M-am plictisit repede de cei doi din fata..vorbitorii de engleza au jucat tot drumul carti pe bani si se certau din cinci in cinci minute pe asta, am crezut ca va fi un drum in care voi afla multe si voi conversa tot timpul cu ei, insa nu am putut sa le scot din cap banii de la joc. Credeam ca sunt prieteni, insa aparentele aratau ca si cum ar fi in stare sa scoata cutitele din secunda in secunda unul la celalalt.Ciudat mod de a petrece timpul cu cineva. Au intrat de doua ore in Lituania, si in urma cu cateva statii langa ei s-a asezat si o tipa, nici ea nu parea de prin partile astea, iar eu, rusinat de insistenta cu care cei doi din fata se holbau la ea, am decis sa incerc cateva cuvinte in engleza, numai ca accentul m-a dat de gol si spre marea mea surprindere Ema, caci asa se numea, era romanca, asa ca am inceput sa vorbim intre noi lasandu-i pe cei doi cartofori in lumea lor, numai ca acum nu mai aveam impresia ca vor scoate cutitele sa se linseze intre ei, ci dupa privirea lor, aveam in minte doar ca vor sari impreuna pe mine.
Ema era o tipa draguta, foarte desteapta si amuzanta. A luat o pauza de la studii si a pornit in Europa pentru a completa un proiect personal legat de fotografie, fiind innebunita de a imortaliza oameni si locuri.Spunea ca e plictisita de rutina de acasa si ca isi doreste sa cunoasta si sa
experimenteze mai mult decat colivia in care s-a nascut. A crescut in Bucuresti si a urat locul ala din prima vacanta petrecuta in integral la bunici, spunea ca de cand s-a intors atunci nu a mai putut suporta orasul si oamenii de acolo. Parea sa semene la gandire, insa nu m-am lasat impresionat, am mai facut-o si cu alti roboti si s-a demonstrat a fi doar vorbe aruncate pentru a creea o imagine falsa, pentru a impresiona, asa ca am privit mai intai cu suspiciune vorbele ei, dar am decis sa ii ofer o sansa, sa merg in continuare pe ideea de a taia din incredere pe parcurs. Nu merita sa o etichetez ca un om fals, doar pentru ca altii inaintea ei au demonstrat asta, am promis ca nu ma schimb doar pentru ca cineva a aratat cu degetul in directia mea, oamenii sunt diferiti si am decis ca nu ma voi impiedica de un ciot in drumul meu spre gradina botanica. Ema avea un zambet linistitor, nu era superb, in schimb, era fermecator si daca nu aveam in minte fantomele trecutului ma indragosteam de mult pana acum, am decis totusi sa pastrez o oarecare distanta si sa las lucrurile sa mearga de la sine. Am decis impreuna sa ii lasam pe idiotii aia din fata sa se holbeze in gol si sa coboram la urmatoarea statia, urmand sa continuam calatoria impreuna, sau cel putin o parte din ea, pana cand unul va decide sa mearga pe alt drum, asa ca urmatoarea oprire a fost si ultima cu trenul asta. Am coborat in Pabare, un mic sat din Lituania, foarte cochet si ingrijit si am decis sa ne plimbam pana cand nimerim ceva care sa ne atraga atentia.
- Scoate aparatul ala din ochii mei, te rog, ma faci sa ma simt inghesuit si nu ma pot chinui de fiecare data sa stau la poze.
- Nu te chinui, chiar te rog, urasc falsitatea si asta implica chiar si cand vine vorba de poze..fii tu insuti, asta caut, prefer sa te strambi in toate pozele daca asta inseamna sa fii tu.
- Ce vrei sa zici? Asta iti inspir?
- Nici gand, doar am vrut sa subliniez ca nu imi pasa cum iesi in poze daca esti natural.
- Ce frumos te scuzi, dar e ok, am inteles ideea, de acum incolo o sa gasesc cele mai stupide idei si pozitii de poze, sa vedem cum te ajuta asta pentru proiectul tau.
- Poti sa faci asta, le voi incadra la sectiunea benzi desenate.
- Ha! ai un umor ciudat.
- Si inca nu ai vazut nimic. Dante? Vreau sa te intreb un lucru.
- Te ascult.
- Ce s-a intamplat pana acum?
- Adica?
- Ce ai patit? cum a fost calatoria pana in momentul asta? Te-am vazut inca din tren apasat de ceva, nimeni nu se uita in gol pe un geam atata timp cat ai facut-o tu, fara sa aiba nimic pe suflet.
- Se pare ca nu esti doar un foograf foarte bun. Ai putea citi si oamenii la fel de bine.
- Nu sunt sigura daca asta e, sau ai fost tu prea evident. Am incercat de cateva ori sa te scot din starea aia, dar nimic din ce faceam nu iti atragea privirea, am reusit doar sa atrag ochii celor doi tipi pentru restul drumului..Deci? Ce s-a intamplat?
- Nu prea doresc sa vorbesc despre asta, am avut deja destule discutii cu mine pe tema asta si niciodata nu mi-a facut bine.
- Inteleg, insa nu ai fost niciodata pana acum ascultat de mine.
- In regula, oricum nu am nimic de pierdut. Cum sa iti spun mai simplu?..am avut incredere prea mare in oamenii, asta fiind marea mea problema, si totul a culminat cu inceputul acestei calatorii, am fost dezamagit moment dupa moment si de fiecare data reuseam sa ajung in acel punct pentru a o lua de la capat.Nu am reusit pana acum sa pun stop acestui rollercoaster in care am intrat in ultima perioada. Mi-a placut atat de mult sentimentul in care urca, incat reuseam sa trec fara mari problmele peste momentele in care acesta cobora si de fiecare data cand ajungeam sus credeam ca voi ramane acolo sa privesc imaginea din fata mea, numai ca nenorocita asta de cursa era facuta in asa fel incat sa iti doresti si mai mult, uitand momentele mai putin placute.
- Vorbesti codat si incerc sa inteleg, dar nu sunt sigura ca o fac. Ma gandesc ca e vorba despre o fata sau un prieten bun. Ai spus ca ai fost dezamagit de cineva, deci cred ca asta e singurul motiv.
- Ai dreptate. Am crezut in fantome atat de mult incat si cei din fata mea s-au tranformat in strigoi, de fapt, daca ma gandesc mai bine, acestia au scapat intre timp forma de oameni pe care au luat-o pentru a ma putea atrage in cursa.
- Hmmm..nu iti pot oferi nici un sfat, decat sa lasi totul in spate daca ai pornit pe drumul asta.
- Nici nu incerca sa ma sfatuiesti, te rog, oamenii dau sfaturi de rahat atunci cand nu le pasa si se cred cunoscatori in tot, mai ales cand isi cresc egoismul ca pe propriul copil. Scuza-ma daca par nesimtit, dar imi e sila de sfaturi, am inceput sa cred ca acestea ascund de fapt planuri egoiste.
- Nu esti obligat sa il accepti, incerc sa te inteleg si probabil ai motivele tale sa fii reticient la sfatul meu, sper sa inveti pe parcurs cum sunt si sa ma privesti altfel.
- Nu ma intelege gresit, nu am nimic cu tine, ba mai mult, imi placi, mai ales daca am ales sa merg pe drumul asta cu tine, dar am ranile mele pe care inca nu le pot ascunde si nici nu vreau sa le mai ascund.
- Nu o face, mi-ar placea sa fii cat mai sincer si mai transparent, va trebui sa ne cunoastem daca vom parcurge impreuna drumul asta. Ti-am spus, dupa parerea mea, nimeni nu merita sa iti bati capul, si nici nu vreau sa te vad cu mintea in alta parte cat timp vom calatori. Ma vei plictisi si o sa fug in felul asta.
- Nici gand, Ema, si eu sunt gata sa trec peste tot ce a fost, fantomele m-au eliberat, chiar daca in ultimul moment au crescut in numar si in putere. Oameni ca tine imi arata din cand in cand ca nu trebuie sa ma impotmolesc in nimic.
- Foarte bine, nu stiu daca voi fi cel mai bun partener de calatorie, dar voi incerca sa fiu corect.
- Si sa nu minti, incearca sa nu minti te rog, am inghitit pana acum sute de cuvinte de nu aveau sensul menit. Abia ma cunosti, nu are rost sa ma faci sa cred ca esti cel mai tare om din lume, nu ma incanta asta.
- Nici nu imi doresc asta, nu vreau sa ma privesti ca pe un ideal, vreau doar sa putem sa privim lumea asa cum se cuvine, ca doi parteneri de calatorie, nu ma gandesc sa te impresionez cu altceva decat cu ce sunt. Nu degeaba urasc pozele in care oamenii stau ca la scoala, am si eu trecutul meu in care am patimit de pe urma unor idioti ce incercau sa fie mai mult decat ceea ce erau. Asta e si motivul principal pentru care am ales sa fac pauza asta. Am decis sa cunosc oameni noi, oameni care nu au de gand sa calce tot in picioare doar pentru a fi in lumina reflectoarelor. Nu stiu ce ai intalnit tu, dar eu prefer sa ignor cand observ semne de ingamfare. Unii oameni pur si simplu nu pot intelege ca e mai mult decat ei in lumea asta, dar ma amuza pentru ca la final isi bat joc de ei, iar noi...noi mergem inainte, cu bune cu rele, nu cred ca e intamplator ca ne-am intalnit. Nu stiu cum esti tu, dar eu cred in puterea destinului de a egala lucrurile. Cateodata nimerim oameni de nimic, si alte dati dam peste careva care merita osteneala.
- Nu prea cred in destin, l-am am blestemat in ultimul timp, dar cred ca e doar parerea mea. Mi-ar placea sa cred ca ai dreptate, destinul e un pic dator fata de mine.
- Nu mai e..uite, m-a adus aici.
- Ce ziceai de ingamfati?
- Hei, imi permit, incep sa ma simt bine langa tine, sper ca nu te supara cand mai fac cate o gluma de genul.
- Ochii tai verzi nu par rai, nu pot sa imi imaginez ca exista rautate in ei, dar am mai avut impresia asta si am fost dezamagit total.
- Nu judeca, nu toti sunt la fel si cred ca merit sa imi dai o sansa sa demonstrez ca nu sunt ca toti robotii astia.
- Roboti? Mi-a placut asta..se pare ca poti fi diferita, am stiut de ce aleg sa cobor cu tine..
- Si eu care credeam ca nu ii mai suportai pe cei doi din tren...
- Da..sa stii, asta a fost primul gand..
- Ce idiot!
- Hei, si eu stiu sa fac glume, si la fel, incep sa ma simt bine alaturi de tine..
Astfel a inceput o noua parte din calatoria lui, alaturi de o noua persoana care sa il ghideze si sa ii tina mintea in loc pentru o perioada. A uitat de Belarus si din cate se pare, Ema a ajuns la momentul potrivit in locul potrivit. Fantomele mai incearca sa dea tarcoale si probabil ii vor bantui visele o perioada, insa acum are un ajutor in persoana ei, un ajutor care sa il faca sa zambeasca sincer, lucru ce i-a lipsit enorm. Destinul ii era dator cu adevarat, insa se pare ca cineva e fermecat de calatoria lui si ii ofera motive sa nu lase totul balta. Se gandea curand sa renunte la calatorie si sa isi incerce norocul in lumea murdara,insa cateodata e nevoie doar de un branci, sau in cazul asta de o fotografie surpriza care sa ii arate cat de natural e cand zambeste si ce ar putea pierde daca decide sa renunte. Totul o sa fie bine...
