Într-un final soarele a decis să își facă apariția pe cerul din Praga, o zi numai bună de a te bucura cu adevărat de oraș. Cei doi aveau de data aceasta datoria să se plimbe pur şi simplu şi să detalieze locuri interesante din oraș. Dante a decis să plece devreme pentru a se documenta, mai ales că era momentul perfect să o facă. Au căutat repede pe internet câteva locuri de văzut şi au început documentarea. Au ajuns în centrul orașului după vizite la catedrala şi la Podul Charles, iar cei doi încă nu erau incântați pe deplin de ceea ce au văzut până acum.
- Cu ce arată ceasul acesta mai important decât alte ceasuri amplasate în centrul orașelor vechi?
- Hai Dante, nu îi mai lua din farmec. Ideea este că atunci când te uiți la ceasul acesta ești prezent aici, nu în toate celelalte locuri. Ceasul aceste pe care li vezi e aici de șase sute de ani şi arată impecabil. Gândește-te cât efort a fost pentru ca acest ceas să nu dispară. Mulțumește-te cu el sau nu, e alegerea ta. În plus, unde ai mai văzut tu până acum un ceas astronomic?
- Nu am mai văzut şi nici nu înțeleg prea bine ce arată acolo. Îl percep doar ca pe un monument ce a dăinuit de mult timp, dar care nu e unic. Trebuie să căutam ceva pe care să construim un articol ieșit din normalitate. Nu sunt sigur că acest ceas sau centrul vechi vor interesa prea mulți cititori. E același lucru ca în marile orașe. Nu e unic deloc, iar turul pe sub ceasul astronomic nu a fost așa de interesant. Când am auzit de un tur prin catacombele Pragăi îmi imaginam cu totul altceva decât două locuri în care să aflau câteva celule.
- Da, ai dreptate, dar e foarte ciudat că tocmai tu vrei să mergem în cât mai multe locuri. Mă faci să cred că iți place agitația.
- Nu-mi place! Care e următorul loc de pe listă?
- Vrei să mergem la zoo?
- Altceva mai avem pe acolo? Nu-mi place să văd animalele țintuite în niște cuști. Era amuzant atunci când eram mic, dar a devenit din ce în ce mai trist pe măsura ce creșteam şi înțelegeam că viaţa lor înseamnă doar atât. Hai să mergem în altă parte.
- Zidul lui Lennon?
- Lennon?
- Da, tipul de la Beatles care a fost ucis. Am citit că cei de aici au umplut cu graffitti-uri un zid în semn de respect pentru John Lennon. Partea interesantă e că în ciuda tuturor eforturile făcute de poliţia de aici, graffitti-urile au continuat să apară în continuare chiar şi în zilele noastre, deși acum nu se mai chinuie nimeni să le șteargă. A devenit deja un simbol.
- Bine. Hai acolo.
“I’m a dreamer”, era citat John Lennon pe zid. Un visător care își imagina o lume perfectă şi care a lăsat în urma lui o armată de visători care să se sufoce la rândul lor undeva în gri. Zidul era ceva pornit din dorința oamenilor de a refuza o realitate forțată spre ei. O dorință de arata că şi vocea lor contează cumva, o dorință a fiecăruia de a-şi arata cum contează pentru ceva şi de a ignora o lume împinsă tot mai mult spre ei împotriva dorințelor altora. Ema a făcut poze cât să îl reproducă Într-un mare puzzle şi am plecat spre următoarele destinație. Era ora trei după masă şi căutarea noastră abia începea. Trecuți prin cartierul Josefov, unde ne-au impresionat căsuțele mici şi arhitectura lor, apoi ne-am hotărât să urcăm cu trenul funicular spre un turn din vârful dealului Petrini, cel mai înalt loc din Praga.
- Începe să devină din ce în ce mai bună ieșirea asta, priveliștea e superbă aici şi nici drumul cu tramvaiul acela ciudat nu a fost rea. M-a întors puțin în timp, asta şi datorită faptului că arata de ceva timp.
- Într-adevăr Dante, Praga e un oraș de văzut, oricât de mult ai spune tu că e comun.
- Şi încă susțin că e comun, nu văd sclipirea care să îl facă de neuitat, dar mai avem timp să vedem din el. Următoarea destinație?
- Insula Kampa, o să iți placă.
Insula era o oază de liniște undeva la vest faţă de centrul agitat şi gălăgios, plin de turiști din toate ţările. Mă bucur că am văzut locul acesta toamna. Copacii, plantați în număr cât mai mare printre case, au pornit ofensiva culorilor şi creează un aspect vizual de neuitat alături de clădirile uitate de timp dar îngrijite perfect de oameni. Un colţ de rai ascuns prin ciment. Dante şi Ema au decis să facă o pauză într-un parc de aici. Soarele se pregătea să își folosească ultimele raze pentru ziua de astăzi şi lumina făcea din acest parc cel mai romantic loc pe care l-au văzut în ultima perioadă.
- Îți place aici, Dante?
- În Kampa?
- Nu, aici sunt sigură că ești în mediul tău. Aici în Praga. Ești mulțumit cu ceea ce trăiești acum? Îți place viaţa asta în care trebuie să alergi după ceva?
- Nu în mod special dacă te referi la a fi legat de ceva şi să ai anumite ordine pe care să le respecți, nu dacă te referi la a sta țintuit într-un oraș, într-un singur loc şi să ai un orizont atât de scurt.
- Atunci? De ce faci asta? De ce te chinui pentru nimic?
- Pentru nimic? Glumești? Toate acestea dispar în momentul în care sunt lângă tine. Nu fac asta pentru că îmi place să fac un ziar cunoscut şi nici pentru banii pe are îi primim. Fac asta pentru că o fac cu tine. Crezi că aş fi rezistat singur printre atâtea obiceiuri străine?
- De ce nu? Mulți o fac.
- Îi urăsc. Le urăsc lipsă lor de respect pentru viaţă încât să o petreacă Într-un loc departe de inima lor şi muncind continuu de la o vârsta la care nu înțeleg ceea ce înseamnă să trăiești. Aş fi fugit de aici în secunda doi dacă nu erai tu.
- Şi fantomele? Ele ce spun? Le convine că le părăsești pentru altceva?
- Ele sunt acolo alături de mine, doar că le e din ce în ce mai greu să ajungă cu adevărat lângă. Observa de undeva din depărtare, așteptând o greșeala, dar nu îmi mai pasă. Lanțurile lor sunt din ce în ce mai slabe şi nu mai pot influenta nimic.
- Cum așa?
- Vezi tu? Nu-mi mai pasă atât de mult. Momentul acesta cu tine, aici în parc, contează mult mai mult decât orice alt gând aş putea avea acum. O să razi sau o să spui că sunt nebun, exagerat, dar e adevărat. Mi-ai oferit liniștea Într-un mod cât mai ciudat. Cheia cred că ești tu, mă scapi dintr-o lume închisă în cuvinte, cuvinte şi acțiuni pe care nu le înțelegem, doar le facem. În final, locul chiar nu contează.
- Cred că așa e. Iți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Mă faci să mă simt bine şi e un sentiment uitat de mult timp înainte să te cunosc. Îmi era dor să mă simt așa. Mulțumesc!
- Pentru nimic. Acum hai să mergem nu vreau să pierdem nimic.
- Dar nu mai avem nimic pe lista. M-am gândit că Kampa va fi un loc frumos de vizitat ultimul.
- Nu. Am păstrat o alegere de final ca surpriză.
- Şi ce surpriză o să fie?
- Vei vedea. Hai să mergem să ajungem la timp.
Surpriza gândită de Dante era să meargă în celebrul tur al pub-urilor din Praga. The Drunken Monkey Pub Crawl, mai simplu, o adunătură de oameni care vor să se distreze şi să încerce cât mai multe baruri de prin centru. Un tur de aproximativ șase ore, în care erai primit peste tot cu băuturi la intrare şi perioade orare în care existau renumitul “Open Bar”, său dacă vreți altfel, bei cât poți.
Ne-am întâlnit toți în centru, lângă ceasul astronomic. Cei doi ghizi, erau ușor de recunoscut prin tricourile lor albastre pe care era trona mare logo-lu turului. Eram aproximativ 20 de tineri ce urmau să guste cu adevărat din Praga. Kamil, unul dintre ghizi, un tip înalt şi pricăjit, ne face instructajul de început, după care ne Întreabă amuzat daca suntem pregătiți să bem așa cum beau oamenii din Praga. Hmmm…Ce ar fi putut fi atât de rău? Mă uit la Ema şi zâmbesc. Am văzut toate lucrurile decente din oraș, acum hai să îi vedem şi viaţa de noapte.
Am început seara în Drunken Monkey Bar, un pub ce a oferit şi numele acestui tur, pentru că aici începe toată distracția cu un open bar de două ore . Cei de acolo, care se cunoșteau cu ghidul ne așteptau de la ușă, oferindu-ne câte un shot de fiecare. Aici ne-am obișnuit cu lumea din jur şi am schimbat mai multe cuvinte cu cei doi ghizi, Kamil şi Kristyna, descoperind că sunt două persoane speciale pentru care interacțiunea cu ceilalți e totul. Doi oameni, care nu cred că iau o avere din asta ci trăiesc doar pentru momente unice. Am încercat să ieșim puțin din cochilia noastră, lucru ușurat pe parcurs ce vizitam zona barului. Localul este undeva sub nivelul solului, iar părțile de rad art combinate cu lumina difuză, te teleportau Într-o alta lume. Am învățat de la doi tipi englezi ce înseamnă “sloshed off”, am jucat beer pong în echipa cu Kamil şi am câștigat un inel de plastic şi câteva shot-uri de rom.
După Drunken Monkey totul a început să intre în ceaţă. Am continuat să umblam din bar în bar. În toate am dansat deși habar nu am cum s-a întâmplat şi am băut shot-uri de rom. Nu e de glumă cu tipii aceștia. În final, am ajuns la ultima locație, plină de oameni. Nu mi-aş fi imaginat că e atâta pofta de viaţă printre clădirile acestea bătrâne şi pierdute prin timp. Ema şi Kristyna dansau chiar şi acum, în timp ce noi am rămas la bar să ne odihnim la o halbă de bere.
- Hei Dante! Cât aveți de gând să mai stați prin Praga?
- Habar nu am. Nu îmi place prea mult să planific lucruri. Voi pleca atunci când nu mă voi mai simți fericit.
- Atunci ce spui să faci parte din echipa Drunken Monkey? Mi-ai povestit de treaba cu ziarul, dar în serile libere, său când vreți, ați putea să vă ocupați de promovare şi chiar să participați alături de noi la seri frumoase.
- Ești serios? Să știi că am băut ceva.
- Sigur. Ce am băut până acum e doar începutul şi da, vorbesc cât se poate de serios. Avem nevoie de oameni perioada aceasta, iar voi păreți două persoane destul de ok.
- Nu știu ce să zic. Suntem ocupați şi cu celălalt job şi nu am vrea să dezamăgim. Nu putem promite mai nimic.
- Nu trebuie să promiteţi, doar să suni în momentul în care va decideţi să faceţi asta, în orice zi la orice oră.
- Bine Kamil, o să fac asta. Îți promit că ne vom mai întâlni.
- Bravo! Așa să faci! Acum hai să trecem la lucruri serioase. Ai urmărit-o tot timpul cât suntem aici pe Ema. Îți place așa-i?
- Glumești? E tot ce aş putea să îmi doresc în momentul acesta.
- Sunteți împreună de mult timp?
- Nu chiar şi nu aş spune neapărat împreună.
- Dar?
- Nu știu. Ceva special.
- De ce nu o ceri în căsătorie?
- Ce?? De unde a venit asta?
- De ce nu o ceri în căsătorie? Ai parte în seara asta de ceva inedit, după cum îmi spuneai mai devreme, așa că fă seara cât mai interesantă?
- Vrei să râzi de mine, Kamil?
- Nu, vreau să văd momente interesante. De asta nu am mai avut parte pe aici, mi-ar plăcea să văd o cerere în căsătorie. Te cinstesc cu încă un shot de rom dacă o faci?
- Un shot de rom? Ești nebun? Crezi că o voi face pentru asta?
- Nu, cred că o vei face pentru moment….shot-ul e doar un bonus.
- …..
- Hai Dante, oferă-i inelul câștigat la bere pong.
- Bună idee. Apoi îmi va sări în brațe şi mă va iubi până la adânci bătrâneți…vorbești prostii Kamil…dar o fac, pentru plăcerea ta! În nici un caz serios, doar pentru moment….daca o să iasă aiurea te voi urî toata viaţa.
- O să fie bine.
Nu-mi vine să cred cum am fost păcălit. Acum ridicat de pe scaun cu inelul acesta stupid în mână nu mai pare totul așa de amuzant. Noroc că muzica acoperă toate vocile şi că fiecare persoană își vede de treaba ei. Singurul lucru pe care trebuie să îl fac era să mă pun în genunchi fără să vadă nimeni în afară de Kamil şi să îi dau inelul Emei. Hai că nu e chiar atât de greu.
- Ema? Hai să vorbim un pic, Dante încerca să ţipe peste muzica ce răsuna în boxe.
- Poftim?
- Vina o secundă!
- Ok.
Ema s-a așezat pe canapea, iar în faţa ei, fără să mai piardă timp, Dante se așeza în genunchi. Ema se apleacă surprinsă.
- Dante, ai pățit ceva?
- Ema? Vrei să te căsătorești cu mine? Dante a aruncat dintr-o dată totul, deschizând în același timp şi pumnul care lasă la vedere inelul. Ema trebuia să pară surprinsă, Kamil observa totul din cealaltă parte a localului.
- Să ce??? Dante ai înnebunit?
- Deloc Ema, joaca rolul acesta cu mine, i-am promis lui Kamil că fac asta. Nu știu de ce a ținut neapărat, așa că pari surprinsă, zâmbește şi acceptă, te rog, inelul acesta.
- Ești nebun, dar hai să ne amuzam şi noi puțin pe seama lui.
- Deci? Vrei să fii soția mea?
- Sigur! completă Ema, în timp ce îl lua în brațe pe Dante completând imaginea unică pentru Kamil.
Am scăpat ușor. În afara celor din apropierea noastră care erau prea amețiți sau prea puțin interesați pentru a observa alte persoane, nimeni nu a văzut gestul….doar noi…
Seara nu a mai durat mult. Am decis să mergem Într-un final după ce petrecusem zeci de minute în brațele Emei pe canapea, privind spre toți cei care se distrau fără să le pese de nimic. A fost o seara reușita. Kamil a dispărut la un moment dat şi noua nu ne-a rămas decât să sunăm la numărul de taxi pe care am avut norocul să îl iau de la el la bar.
Ajunși din nou în locul pe care am ajuns să îl numim casă, ne-am schimbat repede şi ne-am întins în pat, după o zi plină, obositoare, dar care a meritat pe deplin. Acum încerc să retrăiesc amintirile zilei de astăzi, privind din nou spre becul ce se leagănă de tavan. Ema a renunțat să mai stea trează, a așezat capul pe pieptul meu şi a dat frâu liber viselor. Eu, amețit bine după noaptea alături de Kamil, încă nu doresc să plec de aici. Nu cred că în lumea viselor e mai bine decât lângă ea. Mai mult, am învățat cât de repede trec momentele frumoase, iar eu îmi doresc să le încetinesc cât mai mult în noaptea aceasta. Ema îmi oferă momentele de care am nevoie pentru a zbura cu gândul unde îmi doresc şi îmi arată cărări ocolitoare unor drumuri străbătute pentru nimic de atâți oameni. Pentru asta îmi doresc să rămân lipit de patul acesta alături de omul care menține zâmbetul sincer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu