Catre nori - 7

          Hei Ema,


           Revin la tine cu cateva randuri, ma plictisesc intr-un tren spre alta parte si simteam nevoia sa comunic cu cineva. M-am trezit un pic in ultimul timp, am vazut ca dupa o zi proasta vine una buna si apoi din nou una proasta si tot asa. Am observat cat de simplu e sa ignori momentele bune si ca e la fel de simplu sa te focusezi pe ce e mai rau. Incep sa urmez calea spre mine cu o oarecare teama fata de ce as putea gasi acolo, dar hotarat sa cotrobai un pic prin cos. E mai simplu acum, fantomele incep sa apara din ce in ce mai rar si sunt inlocuite usor de amintiri si vise despre unele locuri verzi si oameni zambitori. A inceput sa imi pese tot mai putin de problemele pe care le vad in jur, probleme cotidiene care ne arunca in starea de iritare, invat pas cu pas sa imi pese mai putin de ce se intamla pe langa mine si cu toate ca stiu ca nu e neaparat ok, se simte excelent. Am uitat cand a fost ultima oara cand am refuzat ceva oferit pentru simplu fapt ca nu e indeajuns de bun pentru mine, revin la indiferenta care ma protejeaza in fata unor posibile dezamagiri.
           Am decis sa merg spre Letonia, era o mare dilema daca sa merg spre sud sau sa vizitez Letonia si Estonia, am hotarat ca daca sunt aici sa incerc sa vad cat mai mult, nu se stie cand voi mai avea ocazia si asa poate voi reusi sa inving si fantomele. Voiam neaparat sa iti povestesc despre un om care m-a marcat acum doua zile, era un batranel cu o pancarda in engleza care milita pentru pacea interioara. Nu am putut sa ma abtin sa nu intru in vorba cu el, mi s-a parut prea interesant. Mi-a spus ca este un veteran al razboiului din Vietnam si ca a hotarat dupa traumele pe care le-a avut acolo ca nimic nu e mai important decat sa simti ca traiesti. Spunea ca intr-un fel morbid duce lipsa acelor momente, atunci stia ca traieste, insa cand s-a intors acasa totul parea lipsit de sens. Nu suporta sa vada cum oamenii in jurul lui se urau pentru bani cand el invata sa ofere si ultima bucata de paine pentru camarazii lui daca era necesar. Cum sa se obisnuiasca sa traiasca printre oameni mincinosi si dezbinati cand ei erau atat de uniti acolo si orice falsitate putea duce la moartea vreunuia. A decis
sa lase tot in urma sa plece si sa uite de toata aceasta fatada. Sa isi ocupe mintea cu lucruri importante pentru a umple lipsa esentei din jur. A spus ca nu ii pasa ca nu are pe nimeni apropiat, se are pe el si ii are pe cei pe care ii inalneste zi de zi, carora le strange mana si carora le vorbeste. Ii ajunge sa priveasca ore in sir in gol peisajele pe care le viziteaza, spunea ca ii ofera o liniste aparte. In final a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata, mi-a ramas intiparita in minte..."Nu suntem prea buni pentru lumea asta, nu suntem prea buni pentru noi.."

            ..........................

            Intre timp usa de la vagon se deschide usor. Deranjat ca nu va mai fi singur, dar curios in acelasi timp sa vada cine ii strica linistea, Dante indreapta privirea spre usa.

            - Nu pot sa cred....
            - Dante?!
            - Care erau sansele Ema? Ar trebui sa iti scoti aparatul si sa iti vezi fata acum, merita imortalizata.
            - Dar cum? Unde te duci?
            - Tinta principala este Letonia, dar pana acolo voi lasa totul la mana destinului si pana acum se pare ca are grija sa ma tina in priza. Tu? incotro te indrepti?
            - Am citit de curand despre un festival ce se tine la un castel din nord, imi scapa acum numele, il am scris in agenda. Nu vreau sa il ratez, o sa imortalizez acolo destule momente frumoase...lasa fata mea de acum, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata, dar nu imi pare rau. Cum au fost ultimele zile? ce ai facut?
            - M-am gandit in mare parte..Am mai ramas cateva zile la hotel contempland la ce va urma. Biletul tau de adio mi-a dat serios de gandit si inca am o gramada de intrebari catre mine carora nu le gasesc nici un raspund, dar totul o sa vina pas cu pas, poate acum ma ajuti tu acum sa le gasesc. De ce ai renuntat asa usor, Ema? Aveam nevoie sa insiste cineva..
            - Si eu am simtit acelasi lucru, era nevoie ca cineva sa insiste. Tu de ce m-ai lasat sa scap?
            - Nu te-am lasat..te-ai furisat miseleste cand dormeam...
            - Stii la ce ma refer Dante..
            - Da, doar incercam sa evit intrebarea. Mi-a fost greu sa imi iau mintea de la tot ce a fost, nu e ceva ce depinde de alegerea mea, pur si simplu se intampla, se blocheaza mintea pe anumite idei ce se repet continuu si astfel totul in jur se transforma intr-o ceata completa. Spuneam ca era nevoie de cineva care sa insiste. Uite ca destinul decida sa ne intinda o mana,
poate de data asta nu mai trebuie sa lasam totul sa scape asa usor.
            - Destin sau coincidenta, nici nu mai conteaza. Imi era dor de zambetul tau tamp. Sper ca de acum inainte sa il vad mai des si sa fie cat mai sincer, nu mi-a placut cand te fortai sa faci asta.
            - Cred ca am invatat un pic in ultimulele zile. In primul rand am invatat cat imi lipsea compania ta si momentan totul se concentreaza sa te fac sa ramai aici...bine, nu in vagonul asta vechi...ai inteles ce voiam sa spun..
            - Am inteles, copil, stai linistit..acum ca am ajuns in punctul asta, nu am de gand sa plec din nou prea curand...si?..la ce te-ai gandit asa mult zilele astea?
            - La tine, la mine si la oameni..la viata si la nimic. Am regretat ca ai plecat fara sa apuc sa iti spun vreun cuvant, nu prea ma descurc sa exprim exact ceea ce gandesc si imi parea rau ca nu am apucat sa iti arat ce gandesc de fapt. M-am gandit cum oamenii vin si pleaca, cum in marea lor majoritate sunt facuti sa calce pe cadavre pentru anumite scopuri, vechea problema.
            - Dar asta stiai deja. De ce te tot gandesti la ceva pentru care ai deja un raspuns.
            - Pentru ca este raspunsul gresit, pentru ca nu trebuie sa fie asa si pentru ca m-am saturat sa tot aud, chiar si de la mine, ca asa sunt oamenii si ca nu ai ce sa le faci. Mi-e sila de neputinta de a le baga unora in cap anumite idei.
            - Da, dar stii ca fiecare gandeste cum vrea el si cum intelege el viata. Nu trebuie sa te superi pentru asta si nici sa te agiti.
            - Ba da, Ema, pentru ca ei vor ramane in continuare asa daca nu ii certi, nu isi vor vedea defectele.
            - Nu cred ca le observa nici asa, dar lasa-i in pace. Acum nu mai conteaza. Si? ai mai spus ca te-ai gandit la tine?
            - Da, m-am gandit daca ce imi doresc e corect, realizabil, ce cale trebuie sa urmez si cum sa ma port.
            - Si? ai ajuns la vreo concluzie?
            - Da, la mai multe, dar momentul asta s-a schimbat un pic situatia. Am decis sa fiu un pic mai egoist, sa imi vad de treaba mea pe viitor si sa vad cum fac sa repun zambetul ala de care vorbeai tu acolo unde ii este locul, dar cred ca voi renunta partial la partea cu egoismul. Cum as putea sa ma port asa cand in fata mea esti tu? m-as simti jenat sa fiu asa in preajma ta, cred ca oricum am facut asta involuntar pana acum, imi pare rau pentru asta.
            - Nu-i nimic, fiecare avem nevoie de socul nostru pentru a putea deschide ochii.
            - Spuneai si tu ceva de anumite amintiri mai urate. Ai reusit sa treci peste ele?
            - Cred ca da. De cand am plecat m-am gandit tot timpul numai daca am facut o greseala sau nu...in fiecare moment am facut asta, nimic din trecut nu a reusit sa treaca peste asta, ceea ce inseamna ca prezentul meu a devenit mai puternic decat trecutul...cred ca asta e un semn bun.
            - Trebuie sa fie...ce zici sa mergem impreuna la festivalul ala?
            - Nici nu aveam de gand altfel..o sa iti pozez fiecare miscare acolo, o sa fie un adevarat chin..
            - Cred ca m-am obisnuit deja..incepe sa imi placa.


            Totul lucreaza ciudat in jur, totul este haos. Sa incerci sa organizezi si sa incerci sa anticipezi anumite miscari e o prostie. Bucuria sta in surpriza momentului si de cum reusim sa privim situatiile..pana la urma cu totii o sa murim..de unde fuga asta spre atatea lucruri fara sens..like-uri, bani, aroganta etc. Ne ademenim unii pe altii intr-o groapa din care nu putem iesi si apoi ne intrebam ce am facut sa meritam asta..cand totul poate fi atat de simplu. Uneori trebuie doar sa privesti in jur...iti vei da seama ce este de facut.

Corespondenta - part II - 6

        Buna Ema,



         M-am gandit toata ziua la ce mi-ai scris, nu stiam daca sa iti raspund sau nu, nici macar nu va ajunge la tine, asa ca ce rost ar avea? Si totusi, m-am trezit cu creionul si cu foaia asta de hartie in fata. Nu pot sa spun ca nu imi pare rau ca ai plecat, erai ceva ce m-ar fi scos din toata asta, dar cine te-ar putea invinovati? Ai incercat, dupa cum ai spus si tu, sa imi atragi atentia, numai ca eram cu capul in nori, vise, idei, cosmaruri. Astazi totul a mers prost. Am iesit sa ma dezmeticesc dupa ce ti-am citit scrisoarea si sa imi cumpar o cafea...eu nici macar nu beau cafea, dar de data asta simteam nevoia de un mic restart. Afara a plouat din nou, frigul parca se inteteste, cu toate ca suntem inca in vara. Bineinteles ca prima baltoaca a fost a mea, am nimerit-o din plin, asta a fost primul semn ca astazi nu va merge deloc bine si am decis sa fiu un pic mai atent, doar ca totul in jur incepuse sa ma enerveze..totul era asa gri, iar oamenii astia de care spuneam ca sunt rezervati, au devenit, la randul lor, iritati. Multa lume ce alerga catre nicaieri, intrasem pentru moment si eu in lumea lor si simteam ca trebuie sa ma grabesc spre ceva. M-am linistit repede, inca mai aveam din "marea vacanta", m-am indreptat catre un chiosc de ziare pentru a cumpara ceva care sa faca timpul sa treaca, nu ca as fi inteles ceva de acolo, dar am zis sa incerc. Am pus mana pe cateva reviste mai interesantate si m-am intors in camera...Ti-am citit din nou scrisoarea..
         Imi pare rau, Ema, ca nu am putut sa ies din starea asta, poate ca meritai o companie mai placuta in calatoria ta, dar sper macar ca am inveselit-o cumva, chiar si cu zambetul ala. Nu m-am gandit deloc la ce o sa fie pe viitor, dar adevarul e ca trebuie sa se intample ceva, trebuie sa ridic capul peste tot, dar nu e asa usor. Niciodata nu mi-a placut sa renunt. Am fost obisnuit sa lupt pentru ce imi doresc, iar de fiecare data totul se rezuma la puterile mele, acum nu mai e deloc asa, acum totul incepe parca sa depinda din ce in ce mai putin de mine. Iti spuneam ca sunt optimist, ca stiu ca in final totul se va rezolva si ca vom reusi sa ne gasim toti pacea, dar incep sa uit adevaratul sens. Incep sa nu mai vad nimicurile alea atat de importante si fara el sunt lipsit de puteri, nonsensurile par acum organizate frumos in raft, fiecare la litera potrivita. Totul e asa de normal acum si nimic nu mai poate fi numit "surpriza". Incep sa ma amestec prin ei..
         Ploaia de afara nu ma lasa in pace, in continuare  bate in geam si din cate se pare are de gand sa nu se opreasca prea curand. Camera a devenit plictisitoare fara tine, nu are nici un farmec, televizorul nu are de gand sa porneasca, iar revistele pe care le-am luat sunt bune doar de privit la poze, literele nu se imbina deloc logic. Incerc sa trasez pe tavan urmatoarea miscare, dar nu stiu in ce directie sa ma indrept, totul trebuie sa perfect...cum sa fie perfect, Ema, adevarul e ca inca nu imi pot lua gandul..visele in continuare sunt acolo, doar ca impinse usor catre un colt negru, nu-mi doresc sa moara, dar doresc doar sa ramana acolo, momentan e prea enervant sa le las sa isi faca de cap. Nu am vrut sa fiu nesimtit cat timp am calatorit alaturi de tine, ba chiar mi-ar fi placut sa fie mult mai mult, dar fantomele decid sa apara de fiecare data, ele nu tin cont si nu isi aleg momente, doar apar..
         Oamenii nu pot tine pasul intre ei, Ema...adevarul e ca trebuie sa lasi totul in spate in anumite momente observ ca stii foarte bine asta si ca nu iti este frica sa vezi doar in fata ochilor..eu inca nu reusesc sa fac asta. Vezi tu? eu consider ca tot ce e bun trebuie tinut aproape, dar esti constienta si tu de cum stau lucrurile. Nu pot fi  toate multumite laolalta, trebuie sa te concentrezi pe cele pe care le crezi importante. Eu am batut pasul pe oameni, am crezut ca odata cu ei va veni si linistea aia, ca totul va intra in ritm...dar ei tot alearga catre nicaieri si nu ii pot prinde de la urma, nu mi se pare normal calea pe care decid sa o aleaga, tocmai din acest motiv aleg sa vad un pic pe langa imaginea in sine, sa vad cum funtioneaza toata cursa asta si de unul singur.
         Incerc sa nu iti promit ca voi deveni ceva ce tu imi doresti, sau ca voi face ce tu imi doresti, dar voi incerca sa tin cont de tot ce mi-ai spus. Trebuie sa imi dau seama exact care va fi drumul si daca va fi ales cel bun sau nu, trebuie doar sa nu ma mai fortez impotriva mea...

                                               Drum bun,

                                                    Dante

Corespondenta - partea I - 5

         - S-a lasat frig, Ema..De unde a venit schimbarea asta asa brusca?
         - Ploaie de ieri...iti aduce aminte de ceva? normal ca e racoare. Si oricum aici e mult mai frig decat in alte parti. Va trebui sa te obisnuiesi.
         - Bla bla. Nici acum nu stiu cum m-ai pacalit sa iesim in oras..era asa de cald si bine acolo. Ce ai avut cu noi?
         - Trebuia sa ne punem pe picioare, Dante. Ne molesisem acolo, aveam nevoie de putina actiune.
         - Mda...actiune! nu sa murim de frig..
         - Poti sa taci din gura? uita-te si tu cat de frumos e aici...chiar si asa innorat. E farmecul orasului..ii da un aer aparte.
         - Da! un aer racoros. Ti-am mai spus cat de mult imi place la caldura? Frigul e prea nesigur. Iti da senzatia de singurate...
         - Dar acum nu esti singur. Sunt aici..deci am scapat de o grija, iar cu senzatia de frig, va trebui sa te obisnuiesti, sau sa te inchei macar la geaca. Nu crezi ca ar fi mai bine?
         - Nici gand..nu arata deloc bine incheiata.
         - In cazul asta sa nu te mai aud. Hai sa mergem! am o gramada de poze de facut.
         - Atata timp cat il pastrezi departe de mine e perfect...sau fie, scoate aparatul repede pana nu ma razgandesc. Hai sa terminam odata cu asta.
         - .....
         - Ema?
         - .....
         - Hei...unde ai disparut?..Ema?
         - .....


       



         "Buna dimineata, Dante,


         Iti las aceasta scrisoare penru ca nu imi plac despartirile. Am decis sa plec. Nu stiu daca te va afecta sau nu aceasta rupere, dar sunt sigur ca ai destule pe cap incat sa te mai gandesti si la mine. Ai avut in fiecare seara cosmaruri, insa am decis sa nu mai deschid si eu subiectul, sunt sigura ca esti constient de ele. Am vazut inca din tren cum nu puteai sa te concentrezi pe nimic altceva decat ceea ce se intampla in capul tau si am incercat sa te scot de acolo, stiam din proprie experienta ca ai nevoie de ajutor, insa incercarile mele au trecut de fiecare data pe langa tine. Ti-am vazut in fiecare zi zambetul fals ce incerca sa ascunda tot ceea ce te macina pe dinauntru. Acum cred ca cel mai bine e sa te lupti cu ele, Dante. E singura miscare ce iti ramane la dispozitie. Stiu ca singuratatea te macina usor, dar daca oamenii din jur nu reusesc sa rezoneze cu tine e mai bine sa ramai in capul tau, in zona ta de confort, unde iti poti alege singur deciziile si unde nu poti fi influentat de otrava subtila oferita de anumite vise si sperante. Tu stii cel mai bine, Dante, cum sunt oamenii. Ai vorbit mereu despre ei si in teorie aveai de fiecare data dreptate. Ce te face sa nu actionezi conform acestor idei? Lasa orgoliul, arunca visele otravite undeva in spate, de unde sa nu mai poata reveni sa te bantuie.  Tu esti singurul ce poate sa te scape de tot. Oamenii de obicei nu dau doi bani pe ceea ce simti si crezi, tu mi-ai spus asta. Asa ca de ce sa speri in izbavirea lor cand toti pana acum ti-au demonstrat ca sunt egoisti? Nu vezi ca si acum te impiedici in vorbele lor impletite? Nu ai observat ca nimeni nu e sincer si ca toti ascund idei in cuvintele simple pe care ti le ofera? Offf...Dante...Te privesc acum cat de relaxat dormi. Poate in visul tau, ai nimerit acum pe cineva demn sa iti urmeze gandirea. Ar trebui sa te detasezi de minciuni si trebuie sa vezi dincolo de ceea ce iti doresti tu, mai bine spus trebuie sa filtrezi ceea ce iti doresti in functie de preferintele tale, iar daca ele nu pot fi atinse, mergi mai departe. Nici o persoana care te afunda in tristete, nu trebuie sa stea langa tine. Da-le un branci si spune-le ca nu au ce cauta in viata ta. Fa-ti curaj sa te infrunti, Dante, caci pana la urma te lupti cu tine. Crezi ca merita sa iti sufoci existenta, meditand la vorbe strambe? Multi au impresia ca vad cine esti, si arunca cu pareri goale, insa putini vad ceea ce esti cu adevarat. Nu am apucat sa te cunosc prea bine, dar am observat ceea ce cred eu ca te tine in spate. Scuza-ma daca imi dau cu parerea si nu e una buna, doar ca sper ca asta sa te ajute in vreun fel. Am impresia ca esti blocat in doua idei si habar nu ai cum sa scapi de acolo. Tu spuneai, Dante, ca oamenii sunt de nimic, ca dezamgesc si ca isi vad doar de schemele lor, insa aici exista un razboi pe care il duci singur. In acelasi timp, poate fara sa iti dai seama, le oferi incredere neconditionata. Te legi de anumiti indivizi pe care tu ii consideri importanti si decizi sa le stergi cu buretele fiecare greseala, indiferent cat de tare de afecteaza. Le dai sansa sa se joace cu mintea si sufletul tau, cand tu stii deja ca vor intra zambind si vor iesi cu
rucsacul plin de bucati din tine.
        Am auzit noptile acestea de foarte multe ori numele "Annie", vorbeai tot timpul in somn cu ea. Am evitat sa intru in detalii pentru ca am vazut cat de mult te macini si am incercat ca de fiecare data sa iti iau gandul, uram sa imi tot arunci zambetul ala fals in fata, zambet pe care il consideram extraordinar. Am gandit ca daca falsul zambetului aduce atata lumina in jur, cel adevarat va trebui
sa fie unic, din pacate nu am avut sansa sa il vad, iar razboiul pe care te incapatanezi sa il duci de unul singur, ajunge sa ma atinga si pe mine, iar eu am destule cicatrici pentru a lupta cot la cot cu tine. Mi-as fi dorit sa iti deschizi sufletul in fata mea, insa din ce vad l-ai inchis acum ceva vreme si te incapatanezi sa il pastrezi blocat in continuare, in speranta ca cine detine cheia pentru usa aia
veche, va aparea zambind, te va lua de mana si veti pleca spre orizont. Prostii, Dante...te impiedici de aceleasi buturugi pe care le intampinam cu totii si de care fugim cat de repede putem. Tu esti doar foarte incapatanat ca sa renunti la ceea ce te face fericit, dar gandeste-te, cat de fericit ai fost in ultimul timp? Cand ai aratat lumii ceea ce simti cu adevarat? Viata nu devine va deveni mai usoara, nu astepta la basme, este necesar ca tu sa devii mai puternic, Dante. Sper sa ne revedem in viitor si sa imi spui ca te-am ajutat catusi de putin, sper sa vad sclipirea in ochii tai, sa te vad iesit din mocirla in care te zbati. Nu vreau sa ma judeci ca plec, Dante. Prezenta mea aici nu avea nici un sens, nu te ajuta cu nimic, poate fara mine o sa iti fie mai bine.
        As vrea sa inchei inainte sa te trezesti, insa simt nevoia sa iti mai ofer cateva cuvinte, din inima si sincere, deoarece am simtit ca otrava pe care ai inghitit-o in ultima perioada te tine in loc. Gandesti prea mult, Dante..trebuie sa renunti sa mai analizezi fiecare secunda din situatiile si vorbele pe care le intalnesti, viata e falsa si niciodata nu vei reusi sa afli un adevar chiar daca se leaga sau nu de tine. Fiecare vedem adevarul in felul nostru, iar tu trebuie sa il cauti pe al tau, deoarece nimeni nu iti va oferi o perceptie despre viata care sa se potriveasca in cazul tau. Degeaba citesti, asculti si pui in aplicare, daca nu te asculti pe tine. Crezi ca toate cartile, toate vorbele si toate sfaturile cunosc cu adevarat ce in in sufletul tau? Crezi ca te vor directiona spre ceea ce iti doresti cu adevarat? Din motivul asta nu vreau sa imi asculti nici mie vorbele, vreau doar sa alegi ceea ce crezi ca in situatia ta va ajuta si sa aplici asta cat mai repede. Elibereaza-ti mintea, exact cum ai facut-o acum cateva seri in pub-ul ala, atunci am vazut o speranta si am inceput sa cred in salvarea ta. Primeste inapoi tot ce iti doresti si mergi in directia aia, sunt sigura ca vei ajungi la linia de final, cu sau fara mine, cu sau
fara ei.
        Trebuie sa plec, Dante, te vei trezi in curand, vreau sa fii singur si sa te gandesti la tot ce urmeaza sa faci.

                                              Cu drag,

                                                          Ema"