- S-a lasat frig, Ema..De unde a venit schimbarea asta asa brusca?
- Ploaie de ieri...iti aduce aminte de ceva? normal ca e racoare. Si oricum aici e mult mai frig decat in alte parti. Va trebui sa te obisnuiesi.
- Bla bla. Nici acum nu stiu cum m-ai pacalit sa iesim in oras..era asa de cald si bine acolo. Ce ai avut cu noi?
- Trebuia sa ne punem pe picioare, Dante. Ne molesisem acolo, aveam nevoie de putina actiune.
- Mda...actiune! nu sa murim de frig..
- Poti sa taci din gura? uita-te si tu cat de frumos e aici...chiar si asa innorat. E farmecul orasului..ii da un aer aparte.
- Da! un aer racoros. Ti-am mai spus cat de mult imi place la caldura? Frigul e prea nesigur. Iti da senzatia de singurate...
- Dar acum nu esti singur. Sunt aici..deci am scapat de o grija, iar cu senzatia de frig, va trebui sa te obisnuiesti, sau sa te inchei macar la geaca. Nu crezi ca ar fi mai bine?
- Nici gand..nu arata deloc bine incheiata.
- In cazul asta sa nu te mai aud. Hai sa mergem! am o gramada de poze de facut.
- Atata timp cat il pastrezi departe de mine e perfect...sau fie, scoate aparatul repede pana nu ma razgandesc. Hai sa terminam odata cu asta.
- .....
- Ema?
- .....
- Hei...unde ai disparut?..Ema?
- .....
"Buna dimineata, Dante,
Iti las aceasta scrisoare penru ca nu imi plac despartirile. Am decis sa plec. Nu stiu daca te va afecta sau nu aceasta rupere, dar sunt sigur ca ai destule pe cap incat sa te mai gandesti si la mine. Ai avut in fiecare seara cosmaruri, insa am decis sa nu mai deschid si eu subiectul, sunt sigura ca esti constient de ele. Am vazut inca din tren cum nu puteai sa te concentrezi pe nimic altceva decat ceea ce se intampla in capul tau si am incercat sa te scot de acolo, stiam din proprie experienta ca ai nevoie de ajutor, insa incercarile mele au trecut de fiecare data pe langa tine. Ti-am vazut in fiecare zi zambetul fals ce incerca sa ascunda tot ceea ce te macina pe dinauntru. Acum cred ca cel mai bine e sa te lupti cu ele, Dante. E singura miscare ce iti ramane la dispozitie. Stiu ca singuratatea te macina usor, dar daca oamenii din jur nu reusesc sa rezoneze cu tine e mai bine sa ramai in capul tau, in zona ta de confort, unde iti poti alege singur deciziile si unde nu poti fi influentat de otrava subtila oferita de anumite vise si sperante. Tu stii cel mai bine, Dante, cum sunt oamenii. Ai vorbit mereu despre ei si in teorie aveai de fiecare data dreptate. Ce te face sa nu actionezi conform acestor idei? Lasa orgoliul, arunca visele otravite undeva in spate, de unde sa nu mai poata reveni sa te bantuie. Tu esti singurul ce poate sa te scape de tot. Oamenii de obicei nu dau doi bani pe ceea ce simti si crezi, tu mi-ai spus asta. Asa ca de ce sa speri in izbavirea lor cand toti pana acum ti-au demonstrat ca sunt egoisti? Nu vezi ca si acum te impiedici in vorbele lor impletite? Nu ai observat ca nimeni nu e sincer si ca toti ascund idei in cuvintele simple pe care ti le ofera? Offf...Dante...Te privesc acum cat de relaxat dormi. Poate in visul tau, ai nimerit acum pe cineva demn sa iti urmeze gandirea. Ar trebui sa te detasezi de minciuni si trebuie sa vezi dincolo de ceea ce iti doresti tu, mai bine spus trebuie sa filtrezi ceea ce iti doresti in functie de preferintele tale, iar daca ele nu pot fi atinse, mergi mai departe. Nici o persoana care te afunda in tristete, nu trebuie sa stea langa tine. Da-le un branci si spune-le ca nu au ce cauta in viata ta. Fa-ti curaj sa te infrunti, Dante, caci pana la urma te lupti cu tine. Crezi ca merita sa iti sufoci existenta, meditand la vorbe strambe? Multi au impresia ca vad cine esti, si arunca cu pareri goale, insa putini vad ceea ce esti cu adevarat. Nu am apucat sa te cunosc prea bine, dar am observat ceea ce cred eu ca te tine in spate. Scuza-ma daca imi dau cu parerea si nu e una buna, doar ca sper ca asta sa te ajute in vreun fel. Am impresia ca esti blocat in doua idei si habar nu ai cum sa scapi de acolo. Tu spuneai, Dante, ca oamenii sunt de nimic, ca dezamgesc si ca isi vad doar de schemele lor, insa aici exista un razboi pe care il duci singur. In acelasi timp, poate fara sa iti dai seama, le oferi incredere neconditionata. Te legi de anumiti indivizi pe care tu ii consideri importanti si decizi sa le stergi cu buretele fiecare greseala, indiferent cat de tare de afecteaza. Le dai sansa sa se joace cu mintea si sufletul tau, cand tu stii deja ca vor intra zambind si vor iesi cu
rucsacul plin de bucati din tine.
Am auzit noptile acestea de foarte multe ori numele "Annie", vorbeai tot timpul in somn cu ea. Am evitat sa intru in detalii pentru ca am vazut cat de mult te macini si am incercat ca de fiecare data sa iti iau gandul, uram sa imi tot arunci zambetul ala fals in fata, zambet pe care il consideram extraordinar. Am gandit ca daca falsul zambetului aduce atata lumina in jur, cel adevarat va trebui
sa fie unic, din pacate nu am avut sansa sa il vad, iar razboiul pe care te incapatanezi sa il duci de unul singur, ajunge sa ma atinga si pe mine, iar eu am destule cicatrici pentru a lupta cot la cot cu tine. Mi-as fi dorit sa iti deschizi sufletul in fata mea, insa din ce vad l-ai inchis acum ceva vreme si te incapatanezi sa il pastrezi blocat in continuare, in speranta ca cine detine cheia pentru usa aia
veche, va aparea zambind, te va lua de mana si veti pleca spre orizont. Prostii, Dante...te impiedici de aceleasi buturugi pe care le intampinam cu totii si de care fugim cat de repede putem. Tu esti doar foarte incapatanat ca sa renunti la ceea ce te face fericit, dar gandeste-te, cat de fericit ai fost in ultimul timp? Cand ai aratat lumii ceea ce simti cu adevarat? Viata nu devine va deveni mai usoara, nu astepta la basme, este necesar ca tu sa devii mai puternic, Dante. Sper sa ne revedem in viitor si sa imi spui ca te-am ajutat catusi de putin, sper sa vad sclipirea in ochii tai, sa te vad iesit din mocirla in care te zbati. Nu vreau sa ma judeci ca plec, Dante. Prezenta mea aici nu avea nici un sens, nu te ajuta cu nimic, poate fara mine o sa iti fie mai bine.
As vrea sa inchei inainte sa te trezesti, insa simt nevoia sa iti mai ofer cateva cuvinte, din inima si sincere, deoarece am simtit ca otrava pe care ai inghitit-o in ultima perioada te tine in loc. Gandesti prea mult, Dante..trebuie sa renunti sa mai analizezi fiecare secunda din situatiile si vorbele pe care le intalnesti, viata e falsa si niciodata nu vei reusi sa afli un adevar chiar daca se leaga sau nu de tine. Fiecare vedem adevarul in felul nostru, iar tu trebuie sa il cauti pe al tau, deoarece nimeni nu iti va oferi o perceptie despre viata care sa se potriveasca in cazul tau. Degeaba citesti, asculti si pui in aplicare, daca nu te asculti pe tine. Crezi ca toate cartile, toate vorbele si toate sfaturile cunosc cu adevarat ce in in sufletul tau? Crezi ca te vor directiona spre ceea ce iti doresti cu adevarat? Din motivul asta nu vreau sa imi asculti nici mie vorbele, vreau doar sa alegi ceea ce crezi ca in situatia ta va ajuta si sa aplici asta cat mai repede. Elibereaza-ti mintea, exact cum ai facut-o acum cateva seri in pub-ul ala, atunci am vazut o speranta si am inceput sa cred in salvarea ta. Primeste inapoi tot ce iti doresti si mergi in directia aia, sunt sigura ca vei ajungi la linia de final, cu sau fara mine, cu sau
fara ei.
Trebuie sa plec, Dante, te vei trezi in curand, vreau sa fii singur si sa te gandesti la tot ce urmeaza sa faci.
Cu drag,
Ema"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu