Hei Ema,
Revin la tine cu cateva randuri, ma plictisesc intr-un tren spre alta parte si simteam nevoia sa comunic cu cineva. M-am trezit un pic in ultimul timp, am vazut ca dupa o zi proasta vine una buna si apoi din nou una proasta si tot asa. Am observat cat de simplu e sa ignori momentele bune si ca e la fel de simplu sa te focusezi pe ce e mai rau. Incep sa urmez calea spre mine cu o oarecare teama fata de ce as putea gasi acolo, dar hotarat sa cotrobai un pic prin cos. E mai simplu acum, fantomele incep sa apara din ce in ce mai rar si sunt inlocuite usor de amintiri si vise despre unele locuri verzi si oameni zambitori. A inceput sa imi pese tot mai putin de problemele pe care le vad in jur, probleme cotidiene care ne arunca in starea de iritare, invat pas cu pas sa imi pese mai putin de ce se intamla pe langa mine si cu toate ca stiu ca nu e neaparat ok, se simte excelent. Am uitat cand a fost ultima oara cand am refuzat ceva oferit pentru simplu fapt ca nu e indeajuns de bun pentru mine, revin la indiferenta care ma protejeaza in fata unor posibile dezamagiri.
Am decis sa merg spre Letonia, era o mare dilema daca sa merg spre sud sau sa vizitez Letonia si Estonia, am hotarat ca daca sunt aici sa incerc sa vad cat mai mult, nu se stie cand voi mai avea ocazia si asa poate voi reusi sa inving si fantomele. Voiam neaparat sa iti povestesc despre un om care m-a marcat acum doua zile, era un batranel cu o pancarda in engleza care milita pentru pacea interioara. Nu am putut sa ma abtin sa nu intru in vorba cu el, mi s-a parut prea interesant. Mi-a spus ca este un veteran al razboiului din Vietnam si ca a hotarat dupa traumele pe care le-a avut acolo ca nimic nu e mai important decat sa simti ca traiesti. Spunea ca intr-un fel morbid duce lipsa acelor momente, atunci stia ca traieste, insa cand s-a intors acasa totul parea lipsit de sens. Nu suporta sa vada cum oamenii in jurul lui se urau pentru bani cand el invata sa ofere si ultima bucata de paine pentru camarazii lui daca era necesar. Cum sa se obisnuiasca sa traiasca printre oameni mincinosi si dezbinati cand ei erau atat de uniti acolo si orice falsitate putea duce la moartea vreunuia. A decis
sa lase tot in urma sa plece si sa uite de toata aceasta fatada. Sa isi ocupe mintea cu lucruri importante pentru a umple lipsa esentei din jur. A spus ca nu ii pasa ca nu are pe nimeni apropiat, se are pe el si ii are pe cei pe care ii inalneste zi de zi, carora le strange mana si carora le vorbeste. Ii ajunge sa priveasca ore in sir in gol peisajele pe care le viziteaza, spunea ca ii ofera o liniste aparte. In final a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata, mi-a ramas intiparita in minte..."Nu suntem prea buni pentru lumea asta, nu suntem prea buni pentru noi.."
..........................
Intre timp usa de la vagon se deschide usor. Deranjat ca nu va mai fi singur, dar curios in acelasi timp sa vada cine ii strica linistea, Dante indreapta privirea spre usa.
- Nu pot sa cred....
- Dante?!
- Care erau sansele Ema? Ar trebui sa iti scoti aparatul si sa iti vezi fata acum, merita imortalizata.
- Dar cum? Unde te duci?
- Tinta principala este Letonia, dar pana acolo voi lasa totul la mana destinului si pana acum se pare ca are grija sa ma tina in priza. Tu? incotro te indrepti?
- Am citit de curand despre un festival ce se tine la un castel din nord, imi scapa acum numele, il am scris in agenda. Nu vreau sa il ratez, o sa imortalizez acolo destule momente frumoase...lasa fata mea de acum, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata, dar nu imi pare rau. Cum au fost ultimele zile? ce ai facut?
- M-am gandit in mare parte..Am mai ramas cateva zile la hotel contempland la ce va urma. Biletul tau de adio mi-a dat serios de gandit si inca am o gramada de intrebari catre mine carora nu le gasesc nici un raspund, dar totul o sa vina pas cu pas, poate acum ma ajuti tu acum sa le gasesc. De ce ai renuntat asa usor, Ema? Aveam nevoie sa insiste cineva..
- Si eu am simtit acelasi lucru, era nevoie ca cineva sa insiste. Tu de ce m-ai lasat sa scap?
- Nu te-am lasat..te-ai furisat miseleste cand dormeam...
- Stii la ce ma refer Dante..
- Da, doar incercam sa evit intrebarea. Mi-a fost greu sa imi iau mintea de la tot ce a fost, nu e ceva ce depinde de alegerea mea, pur si simplu se intampla, se blocheaza mintea pe anumite idei ce se repet continuu si astfel totul in jur se transforma intr-o ceata completa. Spuneam ca era nevoie de cineva care sa insiste. Uite ca destinul decida sa ne intinda o mana,
poate de data asta nu mai trebuie sa lasam totul sa scape asa usor.
- Destin sau coincidenta, nici nu mai conteaza. Imi era dor de zambetul tau tamp. Sper ca de acum inainte sa il vad mai des si sa fie cat mai sincer, nu mi-a placut cand te fortai sa faci asta.
- Cred ca am invatat un pic in ultimulele zile. In primul rand am invatat cat imi lipsea compania ta si momentan totul se concentreaza sa te fac sa ramai aici...bine, nu in vagonul asta vechi...ai inteles ce voiam sa spun..
- Am inteles, copil, stai linistit..acum ca am ajuns in punctul asta, nu am de gand sa plec din nou prea curand...si?..la ce te-ai gandit asa mult zilele astea?
- La tine, la mine si la oameni..la viata si la nimic. Am regretat ca ai plecat fara sa apuc sa iti spun vreun cuvant, nu prea ma descurc sa exprim exact ceea ce gandesc si imi parea rau ca nu am apucat sa iti arat ce gandesc de fapt. M-am gandit cum oamenii vin si pleaca, cum in marea lor majoritate sunt facuti sa calce pe cadavre pentru anumite scopuri, vechea problema.
- Dar asta stiai deja. De ce te tot gandesti la ceva pentru care ai deja un raspuns.
- Pentru ca este raspunsul gresit, pentru ca nu trebuie sa fie asa si pentru ca m-am saturat sa tot aud, chiar si de la mine, ca asa sunt oamenii si ca nu ai ce sa le faci. Mi-e sila de neputinta de a le baga unora in cap anumite idei.
- Da, dar stii ca fiecare gandeste cum vrea el si cum intelege el viata. Nu trebuie sa te superi pentru asta si nici sa te agiti.
- Ba da, Ema, pentru ca ei vor ramane in continuare asa daca nu ii certi, nu isi vor vedea defectele.
- Nu cred ca le observa nici asa, dar lasa-i in pace. Acum nu mai conteaza. Si? ai mai spus ca te-ai gandit la tine?
- Da, m-am gandit daca ce imi doresc e corect, realizabil, ce cale trebuie sa urmez si cum sa ma port.
- Si? ai ajuns la vreo concluzie?
- Da, la mai multe, dar momentul asta s-a schimbat un pic situatia. Am decis sa fiu un pic mai egoist, sa imi vad de treaba mea pe viitor si sa vad cum fac sa repun zambetul ala de care vorbeai tu acolo unde ii este locul, dar cred ca voi renunta partial la partea cu egoismul. Cum as putea sa ma port asa cand in fata mea esti tu? m-as simti jenat sa fiu asa in preajma ta, cred ca oricum am facut asta involuntar pana acum, imi pare rau pentru asta.
- Nu-i nimic, fiecare avem nevoie de socul nostru pentru a putea deschide ochii.
- Spuneai si tu ceva de anumite amintiri mai urate. Ai reusit sa treci peste ele?
- Cred ca da. De cand am plecat m-am gandit tot timpul numai daca am facut o greseala sau nu...in fiecare moment am facut asta, nimic din trecut nu a reusit sa treaca peste asta, ceea ce inseamna ca prezentul meu a devenit mai puternic decat trecutul...cred ca asta e un semn bun.
- Trebuie sa fie...ce zici sa mergem impreuna la festivalul ala?
- Nici nu aveam de gand altfel..o sa iti pozez fiecare miscare acolo, o sa fie un adevarat chin..
- Cred ca m-am obisnuit deja..incepe sa imi placa.
Totul lucreaza ciudat in jur, totul este haos. Sa incerci sa organizezi si sa incerci sa anticipezi anumite miscari e o prostie. Bucuria sta in surpriza momentului si de cum reusim sa privim situatiile..pana la urma cu totii o sa murim..de unde fuga asta spre atatea lucruri fara sens..like-uri, bani, aroganta etc. Ne ademenim unii pe altii intr-o groapa din care nu putem iesi si apoi ne intrebam ce am facut sa meritam asta..cand totul poate fi atat de simplu. Uneori trebuie doar sa privesti in jur...iti vei da seama ce este de facut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu