Coincidenta - 8

            Norii au eliberat cerul, griul din ultima perioada a disparut odata cu intoarcerea ciudata a ei, soarele a decis sa lumineze calatoria lor din nou. Se simte ca si cum ar fi evadat din lumea celor mici si testeaza viata departe de minciunile venite consecutiv din jur. Sunt bucurosi ca ei nu trebuie sa isi promita lucruri, nu este necesar sa spere ca de data asta totul va fi bine, pot alerga impreuna visele fara sa isi pune piedici. Oamenii de obicei se ingroapa in chestii pe care cred ca le doresc, fara sa ridice capul din pamant, cauta in van dupa comori ingropate de mult timp, fara sa se uite in jur. Din acest punct de vedere cei doi visatori sunt asigurati, putin le pasa de comorile oamenilor de nimic. Dante si Ema, regasiti din greseala, au hotarat sa lase orice gand in urma, atat cat vor putea si sa priveasca spre ei si spre tot ce inseamna bucurie. Leaganul nu poate fi inlocuit de dalta si ciocan, sunetul greierilor si a bufnitelor nu il poti lasa deoparte pentru a pune cd-ul cu manele si cu siguranta imaginea semineului in care arde focul nu se compara cu toata industria asta bagata fortat pe gat...sunt detalii pe care nu le poti trece cu vederea, se va intelege asta mai tarziu.
            Intre timp, cei doi au ajuns aproape de locul in care se tine festivalul, inca cincizeci de kilometrii si sunt acolo, Ema doarme sprijinta de umarul lui Dante pierduta in propriile ganduri involuntare, Dante s-a trezit de cinci minute si priveste in gol pe geam, nu stie unde va ajunge si asta ii ofera un sentiment de aventura, are nevoie de asta pentru a-l ajuta in legatura cu plictisul lui cronic.
In departare, un turn se inalta falnic spre cer aducandu-i aminte lui Dante de un vechi turn din Belarus pe care pare ca l-a vizitat acum o perioada foarte indelungata de timp, memoria lui e plina cu panja de paianjan pe care nu doreste sa o distruga, trebuie sa se traga in prezent, si-a promis ca va urmari idealul asa.
       

          - Hei Dante..
          - Hei, buna...seara, cred..nici macar nu stiu cat este ceasul. Cum ai dormit? Nu pari ca si cum ai avea prea multa energie.
          - Nu stiu...ma simt ametita si ciudat.
          - Mai exact..?
          - Ma simt oarecum urmarita, stiu ca suna aiurea, dar simt ochi din diferite parti atintiti pe noi, curiosi de fiecare miscare. Ma amuza cum ascunsi dupa cutii de lemn, privesc spre alte vieti in speranta ca totul se aranjeaza asa cum isi doresc, curios e faptul ca prea putini invata din greseli si acum macinati de ganduri spera la o rezolvare pe care au vazut ca nu sunt in stare sa o obtina. Oamenii astia ne privesc pe noi Dante, ei sunt cei care din spatele unui trafalet cred ca sunt cei care conduc lumea, poate intr-un anumit fel o fac, poate reusesc sa ii ghideze pe cei care inca nu si-au clatit bine ochii. Ei sunt cei care judeca in tacere si ma simt deranjata de privirea lor. Nu o vreau si nu am nevoie de ea...de ce nu sunt in stare sa lase totul sa curga asa cum trebuie? Isi baga nasul in lucruri pe care nu le inteleg pentru a se simti oarecum importanti. Mi-as dori sa se concentreze strict pe fluieratul in vant si carca..de ce incearca sa intre intr-o lume pe care nu o inteleg? De ce nu ne lasa in pace sa visam si de ce arunca otrava in jur? Vezi Dante? si eu am cosmaruri si ele sunt vii, imi e frica de ei..ii simt pe bune dreptate in ceafa si nu pot scapa astfel de memoriile cu ei. In acelasi timp e si un sentiment de mandrie sa stii ca cineva e curios de fiecare miscare, dar parca am obosit, nu am nevoie de audienta, vreau doar sa ma afund in bratele tale si sa raman acolo, in cazul asta ei pot urmari in continuare fiecare miscare, nu avem de ce sa ne ascundem.
          - Despre cine vorbesti Ema? esti sigura ca te-ai trezit? E totul ok?
          - Da...e ok, doar ca am gasit cateva idei in vise si am vrut sa scap de ele, ti-am mai spus ca nu esti singurul cu probleme. Unde suntem? cat mai avem pana ajungem?
          - Cred ca vreo patruzeci de minute. Esti pregatita de agitatie si distractie?
          - Da! Abia astept..e inca un lucru de taiat de pe lista, am atatea si nu stiu cum ma voi descurca, dar o sa trag cat de mult pot pentru asta. Mi-ar placea sa gasim o camera undeva intr-o hostel vechi, cu o atmosfera de evul mediaval, vreau pentru o zi sa simt exact cum traiau oamenii aia...cu o mie de probleme pe cap, nesiguranta continua, dar atat de liberi.
          - Ar fi frumos, daca nu gasim mergem peste niste localnici, sigur vom nimeri pe cineva care sa ne gazduiasca si de la care sa aflam o poveste interesanta, tin neaparat sa experimentez cat mai mult in acest sens.
       
     
          Ambii priveau cu sperante spre noua aventura, nici nu aveau de ce sa gandeasca altfel, pana la urma au patimit atat sa ajunga in locul asta, acum nu mai pot da inapoi. Au intalnit pe parcurs oameni frumosi si oameni tristi, au platit cu cosmaruri pentru incredere si erau atat de aproape sa piarda speranta cu toate ca in adanc fiecare stia ca avea dreptate, lumea nu se invarte in jurul unei singure persoane sau situatii, viata nu poate fi perceputa dintr-o singura perspectiva, pentru ca e construita dintr-o infinitate de idei. Au gandit aiurea in momente negre crezand ca tot in jur se invarte in jurul unui ideal creat fals de ei pentru o lume de basm. Totul se focuseaza in final pe un singur individ, propria persoana..din cand in cand apar oameni care aspira la un loc in vitrina personala...unii raman acolo, altii pleaca. In final, totul depinde de cat de multi oameni importanti au ramas acolo, ce ai facut sa ii meriti si ce ai facut sa ii pastrezi acolo. Oricat de mult am incerca sa ne ascundem in singuratate niciodata nu vom fi multumiti de ea, chiar daca de multe ori o cersim fara demnitate. Fiecare avem lumea noastra pe care o construim de capul nostru influentati de tot ceea ce se intampla in jur fara sa avem prea mare control asupra evolutiei lucrurilor....si totusi ce cautam? ce merita realizat? ce conteaza cu adevarat?...nimic..si totul, sentimentul de nonsens poate fi alaturat sentimentului de importanta fara prea mari modificari si pana la urma nimic nu se schimba in afara de ideile din capul nostru, doar noi ne putem modifica zambetul, modificandu-ne gandirea.
       
        Ajunsi in oraselul cu pricina, cei doi pornesc agale spre castelul unde se tine festivalul. Ema rasfoieste o harta pentru a se asigura ca nu se vor rataci. Dante o urmeaza de apoape lasandu-se ghidat de ea. Afara au inceput sa apara si stelele, iar cerul senin le ofera o imagine superba. Ce poate fi mai frumos decat linistea momentului? Compania ei si atmosfera din jur ii ofera o stare pe care nu o mai intalinse alaturi de Ava pe scarile alea vechi. A decis atunci sa se arunce catre o lume pe care credea ca o doreste, a lasat in acel moment doi ochi verzi pe care ii cautase prea mult timp, in spate. Acum, doi ochi verzi ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa iasa din haosul in care s-a zbatut dupa ce a parasit lumea aia simpla, iar acum nimic nu ii poate lua gandul de la a se intoarce acolo, in orice mod. Cu fiecare pas pe care il faceau cei doi spre castel festivalul incepea sa arate de ce e atat de faimos. Castelul arata incredibil, ingrijit perfect cu majoritatea elementelor de arhitectura din evul medieval pastrate in stare excelenta. Au intrat in curte unde spre deosebire de linistea de afara, lumea roia in toate directiile, acoperiti de sute de lumini, acestea find singurele care aduceau aminte ca suntem intr-o alta era.
          Eva isi incepuse deja maratonul de poze, nu o judec, totul in jur merita imortalizat, iar Dante, furat de moment, intervenea voit in multe dintre acestea, bineinteles, de fiecare data cu o noua strambatura. Nu se poate abtine, seriozitatea nu i se potriveste  si cu toate ca a fost blamat pentru ca pare un copil tampit, ii este mai simplu asa, scutul zambetului cretin il ajuta sa plictisul si uneori si realitatea.
          Tot felul de atractii atrgeau oamenii de la o zona la alta. Singurul moment cand am vazut aparatul Emei jos din mana a fost cand s-a indreptat alergand spre o taraba cu dulciuri traditionale, pentru prima oara descoperea o alta pasiune a celor doi ochi verzi, cu greu a reusit ulterior sa o indeparteze de acel loc pacatos, sa poata vizita si restul, asa ca au pornit spre o zona mai retrasa pe care nu apucasea sa o viziteze. Au trecut printr-un mic tunel obscur, iar apoi au iesit intr-o alta curte interioara cu o singura lumina ce batea spre un clown inconjurat de oameni. Imaginea era destul de ciudata tinand cont ca era o liniste de mormant ce domnea acolo, Dante se astepta in orice moment sa apara si o capra care sa fie sacrificata. A tras-o usor de mana [e Eva sa plece de acolo, insa curiozitatea ei se dovedeste a fi mai mare chiar si decat a lui, asa ca a trebuit sa ramana sa veda ce se va intampla. O muzica sinistra incepe sa se auda in surdina, lucru ce il facea sa se gandeasca din nou ca ar fi un ritual ciudat. In acel moment atentia tuturor este atrasa de clownul din mijloc.
       

          - Hei, probabil cu totii va intrebati ce se intampla, de ce v-am strans aici si unde sunt baloanele si glumele. Probabil v-ati fi asteptat sa imi tot infigeti suturi in fund, iar eu sa rad isteric. Poate ca va doriti sa faceti cu totii misto de mine, pentru a va acoperi defectele. V-ati obisnuit ca noi sa acceptam orice cu zambetul pe buze fara sa dati prea multa importanta la ce se ascunde in spatele acestuia. Astazi nu  vom rade, o sa fie ceva diferit, astazi vreau sa vorbim despre voi, astazi vreau sa incercati sa intelegeti si daca nu o veti face atunci macar stiu ca am incercat sa schimb cateva idei, ma simt dator sa fac asta fata de mine in primul rand pentru ca sunt satul sa tot vad cum ne sufocam incet ca si societate. Am avut mereu intentia asta sa evoluam si de foarte putine ori ne-a interesat cum o facem. Cei mai multi dintre noi am evoluat in detrimentul altora, asta e cursul vietii, clar! dar puteti dormi noaptea cand totul material dispare si ramaneti singuri cu voi?...sigur ca puteti, faceti asta de cand v-ati nascut, a venit natural prin ceea ce am vazut in jur. Nimeni nu s-a gandit ca ne afundam intr-o groapa a personalitatii si ne transformam in numere...simple numere.

          Clownul era atipic si rostea cuvintele si ideile lui Dante. Uimit de demonstratia asta de dezamagire indreptata catre oameni, ceva il atragea sa asculte in continuare, insa totul era o proiectie a unor ganduri de care s-a saturat si pe care momentan a decis sa le amane putin pentru a continua calatoria lui, in plus si Ema il tragea de mana plictisita sa vada oameni cum esueaza sa sa induca anumite idei in jur.

          - Hai Dante sa mergem, nu vreau sa ne intristam cu idei de care nu avem nevoie momentat, hai sa incercam sa gasim cazare, astazi suntem si putini obositi, festivalul mai dureaza doua zile si maine ne putem intoarcem cu forte proaspete.
          - La cate poze ai facut nu vreau sa imi imaginez ce inseamna forte proaspete...
          - Te rog frumos sa taci, nu eu eram cea care cauta obiectivul de fiecare data sa strice poza.
          - Si eu care credeam ca le faceam mai interesante.
          - Pentru cei care vor sa studieze maimutele probabil...
          - Ha ha..hai sa cautam un loc unde sa dormim, sa vedem daca o sa primeasca careva cu maimuta inauntru.

          Cum zilele astea festivalul tinea oraselul viu si foarte primitor, cei doi au gasit cazare foarte simplu in taverna veche, unde cei de acolo au pastrat totul cat mai original, doar televizoare de pe pereti tradau un pic sentimentul de intoarcere in timp. Camera pe care au inchiriata era simpla, cu un pat jos din lemn si acoperit cu multe paturi, un sifonier in care au indesat bagajele si un birou cu o lampa mica. Obosita, Ema s-a schimbat si s-a intins adormind in cateva secunde, insa Dante era inca nelinistit de ceea ce se intamplase la castel, se simtea certat de clownul ala, cuvintele lui fiind foarte cunoscute la fel ca intr-un deja-vu.



          "Buna Dante,

           Am incercat sa ma abtin cat pot de mult sa nu iti trimit scrisoarea asta, dar ma stii pe mine, vad tot timpul ce e ai bun in jur si in ideea asta sper ca la un momentat dat si tu sa fii diferit si sa iti maximizezi potentialul. Am dorit sa iti multumesc pentru tot ce ai facut. Sunt fericita intr-un fel ca te-am nimerit pe tine, altfel nu as fi reusit nici o secunda sa observ anumite detalii. Multumesc pentru ca nu ai incercat sa fii mai mult decat un om slab, fara principii care sa conteze cu adevarat. Era necesar sa ma lovesc de aroganta ta de doi bani pentru a imi da seama ce imi doresc. Ma bucur ca nu ai fost in stare sa iti pastrezi promisiunile si sa ma urmezi, m-ai pregatit in felul acesta pentru eventulele dezamagiri. In timp ce decizi sa te intorci la vechile obiceiuri pe care si tu le considerai bolnave, eu imi vad de drumul catre altceva, catre ceva pe care acum nu mult timp credeai ca e viitorul tau, departe de lumea din care fals sperai sa evadezi. Alaturi de tine am cunoscut sentimente ciudate ce m-au invatat ca aparentele insala...si nu sunt singurele. Multumesc pentru ca m-ai invatat ca si cel mai angelic chip poate ascunde o intreaga mocirla. Nu-mi pare rau de noi, e clar ca nu am fi functionat cand nu ai oferit nici o sansa. Multumesc pentru ca mi-ai aratat cum sa renunt la ceva ce imi doresc, dar care
nu ma merita..inca invat sa fac asta.
           Iti spuneam ca totul nu trebuie sa fie asa calculat si ca noi, visatorii, putem scapa de toate schemele din jur, iar tu zambeai si spuneai ca totul va fi bine. Habar nu aveam de fapt ca fiind in urma mea din punct de vedere al horoscopului, iti lipsesc cu desavarsire visele. Povestile pe care le aranjam atat de frumos intr-un vis vazut doar de mine se loveau violent de peretii invizibili pe care ii ridicai pentru a iti ascunde adevaratele ganduri. Te poti uita la stele doar daca le apreciezi, nu are sens sa speri in basme daca nu crezi in ele, doar de dragul de a te simti important. De asemenea, dragul meu Dante, apreciez ca mi-ai aratat ce poate fi mai urat la o persoana, astfel incat atunci cand observ semne, sa pot fugi cat mai departe. Ma gandesc cu groaza la cei care inca mai cred intr-o posibila intoarcere la sentimente mai bune...stiu si ei si eu, chiar si tu, ca e imposibil.
           Am invatat alaturi de tine ca exista persoane carora oricat de mult le-ai oferi , nu vor fi in atare decat sa culeaga si sa mearga mai departe. "Nu sunt o persoana rea sau de nimic..doar diferita"..am realizat acum dupa ce panza a zburat de pe ochii mei ca aceasta fraza era oarecum lipsita de sens, intr-adevat, esti diferit, insa exact asta sunt persoanele de care vorbim, doar ca tu o ascundeai mult mai bine..in tacere si privind in gol.
           Am vrut sa te trag spre partea asta, erai pierdut pe granita si eu am decis sa fiu aceea ce iti intinde mana, stiam ca trebuie sa te cred..tu nu esti ca restul..dar m-am lasat pacalita. Nu am putut sa te salvez..tu inca visezi la un trecut glorios, dar uiti ca tot ce ne asteapta e un viitor nesigur pe care nu il vom putea controla daca nu suntem bine ancorati in prezent. Trecutul nu poate fi schimbat, viitorul in schimb, poate fi modelat, dar nu pe bazele unui trecut stramb. Eu pot fi pacalita si chiar si tu te poti minti, dar te vor ajunge de la urma si atunci nu-ti vor ramane decat regrete.
           In final, mi-as dori sa cred ca ai avut un scop clar ce te-a facut sa fii asa, ca de fapt povestile tale despre tine ar fi adevarate, insa am ajuns sa iti cunosc manevrele destul cat sa imi dau seama ca vei continua sa te complaci in mocirla asta, calcand in continuare pe idei si principii pe care sustii ca le urmezi. Iti scriu aceste randuri pentru ca am crezut in tine..Vezi? Planul tau a mers, astfel ca inteleg de ce ai renuntat..sunt sigur ca ai treaba sa tragi de partea cealalta pe multi altii.


                      Cu drag,    
                                       Ava."