În cameră se aud zgomote. Ema s-a trezit ceva mai devreme, exact așa cum a promis, în schimb eu încă mai încerc să lipesc pleoapele una de cealaltă, însă sentimentul că cineva mișuna prin jurul meu mă neliniștește şi astfel trebuie să mă ridic şi eu. Mai mult, va fi o zi plină. Astăzi este ziua nunţii, nunta Laurei, fata managerului ziarului pentru care lucrăm. Ne-am gândit că ar fi un subiect interesant pentru rubrica noastră, iar Evan, managerul, a acceptat fără să stea pe gânduri, oricum prin mâna lui va trece articolul înainte de publicare, așa că a fost de acord cu propunerea. Astfel m-am trezit astăzi în febra unei zi de nuntă. O zi plină şi agitată pentru că trebuie să alergăm după Kamil şi Krystina pentru a împrumuta ceva elegant şi în același timp să terminăm treaba pentru rubrica de mâine. Am decis ca ea să meargă la birou pentru că mai avea de editat câteva poze, iar eu să alerg după cei doi pentru îmbrăcăminte.
- Dante? Te-ai trezit?
- Pe jumătate. Nu ai glumit aseară când ai spus că azi vrei să faci multe lucruri începând cât mai de dimineață.
- Mda…aş vrea să termin repede cu jobul pentru că apoi să mă pot pregăti de nuntă. Am emoții, Evan mi-a arătat locația unde se va ţine evenimentul, e superbă. Arată ca în imaginile pe care le vedeam când eram mică înainte să dorm. Îmi imaginam că va veni prinţul pe cal alb din poveștile mamei, mă va cere în căsătorie de faţă cu toată lumea, iar apoi vom ţine nunta într-un loc spațios, cu multă lume şi draperii mari strânse elegant la jumătate. Îmi imaginam o formație care să cânte melodiile preferate şi mulți oameni fericiți.
- Haha…un prinţ?
- Eram mică, ce vrei?
- Nimic, mi se pare amuzant…prinţul a venit, ba mai mult, te-a cerut în căsătorie de faţă cu toată lumea.
- Da…haha. Dar prinţul acesta nu vorbea serios, iar căsătoria nu mai pare atât de pură cum suna în copilărie.
- Prostii! Oamenii nu mai sunt ca înainte. Nu mai au respectul pe care îl aveau înainte pentru căsătorie. O fac doar de dragul de a fi legaţi de cineva. O fac din obligație pentru ei pentru că așa trebuie. Căsătoriile sunt pentru sufletele pereche, nu pentru oricine ce crede că poate întemeia o familie fericită, dar nu face nimic pentru asta. Oamenii au făcut căsătoria să pară un nimic….şi prinţul nu vorbea serios, pentru că dacă vă căsătoriți va trebui să rămâi în castel să ai grijă de tot. Prinţul vrea să trăiești aventura cu el, să mergeți împreună în războaie şi să câștigați sau să pierdeți împreună.
- Haha...lasă poveștile Dante, am zăbovit prea mult, trebuie să ajung la sediu, iar tu, fugi să te întâlnești cu cei doi, dacă nu facem rost de ceva elegant nu vom avea cu ce să mergem.
- Nu te agita. Mă ocup eu de asta.
Ce nu știa Ema era că deja mă gândisem la ceva anume. Toată alergătura era de fapt o fugă prin magazine alături de Kamil. Era timpul pentru un cadou, iar o rochie era perfectă pentru momentul acesta. Am mers cu Kamil şi m-a îndrumat spre câteva magazine interesante. În plus, a fost şi destul de drăguț încât să mă acompanieze la o tură de shopping. Mi-a luat destul timp să mă hotărăsc şi să aleg una din rochiile văzute. E prea mică? E prea mare? Îi place? Albă? Neagră? Roșie? Roz? Nu…nu roz! Simplă? Împopoțonată? Toate gândurile acestea îmi dau bătăi de cap , dar până la urma exista şi planul B, o rochie de la Krystina, așa că am renunțat la toate întrebările care făceau ocol prin capul meu şi am ales o rochie în care mi-ar fi plăcut mie să o vad. Am ales o rochie neagră. Voiam să o vad şi în felul acesta.
Întors acasă am așezat hainele pentru ca Ema să le calce şi am intrat la duş. Când am ieșit își făcuse şi ea apariția.
- Hei Dante. E superbă rochia? Nu mă așteptam să îmi placă așa mult. Krystina mi-a spus că îmi va da cea mai frumoasă rochie a ei, dar nu mă gândeam că vorbește serios.
- Iți place?
- Sigur! Mă gândesc să îmi opresc telefonul şi să mă mut că să nu mă mai găsească Krystina, să nu fiu nevoită să o mai înapoiez.
- Ce bine că nu va mai trebui să faci asta.
- Ce vrei să spui?
- E rochia ta. M-am gândit că e momentul să iți mulțumesc pentru că mă faci mereu să fiu mai bun. Nu aş fi fost în stare să ajung cu călătoria atât de departe daca nu erai tu alături. E un cadou pentru prietenia ta sinceră.
- Vorbești serios?
- Da.
- Wow…iți mulțumesc mult, deși nu trebuia să faci asta.
- Probează-o, sunt nerăbdător să văd cum arați.
- Imediat.
Ema arata incredibil. Încep să cred că nu contează ce rochie îmbracă, ci pur şi simplu când o face, e perfectă, indiferent de ceea ce poartă. Ochii ei se asortează la orice îmbrăcăminte, iar trupul i se potrivește de minune pe orice şi poate sunt subiectiv, dar asta nu ii cioplește cu nimic din frumusețe.
Timpul a trecut foarte repede, iar ziua se îndreaptă spre evenimentul principal. Ema a avut grijă că fiecare dintre noi să arătăm impecabil, iar eu m-am ocupat să admir toata dăruirea ei. Rezultatul era încântător. Ai fi crezut că venim direct de pe un platou de modă. Am plecat plini de încredere şi nerăbdători să participăm şi să documentam această seară.
Ajunsi pe insula unde se ținea evenimentul, ne-am ocupat locurile şi am admirat eleganţa din jur şi frumusețea mirilor, apoi am rămas surprinși să vedem cum Laura, mireasa, apucă o farfurie şi o izbește de pământ, urmând că Adam, mirele, să curețe, păstrând doar o bucățică din farfurie pentru noroc. Se pare că şi cei de aici au obiceiurile lor şi e interesant să observ că le păstrează. La masă, am fost așezați lângă trei colegi de la ziar, trio-ul de la pagina de sport. Trei inși care nu au ieșit deloc din tipar, concentrați pe băutură şi pe analiza excesivă a meciurilor de fotbal. Impresionant a fost dansul mirilor, o melodie lenta de care nu mai auzisem şi un dans fără greșeala al celor doi.
- Hai să dansăm şi noi Ema, spuse Dante observând cum perechi au început să iasă la dans pentru următoarea melodie.
- Vrei să ne împiedicam acolo? Te anunț că nu sunt un as al dansului.
- Haha…Nici eu, dar sunt sigur că ne vom descurca. Ia-mă de mâna şi urmează-mă.
Ema ii ia mâna lui Dante şi îl urmează îndeaproape până ajung în jurul celorlalți care au urmat mirii pe ringul de dans. Dante o prinde de mijloc cu o mână, iar cu cealaltă conduce dansul. Totul era natural şi nici nu au mai realizat dacă e bine sau daca e rău. Ema a aşezat capul pe pieptul lui Dante şi s-a lăsat plimbată de către acesta.
- Îți imaginai vreodată că vei fi aici, alături de mine în Praga? Șoptește Ema.
- De foarte multe ori. Bineînțeles că nu exact că în situația asta, dar mi-am imaginat mereu că voi ajunge undeva în lume alături de fel şi fel de oameni, într-un haos al gândurilor şi alături de tine.
- Pe bune? Mă visai?
- Nu reușeam să observ aspectul, asta am lăsat-o la întâmplare si nu sunt dezamăgit deloc, dar ti-am simțit mereu sufletul aproape. Sufletul liber care să aibă curajul să treacă peste limite.
- Şi eu am sperat tot timpul astfel de momente, dar drumul care îmi era scris obligat în București părea că va schimba orice vis pe care îl puteam avea.
- Despre ce vorbești?
- Vorbim altădată, acum trăiește momentul. Se pare că nu dansăm chiar atât de slab.
- Hehe. Ți-am spus că nu contează pașii, trebuie doar să simți.
După câteva dansuri, ne-am așezat din nou la masă pentru a asculta o nouă analiză de sport a celor trei comeseni. Nu am apucat să fim atenţi la prea multe teorii deoarece în scurt timp toată lumea a început să se agite şi curios să văd ce se întâmplă îl întreb pe unul din cei trei colegi.
- Hei, Adolf, pentru ce e forfota asta?
- Eh…stai liniștit şi bea un pahar, nu se întâmplă nimic, e doar obiceiul. Se fură mireasa…fă-te că nu vezi nimic ca să pară totul mai interesant.
- Huh? Se fură mireasa?
- Da. Se vor întoarce doar ca să îl oblige pe mire să facă anumite lucruri.
- Cunoșteam tradiția, dar sunt surprins să văd că şi voi aveți același obicei. Interesant.
- Da…mai sunt câteva. Stai să vezi cum se vor bate doamnele pe un buchet doar pentru a se mărita următoarele. Hmmm…Doamne in toata firea își vor da coate acolo doar pentru a-şi pune speranța într-un buchet de flori. O să fie amuzant.
- Serios? Se va arunca buchetul?
- Da?
- Alt obicei cunoscut. Se pare că avem destule lucruri în comun.
- Da…păcat că sunt ciudate şi fără sens.
- Hai Adolf, urăști prea mult.
- Se pare că nu destul.
Adolf era ciudat, nu îi plăcea să facă noi cunoștințe şi nici nu avea vreun interes să facă pe plac cuiva așa că l-am lăsat în pace alături de ceilalți.
Evenimentul a fost un succes total. O combinație de eleganţă alăturată unor obiceiuri pe care nu le imaginam în colţul acesta de lume. Nu credeam că voi vedea în Praga tradiții pe care le cunosc de mult timp, expuse într-un mediu atât de diferit. Mireasa a fost returnată cu succes, iar după scurt timp am fost convinși de cei de la masă, să îi conducem pe miri pe drumul spre prima lor noapte oficială împreună. Sigur cei care locuiau pe traseul nostru nu au fost fericiți de gălăgia pe care o făceam, dar am înțeles că așa se obișnuiește, ca alaiul mirilor să fie extraordinar de gălăgios până când își duce treaba la bun sfârșit, lăsând cei doi îndrăgostiți în lumea lor. Apoi eu şi Ema ne-am rupt de restul persoanelor și am plecat spre casă pe jos. Am păcălit-o să ne bucurăm de seara senină şi să ne pierdem timpul singuri în liniștea celor mulți. Până acasă erau cam patruzeci de minute de mers pe jos, dar după paharele de la nuntă nimic nu mai părea atât de departe.
- A fost frumos în seara asta. M-am simțit bine să mă aflu lângă atât de multa lume fericită şi ruptă de probleme. Aproape că nu ii recunoști. Ei sunt cei ce dimineața pleacă cu mutrele îmbufnate spre muncă. Îți vine să crezi Dante?
- Toți facem asta. Ne trezim doar în momentele în care suntem în preajma unor variante îmbunătățite ale lor. Ne dăm seama dintr-o dată cât de simplu e totul, păcat că în câteva ore ajungi să uiți asta şi te întorci la problemele cotidiene.
- Poate asta face ca momentele de genul acesta să fie atât de importante. Faptul că se petrec de puține ori.
- Așa e. Înțelegi acum de ce trebuie să ne bucurăm atât de mult când le avem?
- Știam asta, dar ce facem noi acum înseamnă că trișam?
- Ce vrei să spui?
- Noi vânam momentele astea. Nu așteptăm să apară ele din când în când.
- Haha...nu, nu trișăm, doar suntem foarte buni la jocul acesta. Ne dedicăm şi nu ne pierdem cu firea când totul devine dificil.
- M-aş bucura să ai dreptate. Cei foarte buni câștigă de cele mai multe ori, în timp ce trișorii sunt prinși şi excluși din jocul acesta…
Undeva pe o bancă pierdută în negura nopții, două persoane își petreceau noaptea, într-un parc ascuns în inima orașului Praga. Doar luna ce privește printre ramurile copacilor le ține companie in acest moment. Afară e răcoare, dar nu mai contează, deoarece se au unul pe celălalt, iar liniștea din jur face ca timpul să se oprească în loc oferindu-le acestora o parte în istoria nemăsurată a orașului. Doi diferiți ce se ascund mereu de o lume care încearcă atât de mult să copieze…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu