- Hei! Trezeste-te lenesule! Ai dormit destul, doar nu ai de gand sa dormi toata calatoria.
- Hmmm...As putea incerca. Nu cred ca ar fi vreo problema, plus ca nu ar trebui sa vorbesti...tu ai adormit imediat cum am ajuns.
- Pai si tu ce ai facut?
- Te-am pazit sa nu vina clownul ala suparat sa sara pe tine.
- Neah...el nu are nimic cu mine, imi place sa cred ca nu sunt o persoana rea..poate doar...
- Faci misto de mine?
- De ce?
- Nu stiu, mi se pare foarte cunoscuta propozitia. Te rog, nu o incheia, involuntar faci o paralela pe care nu o doresc acum.
- Ooookk...esti sarit de pe fix, dar m-am obisnuit cu asta. Acum, serios, cum ai dormit?
- Sa spunem ca dupa ce am adormit a fost destul de bine. Dupa ce ai adormit, am stat sa ma gandesc un pic la ce incepuse sa spuna tipul de la castel. Cuvintele lui s-au ancorat bine in memorie si mi-a luat ceva timp sa le scot din cap, tinand cont ca odata ajunse acolo au inceput sa scormone prin ganduri si memorii.
- Poate ar trebui sa ne ocupam total mintea cu alte chestii. Gandim prea mult si analizam fiecare chestie peste normal. Hai las-o balta Dante...uite la ce m-am gandit. Vezi dealul ce se ridica in spatele tevernei? Hai sa mergem acolo..am inteles ca daca urcam in varf am putea vedea totul de acolo, hai sa ne linistim mintile astea mult prea incarcate.
- Spui ca vrei sa mergem sus acolo?
- Da.
- Sus de tot? Acum?
- Da! Te schimbi si mergem.
- Nu crezi ca e un pic prea devreme pentru astfel de expeditii?
- Expeditii? hai sa mergem, nu o sa urcam pe Everest, mai taci din gura.
- Ok...dar daca voi pica la jumatatea lui si o sa ma rostogolesc pana jos, te astept acolo sa ma cari.
- Esti incredibil..
Doar astfel ar fi putut Dante sa fie convins sa bata atat drum, Ema stia foarte bine cum sa il ia si cand sa insiste. Lui, ii place foarte mult aventura, dar in acelasi timp se blocheaza de cele mai multe ori in confortul pe care il are stand linistit. Are nevoie de un bici cateoadata care sa ii aduca aminte ca nimic ce merita sa ai nu vine usor. Fie ca este vorba de a urca un amarat de deal, fie ca este vorba sa insiste pentru a obtine ceea ce isi doreste. Ema, i se aseamana din acest punct de vedere, numai ca ea a inteles un pic mai devreme ca trebuie sa traga de ea pentru a-si urmari scopul, la ea nu ambitia este problema, ea inca se chinuie sa isi dea seama ce merita si ce nu, iar aici Dante isi poate etala calitatile de balanta, oferindu-i optiunile disecate cu precizie de chirurg, lasand decizia in proportie de 99% luata. Se completeaza astfel in incercarea lor de a pierde cat mai putin din ce merita si de a lasa balta ceea ce fals, isi doresc.
Cei doi au iesit din local, urmand sa urce dealul. Afara era din nou o zi superba, numai buna de a clati mintea undeva departe. Ema, fasneata, urca cu prea multa energie pentru Dante, care inca se chinuia sa se trezeasca.
- Hai Dante, stiu ca e destul de devreme, dar mi-as dori sa ajungem inainte sa se intunece, iar in ritmul asta nu cred ca avem vreo sansa.
- Usor Ema, nu e ca si cum tu ai cara ghiozdanul asta nenorocit! Chiar, ce ai indesat in el? e mai greu decat mine.
- Chestii..o sa vezi.
- Daca nu sunt curios sa vad, pot sa il las aici?
- Tu sa nu fii curios? ha..nu credeam ca voi auzi asta vreodata.
- Da, nici eu, dar nimic nu e imposibil.
- Ok, dar tot nu! Poti lasa rucsacul jos doar cand vom ajunge acolo. O sa merite, ai putina incredere.
Ajunsi intr-un final in varf, Dante descopera pentru ce "s-a chinuit" atat. Intra-adevar nimic nu mai bloca linia orizontului, se putea vedea fiecare miscare de acolo, fiecare casa si puteai observa agitatia lumii intr-un costrast puternic cu linistea de acolo. De cand visau sa ii lase pe toti ceilalti in spate...chiar si pentru cateva ore.
- Hei Dante..ce parere ai? merita?
- Cu siguranta. Nu vreau sa mai plec de aici..am putea ramane cateva zile sa lasam tot acolo jos. Scuza-ma daca te-am enervat pana aici, am o zi proasta si uneori nu ma pot abtine sa fiu un idiot. Ochii sunt uneori prea ocupati sa priveasca in spate, am nevoie sa ma inveti..
- Nici eu nu stiu prea bine, dar incercam impreuna..ce e greu a trecut, acum trebuie doar sa ne vedem de drum. Hai sa mergem sub stejaurl ala sa ne asezam. O sa vezi acolo si ce ai carat.
La umbra singurului copac din jur, Ema incepe sa scoata lucrurile din rucsac. O patura, cateva sandwich-uri, doua cutii de bere, smochine, un pachet de tigari si bineinteles aparatul de fotografiat era tot ce a ascuns Ema, destul cat sa se simta perfect rupti de tot.
- Hmm..daca stiam ca iei bere, as mai fi carat un ghiozdan sa incapa mai multe.
- Haha...apoi sigur te-ai fi rostogolit pana jos. Doua doze sunt de ajuns pana coboram, apoi cand vei fi in siguranta poti sa iei cate vrei.
- Daca tu spui...si cum ai stiut de locul asta? cand ai luat toate astea?
- Eu nu imi doresc sa dorm mai mult decat trebuie, asa ca m-am trezit de dimineata si am iesit un pic sa ma plimb, am intalnit un batranel care vazandu-ma un pic ingandurata mi-a sugerat ca daca am lucruri pe cap, sa merg in locul asta si toata vor disparea. Nu ma astept sa se intample asta, dar a meritat din plin sa urcam.
- Si eu care credeam ca tu ai scapat de fantome.
- Offf..Dragul meu Dante, dar nu vom scapa niciodata de ele, poate doar vor exista momenta in care vom uita si vom putea zambi linistiti, dar ele sunt acolo pregatite tot timpul sa atace cand toate in jur par ca nu au nici o logica. Trebuie sa le privim detasati, pentru ca de disparut, nu vor disparea niciodata. Nu e niciodata usor, dar trebuie sa ne obisnuim sa luptam de fiecare data pentru ceea ce credem ca e corect, fie vorba despre o persoana sau despre anumite ganduri pe care le vrem aruncate pe fereastra. Asa ca tine capul sus si priveste cerul, ignora mocirla in care iti afunzi privirea, impaca-te cu gandul ca ce iti doresti tu nu gasesti oricum si trebuie sa te zbati cu adevarat pentru ce merita.
- Am facut asta continuu, din pacate exista si alte variabile pe care nu le putem controla si astfel nu e nimic la mana noastra.
- Gresesti! avem totul la mana noastra, doar ca trebuie sa invatam sa lucram si cu aceste variabile, iar daca nu e posibil, mergem mai departe.
- Vezi tu, Ema..aici e problema, ne atasam prea mult de anumite sentimente incat nu dorim sa le lasam balta. Si-au creionat frumos un rost in viata noastra si nu vrem sa le scapam, aici intervina dezamagirea si uneori iti pierzi total increderea cand observi ca nu iti iese nimic.
- Ti-as spune ca daca nu reusesti sa le pastrezi acolo, poate nu merita sa fie acolo, dar sunt sigura ca ai mai auzit asta si vad ca nu te incalzeste cu nimic.
- Adevarat...mental sunt constient de ce imi spui, dar sufletul pare sa nu aiba nici cea mai mica putere de a analiza lucrurile..doar isi doreste si atat.
- Poate trebuie sa il pacalim, sau sa il umplem cu fericire in alte moduri, uite, acum eu nu mi-as mai dori altceva in plus, privelistea e incredibila, am aparatul cu mine si un copil pe care sa il innebunesc cu pozele, ranile din trecut nu isi gasesc locul in acest moment.
- Ai dreptate, ma incapatanez sa caut rezolvari unui trecut pe care nici nu sunt sigur ca il mai doresc, dar de care sunt strans legat...o sa treaca..acum lasa asta, deschide berea si hai sa ne bucuram de noi.
- Bun, dar ti-am zis ca nu o sa te car inapoi, cel mult o sa te imping sa incepi sa te rostogolesti pana jos.
- Nu imi doresc mai mult.
Memento
Adu-ti aminte ca nimic nu e definitiv. Nici o dorinta nu poate ramane acolo pentru totdeauna doar de dragul de a o avea si atat, noi trebuie sa ne urmam drumul spre vise, nu se vor implini niciodata singure si bineinteles ca vei lovi pereti, depinde doar cat de pregatita esti sa infrunti vanatai si rani. Nu uita sa nu iti consumi toata energia pe un vis pierdut, ai putea in felul acesta sa pierzi intreaga poveste pe care o ai in fata ochilor. Adu-ti aminte de insula aia plina de lumini si de oceanul albastru, stii ca mereu cand vei fi sufocata de prostia oamenilor de rand ai si alternativa, mereu avem. Imi povesteai de legaturi stranse de care nu putem scapa uneori, iar eu deja imi imaginam rezolvari pentru a putea dezlega vrajile unei babe ciudate, pusa pe glume, dar uneori fara ajutor nu iti iese nimic. Imi aduc aminte de casa japoneza alaturata acelui helesteu superb, atat de dereglat sunt, iti doreai sa ramai pe marginea lui sa iti observi imaginea imperfecta pentru a o putea indrepta, insa eu voiam sa mai raman o perioada pe scari, imi era frica sa imi observi imperfectiunile pentru ca ma gandeam ca te vor pune pe fuga, dar oricum nu te-ai mai intors spre casa, pregatisem si semineul intre timp...Nu uita cat iti place sa visezi chiar si asa ancorata in realitatea asta. Te plangeai de simplitatea lor si spuneai ca doar noi putem trai in lumea paralela, ca doar noi putem vedea mai departe de tot ce e material si ca ne vom putea indeparta de minciuni, dar am fost sabotati din interior...
Nu lasa prada uitarii zambetul, ne-am obisnuit prea mult sa stam drepti. Adu-ti aminte sa incerci tot ce e posibil pentru a fi fericita, dar mai important, sa iti dai seama ce te face fericita, pentru ca ce se intampla in jur e doar o fatada a ceea ce credem ca ne dorim si ne lasam pacaliti de sentimente singulare ce ne aduc un confort de moment. Tu, cititor visator, trebuie sa treci peste ei, nimeni nu ne tine in lanturi mai mult decat o facem noi involuntar. Nu uita sa iti intorci privirea, ochii tai, luati la misto de cei din jur, pot insemna totul pentru altcineva. Tu, copil, nu uita ca nimic nu este definitiv...
Iar tu, cititorule de rand ce te ascunzi in spatele unui monitor, creator al realitatii din care incercam sa fugim, nu uita ca nu vom renunta niciodata sa luptam, poate doar vom avea pauze survenite in urma piedicilor de prost gust. Nu uita ca nu vei reusi sa ne zdrobesti spiritul, asta se va intampla probabil doar cand vom fi obositi, vom inchide ochii si ne vom lasa purtati de spirit. In ciuda unor legaturi si asemanari intamplatoare, sa nu uiti ca noi chiar suntem diferiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu