ce spui tu. Nu imi dau seama de ce aveai nevoie sa pari atat de diferita in fata mea, cand tu cauti sa dansezi pe aceleasi manele pe care le huiduiai de fata cu mine. In afara de ambitie, nu ai nimic din calitatile oamenilor pe care voiai sa ii egalezi , iar ambitia este zero, alaturata unei ideologii evadata din clanul chirpici. Tu iti doresti orase mari, emotii mari, momente mari, dar actionezi asemenea unor tarani medievali, fricosi de marea inchizitie. Da..da..O sa imi spui de povesti nemuritoare, dar vezi tu...nici macar eu, un copil idiot, nu mai cred in astea, asa ca nu imi cere sa nu te blamez, cand te afunzi in ipocrizie si cand sustii cu patos ca tu vrei sa vezi stelele. Nu ai ajuns nici macar la varful copacilor..Iti place prea mult praful pentru a ridica ochii...si eu care credeam ca eu sunt cel imatur. M-am plictisit sa fiu bombardat cu cuvinte scoase din gura, de dragul conversatiei. Mi-as fi dorit sa cunosc persoana demna si sigura pe ea, persoana care isi alege bine cuvintele inainte de a le arunca afara. Ce ai oferit tu, au fost doar vorbe. Adevarat, si ele au fost alese bine, ar au fost gandite prost. Mereu am urat oamenii care calca tot in picioare, in jurul lor, pentru a isi asterne un culcus pe care nu-l doresc cu adevarat. Stiu ca egoismul e la moda, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma multumesc cu el, mai ales cand vine din partea unor oameni ce au purtat atat de mult si atat de bine
mantia ce ii transforma in persoane excelente.
Casa a ramas parasita. Glumele copiilor si energia, din jur au disparut. Nici leaganul din fata casei, nu mai este acolo. A fost ridicat de ultima furtuna si dus catre orizont. Se pare ca nu il meritam cu adevarat. Frigul incepe sa se lase peste noi si primavara pare atat de departe, incat as dormi aproximativ cinci luni sa ma scutur de toamna asta gri si iarna plumburie ce va veni. Sa ma scutur de tine si de visele tale tampite, cu nota de zece in teorie, dar corigente in actiune. Vezi tu..? Pentru mine totul inseamna mult mai mult decat patru pereti care sa imi delimiteze spatiul si un vis dezgropat la infinit, care sa imi limiteze viata...si totusi..scriu aceste randuri, si eu, la randul meu, Annie, cu gandul imprastiat in mii si mii de directii...M-am tot uitat in ultima vreme in stanga si in dreapta, dar in jur e doar ceata, ceata si scheme ascunse. Inca ma gandesc cateodata ce s-ar intampla daca oamenii ar avea rescpect si onoare, dar de fiecare data mi-a fost demonstrat ca astfel de idei nu mai exista, poate tocmai din motivul asta tot acuzai cu seninatate copilul..E mult mai mult in spate, Annie, dar ramai sa vezi falsul din fata ochilor. Iti e prea teama sa treci peste, esti prea falsa chiar si pentru tine, si te sufoci in prinsoarea in care tu singura ai intrat. Cat o sa mai rezisti, draga Annie? Cat vrei sa te mai minti ca ai nevoie de mizerie pentru ca esti mizerabila? Si da, Annie, sunt un copil,
dar nu sunt singurul. Toti suntem copii, doar ca mie nu imi e jena sa o arat. Eu nu ma feresc de cei din jur pentru a ma simti in largul meu. Ai observat destul de bine, cand zambeai de felul in care ma maimutaream. Nu stiu daca zambetul era adevarat, pentru ca am vazut ca ai luat totul in serios. Sprijin? Maturitate? Sunt cuvinte prea mari, carora trebuie sa le inveti sensul inainte de a le folosi. Stiu ca le-ai folosit pentru a-ti ascunde scopul, dar asta nu iti scuza lipsa curajului. Nici eu, nici tu, nu ne putem lasa pacaliti de aparente. Eu abia invat, dar tu ai ani in spate....ar fi trebuit sa stii asta deja..
Cu drag,
Dante
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu