Exitlude - 12

           - Hai sictir!
           - ...?
           - Esti un prost! Ti se pare ca am cautat in vreun fel cuvintele pe care le arunci in stanga si dreapta? Unii oameni sunt mult prea importanti ca sa stea sa iti asculte tie toate balivernele! Au si alte lucruri de facut..
           - Si totusi...oamenii astia, atat de importanti, isi gasesc repetitiv momente pentru a scormoni in mintea unui prost. Ce cauti aici Annie? Cine te-a invitat in mintea mea? Eu unul stiu ca atunci cand nu ma intereseaza ceva, nici macar nu insist, nici macar nu ascult..asa mi se pare normal. Cum poti tu, regina, sa asculti parerea subiectiva si personala a unui bufon? Daca toate cuvintele lui sunt aberatii, cum au ajuns sa afecteze mintea unui om atat de puternic?
           - Pentru ca m-am saturat sa tot ascult prostiile tale.
           - Nu sunt neaparat tampenii doar pentru ca nu le intelegi complet. La fel ai inteles si cuvintele alea aruncate..mai deloc. Draga mea, daca tii atat de mult ca adio sa fie atunci cand doresti tu, fii desteapta si dispari in tacere, ignora ideile mele fixate pe nimic si scuteste-ne de vizitele tale ascunse. Nu ti-am scris in ideea de a te expune...oricine sta destul de mult alaturi de tine, ajunge sa te cunoasca, am vrut sa iti ofer o parere sincera pe care o primesti destul de rar sau poate deloc, am crezut si inca raman la parerea ca ai puterea de a indeparta aroganta cu care vezi lumea si astfel sa iti continui drumul spre nori.
           - Cine te crezi tu sa oferi sfaturi de rahat? Nici macar nu ti-am cerut asta. M-am plictisit de cuvintele tale si sa stii ca nu dau doi bani pe ele..Consider ca asta e singura consolare a ta.
           - Adevarat, chiar e singura consolare pentru dezamagirile cunoscute alaturi de tine, pentru ca m-am lasat pacalit de ambalajul frumos al nimicului si pentru ca mi-a luat atata sa realizez aceste lucruri.
           - Esti un idiot! Am coborat atunci pentru ca ma plictiseam, nu aveam ce sa fac alaturi de tine, esti un ratat, iar eu sunt prea eleganta pentru tine.
           - Observ asta prin reactia ta..eleganta de care dai dovada exista cu desavarsire, ce nu intelegi tu inca e faptul ca nu am incercat sa fac o concurenta intre noi doi, nu am incercat sa arat ca eu sunt mai bun ca tine, e pur si simplu o parere pe care o poti ignora, mai ales ca vine din partea unui cretin, asa cum iti place tie sa imi spui, nu e nevoie sa te agiti mereu prin mintea mea si sa iti cauti loc in niste vise care nu mai au de mult legatura cu tine. Nu ai priceput ca nu ti-am pus la indoiala niciodata calitatile cunoasterii, doar ca din punct de vedere social am ramas total dezamagit de ceea ce am vazut.
           - Nu ai nici un drept sa judeci...esti  un ratat daca nu intelegi ca fiecare isi urmareste drumul, fiecare alege ce crede ca este mai bine...
           - Insisti prea mult pe liberul arbitru, cand eu iti tot insir cuvinte despre comunicare si corectitudine, unii fata de ceilalti...Nu am incercat sa rad de tine sau sa te pun sub mine, am crezut ca te vei trezi odata din ceea ce mie mi se pare un nimic, ca vei reusi sa mentii aura de poveste pe care o aratai relaxata si ca tu chiar esti diferita..am crezut asta pana in ultimul moment, dar fiecare om are bariera peste care nu trebuie sa treaca fie ca vrea, fie ca e obligat. Stiam ca nimic nu e usor, mai ales ceea ce merita, am aflat asta inocent din experiente de acum multa vreme, admirand intelepciunea unora...lasand la o parte tragedia din esenta. Ce nu ai inteles tu, Annie, e ca nu predicam nici un
moment despre bani, faima....cred doar ca e cazul sa ne educam sufletul, am uitat prea mult timp de el...


           ..............


           - Hei, trezeste-te! Chiar acum intram in Letonia, m-am gandit ca nu vrei sa ratezi asta.
           - aaA?
           - Hai somnorosule, cred ca esti in stare sa iti dormi toata viata daca te-as lasa!
           - Hmmm...se pare ca am stiut de ce ma lipesc de tine..
           - Sa ma folosesti pe post de ceas desteptator?
           - Poti sa spui si asa daca vrei tu.
           - Esti idiot.
           - Mi se tot spune asta..
           - Glumesc...uite cat de frumos e cerul! Letonia incepe bine.
           - Totul incepe bine, depinde de noi ce se intampla...

           Cerul arata, fara indoiala, superb, soarele se pregatea sa isi incheie ziua de munca si lasa in urma lui o aura rosiatica ce se intindea pe tot orizontul din stanga trenului. In departare, o casa simpla din lemn, tipica pentru nord estul Europei, domnea linistita peste o adunatura de dealuri, in pustiul verii...Trenul merge in continuare, Ema zambeste in dreapta, iar daca totul trebuie sa fie mentinut sub control si daca avem nevoie sa decidem pana si cand ne luam adio...eu prefer sa plec fara sa imi iau ramas bun...

Drum bun - 11

              Dante se trezeste speriat ca dupa un cosmar, totul in jur era aiurea, afara s-a lasat bezna si doar un bec ratacit il deranja intrand fix pe dunga ramasa neacoperita de draperie. Buimacit si singur, incearca sa o gaseasca pe Ema cu privirea, insa singurul lucru pe care il observa este un bilet lasat pe masuta. Emotiile il cuprind ca o avalansa pe care nu o poate controla, a mai citit bilete, scrisori si nu crede ca este in stare sa citeasca din nou baliverne scrise de suflete lase, in mintea lui deja se pregatea si se contura o ura pentru o persoana pe care o aprecia cateva ore mai devreme, in ultima perioada rollercoaster-ul emotional l-a facut sa piarda controlul, trecand imediat de la apreciere la ura, de la bine la rau si de la a crede anumite detalii, la a-si da seama ca inghite porcarii. Calatoria, pana acum, i-a adus o cunoastere mai clara a propriei persoane, dar i-a adancit lipsa de cunoastere pentru cei din jur, fiind nevoit sa ghiceasca felul oamenilor de a fi, iar de cele mai multe ori a ramas dezamagit.
              Temator, Dante se ridica din pat si se indreapta spre bilet, ca un condamnat spre locul in care isi va ispasi pedeapsa, il deschide cu o oarecare retinere si incepe sa citeasca: "Buna lenesule, parca spuneai ca nu esti obosit. Cand am plecat dormeai bustean, sper ca nu te-ai agitat vazand acest mesaj, stiu ca am mai facut o idiotenie si sper sa nu iti fuga mintea aiurea. Am fugit sa cumpar ceva de mancare si cafea, pentru a ne pune pe picioare sa ne putem continua vacanta. Ma intorc repede, sper sa nu te gasesc tot dormind, o sa te trezesc cu o galeata cu apa rece. Te pup!". Dante se simte ca un idiot pentru ca a raul in fata, dar cine il poate invinovati? a mai intalnit faze de genul asta, astfel ca a fost obisnuit sa gandeasca asa, acum s-a linistit, e fericit ca poate construi o incredere legata de Ema, chiar daca in ultimul timp i-a fost furata si batjocorita de prea multe ori, dar Ema pare diferita si isi da seama acum cat de mult o apreciaza si cat de mult l-ar afecta daca ar pierde aceasta persoana, i se pare ca a fost un cretin pentru ca a ignorat-o atata timp cat a stat langa el, tinand cont de telenovela legata de Annie. Observa cat de mult rau i-a facut cea din urma, cat de multe piedici i-a pus si cu toate ca inainte o vedea a pe un model, acum parca nimic nu il mai atrage sa mentina o relatie, oricat de firava ar fi, cu o persoana ce merita evitata, nu doar de el, de oricine ar putea crede ca ar fi ceva de salvat la un suflet stramb. Este o decizie grea pe care trebuie sa o ia, dar o decizie necesara pentru a nu ii oferi Emei tratamentul de rahat pe care l-a primit si el, astfel ca Dante ia creionul in mana pentru a rupe legatura ce il tinea blocat pe un vis distrus de nimicul altora.

              "Buna Annie,

               Ce mai faci? De fapt nu imi raspunde, am vrut sa fiu cordial, dar sincer nu ma mai intereseaza. Aceasta este ultima scrisoare pe care o vei mai primi de la mine.
               Nu stiu cum am stat atata timp legat de tine si nu inteleg cum am permis ganduri referitoare la o persoana care nu ar merita mai nimic, probabil am vazut cva frumos in tine, dar ma lasam pacalit de aparente inselatoare. Stim amandoi si probabil nu doar noi cat de mult iti place sa minti, ce nu inteleg este cum mai exista persoane care vad ceva intr-un loc unde e bezna totala, nici ei nu pot fi invinovatiti, si eu am stat atata timp ignorand toate minciunile si arogantele tale. Esti o persoana ambitioasa, dar iti lipsesc cu desavarsire abilitatile sociale, consideri ca esti in varful tuturor si o sa te lovesti rau cand vei pica, cei care inca mai vad ceva in tine au nevoie de timp pentru a isi da seama si ei de egoismul tau nemasurat, chiar si amaratii aia care te privesc de departe fara un contact direct vor vedea ca rozul pe care si-l imagineaza e de fapt un negru opac.
               Am incercat sa pastrez o legatura de prietenie chiar si de la distanta dar sictirul tau a facut sa dispara toate motivele pentru care mi-as fi dorit ceva de genul asta. Acum apar usor lucruri clare pe care inainte reuseam sa le ignor. Usurinta cu care ai sarit mi-a placut, dar nu face cinste unei persoane cu pretentii. Ziua in care am iesit la cafea in Belarus si ne-a deranjat nenea ala, ar fi trebuit sa imi dea serios de gandit, inca de atunci daca refuzam sa iti cred ochii, as fi putut vedea cat de putin iti pasa de cei din jur, eram doi insi mintiti fara nici un fel de jena. Chiar si cand "rudele" te cautau obsesiv in miez de noapte, am decis sa ignor ceea ce ochii ma obligau sa vad...sa continui? nu are rost, stim amandoi cum esti, chiar daca vei spunea ca am avut putin timp la dispozitie, ai fost destul de transparenta incat nici un copil nu ar fi dorit sa isi imparta jucariile cu tine.
               Iti spuneam ca esti o persoana ambitioasa, e singurul lucru bun pe care il pot spune, in rest...haos, nici macar cu tine nu esti sincera, cred ca uneori nu poti iesi din fantezii, din aceste minciuni pe care le servesti tuturor, inclusiv tie. Vorbeam ca visezi orase mari, oportunitati excelente, visezi sa fii o persoana importanta si sa traiesti experienta unice, dar in felul in care de comporti vei ajunge sa te zbati cu oameni de nimic pentru un ciolan murdar, iar tu stii bine asta. Spui ca vrei sa cunosti persoane de exceptie, dar uiti ca ele nu vor da doi bani pe manelele tale. Ma amuza cand folosesti cuvinte mari pe care se pare ca nu le intelegi, nu vreau sa cred ca esti atat de incapatanata sa iti dai seama de insemnatatea lor, dar totusi sa actionezi invers. Cunosc visul tau, asta daca e real, de a te linisti, de a te lega obsesiv de baba aia faimoasa, dar tocmai tu imi spuneai ca te vei plictisi dupa un timp, urmand apoi sa scuipi unde saruti stramb. Nu pot alerta pe nimeni, nu sta in puterea mea, dar consider ca cine e atat de cretin incat sa asculte cu incredere in ceea ce spui isi merita din plin palmele ce vor veni, asa cum si eu am meritat sa fiu dezamagit tinand cont ca am ignorat toate sfaturile si semnele posibile.
               Sunt dezamagit de mine pentru ca am intrat intr-o zona pe care juram sa o evit, dar nici acum nu pot sa nu ofer incredere celor de la care sper sa fie altfel, se pare ca trebuie sa gandesc altfel despre ce e in jur, pentru ca dupa cum spuneai si tu oamenii chiar sunt jigodii, doar ca nu ma asteptam sa vorbesti despre tine. Ai grija de tine, pana acum se pare ca doar iti bati joc de visele tale si stiu ca asta nu e doar parerea mea, e un lucru observat de toti ceilalti, mai putin de persoana care ar fi in masura sa schimbe ceva.Credeam ca eu sunt cel care tine pe loc visele noastre, dar observ ca eram impiedicat de manevrele tale si ma bucur ca acum pot vedea clar tot ce intampla in jur, inclusiv
cat de mica esti ca persoana.In final as fi dorit ca totul sa fie diferit sa iti pot spune ca mi-a facut placere sa te cunosc, dar as minti si din fericire asta nu a apucat sa se transfere si la mine. Adio Annie...

               Dante. "

             
               In sfarsit, Dante a reusit sa isi usureze sufletul, ideea ca Ema ar putea pleca in conditiile astea, l-a facut sa realizeze ca se blocheaza in nimic si pierde toata actiunea ce se desfasoara in fata lui. Cateodata e nevoie de un soc si de ajutor pentru a iesi din situatii repetitive, daca nici in astfel de momente nu ne dam seama ce trebuie facut, atunci meritam sa murim sufocati de smogul pe care ni-l servim.
               Eliberat de ganduri, Dante incepe sa fie combardat de plictiseala, Ema era plecata, iar el a ramas sa o astepte singur in camera. A observat aparatul de fotografiat undeva sub masa si l-a luat pentru a naviga putin prin ochii ei. Nu a apucat sa observe mai mult de doua poze si Ema isi face aparitia in camera.

               - Hei! ce faci cu aparatul? Nu ai voie sa umbli cu el.
               - Nu am voie? Habar nu aveam ca e strict secret. Nici macar nu am apucat sa vad mai mult de doua poze de la festival.
               - Bun! Si nu e vorba a e secret, copil, dar vreau sa te surprind cu toate pozele cand totul va fi gata. Pana atunci nu trebuie sa vezi nimic, totul face parte dintr-un proiect care nu are nici un farmec daca nu e incheiat.
               - Oooook..si eu care credeam ca sunt singurul nebun aici.
               - Haha...nu, nu esti singurul, poate din acest motiv ne intelegem asa bine.
               - Ema, vrei sa plecam?
               - E prea devreme pentru festival, nu o sa fie prea multa lume si nu am chef sa fim singuri de nebuni pe acolo.
               - Nu vorbesc sa mergem acolo, hai sa plecam spre Letonia, cred ca e momentul sa lasam Lituania in spate si sa vizitam si altceva.
               - Esti hotarat?
               - Da, chiar as dori sa plecam, e in regula?
               - Sigur, imi plac momentele imprevizibile. Hai sa mergem, nu stiu cand pleaca trenul de aici, dar putem sta si in gara, e frumos afara si nu ne-ar strica sa vedem cateva stele in timp ce asteptam.
               - Perfect.

               Cei doi au strans lucrurile au aruncat o ultima privirea la camera ce i-a apropiat atat de mult in ultima perioada, apoi s-au indreptat spre usa. Inainte sa iasa, Dante o trage de mana pe Ema, care s-a intors uitandu-se mirata catre doi ochi ce pareau sa nu isi gaseasca cuvintele.

               - Hei Ema, habar nu ai cat de importanta ai devenit, nu ma pricep la lucruri de genul asta, dar iti multumesc pentru ca ai ramas in continuare alaturi de mine, cred ca as fi renuntat la tot fara tine.
               - Fiecare moment a fost o placere, stiu ca oamenii din jur sunt niste idioti, noi, cei visatori, trebuie sa ne ajutam sa scapam din prinsoare lor si sa ne continuam batalia pentru soare.
               - Ai dreptate, dar tot iti raman recunoscator, ai fost excelenta in toata perioada asta.
               - Si nu ma voi opri aici, avem o intreaga lume de vazut impreuna, iar eu chiar imi doresc asta.
               - Si eu, copil, si eu...

All of this - 10

        Dante si Ema se intorceau obositi din miniexpeditia in care s-au aventurat. Nu a fost chiar o expeditie, insa Dante si acum bombanea ca trebuie sa mearga atat, iar Ema se amuza stiind ca se prosteste pentru a-i observa ei zambetul, are o slabiciune cand cineva zambeste si asta il face sa para cel mai imatur, chiar daca in adanc duce o lupta pe care nici un copil nu ar putea sa o poarte, totul ramane insa acolo, afara nu trebuie sa existe decat zambetul, totul e prea scurt pentru a lasa orice sa strice ce se intampla in exterior. Ajunsi din nou la taverna, au urcat spre camera lor. Ema a facut un dus si s-a intins in pat in ideea de a recupera ceva energie si pentru mai pe seara, cand avea de gand sa iasa din nou in acel mistic orasel uitat de lume. Dante s-a asezat pe scaun si a ramas fixat la masuta.
     
        - Hei Dante, nu ai de gand sa te odihnesti? parca spuneai ca nu iti mai simti picioarele? nu vrei sa vii langa mine in pat?
        - Ba da, dar nu pot dormi, ti-as strica si tie somnul daca m-as tot fatai pe acolo, odihneste-te tu, glumeam cu picioarele, batranele astea doua pot duce mult mai mult.
        - Ha...sa inteleg ca te dadeai lovit in fata mea, faceai misto de mine.
        - Stii ca imi place sa te chinui, chiar si mental imi da o satisfactie ciudata.
        - Am inteles, sa vezi ce satisfactie iti dau eu tie daca mai faci misto si daca tot esti asa viteaz, urmatoarea data cand vom avea ceva de urcat, o vei face cu mine in spinare si poti sa te vaiti cat vei dori ca de data asta nu o sa mai bag de seama. Totusi...nu vrei sa vii langa mine, nimeni nu a spus nimic de dormit, cel putin nu pentru moment.
        - Scuza-ma, promit sa ma revansez, dar astazi nu.
        - Habar nu ai ce pierzi...

        Ba da, stiam ce pierd, doar ca nu are rost sa stric un astfel de moment fiind cu gandul in alta parte, Ema merita mult mai mult, iar eu trebuie sa ma invat sa ma port cu ea, altfel as fi un nesimtit care isi bate joc. Mi-am promis ca o sa fiu un egoist perfect, ca voi face alegerile strict in functie de mine, dar nu pot deveni atat de repede ceea ce pana nu demult uram cu desavarsire, Ema si-a facut usor un loc in sufletul meu si nu as putea trai cu ideea ca am ranit pe cineva important, nu stiu altii cum pot dormi noaptea cu astfel de idei, dar eu nici macar nu vreau sa incerc, cel putin nu cu Ema...ea merita mai mult...
        M-am trezit cu creionul in mana si cu o gramada de idei in cap, dar nici macar nu stiu de unde sa incep, iar ca de fiecare dau drumul la creion in coltul paginii unde notez data, iar apoi totul incepe si se termina cu tine. Credeam ca voi lasa totul acolo sus, dar m-am intors mai agitat decat am plecat. Eu nu ma pot odihni, imi zboara fel si fel de imagini prin cap si nu credeam ca pot fi vreodata un perfectionist, ca dupa toata pauza in care am colindat pierdut prin lumea lor, voi mai fi miscat din zona de confort, ca voi mai putea face greselile copilaresti pe care suntem in stare, cu buna stiinta, sa le facem de dragul unui lucru, persoane, situatii. Nu ma consider un tip lenes, doar ca uneori imi lipsea motivatia. Ai reusit sa scoti ce era mai bun la iveala, dar nu ai stat pentru a lucra impreuna cu mine la asta, iti multumesc totusi pentru ca ai dat startul la ceva frumos, ca mi-ai aratat ca din cutia aceea inca mai pot stoarce sentimente si mi-ai reamintit astfel cine sunt, cine imi doream mereu sa fiu..un naiv imbatat de momente si sentimente. Vezi tu..sa fiu cerebral nu mi-a placut niciodata, am zis ca nu se merita sa am fata dreapta, traim oricum mult prea putin si asa si nu ma intelege gresit, pot sa fac fata situatiilor serioase, dar in rest prefer sa ma adancesc in norul din capul meu pentru ca acolo tot ce e neimportant in jur, dispare..acolo iti faci aparitia tu si te privesc de fiecare data cu placere, nu se compara cu momentele cand ma uitam talamb spre pozitia ta ciudata de somn, nu pot inlocui zambetul tau pe care il purtai incercand sa scapi din mainile mele ce iti chinuiau trupul, dar chiar si in acest moment de sfarsit prefer sa ma intorc fericit la acele momente. Ti-am spus ca nu te pot privi altfel si imi voi mentine parerea, asta nu inseamna ca nu voi mentine aceasta tacere tacita, doar ca privindu-te altfel nu are nici un farmec si nu imi aduce nici o bucurie.
        Iti spuneam de avalansa de idei care imi strabate mintea obosita..ei bine...nu pot face legaturi intre ele. Adevarul ca oricat de mult doresc sa ma bazez pe creier, inchei de fiecare data ametit de prea multe analize. Credeam pana acum ca nu stiu ce imi doresc si am cautat solutii in cap, insa de data asta raspunsul a venit ca un uragan din alta parte, ravasind tot ce a avut curajul sa stea in cale, uneori ma simt ca un copil ce alearga o intreaga padure noaptea pentru cateva cuvinte. Ti-am spus ca am vointa, dar imi trebuie motivul.
        O sa spui ca sunt nebun sau ca imi place sa imi asum idei frumoase, dar in continuare imi apar imagini cand intorc capul. Nici macar nenorocita aia de usa nu o mai pot deschide fara sa mai fiu invadat de amintiri "nu am facut nimic sa merit asta, de ce insisti sa ma chinui?", am o teama continua pentru ca dupa ce o voi inchide ea va ramane goala fara sa las pe nimeni sa vegheze...apoi ma trezesc privind in gol spre nicaier. Diminetile sunt obisnuite acum si pot sa imi continui ziua linistit fara sa imi pese de ce las in urma, pentru ca de data asta in spate nu mai e nimeni, nu are ce sa ma mai tina inca cinci minute cu riscul de a intarzia in activitatile de zi cu zi, cu toate ca in calatoria asta nu exista un program anume. Da, poate parea dramatic, dar pasiunea nu poate fi controlata oricat de mult am incerca sa facem asta.
        Intrasem intr-un con de umbra, incepuse sa imi pese din ce in ce mai putin de mine sau de tot ceea ce se intampla in jur, eram ancorat de acele placeri trecatoare pe care credeam ca le voi pastra tot timpul, dar in scurt timp am revenit la idei mai vechi ce imi spuneau ca doar un singur lucru nu e trecator si ca pentru acela merita sa alergi pana la capatul lumii pentru a il obtine. Devenisem acelasi trist pe care il blamam ulterior impreuna, ma uram pentru rugina stransa in cutie, pentru lipsa de atasare si pentru indiferenta, iar acum m-am trezit brusc cu tot ceea ce cautam in jur, dar inca impiedicat in incercarile de a pune totul cap la cap, am pierdut destul timp incercand sa ma ascund in mine si a fost bine o perioada, doar ca niciodata nu poti tine sub control ceea ce esti si de fiecare data va exista momentul in care o iei de la cap cu aceleasi matrite pe care le-ai apreciat tot timpul, ti-am mai spus ca ne putem ascunde de tot, ca putem purta oricat de multe masti in fata celorlalti, dar ca niciodata nu ne vom ascunde de noi, ar fi o prostie sa incercam sa mintim singurul suflet care intelege in totalitate ce se intampla si acel suflet va bate tot timpul la usa noastra, nu ne va lasa sa murim sufocati si va continua sa se bata cu mori de vant pentru a obtine ce isi doreste. Erau momente cand gandeam ca orice ofera o oarecare dificultate trebuie parasit in secunda doi, dar care ar mai fi farmecul daca totul ar fi asa de simplu. In acelasi timp am aflat ca atat timp cat va exista cel putin o persoana care va lupta pentru ceva, acel lucru va continua sa existe, iar asta imi da sperante ca pot realiza tot ce imi propun. Nu imi e frica sa dau cu capul de toate pragurile din lume, mi-e teama doar ca ajuns in punctul in care imi doresc vor exista regrete, dar ce mai e viata fara regrete, tuturor ne place sa urlam cu toate puterile ca nu avem regrete, dar fiecare stim in sinea noastra cate s-au strans si cat de mult ne-am dori sa existe butonul de rewind pentru viata, ne place doar sa parem viteji cand te fapt cu totii suntem niste copii fricosi.
        Cu toate ca pare ca am tot ce mi-as dori langa mine, cu toate ca Ema e superba si se poarta excelent, alter-ego-ul prefera sa viseze undeva departe, si cine ar putea sa il invinovateasca atunci cand totul in jur se leaga de tine.
        Ti-am promis ca nu ma voi implica in decizia ta de a te intoarce in locul unde ai intampinat cele mai mari dezamagiri, ti-am spus ca te voi lasa sa iti alegi singura drumul si sa te zbati in continuare cu ei pentru a creea ceva mai bun si in continuare voi privi imaginar si detasat la calatoria ta, cu toate ca nu inteleg deloc ce te-ar face sa parasesti lumea asta pentru a te intoarce in mizeria de acolo. In continuare, totusi, voi fi acolo sa te scot cand decizi ca te-ai saturat, ti-am mai spus ca nimeni nu merita ceva ce nu il face fericit,dar stiu ca esti la fel de incapatanata ca mine, doar motivele difera si asta conteaza incredibil de mult, eu nu am nevoie sa demonstrez niciunui oracol ca am dreptate, la mine lupta e doar interioara si nu am cum sa pierd cand joc de unul singur. Stiu ca pana nu te convingi nu iti poate face nimeni nimic, sper doar sa nu fie prea tarziu si sa te transformi si tu in ce uram. Imi aduc aminte de mana intinsa pe peron inainte sa dam startul la o intreaga nebunie, iti sunt dator acum sa iti intorc favorul si sa las mana in spate, trebuie doar sa te agati de ea...savureaza bunatatea pentru ca rautate intalnim la orice pas.

        - Hei Dante, ce tot faci? zici ca esti un nebun asa pierdut cu privirea pe fereastra. Nu te saturi sa tot gandesti atat? Eu una m-as plictisi sa visez atat cu ochii deschisi la cai verzi pe pereti.
        - Ba da, Ema, ma plictisesc al naibi de rau, dar ai ajuns sa ma cunosti si stii ca am nevoie sa imi eliberez mintea.
        - Stiu Dante, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te las pierdut acolo, am avut deja trei vise pana acum, nu vrei sa incerci? te ajuta sa scapi de tot ce ai pe cap, hai in pat, lasa prostiile si bucura-te de moment, imi tot povesteai cu mandrie cat de hotarat esti sa faci asta. Doar nu vrei sa iti incalci promisiunile facute catre tine. Hai aici sa uiti de tot, nu crezi ca ti-ai eliberat mintea destul?
        - Ai dreptate..si acum ca ai tot tras de mine, pregateste-te sa iti chinui fiecare parte a trupului.
        - Hmm..sa vedem cat curaj ai sa incerci.
        - Nu pot sa refuz provocarile, hai sa vedem cat de viteaza esti.

Remember - 9

              - Hei! Trezeste-te lenesule! Ai dormit destul, doar nu ai de gand sa dormi toata calatoria.
              - Hmmm...As putea incerca. Nu cred ca ar fi vreo problema, plus ca nu ar trebui sa vorbesti...tu ai adormit imediat cum am ajuns.
              - Pai si tu ce ai facut?
              - Te-am pazit sa nu vina clownul ala suparat sa sara pe tine.
              - Neah...el nu are nimic cu mine, imi place sa cred ca nu sunt o persoana rea..poate doar...
              - Faci misto de mine?
              - De ce?
              - Nu stiu, mi se pare foarte cunoscuta propozitia. Te rog, nu o incheia, involuntar faci o paralela pe care nu o doresc acum.
              - Ooookk...esti sarit de pe fix, dar m-am obisnuit cu asta. Acum, serios, cum ai dormit?
              - Sa spunem ca dupa ce am adormit a fost destul de bine. Dupa ce ai adormit, am stat sa ma gandesc un pic la ce incepuse sa spuna tipul de la castel. Cuvintele lui s-au ancorat bine in memorie si mi-a luat ceva timp sa le scot din cap, tinand cont ca odata ajunse acolo au inceput sa scormone prin ganduri si memorii.
              - Poate ar trebui sa ne ocupam total mintea cu alte chestii. Gandim prea mult si analizam fiecare chestie peste normal. Hai las-o balta Dante...uite la ce m-am gandit. Vezi dealul ce se ridica in spatele tevernei? Hai sa mergem acolo..am inteles ca daca urcam in varf am putea vedea totul de acolo, hai sa ne linistim mintile astea mult prea incarcate.
              - Spui ca vrei sa mergem sus acolo?
              - Da.
              - Sus de tot? Acum?
              - Da! Te schimbi si mergem.
              - Nu crezi ca e un pic prea devreme pentru astfel de expeditii?
              - Expeditii? hai sa mergem, nu o sa urcam pe Everest, mai taci din gura.
              - Ok...dar daca voi pica la jumatatea lui si o sa ma rostogolesc pana jos, te astept acolo sa ma cari.
              - Esti incredibil..

              Doar astfel ar fi putut Dante sa fie convins sa bata atat drum, Ema stia foarte bine cum sa il ia si cand sa insiste. Lui, ii place foarte mult aventura, dar in acelasi timp se blocheaza de cele mai multe ori in confortul pe care il are stand linistit. Are nevoie de un bici cateoadata care sa ii aduca aminte ca nimic ce merita sa ai nu vine usor. Fie ca este vorba de a urca un amarat de deal, fie ca este vorba sa insiste pentru a obtine ceea ce isi doreste. Ema, i se aseamana din acest punct de vedere, numai ca ea a inteles un pic mai devreme ca trebuie sa traga de ea pentru a-si urmari scopul, la ea nu ambitia este problema, ea inca se chinuie sa isi dea seama ce merita si ce nu, iar aici Dante isi poate etala calitatile de balanta, oferindu-i optiunile disecate cu precizie de chirurg, lasand decizia in proportie de 99% luata. Se completeaza astfel in incercarea lor de a pierde cat mai putin din ce merita si de a lasa balta ceea ce fals, isi doresc.
              Cei doi au iesit din local, urmand sa urce dealul. Afara era din nou o zi superba, numai buna de a clati mintea undeva departe. Ema, fasneata, urca cu prea multa energie pentru Dante, care inca se chinuia sa se trezeasca.

              - Hai Dante, stiu ca e destul de devreme, dar mi-as dori sa ajungem inainte sa se intunece, iar in ritmul asta nu cred ca avem vreo sansa.
              - Usor Ema, nu e ca si cum tu ai cara ghiozdanul asta nenorocit! Chiar, ce ai indesat in el? e mai greu decat mine.
              - Chestii..o sa vezi.
              - Daca nu sunt curios sa vad, pot sa il las aici?
              - Tu sa nu fii curios? ha..nu credeam ca voi auzi asta vreodata.
              - Da, nici eu, dar nimic nu e imposibil.
              - Ok, dar tot nu! Poti lasa rucsacul jos doar cand vom ajunge acolo. O sa merite, ai putina incredere.

             Ajunsi intr-un final in varf, Dante descopera pentru ce "s-a chinuit" atat. Intra-adevar nimic nu mai bloca linia orizontului, se putea vedea fiecare miscare de acolo, fiecare casa si puteai observa agitatia lumii intr-un costrast puternic cu linistea de acolo. De cand visau sa ii lase pe toti ceilalti in spate...chiar si pentru cateva ore.

              - Hei Dante..ce parere ai? merita?
              - Cu siguranta. Nu vreau sa mai plec de aici..am putea ramane cateva zile sa lasam tot acolo jos. Scuza-ma daca te-am enervat pana aici, am o zi proasta si uneori nu ma pot abtine sa fiu un idiot. Ochii sunt uneori prea ocupati sa priveasca in spate, am nevoie sa ma inveti..
              - Nici eu nu stiu prea bine, dar incercam impreuna..ce e greu a trecut, acum trebuie doar sa ne vedem de drum. Hai sa mergem sub stejaurl ala sa ne asezam. O sa vezi acolo si ce ai carat.

             La umbra singurului copac din jur, Ema incepe sa scoata lucrurile din rucsac. O patura, cateva sandwich-uri, doua cutii de bere, smochine, un pachet de tigari si bineinteles aparatul de fotografiat era tot ce a ascuns Ema, destul cat sa se simta perfect rupti de tot.

              - Hmm..daca stiam ca iei bere, as mai fi carat un ghiozdan sa incapa mai multe.
              - Haha...apoi sigur te-ai fi rostogolit pana jos. Doua doze sunt de ajuns pana coboram, apoi cand vei fi in siguranta poti sa iei cate vrei.
              - Daca tu spui...si cum ai stiut de locul asta? cand ai luat toate astea?
              - Eu nu imi doresc sa dorm mai mult decat trebuie, asa ca m-am trezit de dimineata si am iesit un pic sa ma plimb, am intalnit un batranel care vazandu-ma un pic ingandurata mi-a sugerat ca daca am lucruri pe cap, sa merg in locul asta si toata vor disparea. Nu ma astept sa se intample asta, dar a meritat din plin sa urcam.
              - Si eu care credeam ca tu ai scapat de fantome.
              - Offf..Dragul meu Dante, dar nu vom scapa niciodata de ele, poate doar vor exista momenta in care vom uita si vom putea zambi linistiti, dar ele sunt acolo pregatite tot timpul sa atace cand toate in jur par ca nu au nici o logica. Trebuie sa le privim detasati, pentru ca de disparut, nu vor disparea niciodata. Nu e niciodata usor, dar trebuie sa ne obisnuim sa luptam de fiecare data pentru ceea ce credem ca e corect, fie vorba despre o persoana sau despre anumite ganduri pe care le vrem aruncate pe fereastra. Asa ca tine capul sus si priveste cerul, ignora mocirla in care iti afunzi privirea, impaca-te cu gandul ca ce iti doresti tu nu gasesti oricum si trebuie sa te zbati cu adevarat pentru ce merita.
              - Am facut asta continuu, din pacate exista si alte variabile pe care nu le putem controla si astfel nu e nimic la mana noastra.
              - Gresesti! avem totul la mana noastra, doar ca trebuie sa invatam sa lucram si cu aceste variabile, iar daca nu e posibil, mergem mai departe.
              - Vezi tu, Ema..aici e problema, ne atasam prea mult de anumite sentimente incat nu dorim sa le lasam balta. Si-au creionat frumos un rost in viata noastra si nu vrem sa le scapam, aici intervina dezamagirea si uneori iti pierzi total increderea cand observi ca nu iti iese nimic.
              - Ti-as spune ca daca nu reusesti sa le pastrezi acolo, poate nu merita sa fie acolo, dar sunt sigura ca ai mai auzit asta si vad ca nu te incalzeste cu nimic.
              - Adevarat...mental sunt constient de ce imi spui, dar sufletul pare sa nu aiba nici cea mai mica putere de a analiza lucrurile..doar isi doreste si atat.
              - Poate trebuie sa il pacalim, sau sa il umplem cu fericire in alte moduri, uite, acum eu nu mi-as mai dori altceva in plus, privelistea e incredibila, am aparatul cu mine si un copil pe care sa il innebunesc cu pozele, ranile din trecut nu isi gasesc locul in acest moment.
              - Ai dreptate, ma incapatanez sa caut rezolvari unui trecut pe care nici nu sunt sigur ca il mai doresc, dar de care sunt strans legat...o sa treaca..acum lasa asta, deschide berea si hai sa ne bucuram de noi.
              - Bun, dar ti-am zis ca nu o sa te car inapoi, cel mult o sa te imping sa incepi sa te rostogolesti pana jos.
              - Nu imi doresc mai mult.


              Memento

              Adu-ti aminte ca nimic nu e definitiv. Nici o dorinta nu poate ramane acolo pentru totdeauna doar de dragul de a o avea si atat, noi trebuie sa ne urmam drumul spre vise, nu se vor implini niciodata singure si bineinteles ca vei lovi pereti, depinde doar cat de pregatita esti sa infrunti vanatai si rani. Nu uita sa nu iti consumi toata energia pe un vis pierdut, ai putea in felul acesta sa pierzi intreaga poveste pe care o ai in fata ochilor. Adu-ti aminte de insula aia plina de lumini si de oceanul albastru, stii ca mereu cand vei fi sufocata de prostia oamenilor de rand ai si alternativa, mereu avem. Imi povesteai de legaturi stranse de care nu putem scapa uneori, iar eu deja imi imaginam rezolvari pentru a putea dezlega vrajile unei babe ciudate, pusa pe glume, dar uneori fara ajutor nu iti iese nimic. Imi aduc aminte de casa japoneza alaturata acelui helesteu superb, atat de dereglat sunt, iti doreai sa ramai pe marginea lui sa iti observi imaginea imperfecta pentru a o putea indrepta, insa eu voiam sa mai raman o perioada pe scari, imi era frica sa imi observi imperfectiunile pentru ca ma gandeam ca te vor pune pe fuga, dar oricum nu te-ai mai intors spre casa, pregatisem si semineul intre timp...Nu uita cat iti place sa visezi chiar si asa ancorata in realitatea asta. Te plangeai de simplitatea lor si spuneai ca doar noi putem trai in lumea paralela, ca doar noi putem vedea mai departe de tot ce e material si ca ne vom putea indeparta de minciuni, dar am fost sabotati din interior...
              Nu lasa prada uitarii zambetul, ne-am obisnuit prea mult sa stam drepti. Adu-ti aminte sa incerci tot ce e posibil pentru a fi fericita, dar mai important, sa iti dai seama ce te face fericita, pentru ca ce se intampla in jur e doar o fatada a ceea ce credem ca ne dorim si ne lasam pacaliti de sentimente singulare ce ne aduc un confort de moment. Tu, cititor visator, trebuie sa treci peste ei, nimeni nu ne tine in lanturi mai mult decat o facem noi involuntar. Nu uita sa iti intorci privirea, ochii tai, luati la misto de cei din jur, pot insemna totul pentru altcineva. Tu, copil, nu uita ca nimic nu este definitiv...
              Iar tu, cititorule de rand ce te ascunzi in spatele unui monitor, creator al realitatii din care incercam sa fugim, nu uita ca nu vom renunta niciodata sa luptam, poate doar vom avea pauze survenite in urma piedicilor de prost gust. Nu uita ca nu vei reusi sa ne zdrobesti spiritul, asta se va intampla probabil doar cand vom fi obositi, vom inchide ochii si ne vom lasa purtati de spirit. In ciuda unor legaturi si asemanari intamplatoare, sa nu uiti ca noi chiar suntem diferiti.

Coincidenta - 8

            Norii au eliberat cerul, griul din ultima perioada a disparut odata cu intoarcerea ciudata a ei, soarele a decis sa lumineze calatoria lor din nou. Se simte ca si cum ar fi evadat din lumea celor mici si testeaza viata departe de minciunile venite consecutiv din jur. Sunt bucurosi ca ei nu trebuie sa isi promita lucruri, nu este necesar sa spere ca de data asta totul va fi bine, pot alerga impreuna visele fara sa isi pune piedici. Oamenii de obicei se ingroapa in chestii pe care cred ca le doresc, fara sa ridice capul din pamant, cauta in van dupa comori ingropate de mult timp, fara sa se uite in jur. Din acest punct de vedere cei doi visatori sunt asigurati, putin le pasa de comorile oamenilor de nimic. Dante si Ema, regasiti din greseala, au hotarat sa lase orice gand in urma, atat cat vor putea si sa priveasca spre ei si spre tot ce inseamna bucurie. Leaganul nu poate fi inlocuit de dalta si ciocan, sunetul greierilor si a bufnitelor nu il poti lasa deoparte pentru a pune cd-ul cu manele si cu siguranta imaginea semineului in care arde focul nu se compara cu toata industria asta bagata fortat pe gat...sunt detalii pe care nu le poti trece cu vederea, se va intelege asta mai tarziu.
            Intre timp, cei doi au ajuns aproape de locul in care se tine festivalul, inca cincizeci de kilometrii si sunt acolo, Ema doarme sprijinta de umarul lui Dante pierduta in propriile ganduri involuntare, Dante s-a trezit de cinci minute si priveste in gol pe geam, nu stie unde va ajunge si asta ii ofera un sentiment de aventura, are nevoie de asta pentru a-l ajuta in legatura cu plictisul lui cronic.
In departare, un turn se inalta falnic spre cer aducandu-i aminte lui Dante de un vechi turn din Belarus pe care pare ca l-a vizitat acum o perioada foarte indelungata de timp, memoria lui e plina cu panja de paianjan pe care nu doreste sa o distruga, trebuie sa se traga in prezent, si-a promis ca va urmari idealul asa.
       

          - Hei Dante..
          - Hei, buna...seara, cred..nici macar nu stiu cat este ceasul. Cum ai dormit? Nu pari ca si cum ai avea prea multa energie.
          - Nu stiu...ma simt ametita si ciudat.
          - Mai exact..?
          - Ma simt oarecum urmarita, stiu ca suna aiurea, dar simt ochi din diferite parti atintiti pe noi, curiosi de fiecare miscare. Ma amuza cum ascunsi dupa cutii de lemn, privesc spre alte vieti in speranta ca totul se aranjeaza asa cum isi doresc, curios e faptul ca prea putini invata din greseli si acum macinati de ganduri spera la o rezolvare pe care au vazut ca nu sunt in stare sa o obtina. Oamenii astia ne privesc pe noi Dante, ei sunt cei care din spatele unui trafalet cred ca sunt cei care conduc lumea, poate intr-un anumit fel o fac, poate reusesc sa ii ghideze pe cei care inca nu si-au clatit bine ochii. Ei sunt cei care judeca in tacere si ma simt deranjata de privirea lor. Nu o vreau si nu am nevoie de ea...de ce nu sunt in stare sa lase totul sa curga asa cum trebuie? Isi baga nasul in lucruri pe care nu le inteleg pentru a se simti oarecum importanti. Mi-as dori sa se concentreze strict pe fluieratul in vant si carca..de ce incearca sa intre intr-o lume pe care nu o inteleg? De ce nu ne lasa in pace sa visam si de ce arunca otrava in jur? Vezi Dante? si eu am cosmaruri si ele sunt vii, imi e frica de ei..ii simt pe bune dreptate in ceafa si nu pot scapa astfel de memoriile cu ei. In acelasi timp e si un sentiment de mandrie sa stii ca cineva e curios de fiecare miscare, dar parca am obosit, nu am nevoie de audienta, vreau doar sa ma afund in bratele tale si sa raman acolo, in cazul asta ei pot urmari in continuare fiecare miscare, nu avem de ce sa ne ascundem.
          - Despre cine vorbesti Ema? esti sigura ca te-ai trezit? E totul ok?
          - Da...e ok, doar ca am gasit cateva idei in vise si am vrut sa scap de ele, ti-am mai spus ca nu esti singurul cu probleme. Unde suntem? cat mai avem pana ajungem?
          - Cred ca vreo patruzeci de minute. Esti pregatita de agitatie si distractie?
          - Da! Abia astept..e inca un lucru de taiat de pe lista, am atatea si nu stiu cum ma voi descurca, dar o sa trag cat de mult pot pentru asta. Mi-ar placea sa gasim o camera undeva intr-o hostel vechi, cu o atmosfera de evul mediaval, vreau pentru o zi sa simt exact cum traiau oamenii aia...cu o mie de probleme pe cap, nesiguranta continua, dar atat de liberi.
          - Ar fi frumos, daca nu gasim mergem peste niste localnici, sigur vom nimeri pe cineva care sa ne gazduiasca si de la care sa aflam o poveste interesanta, tin neaparat sa experimentez cat mai mult in acest sens.
       
     
          Ambii priveau cu sperante spre noua aventura, nici nu aveau de ce sa gandeasca altfel, pana la urma au patimit atat sa ajunga in locul asta, acum nu mai pot da inapoi. Au intalnit pe parcurs oameni frumosi si oameni tristi, au platit cu cosmaruri pentru incredere si erau atat de aproape sa piarda speranta cu toate ca in adanc fiecare stia ca avea dreptate, lumea nu se invarte in jurul unei singure persoane sau situatii, viata nu poate fi perceputa dintr-o singura perspectiva, pentru ca e construita dintr-o infinitate de idei. Au gandit aiurea in momente negre crezand ca tot in jur se invarte in jurul unui ideal creat fals de ei pentru o lume de basm. Totul se focuseaza in final pe un singur individ, propria persoana..din cand in cand apar oameni care aspira la un loc in vitrina personala...unii raman acolo, altii pleaca. In final, totul depinde de cat de multi oameni importanti au ramas acolo, ce ai facut sa ii meriti si ce ai facut sa ii pastrezi acolo. Oricat de mult am incerca sa ne ascundem in singuratate niciodata nu vom fi multumiti de ea, chiar daca de multe ori o cersim fara demnitate. Fiecare avem lumea noastra pe care o construim de capul nostru influentati de tot ceea ce se intampla in jur fara sa avem prea mare control asupra evolutiei lucrurilor....si totusi ce cautam? ce merita realizat? ce conteaza cu adevarat?...nimic..si totul, sentimentul de nonsens poate fi alaturat sentimentului de importanta fara prea mari modificari si pana la urma nimic nu se schimba in afara de ideile din capul nostru, doar noi ne putem modifica zambetul, modificandu-ne gandirea.
       
        Ajunsi in oraselul cu pricina, cei doi pornesc agale spre castelul unde se tine festivalul. Ema rasfoieste o harta pentru a se asigura ca nu se vor rataci. Dante o urmeaza de apoape lasandu-se ghidat de ea. Afara au inceput sa apara si stelele, iar cerul senin le ofera o imagine superba. Ce poate fi mai frumos decat linistea momentului? Compania ei si atmosfera din jur ii ofera o stare pe care nu o mai intalinse alaturi de Ava pe scarile alea vechi. A decis atunci sa se arunce catre o lume pe care credea ca o doreste, a lasat in acel moment doi ochi verzi pe care ii cautase prea mult timp, in spate. Acum, doi ochi verzi ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa iasa din haosul in care s-a zbatut dupa ce a parasit lumea aia simpla, iar acum nimic nu ii poate lua gandul de la a se intoarce acolo, in orice mod. Cu fiecare pas pe care il faceau cei doi spre castel festivalul incepea sa arate de ce e atat de faimos. Castelul arata incredibil, ingrijit perfect cu majoritatea elementelor de arhitectura din evul medieval pastrate in stare excelenta. Au intrat in curte unde spre deosebire de linistea de afara, lumea roia in toate directiile, acoperiti de sute de lumini, acestea find singurele care aduceau aminte ca suntem intr-o alta era.
          Eva isi incepuse deja maratonul de poze, nu o judec, totul in jur merita imortalizat, iar Dante, furat de moment, intervenea voit in multe dintre acestea, bineinteles, de fiecare data cu o noua strambatura. Nu se poate abtine, seriozitatea nu i se potriveste  si cu toate ca a fost blamat pentru ca pare un copil tampit, ii este mai simplu asa, scutul zambetului cretin il ajuta sa plictisul si uneori si realitatea.
          Tot felul de atractii atrgeau oamenii de la o zona la alta. Singurul moment cand am vazut aparatul Emei jos din mana a fost cand s-a indreptat alergand spre o taraba cu dulciuri traditionale, pentru prima oara descoperea o alta pasiune a celor doi ochi verzi, cu greu a reusit ulterior sa o indeparteze de acel loc pacatos, sa poata vizita si restul, asa ca au pornit spre o zona mai retrasa pe care nu apucasea sa o viziteze. Au trecut printr-un mic tunel obscur, iar apoi au iesit intr-o alta curte interioara cu o singura lumina ce batea spre un clown inconjurat de oameni. Imaginea era destul de ciudata tinand cont ca era o liniste de mormant ce domnea acolo, Dante se astepta in orice moment sa apara si o capra care sa fie sacrificata. A tras-o usor de mana [e Eva sa plece de acolo, insa curiozitatea ei se dovedeste a fi mai mare chiar si decat a lui, asa ca a trebuit sa ramana sa veda ce se va intampla. O muzica sinistra incepe sa se auda in surdina, lucru ce il facea sa se gandeasca din nou ca ar fi un ritual ciudat. In acel moment atentia tuturor este atrasa de clownul din mijloc.
       

          - Hei, probabil cu totii va intrebati ce se intampla, de ce v-am strans aici si unde sunt baloanele si glumele. Probabil v-ati fi asteptat sa imi tot infigeti suturi in fund, iar eu sa rad isteric. Poate ca va doriti sa faceti cu totii misto de mine, pentru a va acoperi defectele. V-ati obisnuit ca noi sa acceptam orice cu zambetul pe buze fara sa dati prea multa importanta la ce se ascunde in spatele acestuia. Astazi nu  vom rade, o sa fie ceva diferit, astazi vreau sa vorbim despre voi, astazi vreau sa incercati sa intelegeti si daca nu o veti face atunci macar stiu ca am incercat sa schimb cateva idei, ma simt dator sa fac asta fata de mine in primul rand pentru ca sunt satul sa tot vad cum ne sufocam incet ca si societate. Am avut mereu intentia asta sa evoluam si de foarte putine ori ne-a interesat cum o facem. Cei mai multi dintre noi am evoluat in detrimentul altora, asta e cursul vietii, clar! dar puteti dormi noaptea cand totul material dispare si ramaneti singuri cu voi?...sigur ca puteti, faceti asta de cand v-ati nascut, a venit natural prin ceea ce am vazut in jur. Nimeni nu s-a gandit ca ne afundam intr-o groapa a personalitatii si ne transformam in numere...simple numere.

          Clownul era atipic si rostea cuvintele si ideile lui Dante. Uimit de demonstratia asta de dezamagire indreptata catre oameni, ceva il atragea sa asculte in continuare, insa totul era o proiectie a unor ganduri de care s-a saturat si pe care momentan a decis sa le amane putin pentru a continua calatoria lui, in plus si Ema il tragea de mana plictisita sa vada oameni cum esueaza sa sa induca anumite idei in jur.

          - Hai Dante sa mergem, nu vreau sa ne intristam cu idei de care nu avem nevoie momentat, hai sa incercam sa gasim cazare, astazi suntem si putini obositi, festivalul mai dureaza doua zile si maine ne putem intoarcem cu forte proaspete.
          - La cate poze ai facut nu vreau sa imi imaginez ce inseamna forte proaspete...
          - Te rog frumos sa taci, nu eu eram cea care cauta obiectivul de fiecare data sa strice poza.
          - Si eu care credeam ca le faceam mai interesante.
          - Pentru cei care vor sa studieze maimutele probabil...
          - Ha ha..hai sa cautam un loc unde sa dormim, sa vedem daca o sa primeasca careva cu maimuta inauntru.

          Cum zilele astea festivalul tinea oraselul viu si foarte primitor, cei doi au gasit cazare foarte simplu in taverna veche, unde cei de acolo au pastrat totul cat mai original, doar televizoare de pe pereti tradau un pic sentimentul de intoarcere in timp. Camera pe care au inchiriata era simpla, cu un pat jos din lemn si acoperit cu multe paturi, un sifonier in care au indesat bagajele si un birou cu o lampa mica. Obosita, Ema s-a schimbat si s-a intins adormind in cateva secunde, insa Dante era inca nelinistit de ceea ce se intamplase la castel, se simtea certat de clownul ala, cuvintele lui fiind foarte cunoscute la fel ca intr-un deja-vu.



          "Buna Dante,

           Am incercat sa ma abtin cat pot de mult sa nu iti trimit scrisoarea asta, dar ma stii pe mine, vad tot timpul ce e ai bun in jur si in ideea asta sper ca la un momentat dat si tu sa fii diferit si sa iti maximizezi potentialul. Am dorit sa iti multumesc pentru tot ce ai facut. Sunt fericita intr-un fel ca te-am nimerit pe tine, altfel nu as fi reusit nici o secunda sa observ anumite detalii. Multumesc pentru ca nu ai incercat sa fii mai mult decat un om slab, fara principii care sa conteze cu adevarat. Era necesar sa ma lovesc de aroganta ta de doi bani pentru a imi da seama ce imi doresc. Ma bucur ca nu ai fost in stare sa iti pastrezi promisiunile si sa ma urmezi, m-ai pregatit in felul acesta pentru eventulele dezamagiri. In timp ce decizi sa te intorci la vechile obiceiuri pe care si tu le considerai bolnave, eu imi vad de drumul catre altceva, catre ceva pe care acum nu mult timp credeai ca e viitorul tau, departe de lumea din care fals sperai sa evadezi. Alaturi de tine am cunoscut sentimente ciudate ce m-au invatat ca aparentele insala...si nu sunt singurele. Multumesc pentru ca m-ai invatat ca si cel mai angelic chip poate ascunde o intreaga mocirla. Nu-mi pare rau de noi, e clar ca nu am fi functionat cand nu ai oferit nici o sansa. Multumesc pentru ca mi-ai aratat cum sa renunt la ceva ce imi doresc, dar care
nu ma merita..inca invat sa fac asta.
           Iti spuneam ca totul nu trebuie sa fie asa calculat si ca noi, visatorii, putem scapa de toate schemele din jur, iar tu zambeai si spuneai ca totul va fi bine. Habar nu aveam de fapt ca fiind in urma mea din punct de vedere al horoscopului, iti lipsesc cu desavarsire visele. Povestile pe care le aranjam atat de frumos intr-un vis vazut doar de mine se loveau violent de peretii invizibili pe care ii ridicai pentru a iti ascunde adevaratele ganduri. Te poti uita la stele doar daca le apreciezi, nu are sens sa speri in basme daca nu crezi in ele, doar de dragul de a te simti important. De asemenea, dragul meu Dante, apreciez ca mi-ai aratat ce poate fi mai urat la o persoana, astfel incat atunci cand observ semne, sa pot fugi cat mai departe. Ma gandesc cu groaza la cei care inca mai cred intr-o posibila intoarcere la sentimente mai bune...stiu si ei si eu, chiar si tu, ca e imposibil.
           Am invatat alaturi de tine ca exista persoane carora oricat de mult le-ai oferi , nu vor fi in atare decat sa culeaga si sa mearga mai departe. "Nu sunt o persoana rea sau de nimic..doar diferita"..am realizat acum dupa ce panza a zburat de pe ochii mei ca aceasta fraza era oarecum lipsita de sens, intr-adevat, esti diferit, insa exact asta sunt persoanele de care vorbim, doar ca tu o ascundeai mult mai bine..in tacere si privind in gol.
           Am vrut sa te trag spre partea asta, erai pierdut pe granita si eu am decis sa fiu aceea ce iti intinde mana, stiam ca trebuie sa te cred..tu nu esti ca restul..dar m-am lasat pacalita. Nu am putut sa te salvez..tu inca visezi la un trecut glorios, dar uiti ca tot ce ne asteapta e un viitor nesigur pe care nu il vom putea controla daca nu suntem bine ancorati in prezent. Trecutul nu poate fi schimbat, viitorul in schimb, poate fi modelat, dar nu pe bazele unui trecut stramb. Eu pot fi pacalita si chiar si tu te poti minti, dar te vor ajunge de la urma si atunci nu-ti vor ramane decat regrete.
           In final, mi-as dori sa cred ca ai avut un scop clar ce te-a facut sa fii asa, ca de fapt povestile tale despre tine ar fi adevarate, insa am ajuns sa iti cunosc manevrele destul cat sa imi dau seama ca vei continua sa te complaci in mocirla asta, calcand in continuare pe idei si principii pe care sustii ca le urmezi. Iti scriu aceste randuri pentru ca am crezut in tine..Vezi? Planul tau a mers, astfel ca inteleg de ce ai renuntat..sunt sigur ca ai treaba sa tragi de partea cealalta pe multi altii.


                      Cu drag,    
                                       Ava."



       

Catre nori - 7

          Hei Ema,


           Revin la tine cu cateva randuri, ma plictisesc intr-un tren spre alta parte si simteam nevoia sa comunic cu cineva. M-am trezit un pic in ultimul timp, am vazut ca dupa o zi proasta vine una buna si apoi din nou una proasta si tot asa. Am observat cat de simplu e sa ignori momentele bune si ca e la fel de simplu sa te focusezi pe ce e mai rau. Incep sa urmez calea spre mine cu o oarecare teama fata de ce as putea gasi acolo, dar hotarat sa cotrobai un pic prin cos. E mai simplu acum, fantomele incep sa apara din ce in ce mai rar si sunt inlocuite usor de amintiri si vise despre unele locuri verzi si oameni zambitori. A inceput sa imi pese tot mai putin de problemele pe care le vad in jur, probleme cotidiene care ne arunca in starea de iritare, invat pas cu pas sa imi pese mai putin de ce se intamla pe langa mine si cu toate ca stiu ca nu e neaparat ok, se simte excelent. Am uitat cand a fost ultima oara cand am refuzat ceva oferit pentru simplu fapt ca nu e indeajuns de bun pentru mine, revin la indiferenta care ma protejeaza in fata unor posibile dezamagiri.
           Am decis sa merg spre Letonia, era o mare dilema daca sa merg spre sud sau sa vizitez Letonia si Estonia, am hotarat ca daca sunt aici sa incerc sa vad cat mai mult, nu se stie cand voi mai avea ocazia si asa poate voi reusi sa inving si fantomele. Voiam neaparat sa iti povestesc despre un om care m-a marcat acum doua zile, era un batranel cu o pancarda in engleza care milita pentru pacea interioara. Nu am putut sa ma abtin sa nu intru in vorba cu el, mi s-a parut prea interesant. Mi-a spus ca este un veteran al razboiului din Vietnam si ca a hotarat dupa traumele pe care le-a avut acolo ca nimic nu e mai important decat sa simti ca traiesti. Spunea ca intr-un fel morbid duce lipsa acelor momente, atunci stia ca traieste, insa cand s-a intors acasa totul parea lipsit de sens. Nu suporta sa vada cum oamenii in jurul lui se urau pentru bani cand el invata sa ofere si ultima bucata de paine pentru camarazii lui daca era necesar. Cum sa se obisnuiasca sa traiasca printre oameni mincinosi si dezbinati cand ei erau atat de uniti acolo si orice falsitate putea duce la moartea vreunuia. A decis
sa lase tot in urma sa plece si sa uite de toata aceasta fatada. Sa isi ocupe mintea cu lucruri importante pentru a umple lipsa esentei din jur. A spus ca nu ii pasa ca nu are pe nimeni apropiat, se are pe el si ii are pe cei pe care ii inalneste zi de zi, carora le strange mana si carora le vorbeste. Ii ajunge sa priveasca ore in sir in gol peisajele pe care le viziteaza, spunea ca ii ofera o liniste aparte. In final a spus o vorba pe care nu o voi uita niciodata, mi-a ramas intiparita in minte..."Nu suntem prea buni pentru lumea asta, nu suntem prea buni pentru noi.."

            ..........................

            Intre timp usa de la vagon se deschide usor. Deranjat ca nu va mai fi singur, dar curios in acelasi timp sa vada cine ii strica linistea, Dante indreapta privirea spre usa.

            - Nu pot sa cred....
            - Dante?!
            - Care erau sansele Ema? Ar trebui sa iti scoti aparatul si sa iti vezi fata acum, merita imortalizata.
            - Dar cum? Unde te duci?
            - Tinta principala este Letonia, dar pana acolo voi lasa totul la mana destinului si pana acum se pare ca are grija sa ma tina in priza. Tu? incotro te indrepti?
            - Am citit de curand despre un festival ce se tine la un castel din nord, imi scapa acum numele, il am scris in agenda. Nu vreau sa il ratez, o sa imortalizez acolo destule momente frumoase...lasa fata mea de acum, credeam ca nu te voi mai vedea vreodata, dar nu imi pare rau. Cum au fost ultimele zile? ce ai facut?
            - M-am gandit in mare parte..Am mai ramas cateva zile la hotel contempland la ce va urma. Biletul tau de adio mi-a dat serios de gandit si inca am o gramada de intrebari catre mine carora nu le gasesc nici un raspund, dar totul o sa vina pas cu pas, poate acum ma ajuti tu acum sa le gasesc. De ce ai renuntat asa usor, Ema? Aveam nevoie sa insiste cineva..
            - Si eu am simtit acelasi lucru, era nevoie ca cineva sa insiste. Tu de ce m-ai lasat sa scap?
            - Nu te-am lasat..te-ai furisat miseleste cand dormeam...
            - Stii la ce ma refer Dante..
            - Da, doar incercam sa evit intrebarea. Mi-a fost greu sa imi iau mintea de la tot ce a fost, nu e ceva ce depinde de alegerea mea, pur si simplu se intampla, se blocheaza mintea pe anumite idei ce se repet continuu si astfel totul in jur se transforma intr-o ceata completa. Spuneam ca era nevoie de cineva care sa insiste. Uite ca destinul decida sa ne intinda o mana,
poate de data asta nu mai trebuie sa lasam totul sa scape asa usor.
            - Destin sau coincidenta, nici nu mai conteaza. Imi era dor de zambetul tau tamp. Sper ca de acum inainte sa il vad mai des si sa fie cat mai sincer, nu mi-a placut cand te fortai sa faci asta.
            - Cred ca am invatat un pic in ultimulele zile. In primul rand am invatat cat imi lipsea compania ta si momentan totul se concentreaza sa te fac sa ramai aici...bine, nu in vagonul asta vechi...ai inteles ce voiam sa spun..
            - Am inteles, copil, stai linistit..acum ca am ajuns in punctul asta, nu am de gand sa plec din nou prea curand...si?..la ce te-ai gandit asa mult zilele astea?
            - La tine, la mine si la oameni..la viata si la nimic. Am regretat ca ai plecat fara sa apuc sa iti spun vreun cuvant, nu prea ma descurc sa exprim exact ceea ce gandesc si imi parea rau ca nu am apucat sa iti arat ce gandesc de fapt. M-am gandit cum oamenii vin si pleaca, cum in marea lor majoritate sunt facuti sa calce pe cadavre pentru anumite scopuri, vechea problema.
            - Dar asta stiai deja. De ce te tot gandesti la ceva pentru care ai deja un raspuns.
            - Pentru ca este raspunsul gresit, pentru ca nu trebuie sa fie asa si pentru ca m-am saturat sa tot aud, chiar si de la mine, ca asa sunt oamenii si ca nu ai ce sa le faci. Mi-e sila de neputinta de a le baga unora in cap anumite idei.
            - Da, dar stii ca fiecare gandeste cum vrea el si cum intelege el viata. Nu trebuie sa te superi pentru asta si nici sa te agiti.
            - Ba da, Ema, pentru ca ei vor ramane in continuare asa daca nu ii certi, nu isi vor vedea defectele.
            - Nu cred ca le observa nici asa, dar lasa-i in pace. Acum nu mai conteaza. Si? ai mai spus ca te-ai gandit la tine?
            - Da, m-am gandit daca ce imi doresc e corect, realizabil, ce cale trebuie sa urmez si cum sa ma port.
            - Si? ai ajuns la vreo concluzie?
            - Da, la mai multe, dar momentul asta s-a schimbat un pic situatia. Am decis sa fiu un pic mai egoist, sa imi vad de treaba mea pe viitor si sa vad cum fac sa repun zambetul ala de care vorbeai tu acolo unde ii este locul, dar cred ca voi renunta partial la partea cu egoismul. Cum as putea sa ma port asa cand in fata mea esti tu? m-as simti jenat sa fiu asa in preajma ta, cred ca oricum am facut asta involuntar pana acum, imi pare rau pentru asta.
            - Nu-i nimic, fiecare avem nevoie de socul nostru pentru a putea deschide ochii.
            - Spuneai si tu ceva de anumite amintiri mai urate. Ai reusit sa treci peste ele?
            - Cred ca da. De cand am plecat m-am gandit tot timpul numai daca am facut o greseala sau nu...in fiecare moment am facut asta, nimic din trecut nu a reusit sa treaca peste asta, ceea ce inseamna ca prezentul meu a devenit mai puternic decat trecutul...cred ca asta e un semn bun.
            - Trebuie sa fie...ce zici sa mergem impreuna la festivalul ala?
            - Nici nu aveam de gand altfel..o sa iti pozez fiecare miscare acolo, o sa fie un adevarat chin..
            - Cred ca m-am obisnuit deja..incepe sa imi placa.


            Totul lucreaza ciudat in jur, totul este haos. Sa incerci sa organizezi si sa incerci sa anticipezi anumite miscari e o prostie. Bucuria sta in surpriza momentului si de cum reusim sa privim situatiile..pana la urma cu totii o sa murim..de unde fuga asta spre atatea lucruri fara sens..like-uri, bani, aroganta etc. Ne ademenim unii pe altii intr-o groapa din care nu putem iesi si apoi ne intrebam ce am facut sa meritam asta..cand totul poate fi atat de simplu. Uneori trebuie doar sa privesti in jur...iti vei da seama ce este de facut.

Corespondenta - part II - 6

        Buna Ema,



         M-am gandit toata ziua la ce mi-ai scris, nu stiam daca sa iti raspund sau nu, nici macar nu va ajunge la tine, asa ca ce rost ar avea? Si totusi, m-am trezit cu creionul si cu foaia asta de hartie in fata. Nu pot sa spun ca nu imi pare rau ca ai plecat, erai ceva ce m-ar fi scos din toata asta, dar cine te-ar putea invinovati? Ai incercat, dupa cum ai spus si tu, sa imi atragi atentia, numai ca eram cu capul in nori, vise, idei, cosmaruri. Astazi totul a mers prost. Am iesit sa ma dezmeticesc dupa ce ti-am citit scrisoarea si sa imi cumpar o cafea...eu nici macar nu beau cafea, dar de data asta simteam nevoia de un mic restart. Afara a plouat din nou, frigul parca se inteteste, cu toate ca suntem inca in vara. Bineinteles ca prima baltoaca a fost a mea, am nimerit-o din plin, asta a fost primul semn ca astazi nu va merge deloc bine si am decis sa fiu un pic mai atent, doar ca totul in jur incepuse sa ma enerveze..totul era asa gri, iar oamenii astia de care spuneam ca sunt rezervati, au devenit, la randul lor, iritati. Multa lume ce alerga catre nicaieri, intrasem pentru moment si eu in lumea lor si simteam ca trebuie sa ma grabesc spre ceva. M-am linistit repede, inca mai aveam din "marea vacanta", m-am indreptat catre un chiosc de ziare pentru a cumpara ceva care sa faca timpul sa treaca, nu ca as fi inteles ceva de acolo, dar am zis sa incerc. Am pus mana pe cateva reviste mai interesantate si m-am intors in camera...Ti-am citit din nou scrisoarea..
         Imi pare rau, Ema, ca nu am putut sa ies din starea asta, poate ca meritai o companie mai placuta in calatoria ta, dar sper macar ca am inveselit-o cumva, chiar si cu zambetul ala. Nu m-am gandit deloc la ce o sa fie pe viitor, dar adevarul e ca trebuie sa se intample ceva, trebuie sa ridic capul peste tot, dar nu e asa usor. Niciodata nu mi-a placut sa renunt. Am fost obisnuit sa lupt pentru ce imi doresc, iar de fiecare data totul se rezuma la puterile mele, acum nu mai e deloc asa, acum totul incepe parca sa depinda din ce in ce mai putin de mine. Iti spuneam ca sunt optimist, ca stiu ca in final totul se va rezolva si ca vom reusi sa ne gasim toti pacea, dar incep sa uit adevaratul sens. Incep sa nu mai vad nimicurile alea atat de importante si fara el sunt lipsit de puteri, nonsensurile par acum organizate frumos in raft, fiecare la litera potrivita. Totul e asa de normal acum si nimic nu mai poate fi numit "surpriza". Incep sa ma amestec prin ei..
         Ploaia de afara nu ma lasa in pace, in continuare  bate in geam si din cate se pare are de gand sa nu se opreasca prea curand. Camera a devenit plictisitoare fara tine, nu are nici un farmec, televizorul nu are de gand sa porneasca, iar revistele pe care le-am luat sunt bune doar de privit la poze, literele nu se imbina deloc logic. Incerc sa trasez pe tavan urmatoarea miscare, dar nu stiu in ce directie sa ma indrept, totul trebuie sa perfect...cum sa fie perfect, Ema, adevarul e ca inca nu imi pot lua gandul..visele in continuare sunt acolo, doar ca impinse usor catre un colt negru, nu-mi doresc sa moara, dar doresc doar sa ramana acolo, momentan e prea enervant sa le las sa isi faca de cap. Nu am vrut sa fiu nesimtit cat timp am calatorit alaturi de tine, ba chiar mi-ar fi placut sa fie mult mai mult, dar fantomele decid sa apara de fiecare data, ele nu tin cont si nu isi aleg momente, doar apar..
         Oamenii nu pot tine pasul intre ei, Ema...adevarul e ca trebuie sa lasi totul in spate in anumite momente observ ca stii foarte bine asta si ca nu iti este frica sa vezi doar in fata ochilor..eu inca nu reusesc sa fac asta. Vezi tu? eu consider ca tot ce e bun trebuie tinut aproape, dar esti constienta si tu de cum stau lucrurile. Nu pot fi  toate multumite laolalta, trebuie sa te concentrezi pe cele pe care le crezi importante. Eu am batut pasul pe oameni, am crezut ca odata cu ei va veni si linistea aia, ca totul va intra in ritm...dar ei tot alearga catre nicaieri si nu ii pot prinde de la urma, nu mi se pare normal calea pe care decid sa o aleaga, tocmai din acest motiv aleg sa vad un pic pe langa imaginea in sine, sa vad cum funtioneaza toata cursa asta si de unul singur.
         Incerc sa nu iti promit ca voi deveni ceva ce tu imi doresti, sau ca voi face ce tu imi doresti, dar voi incerca sa tin cont de tot ce mi-ai spus. Trebuie sa imi dau seama exact care va fi drumul si daca va fi ales cel bun sau nu, trebuie doar sa nu ma mai fortez impotriva mea...

                                               Drum bun,

                                                    Dante

Corespondenta - partea I - 5

         - S-a lasat frig, Ema..De unde a venit schimbarea asta asa brusca?
         - Ploaie de ieri...iti aduce aminte de ceva? normal ca e racoare. Si oricum aici e mult mai frig decat in alte parti. Va trebui sa te obisnuiesi.
         - Bla bla. Nici acum nu stiu cum m-ai pacalit sa iesim in oras..era asa de cald si bine acolo. Ce ai avut cu noi?
         - Trebuia sa ne punem pe picioare, Dante. Ne molesisem acolo, aveam nevoie de putina actiune.
         - Mda...actiune! nu sa murim de frig..
         - Poti sa taci din gura? uita-te si tu cat de frumos e aici...chiar si asa innorat. E farmecul orasului..ii da un aer aparte.
         - Da! un aer racoros. Ti-am mai spus cat de mult imi place la caldura? Frigul e prea nesigur. Iti da senzatia de singurate...
         - Dar acum nu esti singur. Sunt aici..deci am scapat de o grija, iar cu senzatia de frig, va trebui sa te obisnuiesti, sau sa te inchei macar la geaca. Nu crezi ca ar fi mai bine?
         - Nici gand..nu arata deloc bine incheiata.
         - In cazul asta sa nu te mai aud. Hai sa mergem! am o gramada de poze de facut.
         - Atata timp cat il pastrezi departe de mine e perfect...sau fie, scoate aparatul repede pana nu ma razgandesc. Hai sa terminam odata cu asta.
         - .....
         - Ema?
         - .....
         - Hei...unde ai disparut?..Ema?
         - .....


       



         "Buna dimineata, Dante,


         Iti las aceasta scrisoare penru ca nu imi plac despartirile. Am decis sa plec. Nu stiu daca te va afecta sau nu aceasta rupere, dar sunt sigur ca ai destule pe cap incat sa te mai gandesti si la mine. Ai avut in fiecare seara cosmaruri, insa am decis sa nu mai deschid si eu subiectul, sunt sigura ca esti constient de ele. Am vazut inca din tren cum nu puteai sa te concentrezi pe nimic altceva decat ceea ce se intampla in capul tau si am incercat sa te scot de acolo, stiam din proprie experienta ca ai nevoie de ajutor, insa incercarile mele au trecut de fiecare data pe langa tine. Ti-am vazut in fiecare zi zambetul fals ce incerca sa ascunda tot ceea ce te macina pe dinauntru. Acum cred ca cel mai bine e sa te lupti cu ele, Dante. E singura miscare ce iti ramane la dispozitie. Stiu ca singuratatea te macina usor, dar daca oamenii din jur nu reusesc sa rezoneze cu tine e mai bine sa ramai in capul tau, in zona ta de confort, unde iti poti alege singur deciziile si unde nu poti fi influentat de otrava subtila oferita de anumite vise si sperante. Tu stii cel mai bine, Dante, cum sunt oamenii. Ai vorbit mereu despre ei si in teorie aveai de fiecare data dreptate. Ce te face sa nu actionezi conform acestor idei? Lasa orgoliul, arunca visele otravite undeva in spate, de unde sa nu mai poata reveni sa te bantuie.  Tu esti singurul ce poate sa te scape de tot. Oamenii de obicei nu dau doi bani pe ceea ce simti si crezi, tu mi-ai spus asta. Asa ca de ce sa speri in izbavirea lor cand toti pana acum ti-au demonstrat ca sunt egoisti? Nu vezi ca si acum te impiedici in vorbele lor impletite? Nu ai observat ca nimeni nu e sincer si ca toti ascund idei in cuvintele simple pe care ti le ofera? Offf...Dante...Te privesc acum cat de relaxat dormi. Poate in visul tau, ai nimerit acum pe cineva demn sa iti urmeze gandirea. Ar trebui sa te detasezi de minciuni si trebuie sa vezi dincolo de ceea ce iti doresti tu, mai bine spus trebuie sa filtrezi ceea ce iti doresti in functie de preferintele tale, iar daca ele nu pot fi atinse, mergi mai departe. Nici o persoana care te afunda in tristete, nu trebuie sa stea langa tine. Da-le un branci si spune-le ca nu au ce cauta in viata ta. Fa-ti curaj sa te infrunti, Dante, caci pana la urma te lupti cu tine. Crezi ca merita sa iti sufoci existenta, meditand la vorbe strambe? Multi au impresia ca vad cine esti, si arunca cu pareri goale, insa putini vad ceea ce esti cu adevarat. Nu am apucat sa te cunosc prea bine, dar am observat ceea ce cred eu ca te tine in spate. Scuza-ma daca imi dau cu parerea si nu e una buna, doar ca sper ca asta sa te ajute in vreun fel. Am impresia ca esti blocat in doua idei si habar nu ai cum sa scapi de acolo. Tu spuneai, Dante, ca oamenii sunt de nimic, ca dezamgesc si ca isi vad doar de schemele lor, insa aici exista un razboi pe care il duci singur. In acelasi timp, poate fara sa iti dai seama, le oferi incredere neconditionata. Te legi de anumiti indivizi pe care tu ii consideri importanti si decizi sa le stergi cu buretele fiecare greseala, indiferent cat de tare de afecteaza. Le dai sansa sa se joace cu mintea si sufletul tau, cand tu stii deja ca vor intra zambind si vor iesi cu
rucsacul plin de bucati din tine.
        Am auzit noptile acestea de foarte multe ori numele "Annie", vorbeai tot timpul in somn cu ea. Am evitat sa intru in detalii pentru ca am vazut cat de mult te macini si am incercat ca de fiecare data sa iti iau gandul, uram sa imi tot arunci zambetul ala fals in fata, zambet pe care il consideram extraordinar. Am gandit ca daca falsul zambetului aduce atata lumina in jur, cel adevarat va trebui
sa fie unic, din pacate nu am avut sansa sa il vad, iar razboiul pe care te incapatanezi sa il duci de unul singur, ajunge sa ma atinga si pe mine, iar eu am destule cicatrici pentru a lupta cot la cot cu tine. Mi-as fi dorit sa iti deschizi sufletul in fata mea, insa din ce vad l-ai inchis acum ceva vreme si te incapatanezi sa il pastrezi blocat in continuare, in speranta ca cine detine cheia pentru usa aia
veche, va aparea zambind, te va lua de mana si veti pleca spre orizont. Prostii, Dante...te impiedici de aceleasi buturugi pe care le intampinam cu totii si de care fugim cat de repede putem. Tu esti doar foarte incapatanat ca sa renunti la ceea ce te face fericit, dar gandeste-te, cat de fericit ai fost in ultimul timp? Cand ai aratat lumii ceea ce simti cu adevarat? Viata nu devine va deveni mai usoara, nu astepta la basme, este necesar ca tu sa devii mai puternic, Dante. Sper sa ne revedem in viitor si sa imi spui ca te-am ajutat catusi de putin, sper sa vad sclipirea in ochii tai, sa te vad iesit din mocirla in care te zbati. Nu vreau sa ma judeci ca plec, Dante. Prezenta mea aici nu avea nici un sens, nu te ajuta cu nimic, poate fara mine o sa iti fie mai bine.
        As vrea sa inchei inainte sa te trezesti, insa simt nevoia sa iti mai ofer cateva cuvinte, din inima si sincere, deoarece am simtit ca otrava pe care ai inghitit-o in ultima perioada te tine in loc. Gandesti prea mult, Dante..trebuie sa renunti sa mai analizezi fiecare secunda din situatiile si vorbele pe care le intalnesti, viata e falsa si niciodata nu vei reusi sa afli un adevar chiar daca se leaga sau nu de tine. Fiecare vedem adevarul in felul nostru, iar tu trebuie sa il cauti pe al tau, deoarece nimeni nu iti va oferi o perceptie despre viata care sa se potriveasca in cazul tau. Degeaba citesti, asculti si pui in aplicare, daca nu te asculti pe tine. Crezi ca toate cartile, toate vorbele si toate sfaturile cunosc cu adevarat ce in in sufletul tau? Crezi ca te vor directiona spre ceea ce iti doresti cu adevarat? Din motivul asta nu vreau sa imi asculti nici mie vorbele, vreau doar sa alegi ceea ce crezi ca in situatia ta va ajuta si sa aplici asta cat mai repede. Elibereaza-ti mintea, exact cum ai facut-o acum cateva seri in pub-ul ala, atunci am vazut o speranta si am inceput sa cred in salvarea ta. Primeste inapoi tot ce iti doresti si mergi in directia aia, sunt sigura ca vei ajungi la linia de final, cu sau fara mine, cu sau
fara ei.
        Trebuie sa plec, Dante, te vei trezi in curand, vreau sa fii singur si sa te gandesti la tot ce urmeaza sa faci.

                                              Cu drag,

                                                          Ema"

Din Lituania, cu drag... - 4

    O sa te plictisesti de monotonia gustului prost si o sa iti fie sila de simplitatea pe care tu te convingi ca o meriti, ca fara ea nu poti merge mai departe. O sa fugi de nimicul pe care crezi ca ti-l doresti. Vei creste si o sa simti lipsurile si o sa iti fie dor de simtul de implinire. Te invarti aiurea dupa o baba nebuna cu cateva matanii pe maini si dupa o imagine a unei tari pe purtata ritmuri orientale, prin lume. Vorbesti de New York, Londra si Madrid, dar nici macar acum, dupa atata timp, nu esti in stare sa mergi cu trenul mai departe de Fetesti. Copil? Visezi.Obisnuieste-te sa iti asumi deciziile, oricare ar fi ele, pentru ca asa vei ajunge sa te cunosti mai bine si sa stii exact ce vrei, fara ca alegerile sa iti fie impuse de un trecut pe care il crezi varful vietii tale. Dupa asta alergi tu? Credeam ca ai vise, sperante si aspiratii mult mai mari, dar imi dau seama ce greseala faceam, inca odata, crezand in ceva
ce spui tu. Nu imi dau seama de ce aveai nevoie sa pari atat de diferita in fata mea, cand tu cauti sa dansezi pe aceleasi manele pe care le huiduiai de fata cu mine. In afara de ambitie, nu ai nimic din calitatile oamenilor pe care voiai sa ii egalezi , iar ambitia este zero, alaturata unei ideologii evadata din clanul chirpici. Tu iti doresti orase mari, emotii mari, momente mari, dar actionezi asemenea unor tarani medievali, fricosi de marea inchizitie. Da..da..O sa imi spui de povesti nemuritoare, dar vezi tu...nici macar eu, un copil idiot, nu mai cred in astea, asa ca nu imi cere sa nu te blamez, cand te afunzi in ipocrizie si cand sustii cu patos ca tu vrei sa vezi stelele. Nu ai ajuns nici macar la varful copacilor..Iti place prea mult praful pentru a ridica ochii...si eu care credeam ca eu sunt cel imatur. M-am plictisit sa fiu bombardat cu cuvinte scoase din gura, de dragul conversatiei. Mi-as fi dorit sa cunosc persoana demna si sigura pe ea, persoana care isi alege bine cuvintele inainte de a le arunca afara. Ce ai oferit tu, au fost doar vorbe. Adevarat, si ele au fost alese bine, ar au fost gandite prost. Mereu am urat oamenii care calca tot in picioare, in jurul lor, pentru a isi asterne un culcus pe care nu-l doresc cu adevarat. Stiu ca egoismul e la moda, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma multumesc cu el, mai ales cand vine din partea unor oameni ce au purtat atat de mult si atat de bine
mantia ce ii transforma in persoane excelente.
    Casa a ramas parasita. Glumele copiilor si energia, din jur au disparut. Nici leaganul din fata casei, nu mai este acolo. A fost ridicat de ultima furtuna si dus catre orizont. Se pare ca nu il meritam cu adevarat. Frigul incepe sa se lase peste noi si primavara pare atat de departe, incat as dormi aproximativ cinci luni sa ma scutur de toamna asta gri si iarna plumburie ce va veni. Sa ma scutur de tine si de visele tale tampite, cu nota de zece in teorie, dar corigente in actiune. Vezi tu..? Pentru mine totul inseamna mult mai mult decat patru pereti care sa imi delimiteze spatiul si un vis dezgropat la infinit, care sa imi limiteze viata...si totusi..scriu aceste randuri, si eu, la randul meu, Annie, cu gandul imprastiat in mii si mii de directii...M-am tot uitat in ultima vreme in stanga si in dreapta, dar in jur e doar ceata, ceata si scheme ascunse. Inca ma gandesc cateodata ce s-ar intampla daca oamenii ar avea rescpect si onoare, dar de fiecare data mi-a fost demonstrat ca astfel de idei nu mai exista, poate tocmai din motivul asta tot acuzai cu seninatate copilul..E mult mai mult in spate, Annie, dar ramai sa vezi falsul din fata ochilor. Iti e prea teama sa treci peste, esti prea falsa chiar si pentru tine, si te sufoci in prinsoarea in care tu singura ai intrat. Cat o sa mai rezisti, draga Annie? Cat vrei sa te mai minti ca ai nevoie de mizerie pentru ca esti mizerabila? Si da, Annie, sunt un copil,
dar nu sunt singurul. Toti suntem copii, doar ca mie nu imi e jena sa o arat. Eu nu ma feresc de cei din jur pentru a ma simti in largul meu. Ai observat destul de bine, cand zambeai de felul in care ma maimutaream. Nu stiu daca zambetul era adevarat, pentru ca am vazut ca ai luat totul in serios. Sprijin? Maturitate? Sunt cuvinte prea mari, carora trebuie sa le inveti sensul inainte de a le folosi. Stiu ca le-ai folosit pentru a-ti ascunde scopul, dar asta nu iti scuza lipsa curajului. Nici eu, nici tu, nu ne putem lasa pacaliti de aparente. Eu abia invat, dar tu ai ani in spate....ar fi trebuit sa stii asta deja..


                                                        Cu drag,

                                                                       Dante

Fading - 3

          Picaturile de ploaie bateau in geamul subtire de la fereastra. Tunetele zguduiau camera veche. Dante abia a deschis ochii, speriat de zgomotele de afara si de bezna neobisnuita de la ora asta. Natura se hotarase sa puna pauza calatoriei, cel putin pentru o zi. Perfect! Momentul nu putea sa fie unul mai bun, in dreapta lui, Ema era intinsa in pat, inca in refacere dupa ultimele zile si nimic nu merita acum osteneala, mai ales ca odata cu ploaia a aparut si o stare de gri. Dante inca incearca sa isi aduca aminte ce s-a intamplat mai exact aseara. Stie ca se indreptau spre un hotel, insa de atunci, totul e o mare ceata pentru el, nu ca l-ar interesa cum a ajuns in punctul asta, dar va urma o discutie super ciudata alaturi de Ema.

          - Hei Ema...
          - Hei...Buna dimineata...Ai dormit bine?
          - Daca am dormit bine? habar nu am...cred ca ne-a pus tipul de la bar ceva in pahare..Totul e asa incetosat in mintea mea. Vrei sa vorbim despre ce s-a intamplat aseara?
          - De ce sa stricam asta cu vorbe? Suntem doi oameni care se simt bine unul langa celalalt. Sincer...nu am chef de discutii mature pentru a ne scuza ca ne simtim bine. Trage plapuma si hai sa visam impreuna. Lasa chestiile serioase pentru morocanosii din jurul nostru.Am nevoie de sprijinul tau...stii? si eu am demonii de care vreau sa scap si cred ca doar tu ma poti ajuta.
          - Nu stiu daca ti-ai ales persoana potrivita pentru asta. Am tot fost blamat pana acum ca nu pot oferi sprijin, ca nu sunt in stare sa fiu serios si sa trec copilariile mele.
          - Si tu ce crezi? Sa stii..e foarte important ce crezi tu despre tine, oamenii din jur au tendinta sa catalogheze fara a privi prea adanc. Oamenii ofera scuze pentru actiunile lor pentru a face alegerile de rahat, mult mai dulci, astfel aleg sa ii ingroape pe ceilalti in cuvinte fara sens si in ganduri gri. Chiar vrei sa le asculti balivernele? Nu ai invatat nimic pana acum.
          - Nu vreau sa le ascult, stiam de puterea lor de a ataca atunci cand au nevoie de incredere in ei. Ciudat mod de a obtine aceasta incredere...in fine...nu am de gand sa aduc fantome in imaginea in care ne aflam acum, asa ca hai sa ne bucuram de moment. Momentan vreau doar sa se opreasca timpul in loc, sa raman cu zambetul tau tembel in minte...
          - Tembel? sa vezi ce o sa iti fac, in scurt timp nu o sa mai stii nici cum te cheama.
 

          Totul in jur s-a oprit. Parca si picaturile de apa de pe geam, refuza sa mai alunece. Momentul, are o noua importanta acum. Toate gandurile negre pe care Dante le avea, s-au pitit fricoase dupa imaginea momentului. Doi copii maturi, care spun ca s-au luptat cu societatea, timpul, spatiul, dar care nu inteleg deloc ce inseama asta, doi copii care, inca, nu isi dau inca seama ca totul tine doar de deciziile lor, fara sa mai caute scuze pentru incapacitatile de a trece peste momente dificile. Un zambet tembel, o atingere anemica, caldura trupului, toate acestea au facut ca momentul sa fie unul de vis. Comparatiile cu trecutul nu isi au rost, de ce sa strici frumusetea, facand paralele cu ce s-a intamplat inainte? Rollercoaster-ul continua sa il conduca prin toate situatiile, doar ca acum alege sa inchida ochii de fiecare data cand coboara, asa scapa mult mai usor de adrenalina aia urata, iar la urcare, alege sa deschida ochii cat mai mult posibil pentru a primi toata informatia si pentru a o pastra acolo atata timp cat merita.

          - ..Dante? Sa ma anunti cand te intorci de pe planeta CuCu..
          - Poftim?
          - Sa ma anunti cand ai revenit printre oameni..esti in continuare blocat in ganduri. Trezeste-te!
          - Scuze, Ema! tot am tendinta sa alunec usor...mai ales in zile ca astea. Am nevoie de ceva actiune care sa imi ia gandul..
          - Sa iti ia gandul de la ce?
          - De la gand, cred...
          - Trebuie sa incetezi! Ma enervezi...Nu pot sa trag de tine de fiecare data, sa te bucuri de ce ai in fata. Obosesc, cand de fapt, ar fi trebuit sa fie o vacanta interesanta.
          - Da..nu stiu ce ma trage acolo, dar imi ia gandul de aici. Se pare ca nu sunt chiar atat de diferit fata de oamenii aia blocati in lucruri.
          - Poate, dar la tine inca am sperante
          - Ok..ai dreptate, hai sa lasam totul la o parte...si...inca nu mi-am uitat numele..ai facut o promisiune
          - Ha! Credeam ca ai si uitat de asta..
          - Poate am cateva pe cap, dar de obicei astea apar acolo cu stegulet rosu de.."to do"
          - Si nu ai putea sa ii dai delete?
          - Nici gand...e ceva urgent..
          - La naiba..tine-ma, te rog, in brate cateva minute. Am nevoie de cineva care sa ma apere de furtuna de afara..
          - Dar esti in motel..Nu are ce sa iti faca furtuna..nici macar o picatura nu te va atinge.
          - Dante!
          - Da?
          - Doar tine-ma in brate..

          Totul se transforma intr-o fantezie, imaginea furtunii de afara era, intr-adevar, infricosatoare, cu toate ca Dante incercase o gluma stupida mai devreme. Linistea pe care o avea langa el se asemana unei buli de sapun pe care nimic nu o poate atinge. Pentru cele cateva ore, cat timp erau acolo, nimic nu mai avea insemnatate. Absolut nimic. E momentul pe care il cauti atata timp si pe care incerci sa il pastrezi cat mai mult cu toate ca stii ca acolo undeva, in spatele unei cortini, cineva il contorizeaza, si aplica regulile lui. Nu conteaza! Timpul e doar o unealta care din a fi folosita, a ajuns sa foloseasca oamenii. E necesar sa treaca si peste asta, mai ales cu ce se intampla in jur. Trebuie sa se lipseasca de limitarile timpului si sa gandeasca peste, chiar daca instinctul incearca sa gandeasca preventiv spre viitor, si sa primeasca lectii de la trecut...totusi...



         "Adevarul e ca nu am invatat mare lucru din tot ce a fost pana acum, dar nu vad asta ca pe un lucru rau.Am preferat intotdeauna doar sa imi aduc aminte, dar sa actionez tot timpul asa cum am crezut.Nu vreau sa judec, dar oamenii percep prost lucrurile, in functie de realitatea gresita pe care ei si-o fac doar pe baza unor imagini si scene intalnite pe parcursul vietii. Prea putini sunt in stare sa vada nenorocitul ala de moment si fericirea de atunci si tot mai putini nu reusesc sa nu adauge ganduri care sa deformeze orice stare. Isi imagineaza fel si fel de lucruri pe care ar trebui sa le urmeze si le prioritizeaza intr-o ordine care, si ea, urmeaza o regula falsa si impusa. Lasitatea scormone continuu in sufletele rapuse de societate si isi face aparitia cand lucrurile nu merg conform acelei ordini...si te miri cand totul e haos? Am ajuns sa cred in visul tau si am ramas blocat in blestemul meu..si eu care te blamam cu atat usurinta...aiurea. Se pare ca tot timpul trebuie sa fie plus sau minus...cand eu trag atat de mult spre echilibru...hmm..si mie mi-a placut intotdeauna balanta. Spuneai, pe atunci, ca nu iti pasa de reguli si te avertizam ca trebuie sa le urmam orbeste, asta e calea...singura cale posibila...dar nu ai vrut sa asculti si ai plecat la drum sa te asiguri. Am ramas sa privesc la tine cum te avanti in toata nebunia aia, te-am urmarit si cand ai reusit sa alergi libera si apoi te-am asteptat aici, dar cand te-ai intors erai diferita..erai de o fericire ciudata, abia apoi am inteles ca aveai mintea libera..tu ai vazut ce era acolo si nimic din ce se intampla aici nu te mai interesa. Din momentul acela, Ava, am tot spus ca iti voi urma visul, pentru ca apoi sa ma intorc, tamp, in lumea asta care sa nu mai aiba nici o putere. Problema nu e la ei, problema e la noi ca ii lasam sa se tot bage in sufletul nostru si sa impinga deranjant si continuu, in el. Nu e vina lor ca se distreaza cu mainile la spate, amestecand acolo, departe de ochii tuturor, actiuni si decizii. E vina noastra ca incercam sa vedem pana acolo, cand e de ajuns sa vezi imaginea, in sine. E vina noatra pentru ca nu ne putem abtine...si cat te-am blamat...Cum e in varful treptelor, Ava? Am spus ca vom vedea impreuna totul in jur, ca vom fi stapani peste orizont si ca nu vom mai fi nevoiti sa coboram de acolo, dar m-am impiedicat in primele trepte si mi-a fost sila sa ma mai ridic...sau frica...sper ca iti mai arunci ochii din cand in cand spre mine, vreau sa cred ca ma ghidezi usor spre usa de acolo. O sa incerc sa scap usor de panza asta. Am tot cautat imaginea ta imperfecata, peste tot in jur, insa toti incercau sa mascheze imperfectiunea asta cu falsitati, doar tu te uitai undeva in departe si radeai, cand totul in jur alerga. Nu iti pasa de perceptia lumii asupra ta, doar sa pastrezi zambetul acolo, tot timpul. Am ramas fermecat de puterea asta si am tot cautat-o..nu am mai gasit-o de atunci.Nu sunt sigur ca totul o sa fie bine..dar nimic din jur nu mai conteaza..doar noi..
               

                                                      Buna dimineata!"

Viseaza.. - 2

         Cei doi au ajuns acum in Vilnius. Satucul in care au coborat din tren devenise prea plictisitor, abia vedeai un om afara din casa, din casele rasfirate de prin zona. Ema a incercat cateva poze prin zona. Au iesit bine, insa scoteau si ele in evidenta singuratatea de acolo. Au decis sa ia primul autocar ce le iese in cale, spre primul oras intalnit. Asa ca au iesit spre drum, au gasit un fel de maxi taxi de sat si in patruzeci de minute au ajuns in Vilnius. O capitala destul de curata, si cu oameni civilizati, de fapt nu stiu cat de civilizati sunt in realitate, dar cel putin isi vedea fiecare de treaba lui. Au hotarat sa mearga sa manance un sandwich in primul pub nimerit. In fata lor, staluceau cateva lumini sterse de la o locatie ce parea ca sta sa se darame. S-au indreptatat spre el si mare le-a fost mirarea cand au descoperit un art pub inauntru. Totul era fermecator in jur..un haos organizat, fel si fel de lucruri marunte, ca o galerie de obiecte vechi expusa intr-un local intins pe doua etaje. Jos era barul, de fapt un mic pervaz de unde erai servit, si in jur mese pictate in toate culorile posibile. Am decis sa urcam la mansarda sa descoperim magia acestui loc si am ramas impresionati. Acolo era o mansarda intinsa, plina de canapele si la fel, lucruri imprastiate. S-au asezat pe doua scaune si au pandit sa se elibereze canapelele pentru a isi odihni corpurile obosite de atata agitatie din ultimul timp. Muzica de jazz din surdina si fumul de tigara oferea locului un aer mistic asemanator New York-ului anilor 1930. Era o evadare a celor doi din lumea reala. S-au asezat pe o canapea veche si au asteptat cuminti si curiosi de tot ce era in jur. O lumina difuza intra pe micul geam din stanga, luminand fetele celor doi ca si cum le-ar oferi doar lor, prim planul. Totul parea lipsit de griji, asta fiind scopul unei astfel de calatorii. Au ajuns fix in locul potrivit...

         - Imi place aici, cred ca si daca am fi cautat de iniante si daca am fi cerut indicatii catre un astfel de loc, nu am fi nimerit intr-unul atat de interesant. Iti place, Ema?
         - Daca imi place? Nu am mai vazut asa ceva pana acum. Imi ofera o stare aparte, ma bucura ca oamenii sunt diferit, altfel nu ar fi exisat ceva de genul asta. As scoate aparatul si as poza absolut tot daca nu as deranja fericirea celor din jur. Pentru prima oara refuz sa pozez si cred ca iau decizia cea buna.
         - Da, mai bine. M-ai fi orbit din nou cu blit-ul ala.
         - Hai ca iti place, degeaba incerci sa te eschivezi, dar am vazut prin tine de fiecare data. Iti place sa te strambi, sa faci pe interesantul, dar iubesti sa stai la poze. Iti place sa te expui, iar asta o faci nu numai la poze. Esti, din ce observ, o persoana dependenta de atentia celor din jur, chiar daca urasti sa fii in centrul
atentiei.
         - Poate asa e, insa iubesc sa fiu in centrul atentiei doar cand e vorba de oamenii foarte importanti pentru mine. In rest, mai bine sa fiu singur decat inconjurat de oameni falsi care sa imi provoace neplaceri.
         - Sa inteleg ca eu sunt o persoana importanta penru tine?
         - Ai devenit usor...nu ma gandeam ca pot sa fiu fericit langa tine, mai ales tinand cont de istoricul meu dezastruos. Ma simt bine alaturi de tine si chiar daca suntem de putini timp legati de destin, m-as simti foarte singur daca nu ai fi aici. Viata are un mod ciudat de a te tine strans de ea in momentele cand crezi ca totul in jur o ia razna si stiu ca posibil ca ea sa ne rezerve si momente mai putin frumoase, dar nici nu vreau sa ma gandesc la ele. Acum sunt aici langa tine, intr-un loc incredibil si incerc sa ma bucur cat de mult pot. Momentele astea sunt de tinut minte...le voi pastra in memorie si mereu cand va fi urat ma voi inveseli cu ele.
         - Poate nu o sa fie nevoie sa ti le amintesti..poate va fi mult mai frumoasa realitatea.
         - Va ramane de vazut, dar lasa asta, asculta melodia..mi se face pielea de cocos!
         - Cocos? nu era gaina?
         - Ti se pare ca as fi gaina? haha..sunt cocos, deci nici pielea nu are cum sa fie altfel.
         - Cine canta?
         - Cred ca Oasis..imi scapa melodia acum, dar e atat de cunoscuta...nu cred ca se potrivea altceva mai bine decat asta.
         - Hmmm...ba da, uite ca vine tipul de la bar cu cele doua pahare de rom.
         - Se pare ca azi este ziua noastra norocoasa...
         - Clar, dar nu se va opri aici, va fi o calatorie frumoasa.
         - Am mai auzit asta..
         - Da, probabil, dar niciodata de la mine. Vezi tu..? oamenii nu sunt toti la fel, si sunt sigura ca si tu constientizezi asta..
         - Nu, Ema, din contra..sunt in mare acelasi lut, doar modelat un pic diferit, majoritatea sunt o creatie simpla, una de duzina si rar gasesti arta cu adevarat.
         - Ok, dar chiar si asa, merita cautarea. De ce sa stai simplu, sa privesti in gol cum se insira in fata ta o armata de lut, cand poti sa te bucuri de culoarea din umbra?
         - Cred ca romul incepe sa isi faca efectul..am deviat total..
         - Ba nu, nu am deviat. Suntem exact in punctul in care trebuia sa fim...bucura-te de moment, Dante, lasa motivele si uita-te in jur..

         Intr-adevar, totul in jur, dupa cum spuneam si mai devreme, era ceva de vis, globurile din tavan fiind cateva planete ratacite pe bolta podului. Gandul zboara undeva departe, pe o pajiste intinsa, unde tavanul podului este inlocuit cu bolta cerului, stelele facandu-si aparitia usor. In jur nimic, doar liniste..pustiu. Agitatia din jur a disparut din capul lui, apasarea s-a ridicat in final departe de locul pe care il domnea linistita.

         - Hei Dante..
         - Ahh?
         - Unde ai zburat?
         - Ce?
         - Cu gandul. Erai pierdut in spatiu..stiu ca e tare romul, dar nici chiar asa.
         - Sunt obosit, Ema..am nevoie de un somn lung de cateva zile. Imi pierd concentrarea usor, chiar si intr-un loc ca asta. Poate inca nu imi vine sa cred ca sunt atat de linistit aici, fara nici o obligatie, chiar daca e doar pe perioada excursiei.
         - Hei..poti sa fii obosit cand ne vom intoarce in lumea aia gri. Acum nu ai voie! Hmmm...si totusi nu ar strica deloc un pat mare, cu o patura groasa, in care sa ne odihnim trupurile incercate destul de mult in ultimul timp. Sa adormim fara grija unei ore de trezit devreme, sa putem lenevi destul in pat, sa lasam razele sa bata usor peste noi.
         - Gata! Hai sa mergem, Ema. Trebuie sa gasim un motel..As uita un pic de tot ce e in jur, chiar si inconjurat de patru pereti.

         Cei doi au plecat cu parere de rau ca trebuie sa paraseasca locul, dar cu ideea de a se intoarce cat mai curand posibil aici. Au pornit spre primul motel ce le iese in cale. Picioarele deveneau din ce in ce mai moi dupa oboseala de pana acum, combinata cu paharul de rom, acesta turnase plumb in tenesii lor. Pe drum, din ce in ce mai putina lume, doar ei doi carand fiecare in spate cate un rucsac plin cu greutati, care mai de care mai complexe, carti, haine, amintiri, momente...

         - Ema, promite-mi ceva..
         - Te ascult..
         - Viseaza Ema, viseaza in continuare...nu te opri..
         - Poftim?
         - Viseaza...