Ma trezisem de vreo doua minute si inca
eram buimac, am iesit pe geam pentru ca afara cineva se incapatana sa faca
ditamai galagia, habar nu aveam ce se intampla.Afara o nebunie totala, fiecare
alergand in toate directiile..ciudat, foarte ciudat.Ma intorc si aprind
televizorul sa acopar galagia de afara, dar spre surprindere mea si la
televizor era aceeasi zapaceala.Incercand sa imi fac o idee despre ce se
intampla, aflu printre randuri ceva legat de sfarsitul lumii, cum puterea
soarelui a slabit brusc si cum spre seara o eclipsa ne va aduce temperaturi de
minus doua sute grade, si ca o sa murim toti.Sting televizorul, si imi fortez
ochii sa se deschida, era clar un vis, trebuia doar sa ma trezesc si totul
revenea la normal, dar asta nu a mers.Aprind din nou televizorul si spre
dezamagirea mea, aceleasi discutii despre o moarte iminenta.Nu imi venea sa
cred, toate filmele alea despre sfarsitul lumii si uite cum se intampla totul
acum.Eram blocat in pat, nestiind macar de unde sa incep, ce ar trebui sa
fac.Totul a venit mai brusc decat orice de pe lumea asta, iar mintea mea inca
nu putea sa proceseze toate informatiile astea aparent ireale.Totusi trebuia sa
ma dezmeticesc, daca toate astea erau adevarate atunci nu prea am mult timp,
mintea imi zboara la tine, nu stiu de ce, dupa tot ce a fost, certurile
interminabile si dezamagirile fiecaruia fata de celalalt, nu imi imaginam ca o
sa mor fara sa te mai vad.Imi aduc aminte de o discutie la un foc de tabara
alaturi de cativa prieteni.Vorbeam chiar despre sfarsitul lumii si razand aveam
mii si mii de solutii, unii dintre noi chiar aveau de gand sa scape din astfel
de situatii, numai ca acum era pe bune.Gandul imi zboara la cabanuta de la
poalele muntelei, ne hotarasem sa ne intalnim acolo in caz de ceva, si ma
gandesc ca e singura solutie buna de urmat.Nu am trecut prin prea multe
situatii de genul, asa ca prima solutie e si cea mai buna cand timpul e in
spinarea ta.Toate astea insa dupa ce voi da de tine, ramasesem cu ideea aia in
cap, trebuia sa te vad.Am incercat sa te sun, insa cum toata lumea suna pe
toata lumea nu aveam nici o sansa.Cum si internetul picase,apuc in graba un
rucsac, arunc niste carti de joc, un casetofon cu radio si ceva mancare si plec
spre tine.
Afara haosul devenea din ce in ce mai mare.Am vrut sa iau masina, insa
nu aveam nici o sansa sa avansez mai mult de 10 metri cu ea, asa ca imi fac
curaj si pornesc pe jos.Nu era prima oara cand mergeam atat dupa tine si nici
odata nu a fost mersul pe jos o problema.Raman totusi uimit de vegetatia de
afara, totul crescuse cum nu vazusem nicioadata, era ca si cum toata natura isi
arunca ultimele puteri pentru a ne salva, numai ca deja era prea tarziu.Pe drum
a trebuit sa trec printr-un tunel de arbori, o carare ingusta delimitata in
stanga si dreapta de arbori inalti care se uneau la varf, o imagine nemaivazuta
pana acum, o imagine foarte ciudata.Pierdut in uimirea mea reusesc totusi sa
imi revin si sa o iau la fuga, toate astea din jurul meu nu faceau decat sa ma
incetineasca.
Dupa un drum lung, am reusit in final sa ajung pe langa locuinta
ta.Te-am intalnit afara incercand sa eviti masinile ale caror proprietari au
avut curajul sa le scoata si sa insiste cu ele, intr-un loc in care era oricum
prea aglomerat de persoane, dar e tipic sa ne incurcam unii pe altii in
situatii critice.Te prind de mana si te trag dupa mine, nu conta sau nu ma
interesa ce lasi in urma, trebuia sa vii neaparat cu mine, iar tu cu mintea un
pic mai in nori decat de obicei ma urmezi fara sa spui prea multe lucruri, esti
fericita ca ai gasit un pic de liniste in toata nebunia asta.Ne-am indreptat
spre munte pe drumul din spatele locuintei, orasul era o capcana in momentul
asta, si sa stam in continuare acolo ar fi insemnat o moarte mult mai rapida,
iar in momentul asta fiecare secunda conta enorm, mai ales ca iti simteam in
sfarsit mana aproape.Am ales sa urcam pe unde stiam mai bine, drumul acela care
tot in postura asta ne gasea fugind noaptea de frica demonilor imaginari, o
paralela care tinea neaparat sa adanceasca sentimentul ca acest sfarsit imi
blocheaza dorintele si imi scurteaza infinit de mult posibilitatea de a trai in
visul meu.
Eram foarte agitat, simteam o frica si multi nervi legat de toata treaba
asta, ma gandeam cat de mult imi vor lipsi toate chestiile astea, de la frunza
de sub talpa mea pana la mana ta.Ma uit spre tine si te aud cum imi spui calm
sa ma linistesc, sa nu mai imi fac griji, oricum murim toti, nu voi pierde mare
lucru.Privesc cu uimire cu cata lejeritate tratezi moartea omenirii, si ciudat,
reusesti sa ma linistesti si pe mine.Mana ta mi-a calmat bataile inimii, si
usor usor mintea imi fugea dintr-o parte in cealalta.Imi era greu sa ma
concentrez cu atat de multe ganduri pe cap.Imi aduc aminte de un gand din
copilarie, cand speram sa ajung si eu la varsta bunicilor, acum sigur nu se va
mai intampla asta, oricum nu reuseam niciodata sa imi imaginez viata la optzeci
de ani,dar mi-ar fi placut totusi sa imbatranesc alaturi de tine.
Dupa ceva timp de mers pe jos si cateva dealuri colindate ajungem la o
ferma unde se cultiva vita-de-vie.M-ai tras instantaneu spre ea, stiam cat de
mult iti plac strugurii si mi-ai zis ca nu ai de gand sa mori fara sa mai simti
macar o singura data gustul lor.Te-am urmat si te priveam rabdator cum te
bucuri de fiecare borboana, mi-ai spus ca sunt cei mai gustosi struguri din
viata ta...e si normal toate lucrurile au o importanta mult mai mare cand stii
ca le faci pentru ultima oara.Apoi ai inceput sa arunci cu ei in mine, sa ma
scoti din starea asta, sa ma faci sa traiesc clipa macar acum cand e necesar sa
facem asta."Mai avem decat cateva clipe, macar acum sa traim
adevarat", si trezit parca din morti de vorbele tale am inceput sa intru
in joc.Paream doi nebuni ce iroseau isteric strugurii aia, oricine ne-ar fi
vazut ar fi crezut cu siguranta ca suntem doi nebuni, dar nimic nu mai e ceea
ce pare intr-o situatie de genul.Nimeni nu mai e interesat sa eticheteze,
fiecare e ocupat cu ale lui.Pare lumea perfecta, si e trist sa vezi ca e nevoie
de o tragedia asa mare pentru a trai exact cum trebuie.Ieri eram toti niste
roboti blocati in cutiute numite birouri, iar astazi fiecare observa cele mai
mici detalii ale unei lumi pe cale sa ne lase in urma din cauza ignorantei
noastre de pana acum.
Obositi dupa efortul depus in batalia cu struguri ne-am asezat pe iarba
pret de o ora incercand sa ne adunam un pic puterile si sa pornim din nou la
drum.Mi-ai intins surazand o tigara, eu ma uit ciudat la tine, stiai ca nu
fumez, si la fel stiam si eu despre tine, mi-ai spus ca le-ai luat de la tatal
tau, daca tot se intampla nenorocirea asta, vrei sa incerci si fumatul, era un
lucru destul de important pentru lumea care ia sfarsit si ai vrut sa vezi ce
inseamna. Intinsi pe spate priveam printre fumul de tigara razele unui soare
care ne-a ajutat pana acum in toata istoria sa, dar care s-a saturat de tot ce
inseamna mai nou viata si a decis sa ne paraseasca, plictisit de minciuni,
promisiuni desarte si ura oamenilor.
La un moment dat linistea ne este tulburata de un zimbru imens.Am sarit
imediat amandoi ca arsi de frica sa, era ditamai masa de muschi ce se plimba pe
langa noi, si am hotarat sa ne continuam drumul insa incet pentru a nu starni
interesul zimbrului, dar parca era dezinteresat de noi, s-a uitat odata in
directia noastra apoi si-a intors privirea spre cer, impacat, dar dezamagit in
acelasi timp si el ca totul se termina asa brusc.
Ajungem intr-un final, obositi, la cabanuta care trebuia sa ne apere de
toate relele.Imaginea era superba, locuinta singura in jurul unei imensitati de
verdeata, deasupra multora ce inca se agitau fara sa isi dea seama ca nu vor
rezolva mare lucru, parea din alt film.Leaganul era si el la locul sau, insa
ceva mi-a atras atentia in mod special...scarile, scarile aveau ceva unic.Am
reusit apoi sa imi dau seama cat de importante erau, acolo te-am vazut ultima
oara plangand, mi-ai aruncat mana si mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi
nicioadata...noroc insa cu sfarsitul lumii, altfel egoismul nostru ar fi facut
tot posibilul ca noi sa nu ne mai intalnim.Mi-am luat privirea repede de la
ele, imi provocau un gol in stomac, si am preferat sa umplu acest gol cu
imaginea ta langa mine, scarile nu mai aveau rost,important e ca si acum am
ajuns intr-un final impreuna.Am intrat in cabanuta apoi, unde am observat cu
placere cativa prieteni care au decis si ei sa ia discutia de la focul de
tabara in serios.Nici nu ma mai simteam trist..simteam ca sunt la o petrecere
inconjurat numai de prieteni.Dupa ce ne-am salutat si am schimbat cateva
cuvinte, am iesit cu totii afara pentru ca eclipsa pe care o anuntau cei de la
televizor de dimineata era pe cale sa inceapa, si am decis sa luam parte un pic
la ce se intampla.La vreo doua sute de metrii de noi un urs batran statea
asezat,ignorandu-ne complet.A intors la un moment dat privirea spre noi, insa
spectacolul celest era si pentru el ceva mult mai important decat o mana de
oameni.Cerul devenea din ce in ce mai negru, iar eu ma adanceam din nou in
gandurile mele, doar lipsa artificiilor si indemnele tale sa intram in casa ma
faceau sa raman lucid, apoi am apucat din nou mana ta si am intrat in
casa.Ne-am asezat impreuna pe o blana de urs, invelindu-ne cu o patura imensa,
nu ca ar mai fi contat, poate doar din instinct.Am inchis ochii si printre
ultimele lucruri auzite, erau discutiile prietenilor care se gandeau daca e mai
bine sa se sinucida, sau sa astepte sa se transforme usor in cuburi imense de
gheata, dupa aceea am deschis ochii pentru ultima oara sa te privesc si ca
ultimul gand al meu sa fie despre tine....
