Buna Ema,
M-am gandit toata ziua la ce mi-ai scris, nu stiam daca sa iti raspund sau nu, nici macar nu va ajunge la tine, asa ca ce rost ar avea? Si totusi, m-am trezit cu creionul si cu foaia asta de hartie in fata. Nu pot sa spun ca nu imi pare rau ca ai plecat, erai ceva ce m-ar fi scos din toata asta, dar cine te-ar putea invinovati? Ai incercat, dupa cum ai spus si tu, sa imi atragi atentia, numai ca eram cu capul in nori, vise, idei, cosmaruri. Astazi totul a mers prost. Am iesit sa ma dezmeticesc dupa ce ti-am citit scrisoarea si sa imi cumpar o cafea...eu nici macar nu beau cafea, dar de data asta simteam nevoia de un mic restart. Afara a plouat din nou, frigul parca se inteteste, cu toate ca suntem inca in vara. Bineinteles ca prima baltoaca a fost a mea, am nimerit-o din plin, asta a fost primul semn ca astazi nu va merge deloc bine si am decis sa fiu un pic mai atent, doar ca totul in jur incepuse sa ma enerveze..totul era asa gri, iar oamenii astia de care spuneam ca sunt rezervati, au devenit, la randul lor, iritati. Multa lume ce alerga catre nicaieri, intrasem pentru moment si eu in lumea lor si simteam ca trebuie sa ma grabesc spre ceva. M-am linistit repede, inca mai aveam din "marea vacanta", m-am indreptat catre un chiosc de ziare pentru a cumpara ceva care sa faca timpul sa treaca, nu ca as fi inteles ceva de acolo, dar am zis sa incerc. Am pus mana pe cateva reviste mai interesantate si m-am intors in camera...Ti-am citit din nou scrisoarea..
Imi pare rau, Ema, ca nu am putut sa ies din starea asta, poate ca meritai o companie mai placuta in calatoria ta, dar sper macar ca am inveselit-o cumva, chiar si cu zambetul ala. Nu m-am gandit deloc la ce o sa fie pe viitor, dar adevarul e ca trebuie sa se intample ceva, trebuie sa ridic capul peste tot, dar nu e asa usor. Niciodata nu mi-a placut sa renunt. Am fost obisnuit sa lupt pentru ce imi doresc, iar de fiecare data totul se rezuma la puterile mele, acum nu mai e deloc asa, acum totul incepe parca sa depinda din ce in ce mai putin de mine. Iti spuneam ca sunt optimist, ca stiu ca in final totul se va rezolva si ca vom reusi sa ne gasim toti pacea, dar incep sa uit adevaratul sens. Incep sa nu mai vad nimicurile alea atat de importante si fara el sunt lipsit de puteri, nonsensurile par acum organizate frumos in raft, fiecare la litera potrivita. Totul e asa de normal acum si nimic nu mai poate fi numit "surpriza". Incep sa ma amestec prin ei..
Ploaia de afara nu ma lasa in pace, in continuare bate in geam si din cate se pare are de gand sa nu se opreasca prea curand. Camera a devenit plictisitoare fara tine, nu are nici un farmec, televizorul nu are de gand sa porneasca, iar revistele pe care le-am luat sunt bune doar de privit la poze, literele nu se imbina deloc logic. Incerc sa trasez pe tavan urmatoarea miscare, dar nu stiu in ce directie sa ma indrept, totul trebuie sa perfect...cum sa fie perfect, Ema, adevarul e ca inca nu imi pot lua gandul..visele in continuare sunt acolo, doar ca impinse usor catre un colt negru, nu-mi doresc sa moara, dar doresc doar sa ramana acolo, momentan e prea enervant sa le las sa isi faca de cap. Nu am vrut sa fiu nesimtit cat timp am calatorit alaturi de tine, ba chiar mi-ar fi placut sa fie mult mai mult, dar fantomele decid sa apara de fiecare data, ele nu tin cont si nu isi aleg momente, doar apar..
Oamenii nu pot tine pasul intre ei, Ema...adevarul e ca trebuie sa lasi totul in spate in anumite momente observ ca stii foarte bine asta si ca nu iti este frica sa vezi doar in fata ochilor..eu inca nu reusesc sa fac asta. Vezi tu? eu consider ca tot ce e bun trebuie tinut aproape, dar esti constienta si tu de cum stau lucrurile. Nu pot fi toate multumite laolalta, trebuie sa te concentrezi pe cele pe care le crezi importante. Eu am batut pasul pe oameni, am crezut ca odata cu ei va veni si linistea aia, ca totul va intra in ritm...dar ei tot alearga catre nicaieri si nu ii pot prinde de la urma, nu mi se pare normal calea pe care decid sa o aleaga, tocmai din acest motiv aleg sa vad un pic pe langa imaginea in sine, sa vad cum funtioneaza toata cursa asta si de unul singur.
Incerc sa nu iti promit ca voi deveni ceva ce tu imi doresti, sau ca voi face ce tu imi doresti, dar voi incerca sa tin cont de tot ce mi-ai spus. Trebuie sa imi dau seama exact care va fi drumul si daca va fi ales cel bun sau nu, trebuie doar sa nu ma mai fortez impotriva mea...
Drum bun,
Dante
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu