Amalgam

Ma plictisesc, si imi e sila rau, nici macar nu e noapte, e plina zi.Dar mai conteaza? Oricum si ca e zi sau noapte cam tot chestiile alea se intampla, acelasi tampenii de fiecare data, si stiu ca probabil sunteti satui sa cititi post cu post si sa vedeti cam cat de aiurea e nu stiu ce,
sau cat de cacat e altceva, dar raman acelasi, si foarte rar o sa cititi ceva de la mine scris intr-o stare de fericire.Pana la urma d-asta tot fac asta, sa ma descarc.Nu sa incant ochi, pentru ca nu cred ca as fi in stare sa fac asta vreodata.Nici nu stiu daca vreau sa incerc asta.
Tot nu mi-a trecut plictiseala...nici nu ma asteptam sa fie altfel.Poate pana la urma lumina zilei isi face efectul...ideile nu mai ajung in mintea mea, ele ricoseaza in cu totul alte parti, creieru pare sa ceara time-out.A avut parte in ultimul timp de destule dezbateri interesante, de destule
chestii de rezolvat si din nou a obosit.O sa se lase batut?Nici gand, e mult prea orgolios ca sa vada cand ceva e de ajuns, niciodata nu vede asta si transmite de fiecare data semnale ca trebuie sa continui, si nu o sa se opreasca vreodata pana cand nu are o urma de multumire, numai ca daca
e multumit pe moment asta nu inseamna ca va fi bine intr-un final,macar se zbate:))


Si chestiile de genul asta vin unul dupa celalalt, despartirile, plecarile, apar aproape in fiecare ca si cum ar o rutina simpla, peste care poti trece orice s-ar intampla....nu e asa...nu pot face asta la nesfarsit, niciodata nu o sa ma obisnuiesc sa ma rup, pentru ca de multe ori nu vreau sa
o fac...sunt obisnuit cu ele, dar nu imi plac deloc...m-a satur sa nu-mi gasesc locul si sa nici nu stiu ce se intampla cu mine.Ma simt bine, vreau sa nu mai se schimbe nimic, si vreau sa continui sa gresesc, pentru ca spre deosebire de ruperi, greselile mele sunt suportabile, normale si simple.
Am ajuns sa cred ca sa nimic nu mai e in regula, ca nu mai e nici o regula, si ca haosul din capul meu nu e deloc ciudat, ca sa fii normal e cea mai proasta idee.Nu vreau sa fiu in linie cu restul, niciodata nu mi-a placut..am crezut ca daca sunt diferit trec altfel, si voi crede mereu asta, chiar
daca aflu acum ca nu voi fi vreodata impacat..si spre groaza mea, acum am ajuns sa fiu aproape de chestie pe care o vroiam intotdeauna, orice s-ar intampla vreau sa raman aici..dar depinde de mine? Din nou ca de obicei nimic din ceea ce conteaza nu tine de mine, are legatura cu mine, dar eu sunt iar cel pasiv care asteapta sa ii fie distrus echilibrul..nu sunt nebun..sunt doar fricos...rau, pentru ca s-a intamplat iar si iar si iar si imi ajunge.

Si iar e zi, iar e duminica, si iar stare proasta, incep sa ma enervez rau de tot, am o mie de idei in cap, insa ma blochez intr-o singura chestie...Nu...clar nu e ziua mea...mai bine incetez ca imi e prea sila sa scriu ceva destept si tot ce ar putea sa iasa acum sunt vaicareli si alte prostii, pe
care numai eu as putea sa le gandesc intr-o zi ca asta.Poate e de la vreme, sau poate nu.Poate sunt doar eu, sau nici macar..Imi e frica, sincer.Trece..o sa treaca atunci cand realizez ca sunt decat eu nebun, si ca trebuie sa ma trezesc pentru ca ma gandesc acum ca probabil sunt indispus pentru ca totul merge bine, si nici macar eu nu ma mai inteleg.Totul e ok, nu vreau sa caut motive sa fiu suparat, pentru ca nu le gasesc, si nu vreau sa ma gandesc ca as fi vreun morocanos, care cauta tot timpul nod in papura.Toate prostiile sunt doar in capul meu, tin strict de mine, si nu as vrea sa se simta nimeni cum ca m-ar deranja, m-ati adus intr-o stare destul de buna pentru a fi vinovat careva pentru tampeniile mele, si acum o sa termin, e doar o stare ciudata si imaginara, si eu...eu sunt bine...foarte bine.

Inchei probabil cel mai prost lucru scris vreodata...