Silence

Stau si ma gandesc la momentul cand o sa plec...Alt lucru bun nu am de facut.O sa ma gandesc cum nu-mi va pasa daca ceva,orice nu va fi in regula in timpul zborului.Ma voi uita pe geam fara sa-mi fie frica daca voi ateriza cu bine sau nu,pentru ca pur si simplu nu ma va interesa.Nu ma duc nicaieri de bunavoie.As fi preferat sa raman de o mie de ori acasa alaturi de cei si cea la care tin cel mai mult, alaturi de voi toti de care imi va fi foarte greu sa ma despart.Doi vinovati.Clar! Eu sunt unul, pentru ca am mereu tendinta de a exagera, de a face totul sa para un capat de lume, un drum irosit.Cel de-al doilea vinaovat este destinul care imi da motive peste motive,care imi indeaasa lucruri crude pe gat pana cand imi vine sa vomit.Am o viata perfecta aici, iar acum ma intreb daca e facuta perfecta doar din cruzime,pentru ca plecarea sa fie cu atat mai greu de inghitit.
O sa privesc pe acel mic geam al avionului si totul o sa imi para atat de neinsemnat, iar eu ma voi gandi la ce las in urma.Las amaraciunea unei relatii de trei ani.e bine nu? e bine pe dracu, parca de asta imi pasa mie acum.O sa ma gandesc numai cum dupa trei ani, am fost ajutat sa scap de aceasta relatie care nu imi mai aducea nimic bun.O sa gandesc cum dupa un an am realizat ca nu am de ce sa sufar, ca sunt bine si ca a fost cea mai buna decizie.O sa ma gandesc cum dupa atata timp am gasit fix ce imi doream, exact lucrul care sa ma faca implinit, sa nu am griji si sa gravitez in jurul sau.In final si cel mai trist o sa ma gandesc cum las acest lucru la mii de kilometrii departe, cum nimic nu mai depinde de mine, cum toata fericirea s-a intors impotriva mea,cum din nou dramatizez, dar de aceasta data pe buna dreptate pentru ca totul in jur se prabuseste, cum raman fara idei si fara motive de a zambi,fara sa pot rade atunci cand persoana de langa mine...banal....casca....