Mă întorc în aceeași cameră, același gri, aceiași pereți, aceeași fereastră.
Nu caut mare lucru, de data aceasta am venit în vizită. Îmi e dor şi m-a
cuprins o stare de nostalgie. Poate e secul cu care m-am înconjurat în ultima
vreme, poate sunt acele simțuri care mă atenționează în ultimul timp că mă dau bătut
şi că ei câștigă. Aceiași ei de care ți-am povestit tot timpul…da, dacă iți
vine să crezi, încep să le dau dreptate şi uneori chiar să simt că ar avea sens
ceea ce spun ei, chiar dacă în adânc încă se mai zbate ceva. Timpul trece, iar motivația
unei lupte împotriva lor devine din ce în ce mai mică. Poate sunt toate
acestea, sau pur şi simplu faptul că astăzi, mai mult decât oricând, totul
devine mistic. Astăzi are o aură ciudată care m-a făcut să vibrez de ceva timp încoace.
Sigur, lucrurile nu mai sunt ca altădată, deși dacă stau bine să mă gândesc
acum, poate pentru prima dată, nu am venit să mă cert cu fantome, am venit doar
să vizitez, să îmi aduc aminte şi să zâmbesc…zâmbetul a rămas în continuare
acolo. Astăzi m-a făcut de fiecare dată să îmi adun gândurile fie că au fost
rele sau bune. Am simțit că evadez într-o altă lume, fie că am fost obligat sau
nu.
După cum spuneam, camera arată la fel
ca în ultimii ani, nimic nu s-a schimbat, deși astăzi este suspect de pustie.
De obicei fantomele dădeau târcoale şi așteptau să mă prindă aici ca într-o
cursă de șoareci, să mă lovească puternic şi apoi să mă dea afară, înapoi în
lumea din care veneam. Astăzi e diferit, sunt singur aici. Poate au terminat ce
au avut de făcut, poate m-au integrat în lumea de afară destul de mult încât să
nu mai fie nevoie să lucreze la asta sau poate pur şi simplu s-au plictisit şi
ele.
Lucrurile s-au schimbat total,
Annie, şi deși îmi mențin ideile şi cuvintele de altădată, ura pe care o aveam față
de ei s-a mai domolit, știu sigur că nu va dispărea niciodată complet, dar ceva
s-a schimbat. Nu știu dacă e din cauza faptului că nu am sorți de izbândă în
lupta asta sau pentru simplu fapt că nu îmi mai pasă, dar e un sentiment liniștitor.
Sunt tare curios tu pe unde ți-ai mai plimbat sufletul, tare curios dacă ai găsit
ce căutai şi dacă oamenii cu cămașa strânsă ușor peste burtă te fac fericită. Știu
că la suprafață asta ți-ai dorit tot timpul, oameni importanți înconjurați de
directori. Nu am înțeles de ce ai avea nevoie de ei să te simți importantă mai
ales pentru că după părerea mea erai oricum peste ei, dar dacă tu ai simțit că
asta te face să vibrezi, e de ajuns. Știu că ei te-au împins să cobori din
tren, dar în final tot alegerea ta a fost. Mi-ar fi plăcut să alergi mai mult după
sufletul tău, sau după ce credeam eu că e acolo, dar până la urmă cine sunt eu să
iți ghidez orizonturile? Asta e doar problema mea, în nici un caz a ta, dar hai
să lăsăm prostiile astea deoparte.
Nu sunt genul de om care să arunce cu
urări sau cu dulcegării în jur, nu mă pricep şi nici nu mă încântă cu nimic să
fiu un alt pește pe lângă mii alții, dar am ținut să știi că îmi doresc să fii
fericită, chiar şi așa în felul tău neînțeles. Am pornit în toată călătoria asta
de care sunt mândru acum într-un tren uitat de lume alături de tine şi poate
din acest motiv mă întorc câteodată în gara asta, chiar dacă în timpul călătoriei
noastre, undeva pe parcurs, tu ai decis să iei alt tren. Mi-ai arătat un alt
mod chiar dacă fără să iți dai seama, iar pentru asta iți mulțumesc. Ultima
perioadă a fost, pentru mine, incredibil de ocupată. Am cunoscut oameni şi situații
pe care unii nu şi le-ar imagina. Am întâlnit oameni frumoși care şi-au riscat
comoditatea lor doar pentru a fi alții comozi şi în același timp oameni pentru
care comoditatea proprie era mai presus decât orice. Am cunoscut oameni ce păreau
săriți de pe fix, nebuni de-a dreptul, dar care în adânc erau doar neînțeleși
de o lume bolnavă ce refuză tot ce nu îi place ei. Am văzut părinți îndurerați şi
părinți ce radiau alături de copiii lor. Nu era niciunul director, dar aveau
ceva special, erau oameni simpli cu sentimente curate. Am întâlnit oameni ce
doreau gratis să facă rău unor semeni de-ai lor şi oameni ce nu știau noțiunea
de rău. Am întâlnit persoane care se ridicau în slăvi în fața mea prin cuvinte
mari pe care le încălcau ulterior când mă întorceam cu spatele…nu i-am înțeles,
dar am reușit să îi ignor. Am văzut mii de oameni cântând la unison pentru
sufletul lor şi asta m-a făcut să am speranțe. Am întâlnit oameni ce își plângeau
durerea şi oameni ce o cântau. Am învățat că totul se schimbă, dar că în esență
toate rămân la fel. Am cunoscut toate acestea trecându-le prin filtrul unor discuții
pe care, timizi, le purtam la început de drum. Poate d-asta mă întorc astăzi în
același loc pe care în ultimii ani îl frecventam de cele mai multe ori gânditor.
Poate m-am întors astăzi aici pentru că toate trec într-un final, iar noi am
pierde prea mult timp fiind dezamăgiți de lucruri pe care nu le putem schimba.
Am vrut neapărat să iți spun şi ție ce am auzit de la unii dintre ei, unii mai optimiști
ce urlau în cor „Ce frumoasa-i lumea, ce foame şi ce ger” şi poate așa să iți
ridic colțurile gurii într-o zi în care zâmbetul trebuie să fie la el acasă şi
ajutorul meu nu ar fi necesar.
Acum trebuie să plec, mi-am luat în
serios rolul pe care mi l-au oferit şi am auzit că nu trebuie să îi dezamăgesc,
că nu e frumos, fie că îmi convine sau nu. Amuzant, nu? Nu par genul care să
asculte de altcineva în afară de mine, dar acum au apărut responsabilități de
care nu pot fugi, griji pe care trebuie să le pun la pământ fără a le mai
ascunde sub preș în speranța că vor dispărea. Mergem înainte, Annie, orice ar
fi, oricum ar fi, iar eu îți doresc tot ce e mai bun pentru tine în următoarea
parte a călătoriei tale. Sper să știi să îi alegi pe cei mai buni oameni care
să te înconjoare, dar oricum nu ai nevoie de prea mulți, de asta sunt sigur. Să
fii fericită!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu