Here's your letter, Annie!

                  Pandora, 31 august, 2015



                  Draga Annie,

 

      Stiu ca nu ne-am mai vazut de ceva timp si stiu ca nu am fost cel mai bun...dintre toti.Stii? Am tot alergat prin desertul mintii si nu am gasit nici o urma..de-a ta...de-a noastra.Iti scriu inconjurat de strigoii de care te-am tinut departe si spre care m-ai impins fara cale de scapare.Nu am avut curajul sa iti recitesc scrisorile.Imi e frica.Fantomele devin iritate cand ma gandesc la tine.Imi tot spun ca in locul asta nu exista speranta.Imi spun ca geamul din tavan e doar in imaginatia mea, si ca de fapt nu am fost plecat de aici nici un moment, dar eu stiu ca te-am vazut Annie...Am innebunit? Spune-mi ca am visat si lasa-ma sa putrezesc aici alaturi de cele fara vise.Eu am vazut inceputul,Annie.Sunt sigur ca l-am vazut, dar tu decizi sa ma lasi aici fara voia mea...fara voia ta.De ce ii lasi sa te stranga in lanturi? cand ai putea sa vezi o lume intreaga libera si fericita.Spui ca asta e prima noastra viata din cele sapte, dar se simte la fel de rau ca si cum ar fi ultima.Daca e ultima, Annie? Poti sa traiesc cu asta? Eu unul nu pot si nu mai vreau sa merg inainte cu nimic.Stiu..o sa spui ca sunt dramatic, dar dramatismul pare un pic mai dulce decat pelinul aceste piese tragice.As putea inghiti sticluta cu totul si sa ma transform.Sunt sufocat aici.Ranile nu sunt vindecate si sunt destul de adanci incat as avea nevoie de un doctor, dar singurul care ma poate ajuta nu doreste sa trateze.
     Sunt lipsit de speranta si tu nu esti aici.Imi urla in minte vocea ta cand imi spune ca ma vrea in brate, dar nu esti aici.Ma uit in oglinda si tot ce vad e tot reflexia ta.Mi-au spus ca ma vor feri de amintiri.M-au mintit! La fel cum o fac toti.Am fost iar naiv, pentru ca vad bunatate pana si in nenorocitele astea de fantome.O iau razna, Annie! Am crezut ca pot vedea si simti stelele, in schimb am ajuns sa numar gandacii din beciul asta.Nici macar sa vad stelele prin gemuletul din tavan nu mai pot pentru ca imi e frica sa ma uit acolo.Acolo ar trebui sa apari tu si nu as putea sa rezist daca as vedea altceva.E mult prea trist oricum.
      Stiu Annie..ai spus ca ai un viitor bantuit din cauza unui trecut toxic.Nu am reusit sa imi dau seama ce ar fi atat de grav, cu toate ca m-am gandit la nenumarate idiotenii.Crede-ma...am cele mai rele chestii in cap.Ma gandesc la cele mai urate posibilitati sa inteleg ce te face sa nu lupti.Chiar si asa Annie...nu inteleg.Stiu ca una din ideile mele poate fi adevarata, dar nimic nu m-ar opri sa iti fiu alaturi, chiar daca totul ar fi impotriva.Nu exista amanare Annie, tot trebuie sa iti infrunti demonii si credeam ca o sa iti fie mult mai usor alaturi de mine, asta daca nu vorbeai prostii cand spuneai ca vrei sa vezi cabanuta aia.Nu cred in rautatea ta..nu vreau si nu mai pot sa mai cred parada asta.Ma pune la pamant.Bratele tale imi sunt de ajuns sa scap de aici, dar le vad in continuare inchise.Am devenit usor o umbra.Zambetul meu, atat de important, devine un suras trist indreptat spre o lume din care nu vrei sa iesi, pe care o poti lasa foarte usor in spate.Stii si tu cat de plina de minciuni si rautate e...spune-mi ca stii asta.Incerc sa scot capul pe usa si nu imi place deloc ce vad.Ma intorc repede.Tot de afara se leaga de tine...mai putin eu....Trebuie sa inchei Annie, strigoii incep sa simta ceva.Nu ma pot da de gol...nu inca...
   
                 Al tau, drag,

                                  Dante.

Prefata 2

       Vorbeam de noroiul asta si de cum ne complacem in el.Spuneam ca am inceput sa ma simt bine cand ma zbat alaturi de ei, pentru ca ei fac parte din noi si noi facem parte din ei, oricat am vrea sa trecem peste.Repeti ca e vorba de aurul lor.Ca nu ti-ar ajunge si argintul. De ce? Nimic din ce se intampla nu are sens, si cu toata ca am stiut asta de ani buni, am hotarat sa ignor, pentru ca nimic si nimeni nu merita mai multa atentie si liniste in afara de noi.Nu am crezut ca dupa problele din camera mintii, luptele cu Cerber, discutiile despre egoism si dezamagirea totala de dupa, cutia va reusi sa fie intoarsa si sa functioneze din nou.Asta e un lucru bun.Asta inseamna ca speranta functioneaza de cateva ori.Numai ca fiind iesita din cutia Pandorei, va trebui sa se intoarca tot acolo si sa ia cu ea tot. Ai reusit sa devii o muza pentru metaforele lipsite de sens din capul meu.Ai trecut peste nimicul lor doar sa ma pui in locul tau dar eu nu le vreau atingerea neagra.Eu nu vreau sa ma uit in ochii lor, pentru ca stii si tu cum sunt.Intelegi? nu mai vreau sa mai scormonesc prin gramada de teama sa nu gasesc imaginea ta acolo.Nu esti o persoana rea, si asta m-a bucurat sa observ atunci cand incercam sa te scutur de praf.De ce sa scutur din nou doar pentru a-i da drumul apoi? Spui ca merit sa gasesc globul de cristal acolo.Nu-l voi gasi pentru ca nu il voi mai cauta.E randul meu sa intru in camera cu fantome si sa raman acolo de tot de data asta,pentru ca doar ele ma inteleg.Am o gasca intreaga stransa acolo care ma sfatuieste si ma transforma in alta fantoma.imi spun sa nu am incredere in oameni, sa nu vorbesc, sa nu privesc si sa nu ascult, pentru ca nu voi reusi sa ies de aici.Cel mult as putea sa ii aduc pe ei aici, dar eu nu am scapare.Eu nu am nevoie de cineva care sa vada asta pentru mine.Aud in urechi tot timpul asta si decid de fiecare sa merg inainte.Ajunge...ajunge si pentru mine.Nu mai incerc sa ies de aici, cei de afara sunt incredibil de rai.majoritatea..iar cei putini ma trimit inapoi in camera.Ei nu sunt rai..ei sunt doar lasi pentru a lupta impreuna.Prefera sa se amestece cu ei, pentru ca au speranta ca intr-o zi o sa le fie sila sa mai alerge si o sa se  multumeasca, fara batai de cap, cu noroiul asta.Uitam cu totii cand visam la nisipul de pe insula pustie.Unde s-au dus visele noastre?Am ramas injunghiati de fel si fel de tristi si ne-au molipsit cu tristetea lor....Ma intorc in camera.Fantomele devin prea puternice, si eu, lipsit de ajutor din partea celor putini.Ma intorc pentru ca imaginea asta e prea dura pentru mine.O sa raman aici...Nu e speranta..e o pacaleala..
         Ai spus cu lacrimi in ochi ca nu vom ajunge aici spuneai ca o sa iti fie dor daca voi pleca, chiar si pentru un singur weekend.Ca nu ai incredere si ca nu vrei sa scap din brate.Promiteai o casa undeva sus cu un gazon frumos in fata de care o sa am eu grija, iar tu o sa fii ocupata sa gatesti toate nebuniile din lume.Stiam ca esti gurmanda si te lasam sa iti faci de cap.Catelul nostru, Dante si el, o sa ma incurce in fiecare zi cand vreau sa te iau in brate pentru ca nu o sa am loc de el.Ti-am zis ca
esti irezistibila.Spuneam ca daca ar veni cea mai frumoasa femeie la mine, tot mi s-ar parea mai urata decat tine.Ma certai.Spuneam ca sunt mincinos si ca nu as face asta.Aici am vazut cum incepeai sa te indoiesti de mine.Am vazut ca venind spre tine prin creierii padurii, noaptea, nu a miscat nimic in sulfetul tau.Ai intrat usor in hora lor, acolo unde stiai ca eu nu am ce sa caut...eu nu stiu sa dansez..Am incercat sa te trag inapoi, dar erai prinsa strans in bratele celorlalti.Dansai si radeai...Ochii nu s-au mai intors spre mine si am fost nevoit sa ii uit.Dansul vostru a strambat cutiuta mea.
      Am vazut stelele cu tine mult mai aproape.Puteam sa le atingem daca voiam, dar mainile nostre erau ocupate.Eu nu voiam sa iti dau drumul, tu imi sopteai ca nu ai in plan sa pleci nicaieri, pentru ca toti cei din casa te-ar intrista.Ei nu vor sa vada stelele si asta spune multe.A fost nevoie de un foc de artificii sa iasa afara, iar apoi au fugit repede stiind ca stelele nu vor exploda in toate culorile, iar asta nu e de ajuns pentru ei.Distractia e inauntru..si ei stiu sa danseze.As incerca si eu pentru tine, dar,din nou...ce rost are sa intram in hora lor si sa pierdem asta? Maxim putem intra in camera si sa fim inconjurati doar de noi.Sa te aud cum soptesti ca e tot ce vrei si sa iti spun ca imi e frica.Sa ma linistesti si sa adorm acolo ferit de fantomenele mele...Stai!nu te transforma..off...esti deja aici..imi pierd mintile si nu reusesc sa vorbesc cu cine trebuie.
      Hey! nu asculta..fugi acum! fugi!.....vocea din gemuletul din tavan e cunoscuta, doar ca de data asta am aruncat si cheia de la usa si geamul este inchis.Ele au descoperit ca pe acolo scapam.Imi iau locul pe scaunul putrezit, aprind lumanarea si ma uit la o carte.
    E scrisul meu, dar imi venea sa cred ca eu as fi notat atatea lucruri triste.Tocmai eu care visam la verdele din tot.Acum am inteles ca nu ar mai avea rost sa scap de aici..acum inteleg ce imi spuneau fantomele tot timpul..nu are rost sa incerci..Mai bine sa raman aici unde totul e cunoscut si unde stiu minciunile pe dinafara, deci nu mai sunt nevoit sa le ascult si sa le cred.Aici nu imi va ridica nimeni moralul, dar nici nu il va pune la pamant.Aici e subsolul si nu are unde sa se mai duca.Aici stiu totul exact cum e si nu apar imagini false, cum ar fi verdele sau cabanuta aia, aici zimbrul nu mai apare...afara ar fi in stare sa ma ia sub copite..Aici e cimitirul cutiutei.
      Am alergat dupa tine atata timp..Ma bucur ca esti aici.Stiam ca o sa apari..Le-am spus asta si lor, si le-am ras in fata. Am pus amintiri si vise in bagaj.Ai vazut castelul? Eu unul nu am apucat sa vad nimic din el..Cum sa ma fi uitat la el, cand e privelistea asta in fata mea.Si nu...nu ma refer la imaginea superba cu dealurile din jur.Ai zis ca nu poti sta asa, ca ai nevoie de altceva si ca e prea mult pentru tine.Departarea e nenorocita, dar m-am intors.Sunt aici, un pic mai puternic si mai increzator in fortele mele.Imi spui ca iti pare rau.E o prostie ce ai facut si stiu si eu si tu asta.Asa ca asta nu va afecta nimic. Ne place sa jucam ping pong..sa aruncam mingea de o parte si de alta a mesei.O arunc mereu spre tine si o astept cu placerea unui catel pentru un bat.Am vazut ezitarea si am plecat sa ma racoresc in aburi de alcool si idiotenii.M-am intors plin de noroi din lume...Fantomele soptesc usor si ma ia somnul pe masa..visez ciudat..visez ca exista speranta..ma trezesc si ma duc sa beau o gura de apa..si ea e plina de noroi.Adorm din nou..sper macar sa nu mai am vise proaste.

Patru - 4

      Privind cerul senin, gandurile incearca din nou sa evadeze.Vraja care sa le alunge se pare ca nu a funcionat, asa ca va trebui sa le infrunte, dar acum nu e nici momentul si nici locul potrivit. Trenul inca nu merge pentru ca a ales o ruta care trece mai mult prin zona rurala si nu a gasit nici macar o persoana care sa vorbeasca si alta limba.Ar fi fost in stare sa incerce un pic si franceza pe care nu o cunoaste si pe care o uraste atat de mult.Dante inca habar nu avea ce e in neregula cu trenul.S-a saturat sa astepte, mai ales pentru ca asta ii face mintea sa zboare acolo unde nu trebuie, asa ca inchide ochii si face o miscare brusca in ideea de a arunca toate aceste ganduri din cap. Intra din nou in vagon isi ia rucsanul in spate si coboara acolo in mijlocul pustietatii...orium nu avea habar unde duce trenul si acum nu trebuie sa aiba grija decat de el, fara alte sunete, acum isi pune castile pe urechi fara sa mai fie nevoit sa lase sa intre fel si fel de idiotenii prin ele.Aprinde o tigara, da drumul la muzica si porneste aiurit la drum.Nu e capat de linie, dar crede ca poate ajunge unde trebuie chiar si asa fara sa fie ajutat de tren....doar ca va trebui sa parcurga foarte mult pe jos...inca nu stie daca e benefic sau nu.Oricum ca pana acum nu poate fi, e un alt drum plin de posibilitati si noutati.Calatoria merge inainte chiar daca in jur conditiile impiedica asta.
      "Rahat!. Se pare ca muzica nu ajuta.Bubuie in urechi insa sunetul nu reuseste sa treaca de bariera din creier.Fragmentele de srapnel inca sunt ramase in cutiuta veche sau ce a mai ramas din ea.Singurul mod cum as putea sa ridic bariera este sa ma las purtat prin tunelul timpului si sa sper ca odata cu avansarea prin tunel se vor intoarce in bezna strigoii aparuti de nicaieri."
      Dante s-a pierdut din nou in ganduri, in timp ce mergea alene prin iarba deasa a campiei din Belarus.Incet si mintea lui incepe sa fie atenta la muzica din casti.Abia acum dupa aproximativ o ora de mers pe jos zareste in departare o cabanuta darapanata si fara sa stea prea mult pe ganduri se indreapta fix spre ea, in ideea de a se odihni pret de cateva minute si sa se fereasca putin de soarele care il ametise pe drum.
    In plus il atragea mult si imaginea ei, parea uitata de lume.Un loc in care nu putea sa il ajunga nimeni.
       Se indreapta spre usa fara sa ii treaca prin minte ca ar putea locui cineva in cocioaba aia.Impinge usa incet si spre surprinderea lui, in casa era cineva.Speriat, se grabeste sa iasa, dar o mana il trage inapoi bolborosind in limba lor.Dante priveste persoana cu frica, nu stia ce se intampla.In fata lui o doamna isi da jos baticul.Era undeva de vreo patruzezi si cinci de ani si nu arata ca un cersetor care dupa parerea lui, doar el ar fi putut locui intr-un asemenea loc.Ochii ieseau in evidenta.Era un verde linistitor.Avea o voce calma cu toate ca Dante inca nu intelegea nimic si cu toate ca incercase de multe ori pana acum fara succes sa comunice cu cei de aici, a decis sa mai isi treaca in cont din nou o incercare.
     
      - Do you speak english?
      In momentul acela ochii verzi se maresc in semn de uimire.
      - Yes! spune vocea calda cu un accent american. Yes! i do, i don't think i forgot it yet.
      - Really? you're the first person that i met here wich i can understand.I'm Dante! nice to meet you.
      - Hi! I'm Mia.Come in! Take a seat and make yourself comfortable.It's a humble cottage, but at least i can offer you a cup of tea with a little bit of zubrovka.It passed a long time since i spoke to anybody who's not from around here. Where are you from, boy?
      - Well...ma'am..i really don't know were i'm from and i don't think i want find out.
      - That's odd..
      - Yeah...so? where are you from? your voice doesn't sound like Belarusian and your name, again not from here. What's your story?
      - I don't think i remember where to start. I'm from Michigan, US. I fell in love when i was young with a boy from my neighborhood.We used to sneak out of our houses to a little pound next to them. There was a house in a three, where we dreamed about our life, how we will go to a quiet place, far away from the noise of the world...
      - That sounds familiary..
      - What?
      - Nothing...go on..
      - Like i said, we dreamed about escaping the noise...and we ended up married.He was a cute boy, i never had a fight with him, never...this may seem strange, but it's true...nowadays, you don't find a couple without endless fights.They say it keeps the fire up..they have no idea...The world got used to nasty things and they say it's normal to have them in our life, but this isn't true.We don't have to accept them.We can live in the way we want...anyway, our dream came true, when we had the chance to move here in Belarus. He took a job in a city near here, Ashmyamy.It was his dream job, and our dream life.We had an apartment in the city, and this little cottage here, were we used to come every week...just to relax...
        Mia a suspinat in momentul acela. Ceva o apasa vizibil..si fara sa isi dea seama, Dante pune o intrebare banala..
      - And where is your husband?
      - Uhmm..his dead...
        Dante se gandea cat de idiot e ca a trebuit sa ii aduca aminte de o astfel de intamplare, si incerca sa caute o scapare din asta, numai ca nici o vorba nu mai avea rost acum.
      - It's ok..He's dead for about ten years, he got sick one day, and the doctors said they have nothing to do, that in a few months sweet Brandon will pass away.So we moved here to make everything easier.It was a tough time for the both of us.Of course he was the brave one, it was like i was dying, and he was here to comfort me....and in one day he turned to dust.I never moved on, and i really don't want to.He was my everything, and after his death to move from here seemed pointless.I want to remain here where my soul is next to his...at least metaphorically..but enough about this...what about you? how did you ended up here?
      - Wow! what can i say? nothing can beat your story..
      - I think so, but come on..you seem bothered by something.
      - I don't want to talk about it..
      - Come on...i said my story..it's your turn.
      - Ok..Like i told you, i don't remember much of my past, i just know that i was in a small town in Romania.Met a girl, and decided to see the world.It went pretty good at first.I don't know where my mind was thinking  but this ha to be the time of my life...
      - She dissapointed you..That's why you're so off..
      - Dissapointed? I wouldn't say that. She became a vision of the past...she scared me. When i finally had the smile back, and faith in humanity..she showed me that nothing will change.We are still humans, and our lifetime is too short to find peace or our Eve..We took a train, she left it, and then i left it too.So here i am, after walking about an hour in this field, trying to clear my mind.
      - Ugly..But you don't have to judge everything from one bad experience..
      - Yeah..i don't have to judge from one..How about many more?
      - But you said you remember nothing before this.
      - I don't want to remember more..Isn't this enough?
      - I'm not the one to judge you..you are the only one.So? is it worth it to stay like this? Is it worth it to waste your time thinking of the past?
      - I don't think so, but i can't get out from my head one moment when i should stopped everything.It was about everything around us, and the idea was that we should never got familiary with anything and that we have to care about nothing, because this way you won't get hurt.Back then it sounded odd, but now i fully understand and like you, i don't want to escape, i want to hide until everything it's over.
      - It's not the same.I'm old..you are young.I've lived my story long enough.From what i understand you lived nothing.Look at that window! What do you see?
      - I don't know..glass?
      - Come on! Through the window..
      - A hill?
      - Exactly! Do you see anything on the other side of the hill?
      - No..i think this is obvious.
      - Yes, it's obvious..but what do you think it's on the other side?
      - I don't know...another field?
      - Wrong! On the other side is the most beautiful place around here, you should see it, but this isn't the point. The point is that you never should lose hope, especially when you know nothing about the other side.Even if you saw the other sides of many places, and it dissapointed you, it doesn't mean you have to stop your chase.No one ever knows from where the surprise will come.
      - You're right.But how are we supposed to be in the meantime?
      - This is a story i will tell you after i'm back..
      - Back? from where?
      - I have to do my daily jobs, i will be back in a few hours..you shoud have some sleep. You can lie on that bed. I know it's not much, but it's all i've got, and you sure need some rest..Every thing will gonna be all right...
   

Din iad in rai si inapoi - 3

     Trenul asta ma pune pe ganduri..ma gandesc la cum trece viata pe langa noi.Exact cum si noi trecem pe langa dealuri in momentul asta.Lasam in spate zona cu zona fara macar sa apucam sa privim destul de mult la imagine, fara sa intelegem mare lucru.Sigur ca ne place, altfel nu am fi aici, si sigur ca dorim sa vedem cat mai mult, dar trenul nu are statie unde ne place noua cel mai mult.Tot ce am putea face este sa sarim unde ne dorim noi, dar ne lovim, si posibil sa ne pierdem pe drum. Toata agitatia asta, toate drumurile strabatute pana acum, si tot ce am vazut stiu ca nu ar fi avut sens daca eram singur. Ma uit spre tine si te vad pierduta in spectacolul ce trece pe langa noi.Acum am inteles...linistea mea si aventura de pana acum nu ar fi avut sens fara tine.Stii cat de mult imi placea singuratatea, am tot vorbit despre asta.Imi dau seama ca pana acum nu am intalnit persoana potrivita care sa ma scoata din agitatia din capul meu.Cred ca asta m-a facut sa stau ascuns.Nu stiu daca exagerez, dar mi-as dori sa stau aici in tren toata viata daca tu esti aici.Bineinteles ca imaginea poate fi alterata, si sunt sigur ca fiecare avem perceptia noastra despre viata, si oricat de perfecta as dori sa o vad stiu ca vor exista hopuri, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne impiedicam de ele. Ranile din spate ma face sa fiu atent, dar nu ma pot abtine sa visez.Am fost tot timpul un visator si nu ma pot opri acum, si nici nu vreau, dar tot imi e frica..cum spuneam mai devreme, se pare ca totul e trecator, si nu stiu daca voi fi pregatit sa pierd imaginea asta din fata mea, nu pot sa ma uit la cer si sa nu vad nimic si in nici un caz nu ma mai pot bucura de tot ca pana acum...iar vorbesc prostii, si iar pierd momentul privind spre un viitor pe care nu il pot cunoaste. Incerc sa imi iau gandul de la asta, dar ceva in adanc se simte in neregula.Ma uit spre tine si ai privirea atintita spre ochii mei.Eu sunt fermecat de frumusetea alor tai.Tu pari nelinistita.Simt cum trenul incetineste usor.Am ajuns la o statie, peisajul din nou...superb, chiar daca e o banala statie de tren, dar ce ma surprinde e ca te vad cum te ridici si te indrepti spre usa.Ma uit ciudat la tine si te intreb daca ai cumva nevoie la baie.Tu imi raspunzi sec ca nu...si atat.Te urmaresc, curios din fire, dar in loc sa te indrepti spre baie observ cum mergi spre usa trenului si cobori fara sa zici nimic.Eu uimit, raman pe scari...
 
     - Hey! ce faci? lasa joaca..trenul o sa plece in curand si nu ma gandesc sa te las aici.
     - Plec...
     - Pleci? ai innebunit? unde pleci si de ce "pleci" si nu "plecam"? Ce se intampla?..
     - Plec Dante si da..."plec", nu "plecam", nu vreau sa te superi, dar nu pot sa fac asta, aici pentru mine e capat de linie.
     - Ce vrei sa spui cu asta? Cred ca faci misto.Daca e o gluma..e cea mai proasta.Te rog, termina, ma faci sa ma simt aiurea si nu inteleg nimic...
     - Dante..cred ca e momentul ca noi doi sa ne vedem fiecare de drumul lui...
     
     Cuvintele ies din gura lui Annie si se infig adanc in inima lui si in mintea lui, nu-i vine sa creada..toate cuvintele de pana acum, toata discutiile si toate promisiunile devin un mare nonsens in momentul asta.E imposibil ca azi sa imi promiti ca vei calatori cu mine pana cand ne va uita lumea asta rea si maine sa imi spui ca e capat de drum. Ceva s-a intamplat sigur, dar ce rahat se poate intampla atat de grav de pe o zi pe alta, cu ce am gresit?

     - Annie...spune-mi ca e o gluma...proasta, oricum ar fi..
     - Din pacate nu e nici o gluma.Asta simt ca trebuie sa fac.
     - Simti prost! pe bune..nu inteleg ce s-a intamplat...cu ce am gresit, sau ce te-a facut sa o iei razna de tot? Si te rog..nu imi umple urechile cu rahaturi din filme de drama de genul.."nu esti tu..sunt eu"!
     - Imi pare rau, dar mai mult nu iti pot oferi..Ma bucur ca am trait momentele de pana acum impreuna cu tine.De cand ne-am intalnit prima oara si pana acum totul a fost frumos.Apreciez complimentele, imi voi aduce aminte cu placere de zambetul tau.Iti multumesc pentru ca m-ai ajutat sa uit de problemele pe care le aveam, doar ca nu am curaj sa merg mai departe..Momentele cu tine au fost magice, si nu o sa uit niciodata sperantele construite..
     - Prostii! Tu ai habar cat de penibil suna asta? Nu ma gandeam ca ma crezi un mare idiot si un fraier..Cum crezi ca pot sa inghit toata perdeaua asta care ascunde adevaratul motiv..incerci sa ma faci sa ma simt bine acum, dar modul e de rahat.Ai putea sa ma ajuti doar daca urci inapoi in tren. Asta e singurul mod.Nu ai cum sa imi spui ca totul e perfect, dar ca tie nu iti place perfectul. Suna ca un film de rahat, un film prost...un cantec prost...As fi preferat sa fii sincera macar, sa faci asta cu demnitate, nu de pe peron, gata sa pleci si hotarata deja sa faci asta.Unde e loialitatea fata de mine? Imi datorai macar sa incerci sa discuti cu mine, sa imi dai sansa sa rezolvam asta impreuna, iar daca nu am fi putut, ne-am fi strans in brate si apoi mergeam fiecare pe drumul lui. Cum crezi ca ma simt cand imi iei asta fara sa am un cuvant de spus, si fara sa imi dai macar o sansa reala sa discutam? Faci exact aceleasi tampenii ca toti..sunt satul..
     - Nu pot sa iti spun mai multe si nici macar nu are rost.
     - Asta o spui tu care stii tot si stii exact de ce ai facut asta si nu trebuie sa asculti rahaturile celuilalt care incearca sa ascunda tot. ASta spui tu care nu esti macinata de intrebari la care cel mai probabil nu vei primi nici un raspund,pentru ca nimeni nu are curaj sa ti-l ofere.Asta spui tu care ai ascuns tot pana acum, pentru ca, repet, nu e nici o sansa sa se schimbe situatia atat de drastic
       intr-un timp atat de scurt.
     - Imi pare rau Dante...
     - Nici macar nu ai dreptul sa spui asta...din nou imi bagi prostii in cap, daca iti parea rau nu ai fi facut asta..Un om normal nu face ceva pentru care ar putea sa ii para rau..Nu demonstrezi decat ca esti un om las si ca tot ce s-a intamplat pana acum a fost, cum spuneam si mai devreme, o parada mincinoasa..Toate amintirile astea de care spui ca iti aduci aminte cu placere poti sa le pastrezi tu.Eu abia astept sa scap de ele!

     In momentul ala se aude si sunetul trenului care porneste usor spre nicaieri.Dante se intoarce incercand sa nu priveasca deloc inapoi si cu cutiuta revenind la forma de odiniara..ruginita, lispsita de viata si plictisita.Se indreapta spre vagonul lui si plin de nervi pune capul jos pentru a adormi sa uite tot, sperand ca cineva va face o vraja si va uita si tot ce s-a intamplat pana acum.
   
       "Ce rost are sa urcam muntele daca in final ne vom impinge de acolo pentru a ne hrani egoismul? Ce sens sens are sa ne bucuram de drum daca ajunsi acolo scoatem cutitele si alergam unul spre celalalt sa ni le infigem in spate? Ce rost are sa ne punem increderea in oameni daca nu invatam sa ii privim cu aceeasi intelegere cu care privim propria persoana si pe ceilalti? De ce punem masca zambitoare si oferim ganduri bune, cand am putea fi macar sinceri si sa terminam cu teatrul asta ieftin? Ne creem niste iluzii cretine despre cum ar putea fi lumea, cand de fapt ne vom lovi de conditiile astea tot timpul.Nimic nu se va schimba, ramane doar speranta care sa ne faca nereusitele mai dulci, speranta despre care se spune ca moare ultima, dar tot o sa moara la un moment dat..nu? In cazul asta ce rost are? Urasc oamenii pentru ca de fiecare data cand am de gand sa imi pun baza in ei, continua sa imi arate ca nu gresesc atunci cand cobor in beciul sufletului si trantesc usile astfel incat sa nu mai vad aceste siluete strambe. M-am saturat sa tot filtrez discutiile pentru a afla adevarul.Oamenii sunt mincinosi si fac asta fara sa gandeasca mult.Asa ca oricat de mult mi-ar placea compania cuiva, refuz totusi sa ma mai murdaresc cu reflexii ale unor vise devenite intre timp de rahat.Ingerii devin strigoi, iar strigoii...pe ei ii cunoastem, de ei nu ne e greu sa ne ferim. Nu te condamn pe tine....va condamn pe toti..la gramada, pentru ca inca nu s-a ridicat nimeni deasupra acelui moloz de minciuni si de vorbe aruncate doar de dragul de a le scoate pe gura.Inca nu inteleg cum ma poate afecta in continuare imaginea asta sinistra mai ales dupa ce am fost nevoit sa o privesc continuu.Adevarul e ca de fiecare data am fost pacalit, poate pentru ca sunt naiv, de anumite iluzii si de fiecare data am privit in gol, uimit de modul in care oamenii reusesc sa faca o pirueta, de lejeritatea cu care devin intr-o secunda niste straini, fara un motiv anume.Sunt plictisit sa vad ca loialitatea, curajul si onoarea nu sunt decat niste povesti invechite de pe vremea cand oamenii inca isi cautau viata fericita alaturi de alti oameni...Da! Alaturi de alti oameni, lasand la o parte ambitiile si placerile materiale.Trebuia sa scot otrava si sa inteleg de ce "Annie" si nu "Ava". De data asta nu esti tu...suntem toti!"
 
     Alarma trenului il trezeste pe Dante..au ajuns undeva pe un camp si toata lumea pare mirata.Nu intelege ce se intampla, habar nu are nici macar ce bolborosesc cei doi burtosi in uniforma care inspecteaza vagonul, dar par suparati.Se da jos cum vede ca se intampla cu majoritatea calatorilor. "Probabil e o pauza de tigara", se gandeste, revenind la naivitatea de pana acum. In stanga si in dreapta camp.Habar nu are unde e, ce se intampla si ce va face in continuare...Nici macar nu mai conteaza...totul o sa fie bine.

Cosmarul - 2

                Nu pot sa dorm.Ceva ma macina si ma simt vinovat pentru libertatea de acum. Vezi?...eu m-am obisnuit sa fiu tot timpul limitat pentru ca lumea in care am trait a fost veche, si ma bucur ca am cunoscut toate aceastea, habar nu ai cat de mandru ma simt pentru ca am cunoscut si pentru ca imi plac anumite obiceiuri vechi, insa odata cu ele vine si gandirea inchisa pe care nu o judec, pe care o inteleg, dar nu o doresc.Inca nu pot sa scap de ultimul lucrul pe care il urasc in lumea asta...si pe care nu il pot ignora.Am invat in timp sa ignor toate lucrurile si cum sa trec peste ele, insa nu pot inca trece peste modul in care lumea creste.Stiu ca nu poti sa schimbi lumea si din experienta am invatat ca egoismul e ceva la care trebuie sa apelezi daca vrei sa fii fericit, pentru ca la baza fericirea e egoista.Fericirea vine din lucruri care iti plac, deci clar nu poate fi altceva decat egoism....dar intorc  privirea spre tine..si te vad cum dormi atat de linistita, si stiu ca pare un cliseu dintr-un film siropos, dar ma bucur pentru ca te privesc, si din nou ma incearca aceasta constiinta cu care am fost obisnuit.Nu pot sa fiu egoist, nu atata timp cat tu dormi atat de linistita langa mine.Cum ma pot gandi la fericirea mea cand si daca inchid ochii te pot vedea cum dormi? 

    

   ................................

     A doua zi Dante s-a trezit singur.Inca buimac si orbit de raza de soare care sa incapataneaza sa strice un linistit somn, se ridica si incearca usa de la baie...era deschisa.Si unde e Annie? O mica panica incepe sa isi faca loc.Si repede se imbraca si iese pe hol pentru a o gasi, numai ca acelasi receptioner cu care nu se intelegea deloc cu o zi in urma, nu pare ca ar fi invatat prin minune engleza, si bineinteles ca nu intelegea nici Dante ce mormaia ciudatul ala.Nu voia decat sa afle daca o vazuse pe Annie, chiar daca incercand sa o mimeze, se maimutarea pe acolo.In final, Dante a lasat-o balta aruncandu-i intre timp si doua injuraturi printre dinti receptionerului care devenise si el inre timp din ce in ce mai iritat.A iesit acum in fata hostelului uitandu-se in stanga si dreapta asteptand ceva, orice, un indiciu, un semn, o mana intins in spate..Nu aparuse nimic si panica initiala se amplifica.Stie ca obicei se agita mai mult, dar trebuie sa se calmeze si sa vada ce este de facut.A urcat inapoi in camera.Bagajele ei erau tot acolo..un pahar de cafea pe masa...terminat pe jumatate.Unde s-o fi dus? Si se pare ca a lasat si telefonul.Nu ar trebui sa fie departe, si totusi erau intr-un loc necunoscut.Dante gandea ca nu e momentul sa nu fie unul langa altul.Usor intra intr-o stare ciudata, o stare cunoscuta.Incepe sa fie ingradit de pereti reci si gri, si fel si fel de imagini isi fac loc in mintea lui.O stare in care de fiecare data isi imagineaza tot felul de  lucruri si mai ales pentru ca nu ii place sa fie singur, a urat singuratatea chiar si cand o imbratisa cu atata ardoare.In sufletul lui tot timpul singuratatea l-a macinat, si mereu in incercarea de  a se inconjura de persoane a observat ca nu merita si a revenit in cochilia lui. Acum cand din fata lui a reusit sa observe si persoana fara cravata, a lui, nu a lor, totul are un alt sens, pe care nu il vrea pierdut.Usor, mintea lui incepe sa lucreze mai mult decat ar trebui si deloc bine...In final prin ceata aparand si motanul chior care ii ofera cele trei alegeri ale lui.

     

        -Alege-ma pe mine! spuse urna galbena. O sa iti arat ce inseamna sa alergi paduri pentru un ideal.Promit ca voi sta in spatele tau si voi asculta chiar daca nu ma multumeste rezultatul.O sa rad  prosteste, doar ca o sa plec. Nu ma pot opri in acest loc, sunt trecatoare, iar tu stii bine ca nu poti sa stai in spatele meu, iar eu nu iti pot dicta drumul...

        -Alege-ma pe mine! a strigat din mijloc copilaria. Eu o sa iti arat drumul, eu o sa te invat sa alegi si sa accepti refuzul.Alege-ma pe mine caci doar eu te voi trada doar sa simti si sa inveti sa treci peste.Alege-ma pe mine pentru ca eu o sa iti zambesc doar sa treci peste. Alege-ma pe mine! Eu voi pleca si ma voi intoarce cand nu te astepti.Eu te voi lasa sa alergi...

        -Alege-ma pe mine! sopteste si tinta rosie.Eu nu iti promit nimic, dar iti accept compania.Eu voi spera langa tine si iti voi alimenta visele, sperantele, eu voi face ca totul sa para atat de real, dar

tot eu voi distruge in aceeasi masura tot, eu voi aduce totul impotriva ta.Eu te voi pune fata in fata cu realitatea si chiar daca primele alegeri nu te anunta, in cazul tuturor pierzi.Alege-ma pe mine pentru ca sunt sincera si pentru ca macar am demnitate sa pun sare pe rana si sa iti spun cat de putin imi pasa.Alege-ma pe mine ca e cel mai usor...ai mai facut-o...

     

     La naiba cu totul! vreau sa dispari! TU! Voi! Toti! Am nevoie doar de liniste..visele astea imi fac rau si m-am saturat.

     Dante ridica in momentul ala capul. Ceva il tine legat de podea ca o panza de paianjez incropita din sutele de ganduri care l-au adus acolo in prima faza.In fata, lumina apare din nou prin crapatura veche. Pe acolo vede si terenul ala plin de straina pustietate, plin de vesti triste si plin de speranta, pe acolo vede si calea batuta de omenire pentru noi si pata aia isi face aparitia tot pe acolo.Acolo o vede si pe ea aparand timid prin toata nebunia asta, incercand sa dea la o parte toate panzele, pas cu pas, pentru a ajunge la el, cu toate ca incearca, usor, din reflex, sa croseteze altele.Se apropie cu pasi

marunti, dar siguri, sa isi faca loc in cutiuta de tinichea, stricata si lasata sa putrezeasca.Intinde mana in incercarea de a salva ceva, dar Dante speriat se retrage.Pentru el starea asta nu e noua.Pentru el toata nebunia asta e cunoscuta.Doar mana ei intinsa nu face parte din peisaj.I se pare ciudat ca in haosul asta ceva sa il scoata de acolo.Trebuie sa o faca singur.Dante a mai trecut prin propriul purgatoriu.E ca un ritual ciudat inceput odata cu lumea si peste care e necesar sa treaca din cand in cand pentru o purificare mistica.

        A reusit in final sa zareasca si micuta fereastra din tavan. Si-a adus aminte ca exista si scapare din ritualul asta, numai ca acum s-au adunat mai multe maini care il trag in jos.A mai scapat si alta data din visul asta ciudat, dar niciodata tras de atatea fantome, atatia strigoi ce isi infig ghearele adanc in spatele lui plin de cicatrici primite in urma ultimelor vizite pe acest taram ciudat.Isi recunoaste usor usor fiecare inamic in siluetele ciudate din jurul lui.Credea ca a reusit sa uite  toate razboaiele de pana acum, dar mintea are un fel tragicomic in care deciea sa intervina si se pare ca are un mod din ce in ce mai insistent de a trage de el sa ramana acolo, cu toate ca mana lui ramane intinsa spre geamul din tavan, insa distanta e destul de mare, si greutatea strigoilor il trage in jos. Cazut din nou in genunchi, totul pare pierdut..."Sunt prea multe.Nu ma pot ridica, presiunea asta imi e de ajuns si nici puterea si nici dorinta de a lupta nu mai sunt atat de intense", pana si mintea lui care l-a ajutat de atatea ori, pare obosita acum...isi acopera capul cu mainile si asteapta finalul.A obosit....

      - Dante! Dante!....hei! Dante! trezeste-te!

         ........................................

      - Dante! nu te mai prosti, am adus mic dejunul, se pare ca room service-ul e un lux aici...

       - Annie? tu esti? intreba Dante surprins si buimac.

       - Ma intrebi daca eu sunt? pai cine credeai? sau asteptai pe altcineva?

       - Nu...

       - Atunci termina cu prostiile si cu somnul.Ai dormit destul, e timpul sa mancam si sa mergem mai departe.Avem o lume intreaga de vazut.

       - Nu inteleg..

       - Ce nu intelegi? ma ametesti si pe mine.Am coborat sa cumpar ceva de mancare.Ti-am zis ca aici nu avem room service, iar tu pareai atat de obosit, incat nu am vrut sa te trezesc, m-am gandit sa iti fac o surpriza.

       - Mhhhmm...

       - Ce e cu tine Dante? De ce esti asa de buimac?

       - Nimic..se pare ca am avut din nou visul ala..nu reusesc sa scap de el.

       - Offf...linisteste-te..sunt aici.Suntem amandoi aici.Nimeni nu poate sa ajunga la noi, si chiar daca ar incerca cineva sa ne faca rau, nu va reusi.Inca nu iti dai seama de asta? Totul depinde doar de noi.Fugi la baie! spala-te pe ochi si arunca toate visele urate in chiuveta.Lasa-le aici poate o sa il innebuneasca pe receptionerul ala ciufut.Hai! avem multe de facut astazi, iar mana mea nu o sa te astepte la nesfarsit...