Imaginarium - part II - 5

          Am continuat pe un drum ciudat. O carare ce urca spre deal, plina de noroi ce ingreuna inaintarea. Noaptea inca poarta intunericul pe post de haina si copacii astia prind viata bolborosind sunete ciudate. Pare pustiu aici si nu este nimeni in jur cu care sa schimb o vorba sau pe care sa imping vitejeste de la spate spre o calatorie unica. Nici vremea nu pare sa fie mai prietenoasa..vantul mi-a inghetat fata, nu stiu de unde a aparut. Imi aduc aminte de adieri placute, de copaci infloriti si verde aprins. De ce sa bati atata drum prin haosul asta? si pentru ce..? Imi aduc aminte de centru si de tot ce caprioara povestea si stiu ca fac asta cu un motiv. Poate va fi in stare sa imi explice drumul spre iesire bufnita ce rezista eroic in mediul asta. Nu ma mai mira daca ar putea vorbi, padurea asta mi-a aratat multe si sunt sigur ca am vazut doar o mica parte din ce imi poate dezvalui. Ma indrept timid spre copacul pe care se odihneste si intru in vorba.
       
          - Hei..ma poti ajuta? Am nevoie de cateva indicatii.
          - Cateva? Cred ca glumesti..Te-ai ratacit de tot si habar nu ai incotro sa te indrepti. E prea frig pentru tine aici Dante?
          - Se pare ca toata lumea pe aici imi stie numele si nu toti sunt atat de draguti.
          - Nu toti sunt atat de incantati ca te vad cum alergi spre ceea ce visezi. De ce ar trebui sa imi pese mie ce faci tu. Nici nu ma cunosti si te astepti sa iti ascult bla bla bla-urile.
          - Ai putea fi macar politicoasa...
          - As putea, daca ti-ai castiga dreptul asta. Asa ca..sa te vad. Cu ce ai putea sa ma convingi sa te ajut?
          - De ce trebuie sa fie asa? De ce nu ma poti ajuta pur si simplu? asa scapi si mai repede de mine.
          - Trebuie sa castig si eu ceva din asta. Deja am pierdut din timpul meu pretios, asa ca de acum totul se plateste.
          - Iti promit ca te voi face sa vezi ce e in afara. Sunt sigur ca nu ai vazut nimic din ce e mai departe de aici. Nu imi imaginez cum ai putea altfel sta in vantul asta. Refuz sa cred ca preferi sa stai aici decat sa iesi din locul asta blestemat. Esti prima vietate pe care o vad aici si sunt sigur ca vei fi si ultima. Ce te tine aici?
          - Hmmm...dar pe tine ce te aduce aici? Uite inca un nebun ce prefera sa stea prin vant si copaci uscati.
          - Sunt doar in trecere..asta daca ma vei ajuta, altfel o sa fim doi nebuni..inghetati de tot.
          - Tocmai ce spuneai ca habar nu am cum sa parasesc locul..ca ma vei ajuta tu. Cum sa te ajut daca nu am iesit niciodata de aici. Am intors capul de cateva ori, dar mi-a fost prea frica sa plec. Adevarul e ca urasc vantul, dar e mult mai puternic decat mine. Cum sa zbor de aici? Sunt sigura ca ma va dobori.
          - Si eu sunt sigur ca ma poti ajuta! Undeva in adancul tau cunosti toata zona asta, nu incape indoiala ca tu stii iesirea, tot ce trebuie sa faci e sa iti doresti sa parasesti secul asta de aici. Iti simt amintirile din alte dimensiuni, vad cum le-ai ascuns in spatele unei minti ce a uitat de multa vreme sa mai priveasca spre campia verde pe care o doreste. Spune-mi, draga bufnita, iti aduci aminte cum
zburai cu placere spre fericire fara sa pui intrebari? De ce te-ai lasat prada timpului? cand ai de gand sa te intorci in lumea de care te-ai rupt fara nici o explicatie?
          - Imi pui atatea intrebari si nu vei primi raspuns la nici una. Daca tu ma cunosteai altfel va trebui sa te dezamagesc si sa iti spun ca habar nu am despre ce vorbesti. Nu ma regasesc deloc in asa zisele amintiri ale tale despre mine. Nu am de gand sa plec de aici. Pentru mine tot ce spui e strain, iar compania e o notiune necunoscuta.
          - Nimeni nu trebuie sa fie asa. Stiu, o sa imi spui ca te complaci asa. Ca nu ai nevoie de nimeni si nimic, si ca tu te vei descurca de bine pierduta in mintea ta. Eu unul imi aduc aminte de dorinte si vise, pe care toti le avem. Mi se pare ciudat sa imi spui acum ca nici macar nu iti mai doresti cuibul tau in care sa vezi anii cum trec prin fata ta. Ai crescut si i-ai urmarit pe toti pana te-ai impiedicat
si ai ajuns in locul asta care iti mananca fiecare strop de energie. Ti-ai pierdut politetea, frumusetea si bunatatea in urma. Le-ai inchis intr-o cutie si ai aruncat cheia sa fii sigura ca nu vei mai ajunge acolo. Apoi te-ai scuturat de amintiri si ai poposit pe creanga asta uscata ramanand cu ochii atintiti spre orizont. Trezeste-te te rog si hai alaturi de mine sa vezi soarele.
          - Imi aduc aminte vag despre un obiect pe care oamenii il numeau simplu soare. Nu e pentru mine. Spui ca m-am transformat, dar poate asa am fost intotdeauna. Nu-mi pasa ca nu am politete. Nici nu ma intereseaza sa ofer bunatatea celor din jur. Nu-mi pasa ca te vei rataci si vei pierde timp aiurea pe drum. E strict decizia ta ce vei face in continuare si ce drum vei alege.
          - Am venit cu incredere spre tine crezand in sinceritate si in suflete, cum o fac intotdeauna. M-am aruncat pe drumul asta stiind ca in momentul in care ma voi pierde vei fi aici sa ma indrumi, dar uit de fiecare data ca nimeni nu da doi bani pe ce e necesar pentru cel din jur. Povesti si sfaturi aruncate de muritori in fata altor muritor pentru a se crede nemuritori...
          - Imi pare rau sa te dezamagesc. Te voi privi din urma cum iti urmezi visul, oricat de mult nu reusesc sa il inteleg. Iti urez sa gasesti acolo tot ceea ce cauti, cu toate ca eu nu cred asta. Drum bun...oricare ar fi acela..

          Portiunea asta de drum a devenit foarte intunecata. Copaci inalti plini de frunze acopera cerul, iar razele lunii isi fac cu greu loc prin bolta asta naturala. Inima imi bate in continuare cu putere datorita entuziasmului si picioarele inca sunt pline de energie. Momentele urate vin si trec, asta aud vajaind in urecechi tot timpul. Realizez ca nu doar visul legat de centrul locului ma face sa insist in continuare, de fapt, experienta de pana acum mi se pare foarte interesanta..fie ca a fost buna sau rea, dar bun sau rau nu exista, bun sau rau e ceva ce am inventat noi, oamenii simpli, pentru a cataloga anumite trairi. Din nou, in departare apar ochi sticlosi ce imi urmaresc fiecare miscare, ochi ce se apropie incet. Sunt nerabdator sa aflu povestea acestora. I-am visat de cateva ori, dar de fiecare data ma trezeam inainte sa apuc sa le deslusesc tainele. Sigur se indreapta spre mine. Se pare ca sunt ca un magnet pentru sufletele ce se odihnesc sau sunt ratacite pe aici.

          - Buna dragule..
          - Buna..
     
          Usor, din departare, se apropie un bulgare de foc, o vulpe cu blana de un portocaliu aprins, cu ochii verzi, pasind elegant pe razele lunii ca faceau cararea vizibila.

          - Tu cine esti?
          - Hei, dar cum nu ma recunosti? Ava sunt. Cea care trebuie sa te scoata din incurcatura asta. Nu iti aduci aminte? Ma strigai continuu pana acum ceva vreme. M-am hotarat sa ies din vizunea mea si sa iti arat pe ce cale sa mergi mai departe.
          - Nu imi aduc aminte de tine.
          - O...dar tu nu iti aduci aminte de nimeni. Nu e prima oara cand ajungi aici. Cu totii te cunoastem, iar tu ai de fiecare data din ce in ce mai putine amintiri. Iti place locul asta sau cel putin iti placea inainte sa fii infrant de curiozitate, cel mai mare pacat al tau, si sa fugi spre ceea iti imaginai tu in noptile in care plictisit de fiecare dintre noi te retrageai in casuta din copac. Mereu ai fost un copil
capricios.
          - Auzi? Ava sau cum te-o chema. Am impresia ca iti joci rolul foarte bine. O noua piedica spre ceea ce imi doresc. Trebuie sa recunosc ca esti mult mai credibila decat ce am intalnit pana acum. Nu la fel de amara ca ultima aparitie, dar cu siguranta foarte serioasa in a-si duce munca la bun sfarsit.
          - Si cu toate acestea, tu m-ai chemat. Ai strigat seri la rand catre ferestre pe care le credeai inchise, dar tu ai incercat indiferent de cate sanse credeai ca ai. Mereu ti-a placut sa crezi in basme, mereu ai spus ca locul tau nu e aici, dar locul tau pare ca nu exista, Dante...Nimeni nu te poate opri din alergat.
          - Am acelasi sentiment pe care l=am intalnit pana acum. Sentiment de familial, sentiment pe care il pierd in prima secunda cu care ma indepartez de voi, uit totul. E o vraja cu care faceti totul sa para atat de cunoscut...sunt sigur. Trebuie doar sa invat cum sa scap.
          - Asta crezi? Si ce se intampla cu noptile pierdute alaturi de mine in intunericul padurii. Ce se intampla cu plimbarile prin verdele campiilor din apropiere si cum ramane cu toate proiectiile mintii tale? Crezi ca vei putea scapa vreodata de ele. Poti pacali pe oricine, chiar si pe tine o perioada, dar in final te vei lovi de ele.
          - Poate in final se vor risipi. Timpul isi asterne praful peste absolut orice. In final vor fi uitat, de fapt, cu totii vom fi uitati, absolut orice va fi uitat. Nu vreau raman aici Ava...crede-ma. Oricat de mult am sperat sa ajung in partea asta, nu pot ramane. O sa ajungem sa ne scoatem ochii pentru ca suntem prea fericiti si linistiti. Ne vom lua la harta pentru ca suntem prea tacuti si totusi atat de agitati
in propriile minti.
          - Nu te inteleg Dante. Habar nu am ce e in mintea ta. Cine te mai poate intelege? Ramai aici! De ce crezi ca e asa urgent sa ajungi in centru? De ce sa alergi catre nicaieri de teama ca te vei plictisi aici? Tie orice ti se pare efemer, asa  ca de ce sa cauti ceva in care nu crezi?
          - Tind sa cred ca e natura mea. Ma gandesc ca dupa tot drumul batut pana acum merit sa cunosc adevarul. Merit sa vad ce se ascunde in magicul centru. Poate fi rau sau poate iesi bine si din moment ce am am luat decizia sa vin aici, nu voi pierde timp pe drum. Nu ma vei intelegi...nici tu si nici toti cei ce privesc cu ochi tulburi. Poate nici eu nu voi reusi sa inteleg in anumite momente, dar stiu ca trebuie sa ma
duc acolo. Simt o chemare careia nu ma pot impotrivi.
          - Ramai aici Dante. Incet, te vor transforma in piatra. Nu-mi plac pietrele...adu-ti aminte ca nici tie nu iti plac.
          - Cine ma va transforma? Ava ce tot vorbesti?
          - Cei din gradina zooligica urmaresc fiecare pas. Sunt cu ochii in patru si au de gand sa ne inchida pe fiecare in parte in celule separate, apoi sa faca o atractie din tot locul asta. Ramai cu mine sa luptam impotriva lor, iar daca vom pierde vom fugi oriunde ne dorim...Paris..Praga...Londra...o lume intreaga ne-ar sta la picioare. Oricum ar fi vom castiga...doar ramai...te rog pentru ultima oara.
          - Imi pare rau...habar nu ai..
          - Sper sa te descurci Dante...drum bun...ar putea fi ultima oara cand ne vedem...
       
          Amintirile adunate pana acum in padurea asta ciudata imi zvacnesc puternic in creier, dar nu imi impiedica picioarele sa functioneze automat la pas. Nu as fi vrut sa plec de langa Ava, nu as vrea sa fiu nevoit sa plec de nicaieri. Trebuie sa ne gasim linistea, nu? NU! nu inainte de a afla ce se afla acolo. Nu inainte de a cunoaste infinitul, extremul si nemarginitul. Nu am reusit sa imi dau seama daca Ava era in realitate o piedica ce avea un plan bine pus la punct sau pur si simplu una din cei putini in care inca mai sper, dar oricum nu mai conta...nu aveam de gand sa tin cont de parerea ei orice mi-ar fi spus si mai mult de atat nu eram pregatit sa fiu prins in lanturi de regulile umanitatii...vezi tu? mie nu imi pasa cat de mult praf se poate aduna, nu plang dupa constructii futuristice inutile si nu imi doresc nimic mai mult decat ceea ce imi trebuie. Nu puteam ramane aici. Nu vreau sa muncesc pentru a construi un singur loc la perfectie, mai degraba prefer sa ma simt bine pe camp alaturi de dragele dalii, oferind recunostinta si respect oricarui lucru din jur. Prefer sa privesc si sa imbratisesz galbenul din jur decat sa alerg in maroul lor...dar asta nu cred ca mai e decizia mea. Tot ce ramane de facut este sa mergi inainte.oricum, oricand....oriunde.
          Padurea asta devine din ce in ce mai ciudata, iar asteptarile mele cresc proportional. Atat de multe trairi cunoscute adunate la un loc imi provoaca ameteala. Nu imi aduc aminte de ele cu toate ca le cunosc atat de bine...sunt sigur ca la capat voi ajunge sa inteleg, dar pana atunci e un drum foarte, foarte lung...