- Fiecare se grabeste spre locul in care crede ca isi va gasi fericirea, spre o liniste interioara.
- Nu vorbi de liniste! Crezi ca mai alearga cineva dupa asta? Tot ce vad in jur ma face sa cred ca nimeni nu isi doreste sa stea, dar ma gandesc ca suntem cu totii diferiti...m-am impacat cu asta...
- Uite! imagineaza-ti viata ta perfecta, exact cum o vrei si alaturi de oamenii pe care ii vrei aproape.
- Ok...
- Gandeste-te ca fiecare om are un astfel de vis. Cum crezi ca s-ar imbina toate? Crezi ca poate exista o astfel de lume?
- Sunt sigur de asta. Nimic nu poate fi imposibil, doar ca noi am plecat intr-o directie gresita, din care nu mai putem da inapoi, dar putem incerca sa creeam ceva frumos. Tie iti place cum decurg lucrurile acum?
- Nici vorba, dar m-am luptat destul. Acum e tarziu pentru mine sa ma mai zbat. Incerc sa te fac sa intelegi sa nu iti pierzi vremea incercand sa te zbati. Din experienta iti spun ca cel mai bine ar fi sa te mulezi pe ce exista deja. Nu are rost sa incerci sa schimbi o lume ce nu isi doreste asta si astfel sa fii nefericit. Bucura-te de ce ai si vor veni si lucruri bune odata cu gandirea asta.
- Asta nu inseamna sa te complaci?
- Poate, dar merita osteneala pentru altceva?
- Sigur! In continuare trebuie sa ne vedem de drumul nostru si sa alegem sa privim in fata spre bancuta aia de sub clar de luna. Cand voi ajunge acolo, atunci voi fi linistit. Cand toata agitatia asta va disparea, iar in jurul meu va fi cel putin o persoana care gandeste la fel langa mine, o sa fie totul perfect. De fapt nu cred ca vreau sa schimb lumea. Nu merita salvata. Imi doresc sa gasesc bucuria de a trai. Imi doresc sa fug de aici unde oamenii...dar nu are rost..nu mai vreau sa vorbesc de ei. Imi fac mai mult rau cand ma gandesc la ceva unde nu mai pot schimba nimic.
- Esti pe drumul cel bun..poate un pic obsedat de ideea ta de a evada. Nu inteleg de ce inca te afecteaza sa vezi lumea cum e ea. Creadeam ca te-ai obisnuit, dar la asta mai poti lucra. Eu voi fi aici sa iti arat cand gresesti si trebuie sa lasi totul balta. Mai rezista putin..se va lumina in curand si toate visele astea urate vor disparea. O sa te trezesti in curand, iar nimic din ce a fost nu va exista si nimic din ce va exista nu va fi. Va ramane o foaie alba de hartie pregatita sa primeasca cerneala vietii tale. Scrie frumos! te rog, macar de data asta, fa-o frumos...ti-am vazut mazgaliturile de mii de ori pana acum.
- Sunt sceptic, mai mult, nici nu inteleg de unde a aparut dorinta asta de a ma ajuta, sau cel putin, de a ma sfatui. Te-am tot auzit de fiecare data in departare, dar nu mi-ai vorbit pana acum. Ce te impinge sa faci asta acum?
- O sa vezi..Ma voi intoarce cand vei fi fericit, reluam atunci, sa vedem cum o sa gandesti.
3 octombrie, camera prafuita,
"Hei, ce faci? Am vrut sa iti scriu de mai mult timp, dar m-am luat cu altele. Voiam sa vad cum mai trece timpul pentru tine. Aici, am inceput sa ma obisnuiesc. Iti place cursa? Cred ca faci tot posibilul sa treci peste ei, iti urez succes..trebuie sa le arati ce poti, asa stii ca nu ai facut totul pana acum degeaba. Aici a devenit monoton, iti vine sa crezi ca spun asta? Cat de monoton ar mai putea fi? Ma tot uit la peretii astia si incep sa vad diferite forme. Am obtinut aseara o permisie de cateva ore de la ele. M-au lasat afara pentru putin, am inteles apoi de ce au facut-o, as fi putut sa fug, nu? Ele stiau ca nu am la ce sa fug. Erau sigure ca ma voi intoarce...am iesit afara din casa si m-am plimbat putin. A fost frumos sa simt aerul curat de acolo. Am trecut pe langa bancunta...m-am uitat la ea si am mers mai departe. Nu avea farmec si nu puteam inlocui cu nimic sentimentul ala. Apoi m-am indreptat spre nucul cel batran si acolo m-am intalnit cu Iblis, un domn in varsta. Am discutat cu el si mi-a oferit o oarecare liniste. Nu cred ca voi pleca de aici. El vorbea de povesti despre evadari mistice, de lucruri pe care imi vine greu sa le inteleg, dar m-a linistit. Nu am de ce sa evadez daca nu am nimic acolo. Voi astepta aici pana cand ceva imi va trezi interesul si ma va misca din locul asta. Iblis vorbea de o lume ciudata, nu era ceva ce imi parea cunoscut. Era ceva cu totul diferit si m-am despartit de el cu un gust amar. S-a lasat noaptea si m-am grabit spre camera, afara era o bezna totala si nu puteai zari nici macar o stea, nimic sa lumineze calea, a trebuit sa ma iau dupa luminita lumanarii pe care o lasasem aprinsa cand am plecat..inca mai ardea acolo, nestingherita. Am intrat in casa,m-am asezat pe scaun si m-am gandit imediat la tine, oare cum o fi lumea afara? Ce noi provocari au de infruntat pentru nimic? si ce au hotarat sa mai urmeze orbeste? As vrea sa stiu si daca au ramas la fel de orgoliosi si egoisti. Sper ca esti bine si inca lupti cu ei, stiu ca era visul tau..Nu mai imi aduc exact ce te-a facut sa ramai acolo, dar nu cred ca mai conteaza...
Le-am vazut surasul cand m-am intors, erau pline de ele, ca si cum ar fi castigat o mare batalie. Mi-au aratat! Dar nu ma afecteaza nici asta, odata cu indiferenta asta pentru lumea de acolo, am dezvoltat si o indiferenta fata de ele. Sunt sigur ca voi pleca de aici cand va veni timpul, insa acum voi continua sa mai dorm putin. M-am plictisit sa inteleg ce e afara si mai ales de ce e asa. A inceput sa imi placa monotonia de aici, sunt ferit de toate acele idei ciudate. Ma gandeam pana acum ceva vreme la un plan sa evadez de aici, inteleg acum ca nu e necesar doar atat, trebuie sa gasesc si o evadare din lumea aia...sa pot privi linistit spre altceva.
Inca nu sunt acolo, dar ajung in scurt timp, vezi?...am intarziat din nou, si m-am impiedicat prin luminisul asta ciudat. Ti-am tot spus de cerul ala si tot nu am reusit sa ajung acolo. Va trebui sa ma multumesc cu ideea ca sunt prins o perioada aici si ca va trebui sa treaca ceva timp pana cand o sa scap. Inca nu am invatat sa zbor, tu ai reusit sa inveti inca de la inceput si mi-ai spus de cateva ori, numai ca renuntam de fiecare data cand simteam ca picioarele nu mai ating solul. Am crezut ca daca mai stau o perioada aici o sa invat cum se merge si astfel voi stii si cum sa zbor, numai ca am pierdut timp, aici tentatiile sunt mari, ti-am mai spus..si mereu reusesti sa gasesti ceva care sa iti atraga atentia. De fiecare data cand treceai pe deasupra, priveam naucit in gol...si totusi nu am ridicat picioarele, am prins radacini si e greu sa le tai. Sunt obligat sa privesc razele tale cum se scurg pe corpurile astea negre si deformate. Stiu doar ca te-am zarit intr-o noapte, destul de ciudat, tinand cont ca iti place mai mult lumina zilei. Erai trista pe un pod uitat de lume, m-am speriat gandindu-ma la ce poate urma si am intors privirea, mi-a fost frica de consecinte. Sper ca in continuare esti fericita acolo sus, eu mai am putin, am ramas pierdut pe drum...
Cu drag,
Dante :)"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu