mai frumos loc, dar nu-mi esti aproape.Meriti fericirea mea, ma incapatanez sa cred asta, dar vino aici...si ramai...mintea mea a obosit un pic..si e pe cale sa renunta..Vino Annie..
         - Voi incerca sa gasesc drumul ala si chiar daca am ars anumite vise, inca sper sa ne gasim caldura langa un semineu vechi..
         - O sa vreau sa te vad langa mine...apoi putem visa...




        10 septembrie


          Hei...nu pot sa nu ma gandesc la tine, mai ales acum in ajunul unei zi atat de importanta.Nu am fost niciodata bun la a tine minte astfel de lucruri, dar stii si tu cum e mintea mea si cum alege sa imi testeze puterea de a uita.Am vrut sa renunt, am blestemat si mi-am jurat ca voi plec singur de aici.Am peticit cutiuta cat am putut, insa in continuare rezista in a pompa sentimente.Doar daca s-ar strica odata...Vezi tu Annie? am ramas din nou intre acesti pereti goi, cu creionul in mana sa mazgalesc foi fara un motiv anume, dar daca nu as face asta ar trebui sa dau ochii cu ele..ti-am povestit de fantomele care imi tot dau tarcoale..spuneai ca sunt nebun, dar eu le-am vazut.Tu nu aveai cum sa dai ochii cu ele...se ascund cand apari..nu le-am vazut niciodata mai infricosata de ceva, cum le vad cand esti in preajma mea.Cine ar fi crezut?..Acum le simt in spinare cum incearca sa traga cu ochiul la ce scriu..Nu le mai suport Annie, ma simt prizonier aici cu ele, sunt prizonierul unei lumi pe care involuntar am creat-o.Te-am tot asteptat la geam sa imi faci macar cu mana, sa stiu ca nu sunt uitat in timp, dar nu vad decat nenorocita asta de ceata din jurul casei..Sper ca e frumos afara, sper ca ti-ai indeplinit tot ce ti-ai dorit si daca nu ai facut asta ca esti pe cale sa fii fericita.Eu inca sper ca dupa toate acestea iti vei intoarce privirea catre casuta e care ai lasat-o in spate, si ca vei veni aici intr-un final sa te odihnesti...nu te-am mai vazut de ceva vreme, iar chipul tau incepe sa se stearga din memorie...mai am decat poza ta ascunsa de ochii fantomelor, in buzunarul de la piept..

A losing game - 6

      Discutia cu Ava l'a trimis pe Dante intr-un somn adanc.A fost placut sa simta linistea langa ea, chiar daca asta a implicat sa isi aduca aminte de situatii din trecut, situatii care se repeta, pe care mintea lui le analizeaza incontinuu..trebuia sa fie calatoria perfecta alaturi de persoana perfecta, in schimb a fost aruncat de cautarea acestei perfectiuni intr-o calatorie in cele mai negre colturi ale propriei persoane.Nu avea nevoie de asta acum, a incercat sa fuga de tot, insa lumea asta gaseste modalitati sa il tina alaturi, iar tu nu esti aici.Vezi tu?...el a tot incercat sa zboare, dar razele de soare ce il incalzeau s-au transformat in torte menite sa ii arda aripile, astfel a cazut in mocirla asta.A reusit sa fie aproape de tine, insa nu in cabanuta aia cu semineu...e aproape de tine in ganduri, scheme ale unor oameni rai, te urmareste speriat pentru ca esti singura pe care o vede acum si cu toate ca esti motivul pentru mocirla de pe el, continua sa iti urmeze pasii.Ti-ai facut prieteni aici, care mai de care mai deformat, cu care stai la taclale.El ramane in spate cu capul in pamant...ii e frica sa ii cunoasca, a auzit cateva discutii si nu ii place deloc sa te vada asa...ii e teama sa te vada altfel.Momentele in care alergati pe cer pentru a vedea orasele mari si apoi locul de retragere, au disparut chiar inainte sa va bucurati de ele.Trist...
          Mintea lui Dante refuza sa accepte o realitate in care nu se regaseste..Campul sec se transforma usor intr-o zona de munte, copacul uscat din fata devine un nuc falnic cu eaganul deja agatat de el, cu semineul in care duduie focul si patura din fata luui, dar nimeni nu e acolo..vede doar in departare doua siluete cum se apropie.
 

         - Hai Annie, grabeste-te! Ajungem in curand.
         - Ti-am zis Dante, nu sunt facuta pentru sport, sunt total pe dinafara...nu puteai sa aduci elicopterul ala cu care veneai de atatea ori sa ma vezi cateva minute? De ce nu l-ai luat si acum?
         - Haha..misca'ti fundul Annie...astazi o sa slabesti cinci sute de grame..ce zici de asta? esti mai motivata acum?
         - Mai taci din gura..Ti se pare ca sunt grasa?
         - Doar stii, Annie, ca esti frumoasa exact cum esti.Uite cabanuta! Hai sa intram..se lasa seara.
         - Hai sa mai zabovim cateva momente langa leagan.Incep sa se vada cateva stele..Hey! uite un cazatoare...
         - Taci Annie! nu se va mai indeplini asttfel..sau poate asta vrei..
         - Esti idiot! De ce mi'as mai pune dorinte daca nu as vrea sa se indeplineasca?
         - Nu stiu, ce e in capul tau e un total mister pentru mine..
         - ....
         - Haha..ce misogin!
         - Eu? Nu ma cunosti asa de bine..
         - Da? Si ce secrete ai tu?
         - Nu stiu...doar ca am si eu piticii mei acolo..poate ii vei cunoaste..aaa...si in timpul liber sunt criminal in serie..
         - Ce..?
         - Ha...sa vezi ce fata ai facut?
         - Esti nebun..
         - Stiu, stiai si tu.
         - Uite inca o stea cazatoare!
         - Esti incredibila! Tu chiar vrei sa iti pui toate dorintele degeaba..
         - Dar tu? Nu ai dorinte?
         - Acum? Ce dorinte as mai putea avea? a da...una singura...sa nu te transformi in omul lor..ramai aici, si cand ne plictisim vom calatori impreuna catre marile orase.Stiu ca vrei sa le vezi.Aste e dorinta mea Annie, si nu depinde de mine sau de stele, depinde de tine.
         - Dragut..asta putem face, nu-i bai.
         - Esti sigura? oamenii se schimba...
         - Ai increderea in mine, ramai la fel si totul o sa fie bine...
         - Bine Annie..hai in cabanuta, aici se lasa frig si inauntru focul o sa moara.


         In casa totul era exact cum visase.O lampa veche transmitea o lumina stearsa, semineul completa acea lumina pentru a crea o atmosfera de poveste.Geamurile erau aburite, cu toate sa afara e vara, dar aici serile sunt destul de racoroase.In colt domnea linistita o canapea pufoasa, insa patura de pe jos era mult mai atragatoare.
       

         - Hey...Hai sa ne odihnim un pic, e atat de frumos aici.
         - Ai dreptate..strange-ma in brate Dante, caldura semineului nu poate inlocui caldura ta.
         - Ai grija ce iti doresti Annie..te-ai putea sufoca.
         - Nu'mi doresc nimic mai mult decat sa adorm cu tine in brate, sa uit de cosmaruri si sa pot sta linistita alaturi de tine.
         - si cand se vor intoarce acestea? cand te vor trage de haina sa cazi alaturi de ele? Vei avea puterea lupti in continuare? Sa le radem in fata?...sau o sa alegi calea usoara si te vei duce sa te bucuri de minciuni, falsitati si mizerie?
         - Tu ce crezi ca o sa fac?
         - Eu nu stiu cum gandesti, fiecare persoana are secretele ei si modul ascuns de a gestiona situatiile.Mi-ar placea sa cred ca ai ramane, ca mintea ta e destul de puternica incat sa nu ai incredere in fericirea lor falsa...doar tu spuneai ca sunt oameni de nimic, stiu ca pot fi destul de convingatori.
         - Dante, sunt aici pentru ca asta vreau, cu ce pot inlocui asta? crezi ca imi doresc altceva?
         - Tu sa imi spui Annie...tu sa imi arati, stii ca increderea mea a fost calcata un pic.
         - Stei linistit, ti-am mai spus si repet.Ei sunt superficilai, au modul ala stresant de a se plictisi de nimic, eu vreau totul, chiar daca asta implica si un copil in spatele meu...
         - Un copil? caopilul asta o sa te bata rau daca mai faci misto de el.
         - Si cum o sa faca asta? Nu ii e mila? Atat de rautacios?
         - Nu ai vazut nimic din super puterea lui de a bate oamenii.
         - Hahaha...esti amuzant.
         - Amuzant? pregateste-te! o sa imi testez puterile pe tine?
         - Acum deja ma sperii...esti nebun!
         - Da..o sa te strang in brate pana te sufoci..
         - Asa sa faci..


        Amandoi au intrat intr'o stare de amorteala.Fericirea locului si a momentului i'a obosit...Noaptea aici e liniste totala..doar sunete de padure si cate o bufnita ratacita ce crede ca poate gasi adapost in nucul batran.








        8 septembrie, in salbaticie,

     
         Am fost pe cale sa rup vraja asta de cateva ori.M;am gandit ca nu am nevoie sa alerg dupa cine nu merita asta. Am tot incercat sa intorc capul, in schimb, tu ai ales sa apari de fiecare data acolo cumva, un zambet, un semnal, o sfoara pe care o foloseai cand lucrurile mergeau prost si aveai nevoie de supererou sa apara.M-am gandit de fiecare data, iar tu ai reusit inca din primul moment sa ma intorci.ochii tai erau cei mai nevinovati..Cum as fi putut sa rezist? Mi-a fost frica inca de cand te-am vazut, sa cumva sa fiu prins de picioate si tarat in mocirla, stiam ca va trebui sa ies la un moment dat, doar ca nu mi'am dat seama ca nici nu voi apuca sa cunosc vreun pic zona, sa ma pregatesc sa pot iesi apoi.Drumurile astea sunt total necunoscute si nu stiu incotro sa ma indrept.Daca nimeresc prin nisipurile miscatoare, stiu ca nu voi putea iesi de acolo...Am visat cabanuta aia aseara.Nenorocita nu ma lasa sa dorm, credeam ca nu o voi revedea prea curand...Si leaganul era acolo, Annie..chiar si bufnita aia stresanta...

Three Strikes - 5

        - Wake up Dante! You need to wake up, it's late, you overslept..
        - Mia? Wow! how good to see a friendly face..
        - What happened?
        - Nothing, but i need to go..
        - What? Where? and why so quckly?
        - I can't be here on your head and i want to go, anywhere, the demons, they're searching me, i'll go...
        - Dante you sound like a crazy person, what is wrong?
        - I can't find my peace Mia, you say you found yours, but i can't.I cannot find anything that wasn't there in the first place..
        - I'm sorry i couldn't raise your mood, but you're right, you need to find your own way, find what makes you happy, and forget all your past.It's taking you down.It's gone and you should let it go.
        - Thanks Mia, thanks for your hospitality, I hope you'll live a good life, free of concerns and bad thoughts..
 
        Dante s-a ridicat in momentul ala si se indreapta spre usa.Respira adanc si porneste din nou prin campul pustiu.Ii da o senzatie de libertate, iar amintirile trebuie lasate in spate..."Spuneai ca ele ne fac ceea ce suntem, dar ce e inauntru acum nu cred ca bine sa las acolo. Dezamagirile te invata, nimic mai adevarat, dar de ce trebuie sa invatam ca nu exista fericire? Ca oamenii de care te atasezi te vor folosi fals si te vor lasa cand simt cea mai mica slabiciune.E comic cum cautam tot timpul lucrurile rele din jur.Tragicomic.Nu imi dau seama de ce trebuie sa ne purtam ca idiotii pentru a obtine atentia necesara.Poate asa functioneaza lumea acum, dar cine spune ca e bine asa? In tine am crezut destul de mult incat sa mai accept tot ce spui.
        Mergand pe acel drum catre nicaieri, diferite ganduri inca ma macina.."Fii un nesimtit" "Esti un prost ca m-ai pus pe primul loc" "Nu ma voi mai impaca niciodata...".Gandurile astea imi bombardeaza creierul, e necesar sa fie aruncate intr'o capsula a timpului alaturi de imaginea deformata a unui vis darapanat.O cabanuta ce ia foc in departare, o comedie incadrata gresit in sectiunea dramelor, o incercare de a scapa de rani provocand altele, o alta incercare la final de a fi un nemernic, care nu duce nicaieri.Toate acestea ingropate adanc in cel mai negru colt, iar cheia aruncata peste aparentele inselatoare, in groapa Pandorei."
        Obosit, Dante vede o ruina a unei biserici in departare.Ar fi ultimul loc in care credere ca poate gasi linistea, insa scarile au un farmec aparte, le-a mai vazut de cateva ori in scenele de altadata.Se aseaza usor pentru a-si trage sufletul, insa spectrul unui vis se apropie de el, vezi tu...el e un visator si nu va schimba niciodata asta, poti sa ramai in lumea plina de namol alaturi de ce iti face rau, Dante, usor, trece peste asta.
        O voce ii sopteste usor in ureche, iar Dante simte imediat eleganta pe care gresit o cauta in fantome.
   

        - Hey, Dante! Nu te-am mai vazut de ceva vreme..
        - Ava? Tu esti?
        - Cine credeai ca iti poate fi alaturi pe aceste scari?
        - Ava? Inca nu imi vine sa cred...
        - Dante, eu sunt mereu acolo..cine crezi ca te-a ghidat pana acum?
        - Ai facut-o prost Ava, acum realizez ca probabil a fost razbunarea ta pentru modul nesimtit in care am gestionat situatia, dar tu stii ce s-a intamplat.
        - Stiu Dante...stiu, dar cu ce m-a ajutat? M-ai transformat in omul lor si am dorit sa te vad cum suferi atunci..Acum ca te vad asa abatut cred ca puteam sa nu o fac.Te doare Dante? Simti ca te rupi cu totul si ca nimic nu are sens?Simti ca ti-ai pus increderea in cineva care nu o merita deloc?
        - De ce faci asta Ava? Nu trebuie sa intorci cutitul in rana..credeam ca esti mai desteapta si mai intelegatoare decat atat.
        - Nu uita Dante..m-ai trimis in lumea lor, unde am fost nevoita sa ma descurc.Imi pare rau ca mi-au crescut coarne, dar tu ai alimentat cresterea lor.
        - Imi pare rau, Ava...nu am stiut..
        - Ba da, ai stiut, dar nu ti-a pasat, sunt amuzante acum coincidentele..ce simti Dante acum?
        - Nimic...nu simt nimic, povestea e un pic diferita indiferent de toate asemanarile astea, tu nu ai fost anuntata, eu am primit semnae de pste tot, coduri si analize care toate duceau spre o realitate pe care o refuzam, o realitate pe care am fost indrumat sa nu o bag in seama.Vorbele nu si-au avut rostul si majoritatea au fost aruncate din egoism, acel sentiment pe care il urasc, dar pe care il voi imbratisa cu ardoare.Am simtit Ava, mai mult decat era necesar, nu stiu cum a fost la tine, dar dezamagirea a functionat ca o torta pusa pe rana, a cauterizat tot scotand durerea si lasand acolo un blocaj pentru viitoarele momente cand voi crede ca te pot aduce inapoi in orice forma.Dante zambeste..nu e un zambet complet real, insa e un zambet linistitor, liber si aproape sincer.E un mare pas inainte, doar amintirile ma trageau inapoi, dar gandind la rece, mi-am dat seama ca majoritatea erau false.Asta e singurul lucru ce mai deranjeaza, increderea asta pe care nu reusesc sa nu o ofer.Obisnuiam sa iau oamenii de la suta la suta si sa ii cobor in timp ce gresesc.Acum voi face invers, doar ca din ce am vazut pana acum, nici unul nu va obtine nota de trecere.
        - Si eu cu ce am gresit, Dante, de am picat atat de repede sub cincizeci la suta?
        - Nu stiu Ava, ti-am povestit atunci tot, ma bucur ca am fost sincer macar, meritai asta si am preferat sa nu ascund nimic...esti inteligenta, stiu ca minciunile mele doar te-ar fi facut sa analizezi cat mai mult si nu ti-ar fi facut bine.
        - Iti pare rau acum? Un pic ciudat cum functioneaza karma..
        - Da..nu stiu ce sa zic, functioneaza doar intr-o singura directie..probabil blestemele tale au functionat.
        - Nu spune asta Dante, am regretat fiecare vorba rea, am vazut ce s-a intamplat apoi, doar ca stii ce orgoliu am..nu m-am putut abtine.
        - Am primit palma imediat dupa ce ai plecat Ava, nu stiu daca e necesar sa primesc ditamai bataia pentru asta..vezi tu? eu inca te caut si cand credeam ca te-am gasit am inteles ca nimeni nu e asa, nici macar visul in care m-am trezit in ultimul timp.Ma sperie vorbele Ava, ma sperie cand vad ca ne vorbim tot timpul in coduri menite sa ne ascunda cat mai mult de realitate si de noi insine.
        - Te doare Dante?
        - Nu Ava, m-ai intrebat asta deja, nu ma doare, pe tine te mai doare?
        - Nu, dar in schimb inca imi pasa, de ce crezi ca sunt acum aici?
        - Sa intorci cutitul in rana...
        - Nu fi naiv...
        - Da...asta e tare..si tu spui ca nu esti aici d-asta? cuvintele tale si prezenta ta nu ma ajuta, dupa cum spuneam nu mai am incredere, nici macar in tine.
- Trist Dante..
        - Adevarat Ava, dar e mai sigur asa, e mai sigur decat sa ofer ceva doar pentru a fi inlocuit de o versiune iesita din noroiul ala si menita sa arunce catre toti cu negru. Acum vezi tu?..otrava se intinde si spre lucrurile frumoase, incetoseaza minti si face din oamenii frumosi spectre ale intunericuluiO sa spui si tu Ava ca dramatizez.Am tot auzit asta in ultimul timp de la oameni.Ei nu isi dau seama ce inseamna..Ei au preluat recele aurului pe care il cauta calcand in picioare tot din jur.Vorbeam de curand de loialitate si corectitudine si mi se dadea dreptate, doar ca daca nu actionezi cum gandesti, toata vorbaraia asta nu are rost.
          Sunt doar curios ce se va intampla cand aurul o sa dispara.Isi vor intoarce privirea atunci? Oare ar exista sanse sa salvam lumea?
        - Ar mai avea rost? crezi ca odata atins de asta tu ai mai putea sa o faci?
        - Tu ai fi facut-o?
        - Eu nu am avut sansa asta..Cand mi-am pierdut increderea tu nu ai fost acolo sa ma tragi inapoi, am visat o perioada ca iti vei da seama ca ceva e in neregula si ca o sa vi sa ma tragi dintre ei, tu ai fost distras cum esti mereu, cu capul in nori si iti vedeai de ale tale, m-am transformat...am ajuns ca ei si te-am urmarit pe parcurs si mi-a placut cum ai evoluat si ce ai devenit, dar din pacate nu te puteam transforma si pe tine, iar eu plina de mine te-am urat pentru tot, nu puteam sa mai dau inapoi.
        - Am visat de multe ori sa te mai vad coborand scarile, Ava, dar stiam ca ele au fost distruse odata cu visul nostru, calcat in picioare de mine, beat de aromele din libertate.Nu am reusit sa inteleg niciodata proverbul cu cioara de pe gard..
        - Te doare Dante?
        - Putin, ma doare sa aflu ce ti-am facut, dar iti promit ca ma voi revansa, nu fata de tine, asta nu o pot face, dar voi raspandi durerea ta peste tot.










            7 Septembrie


              Spui ca dramatizez si ca nu ma port normal, ca nu esti nevoit sa dai nimanui explicatii. Arunci cu venin in cine a avut incredere in tine, fara sa ti se ceara asta.M-a facut sa imi dau seama ce se intampla, chiar daca stiam, dar am preferat sa am incredere in tine. "Nu sunt o persoana rea..doar lasa". Sa incerc sa caut si aici prin cuvinete? nu are rost..prefer sa raman cu o alta impresie.Oricat de falsa ar fi.Ai spus toate lucrurile alea urate fara sa ai habar ca nu ma cunosti de fapt, fara sa te gandesti ca incercam sa fiu o persoana mai buna pentru tine...Toata sufocarea era doar pentru ca eu credeam ca asta isi doreste imaginea pe care ai creat-o in fata mea.Credeam ca doresti sa fiu o persoana mai buna.Nu stiam ca iti place sa fii o bataie de joc...Cine isi doreste asta? Te lasi pacalit de cateva firimituri de aur din lingou si cand aurul va disparea ce se va intampla? Te vei intoarce in camera regretand? Asta nu e treaba mea..stiu..asta nu e treaba mea..nu? Ba da, pentru ca ea a vazut altceva in tine.Si orice ai spune, nu imi convine ca trebuie sa fii o cretina pentru a avea parte de fericire, pur si simplu nu are logica.Te inteleg Dante intr-un fel..inteleg ca ai mintea blocata de fel si fel de experiente, dar nimeni nu merita sa fie lasat in mizerie, nimeni...nici macar tu...Am fost si eu la randul meu o fraiera, doar ca m-am trezit cu ajutorul anumitor factori, si am incercat sa te trezesc si pe tine.Spui ca am fost prea buna? mult noroc cu fericirea in nisipul miscator.Stii si tu ce se va intampla, stiu si eu pentru ca am trecut prin asta.Din acest motiv nu imi doresc amintiri, Dante.Amintirile nu sunt ceva cu care ma impac, momentul este..Eu nu blestem, tu ai blestemul tau deja, unul din care nu vrei sa iesi, unul care te transforma din ce esti in ce urasti.Asta e felicitarea mea..Aveam altceva in plan, dar oamenii se schimba, situatiile se schimba...



                         Cu drag,
                       

                               Idioata care a incercat sa schimbe ceva.