- Hei Ema...
- Hei...Buna dimineata...Ai dormit bine?
- Daca am dormit bine? habar nu am...cred ca ne-a pus tipul de la bar ceva in pahare..Totul e asa incetosat in mintea mea. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat aseara?
- De ce sa stricam asta cu vorbe? Suntem doi oameni care se simt bine unul langa celalalt. Sincer...nu am chef de discutii mature pentru a ne scuza ca ne simtim bine. Trage plapuma si hai sa visam impreuna. Lasa chestiile serioase pentru morocanosii din jurul nostru.Am nevoie de sprijinul tau...stii? si eu am demonii de care vreau sa scap si cred ca doar tu ma poti ajuta.
- Nu stiu daca ti-ai ales persoana potrivita pentru asta. Am tot fost blamat pana acum ca nu pot oferi sprijin, ca nu sunt in stare sa fiu serios si sa trec copilariile mele.
- Si tu ce crezi? Sa stii..e foarte important ce crezi tu despre tine, oamenii din jur au tendinta sa catalogheze fara a privi prea adanc. Oamenii ofera scuze pentru actiunile lor pentru a face alegerile de rahat, mult mai dulci, astfel aleg sa ii ingroape pe ceilalti in cuvinte fara sens si in ganduri gri. Chiar vrei sa le asculti balivernele? Nu ai invatat nimic pana acum.
- Nu vreau sa le ascult, stiam de puterea lor de a ataca atunci cand au nevoie de incredere in ei. Ciudat mod de a obtine aceasta incredere...in fine...nu am de gand sa aduc fantome in imaginea in care ne aflam acum, asa ca hai sa ne bucuram de moment. Momentan vreau doar sa se opreasca timpul in loc, sa raman cu zambetul tau tembel in minte...
- Tembel? sa vezi ce o sa iti fac, in scurt timp nu o sa mai stii nici cum te cheama.
Totul in jur s-a oprit. Parca si picaturile de apa de pe geam, refuza sa mai alunece. Momentul, are o noua importanta acum. Toate gandurile negre pe care Dante le avea, s-au pitit fricoase dupa imaginea momentului. Doi copii maturi, care spun ca s-au luptat cu societatea, timpul, spatiul, dar care nu inteleg deloc ce inseama asta, doi copii care, inca, nu isi dau inca seama ca totul tine doar de deciziile lor, fara sa mai caute scuze pentru incapacitatile de a trece peste momente dificile. Un zambet tembel, o atingere anemica, caldura trupului, toate acestea au facut ca momentul sa fie unul de vis. Comparatiile cu trecutul nu isi au rost, de ce sa strici frumusetea, facand paralele cu ce s-a intamplat inainte? Rollercoaster-ul continua sa il conduca prin toate situatiile, doar ca acum alege sa inchida ochii de fiecare data cand coboara, asa scapa mult mai usor de adrenalina aia urata, iar la urcare, alege sa deschida ochii cat mai mult posibil pentru a primi toata informatia si pentru a o pastra acolo atata timp cat merita.
- ..Dante? Sa ma anunti cand te intorci de pe planeta CuCu..
- Poftim?
- Sa ma anunti cand ai revenit printre oameni..esti in continuare blocat in ganduri. Trezeste-te!
- Scuze, Ema! tot am tendinta sa alunec usor...mai ales in zile ca astea. Am nevoie de ceva actiune care sa imi ia gandul..
- Sa iti ia gandul de la ce?
- De la gand, cred...
- Trebuie sa incetezi! Ma enervezi...Nu pot sa trag de tine de fiecare data, sa te bucuri de ce ai in fata. Obosesc, cand de fapt, ar fi trebuit sa fie o vacanta interesanta.
- Da..nu stiu ce ma trage acolo, dar imi ia gandul de aici. Se pare ca nu sunt chiar atat de diferit fata de oamenii aia blocati in lucruri.
- Poate, dar la tine inca am sperante
- Ok..ai dreptate, hai sa lasam totul la o parte...si...inca nu mi-am uitat numele..ai facut o promisiune
- Ha! Credeam ca ai si uitat de asta..
- Poate am cateva pe cap, dar de obicei astea apar acolo cu stegulet rosu de.."to do"
- Si nu ai putea sa ii dai delete?
- Nici gand...e ceva urgent..
- La naiba..tine-ma, te rog, in brate cateva minute. Am nevoie de cineva care sa ma apere de furtuna de afara..
- Dar esti in motel..Nu are ce sa iti faca furtuna..nici macar o picatura nu te va atinge.
- Dante!
- Da?
- Doar tine-ma in brate..
Totul se transforma intr-o fantezie, imaginea furtunii de afara era, intr-adevar, infricosatoare, cu toate ca Dante incercase o gluma stupida mai devreme. Linistea pe care o avea langa el se asemana unei buli de sapun pe care nimic nu o poate atinge. Pentru cele cateva ore, cat timp erau acolo, nimic nu mai avea insemnatate. Absolut nimic. E momentul pe care il cauti atata timp si pe care incerci sa il pastrezi cat mai mult cu toate ca stii ca acolo undeva, in spatele unei cortini, cineva il contorizeaza, si aplica regulile lui. Nu conteaza! Timpul e doar o unealta care din a fi folosita, a ajuns sa foloseasca oamenii. E necesar sa treaca si peste asta, mai ales cu ce se intampla in jur. Trebuie sa se lipseasca de limitarile timpului si sa gandeasca peste, chiar daca instinctul incearca sa gandeasca preventiv spre viitor, si sa primeasca lectii de la trecut...totusi...
"Adevarul e ca nu am invatat mare lucru din tot ce a fost pana acum, dar nu vad asta ca pe un lucru rau.Am preferat intotdeauna doar sa imi aduc aminte, dar sa actionez tot timpul asa cum am crezut.Nu vreau sa judec, dar oamenii percep prost lucrurile, in functie de realitatea gresita pe care ei si-o fac doar pe baza unor imagini si scene intalnite pe parcursul vietii. Prea putini sunt in stare sa vada nenorocitul ala de moment si fericirea de atunci si tot mai putini nu reusesc sa nu adauge ganduri care sa deformeze orice stare. Isi imagineaza fel si fel de lucruri pe care ar trebui sa le urmeze si le prioritizeaza intr-o ordine care, si ea, urmeaza o regula falsa si impusa. Lasitatea scormone continuu in sufletele rapuse de societate si isi face aparitia cand lucrurile nu merg conform acelei ordini...si te miri cand totul e haos? Am ajuns sa cred in visul tau si am ramas blocat in blestemul meu..si eu care te blamam cu atat usurinta...aiurea. Se pare ca tot timpul trebuie sa fie plus sau minus...cand eu trag atat de mult spre echilibru...hmm..si mie mi-a placut intotdeauna balanta. Spuneai, pe atunci, ca nu iti pasa de reguli si te avertizam ca trebuie sa le urmam orbeste, asta e calea...singura cale posibila...dar nu ai vrut sa asculti si ai plecat la drum sa te asiguri. Am ramas sa privesc la tine cum te avanti in toata nebunia aia, te-am urmarit si cand ai reusit sa alergi libera si apoi te-am asteptat aici, dar cand te-ai intors erai diferita..erai de o fericire ciudata, abia apoi am inteles ca aveai mintea libera..tu ai vazut ce era acolo si nimic din ce se intampla aici nu te mai interesa. Din momentul acela, Ava, am tot spus ca iti voi urma visul, pentru ca apoi sa ma intorc, tamp, in lumea asta care sa nu mai aiba nici o putere. Problema nu e la ei, problema e la noi ca ii lasam sa se tot bage in sufletul nostru si sa impinga deranjant si continuu, in el. Nu e vina lor ca se distreaza cu mainile la spate, amestecand acolo, departe de ochii tuturor, actiuni si decizii. E vina noastra ca incercam sa vedem pana acolo, cand e de ajuns sa vezi imaginea, in sine. E vina noatra pentru ca nu ne putem abtine...si cat te-am blamat...Cum e in varful treptelor, Ava? Am spus ca vom vedea impreuna totul in jur, ca vom fi stapani peste orizont si ca nu vom mai fi nevoiti sa coboram de acolo, dar m-am impiedicat in primele trepte si mi-a fost sila sa ma mai ridic...sau frica...sper ca iti mai arunci ochii din cand in cand spre mine, vreau sa cred ca ma ghidezi usor spre usa de acolo. O sa incerc sa scap usor de panza asta. Am tot cautat imaginea ta imperfecata, peste tot in jur, insa toti incercau sa mascheze imperfectiunea asta cu falsitati, doar tu te uitai undeva in departe si radeai, cand totul in jur alerga. Nu iti pasa de perceptia lumii asupra ta, doar sa pastrezi zambetul acolo, tot timpul. Am ramas fermecat de puterea asta si am tot cautat-o..nu am mai gasit-o de atunci.Nu sunt sigur ca totul o sa fie bine..dar nimic din jur nu mai conteaza..doar noi..
Buna dimineata!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu